ICCJ. Decizia nr. 3028/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3028/2010
Dosar nr. 10161/1/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2528 din 16 mai 2002 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul S.I. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Primăria Satu Mare pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru imobilul - castel situat în Halmeu, ce a aparţinut SC A.A. SA Viile Halmeu, fiind preluat abuziv de către stat şi ulterior demolat.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, prin notificări adresate Prefecturii Satu Mare, a solicitat acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat abuziv, iar Prefectura a înaintat aceste notificări, spre soluţionare, Primăriei Halmeu.
Prin precizarea cererii formulate de reclamant la data de 1 noiembrie 2004 (dosar fond), acesta a chemat în judecată pe pârâţii Primarul comunei Halmeu, Prefectura Satu Mare prin Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi SC A. SA Halmeu prin lichidator judiciar B.l., solicitând instanţei acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri băneşti în cuantumul fixat prin expertiza de specialitate pentru construcţiile demolate: casa de locuit, castelul situat în Halmeu, precum şi clădirile anexe, casele servitorilor şi renunţând la măsuri reparatorii pentru teren, acestea urmând să facă obiectul unui alt dosar.
În motivarea cererii precizatoare a acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, S.L., a fost stăpânul viei din Halmeu Vii, iar locuinţa acestuia era cunoscută sub numele de ";castel";, fiind situat în Halmeu Vii. Totodată, a mai susţinut reclamantul, imobilul menţionat a fost demolat de Statul Român, iar la data demolării, acesta se afla în posesia G.A.S. Halmeu, în prezent SC A. SA Halmeu.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 4D din 17 ianuarie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea formulată şi precizată, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Satu Mare, invocată de prefect, în calitate de preşedinte al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001.
A apreciat prima instanţă că imobilele construcţii au fost preluate de stat fără titlu, căci se aflau în proprietatea acestuia la data demolării, astfel încât devin incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care nu se acordă despăgubiri băneşti pentru această categorie de imobile. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura Satu Mare, tribunalul a considerat că aceasta a fost citată nu în calitate de parte, calitate pe care o are Prefectura, Comisia fiind menţionată numai în subsidiar, pentru o direcţionare precisă a actelor de procedură.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamantul S.I., iar prin Decizia nr. 467 A din 22 iunie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a fost admis apelul, admisă acţiunea formulată de reclamant şi s-a constatat că acesta este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei şi a obligat intimata să plătească reclamantului suma de 21.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura judeţului Satu Mare.
Prin Decizia nr. 7756 din 3 octombrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a apreciat că se impune casarea acesteia deoarece, potrivit art. 291 C. proc. civ., în cazul când intimatul nu a primit, în termenul prevăzut de art. 1141, comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cerere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare, iar dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constată că motivele de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au fost comunicate în termen, instanţa va dispune amânarea cauzei cu îndeplinirea cerinţelor art. 1141 alin. (3) sau (4), după caz.
Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare cu intimata Prefectura Satu Mare, pentru termenul din 22 iunie 2006, rezultă că acesteia nu i-au fost comunicate motivele de apel.
Deoarece instanţa de apel nu a procedat în sensul impus de textul enunţat, părţii intimate i-a fost cauzată o vătămare întrucât nu şi-a putut pregăti apărarea şi nu a putut depune întâmpinare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Întrucât prefectura nu a participat în condiţii procedurale la judecata în apel, se poate considera, prin anularea hotărârii, că nu a avut loc o cercetare a fondului litigiului.
În rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 236 din 23 mai 2007 a admis apelul declarat de reclamantul S.I. împotriva Sentinţei civile nr. 4/D din 17 ianuarie 2005, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a constatat că reclamantul S.I. este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 1.854.168.000 lei, care urmează a fi suportate conform dispoziţiilor legale în vigoare; a menţinut dispoziţiile referitoare la respingerea excepţiilor invocate de părţile intimate; a obligat pe intimaţii Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Prefectura Judeţului Satu Mare să plătească apelantului S.I. suma de 3.825 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva Deciziei civile nr. 236 din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, au declarat recurs Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Satu Mare, Prefectul Judeţului Satu Mare şi Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia generală a Finanţelor Publice a judeţului Satu Mare.
Prin Decizia civilă nr. 5856 din 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de pârâţi, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că recursurile sunt fondate deoarece, în timp ce în considerentele deciziei pronunţare, instanţa de apel a reţinut că va obliga pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi prefectura Satu Mare la acordarea despăgubirilor băneşti, dar nu în condiţiile Legii nr. 247/2005, ci în considerarea legislaţiei şi jurisprudenţei comunitare, care are prioritate faţă de legislaţia internă, în dispozitivul aceleiaşi decizii nu mai este menţionat că obligaţia de acordare a despăgubirilor revine celor doi pârâţi menţionaţi în considerente, soluţia cuprinsă în acest dispozitiv fiind de admitere a apelului, schimbare în parte a sentinţei în sensul constatării că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri care urmează a fi suportate conform dispoziţiilor legale în vigoare.
De altfel, în motivele sale de recurs Prefectul judeţului Satu Mare a susţinut că din conţinutul dispozitivului nu rezultă care este entitatea ce trebuie să soluţioneze notificările reclamantului în sensul emiterii dispoziţiei prin care se vor stabili măsurile reparatorii în echivalent potrivit art. (2) din Legea nr. 10/2001.
Deci, soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii este în vădită contradicţie cu motivarea reţinută.
În rejudecare, în al treilea ciclu procesual, la data de 27 mai 2009, apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, sub nr. 39/35/2007.
Prin Decizia civilă nr. 139/A din 21 octombrie 2009, s-a admis apelul declarat de reclamantul S.I., s-a constatat că acesta este îndreptăţit la despăgubiri băneşti în cuantum de 1.854.168.000 lei (ROL) pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român; a fost obligat Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice la plata acestei sume în favoarea reclamantului; au fost menţinute restul dispoziţiilor referitoare la respingerea excepţiilor invocate de părţile intimate şi a obligat intimatul Ministerul Economiei şi Finanţelor să plătească părţii apelante, S.I., suma de 3.825 lei (RON), cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, tema pretenţiilor şi probaţiunii vizează constatarea îndreptăţirii reclamantului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilele preluate abuziv de Statul Român de la antecesorul acestuia, imobile care nu mai pot fi restituite în natură fiind în prezent demolate, constând în casă de locuit, respectiv castelul situat în localitatea Halmeu Vii, clădirile anexe, constând în pivniţe şi crame precum şi casele servitorilor.
Din probele administrate în cauză a rezultat dreptul de proprietate al antecesorului reclamantului asupra imobilelor menţionate în alineatul precedent, fiind dovedit şi caracterul abuziv al preluării acestora de către Statul Român, aspect corect reţinut de prima instanţă.
Astfel, în C.F. Halmeu apare înscris sub B5 dreptul de proprietate al lui S.L. (tatăl reclamantului) asupra imobilelor reprezentând în natură vie, fâneaţa şi cramă, terenul având o suprafaţă de 68.847 mp, iar în C.F. Halmeu sub B9 apare dreptul de proprietate al aceluiaşi antecesor pentru cota de 1/2 parte din imobilul înscris în foaia de avere.
Din adresa din 1 august 2001 emisă de Primăria comunei Halmeu (dosar fond) se retine faptul că construcţiile solicitate de către reclamant au fost demolate în anul 1961, aspect ce rezultă şi din adresa I.P.J. Satu Mare din 17 martie 1998.
Solicitarea reclamantului de a obţine măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul solicitat nu poate fi considerată injustă, faţă de exigenţele art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în repetate rânduri a constatat încălcarea Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în privinţa imobilelor preluate abuziv de către Statul Român, apreciind în mod constant că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unor despăgubiri, cauza Lupescu contra României, Johanna Huber contra României.
Astfel s-a statuat că în cazul în care nu mai este posibilă restituirea bunurilor preluate abuziv de către stat cu sau fără titlu valabil, iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/12001 şi Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, urmează să se plătească persoanei îndreptăţite despăgubiri băneşti actuale şi egale cu valoarea de piaţă a bunului.
Prin urmare, cum normele Convenţiei au prioritate în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României pentru a nu se ajunge din nou la încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune recunoaşterea dreptului reclamantului la acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român.
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor, s-a avut în vedere expertiza întocmită în cauză de expert T.V.T. (dosar fond) care a concluzionat că valoarea casei de locuit în suprafaţă de 250 mp se ridică la suma de 960.000.000 (ROL), pivniţă şi cramă în suprafaţă de 300 mp la suma de 487.080.000 (ROL), iar casa servitorilor în suprafaţă de 120 mp la suma de 407.088.000 (ROL), ajungându-se la o sumă totală de 1.854.168.000 (ROL) la care statul urmează a fi obligat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Împotriva acestei decizii a declarat şi motivat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare.
În dezvoltarea acestuia s-a arătat că nu s-a făcut dovada că imobilele construcţii în litigiu au fost preluate de stat prin expropriere, din probele administrate rezultând doar că, la data demolării, construcţiile se aflau în patrimoniul statului, ceea ce naşte în favoarea reclamantului o prezumţie relativă de preluare abuzivă, fără titlu, din partea statului şi determină incidenţa în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) şi (10) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care pentru construcţiile demolate legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea de acordare de despăgubiri băneşti.
De asemenea, instanţa de apel, în mod eronat a acordat despăgubiri băneşti, eludând astfel prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluţionarea notificării poate acorda măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate în condiţiile dispoziţiilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv titluri de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 247/2005, reiese în mod clar faptul că Ministerul Finanţelor Publice nu este abilitat să emită în numele şi pe seama statului titluri de despăgubiri în temeiul art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Emiterea în numele şi pe seama statului de astfel de titluri de despăgubiri este de competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru [art. 3 lit. a), art. 5 alin. (1) lit. d) şi art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005] şi nicidecum a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român.
În cauză a fost invocată, prin întâmpinările depuse, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 10/2001 Satu Mare şi a Prefecturii judeţului Satu Mare.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura Satu Mare, tribunalul a considerat că aceasta a fost citată nu în calitate de parte, calitate pe care o are Prefectura, Comisia fiind menţionată numai în subsidiar, pentru o direcţionare precisă a actelor de procedură. Prin urmare, Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Prefectura Satu Mare, nu poate invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cât timp nu este parte în dosar.
Faţă de excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către Prefectura Satu Mare, Înalta Curte observă că această parte nu a fost obligată în raportul juridic dedus judecăţii, însă calitatea sa procesual pasivă este justificată în cauză de prevederile art. 36 al Legii nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni, potrivit cu care despăgubirile băneşti se acordă conform prevederilor prezentului capitol, iar notificările prin care persoana îndreptăţită solicită acordarea de despăgubiri băneşti sau optează pentru despăgubiri băneşti se adresează prefecturii în a cărei rază se află ori s-a aflat imobilul preluat abuziv, în termenul şi în condiţiile reglementate de art. 21.
În aceste condiţii, cadrul procesual rămâne cel stabilit în raport de atribuţiile legale instituite în sarcina prefecturii la momentul introducerii acţiunii, motiv pentru care prefectura îşi păstrează calitatea de parte, chiar dacă modificările legislative intervenite pe parcursul soluţionării procesului au determinat ca această parte să nu mai poată fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta reiterează în motivarea recursului argumentele avute în vedere de către prima instanţă de fond în respingerea acţiunii precizate, fără a avea în vedere împrejurarea că instanţa de apel a înlăturat aplicarea Legii nr. 10/2001, în raport de posibilitatea pe care i-o dă art. 20 din Constituţia României, respectiv de a aplica cu prioritate prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în raport cu legislaţia internă atunci când judecătorul naţional constată că prevederile legii interne vin în contradicţie cu cele internaţionale în ceea ce priveşte modul în care este protejat un drept fundamental al omului, astfel cum este dreptul de proprietate.
Astfel, instanţa de apel a motivat că nu poate fi considerată injustă solicitarea reclamantului de a obţine măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru imobilul solicitat, faţă de exigenţele art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat în repetate rânduri încălcarea Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în privinţa imobilelor preluate abuziv de către Statul Român, apreciind în mod constant că Fondul Proprietatea nu funcţionează în prezent într-un mod susceptibil să ducă la acordarea efectivă a unor despăgubiri, jurisprudenţa Curţii Europene fiind raportată la cauza Lupescu contra României şi cauza Johanna Huber contra României.
Astfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că, în cazul în care nu mai este posibilă restituirea bunurilor preluate abuziv de către stat cu sau fără titlu valabil, iar măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005 sunt iluzorii, urmează să se plătească persoanei îndreptăţite despăgubiri băneşti actuale şi egale cu valoarea de piaţă a bunului.
Prin urmare, cum normele Convenţiei au prioritate în raport cu normele interne, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, pentru a nu se ajunge din nou la încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Apel Oradea a apreciat că se impune recunoaşterea dreptului reclamantului la acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat abuziv de Statul Român.
În acest context, Înalta Curte apreciază că argumentele pe care instanţa de apel s-a axat în motivarea deciziei sale exclud aplicarea legii interne incidente în materie, respectiv Legea nr. 10/2001, înlăturarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, care modifică Legea nr. 10/2001, fiind motivată de împrejurarea că măsurile reparatorii propuse de aceste legi au fost considerate ";iluzorii"; în jurisprudenţa constantă a instanţei europene. Susţinerile recurentei pârâte, din momentul prezentării cuvântului pe recurs, în sensul că Fondul Proprietatea a început să devină funcţional, nu au fost probate.
Astfel fiind, criticile din recurs, referitoare la modul în care această lege îşi găseşte aplicarea în cauză, nu pot fi primite căci se referă la alte aspecte decât cele avute în vedere de către instanţa de apel la pronunţarea deciziei recurate.
Nici criticile privind greşita apreciere asupra modalităţii de trecere a imobilului în proprietatea statului nu sunt fondate, căci se recunoaşte şi s-a dovedit împrejurarea că, atât terenul, cât şi construcţiile, au fost proprietatea autorului reclamantului, S.L., iar, la data demolării, construcţiile se aflau în proprietatea statului. În acelaşi timp, din actele dosarului, adresa din 23 martie 2004 a Primăriei comunei Halmeu, rezultă că a fost reconstituit reclamantului, ca fiu au fostului proprietar, dreptul de proprietate asupra terenului înscris în C.F. Halmeu, pe care se aflau construcţiile, prin titlul de proprietate din 22 ianuarie 2002, în baza Sentinţei civile nr. 1567/1997 a Judecătoriei Satu Mare, ceea ce dovedeşte calitatea procesuală activă în cauză, în sensul calităţii de proprietar a reclamantului asupra imobilului, teren şi construcţie, cât şi preluarea abuzivă, fără titlu a acestui imobil, ceea ce îl îndreptăţeşte, astfel cum a apreciat şi instanţa de apel, la acordarea de măsuri reparatorii.
Pentru aceste argumente, Înalta Curte consideră că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva Deciziei nr. 139/A din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3026/2010. Civil. Grăniţuire. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 3029/2010. Civil → |
|---|
