ICCJ. Decizia nr. 33/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 33/2010
Dosar nr. 5335/117/2007
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Deliberând, asupra recursurilor de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 14 decembrie 2007, reclamanţii K.Z., K.I. şi K.M.L. în contradictoriu cu pârâţii P.M. Cluj-Napoca şi M. Cluj-Napoca, prin primar au solicitat instanţei să constate, prin hotărârea ce se va pronunţa, că sunt moştenitori legali ai defunctului K.E., decedat la data de 10 februarie 1993 în Gyula - Ungaria, asupra cotei de 16,66 % din imobilul casă şi teren situat în Cluj-Napoca, str. Roşiori, imobil înscris în C.F. 4162 până la data exproprierii în folosul Statului Român, obligarea pârâtului P.M. Cluj-Napoca la emiterea unei decizii în baza căreia să li se restituie în natură imobilul confiscat abuziv şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt îndreptăţiţi la restituirea acelui imobil şi că mandatarul lor a acţionat în judecată S.R. şi C.L.M. Cluj-Napoca, iar prin Decizia Curţii de Apel Cluj li s-a atribuit în proprietate cota solicitată, rămânând în favoarea reclamanţilor cota de 16,66 % din cota de 2/12 parte a defunctului K.E.
În consecinţă, reclamanţii solicită atribuirea în natură a imobilului casă de locuit în suprafaţă de 48,5 m.p. cu teren în suprafaţă de 158 m.p.
Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 427 din 4 septembrie 2008, a admis acţiunea şi, în consecinţă, s-a constatat că reclamanţii sunt moştenitorii legali ai defunctului K.E. şi ca atare sunt persoane îndreptăţite la restituirea cotei de 16,66 % din vechiul imobil casă şi teren înscris în C.F. 4162 Cluj, preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974.
Pârâtul P.M. Cluj-Napoca a fost obligat să emită dispoziţie de restituire în natură pentru imobilul înscris în C.F. 4162 Cluj-Napoca, constând în casă de locuit şi teren de 48,5 m.p. şi teren de 158 m.p.
Totodată, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a M. Cluj-Napoca, iar pârâţii au fost obligaţi la plata sumei de 3155 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii P.M. Cluj-Napoca şi M. Cluj-Napoca, prin primar solicitând modificarea sentinţei în sensul ca restituirea în natură a imobilului în litigiu să fie condiţionată de restituirea sumei primite de către reclamanţi, precum şi exonerarea pârâţilor de la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 197/ A din 12 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul, obligând apelanţii la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimaţii-reclamanţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut cu privire la prima critică faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, condiţionarea restituirii în natură de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite poate fi dispusă doar în condiţiile în care se face dovada încasării efective a despăgubirilor stabilite în favoarea proprietarului imobilului preluat, iar, în speţă, o asemenea dovadă nu a fost făcută şi, mai mult, reclamanţii în calitate de moştenitori legali ai proprietarului imobilului au prezentat declaraţii autentificate prin care aceştia declară pe proprie răspundere că nu s-au încasat despăgubiri pentru imobilul în litigiu.
Referitor la cea de-a doua critică, prin care pârâţii au invocat faptul că nu s-au opus admiterii acţiunii, fiind de bună credinţă, curtea de apel a reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., arătând că, în cauză, apelanţii-pârâţi sunt părţi căzute în pretenţii în sensul legii de procedură şi, existând cererea expresă a reclamanţilor de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanţă i-a obligat la plata acestor cheltuieli.
Totodată, s-a arătat că dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., invocate de apelanţii, nu sunt aplicabile speţei, întrucât litigiul nu este unul susceptibil de procedura punerii în întârziere, pârâtul aflându-se de drept în întârziere la data introducerii acţiunii, în baza art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., atâta timp cât prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, este reglementat termenul înlăuntrul căruia pârâtul P.M. Cluj-Napoca avea obligaţia legală de soluţionare a notificării, obligaţie ce nu a fost îndeplinită în mod culpabil de către acesta.
Împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi arătând că potrivit art. 274 C. proc. civ., pentru ca pârâta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie sa fie procesuală, ori pârâţii nu s-au opus admiterii acţiunii reclamanţilor şi, în baza art. 275 C. proc. civ., urmează a fi exoneraţi de la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea recursului s-a mai susţinut că în municipiul Cluj-Napoca s-au formulat peste 4000 dosare de revendicare, care au fost verificate de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, iar acolo unde a fost necesar s-a dispus completarea dosarelor cu înscrisuri, fapt ce a contribuit la încetinirea considerabilă a emiterii dispoziţiei, aşa încât în mod greşit s-a dispus obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile, ce cuprind aceleaşi motive, sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speţă, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Dispoziţia legală menţionată prevede o singură condiţie pentru obligarea uneia dintre părţile litigante la plata cheltuielilor avansate de cealaltă parte pe parcursul desfăşurării procesului, anume faptul ca aceasta să fi căzut în pretenţii, adică să fi pierdut procesul.
Cu alte cuvinte, obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează, în mod exclusiv, pe ideea de culpă procesuală care aparţine acelei părţi care a ocazionat, în mod nelegal, declanşarea unei proceduri judiciare, iar faptul pierderii procesului se dovedeşte cu însăşi cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care acesta s-a finalizat.
Or, în cauză, pârâţii a încălcat dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, depăşind cu mult termenul prevăzut de acest text de lege şi nesoluţionând cererea reclamanţilor într-un interval de timp de câţiva ani. Prin atitudinea sa, pârâtul P.M. Cluj-Napoca nu şi-a îndeplinit obligaţia legală ce îi revenea, ceea ce a dus la declanşarea acţiunii judiciare, fiind dovedită culpa sa procesuală şi, pe cale de consecinţă, pârâţii datorează reclamanţilor cheltuielile de judecată avansate pe parcursul procedurii.
Aşa fiind, se constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ., cum în mod greşit susţin recurenţii.
Ca urmare, hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, recursurile deduse judecăţii fiind nefondate şi urmând a fi respinse în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii P.M. Cluj-Napoca şi M. Cluj-Napoca, prin primar împotriva deciziei nr. 197/ A din 12 iunie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
