ICCJ. Decizia nr. 3037/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3037/2010
Dosar nr. 1033/3/2007
Şedinţa publică din 17 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3670 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele J.G.H. şi S.H. împotriva pârâţilor SC A. SA Timişoara, Consiliul Local Timişoara, Primăria Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a dispus restituirea în natură (în cote de ½ fiecare) a imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. X Timişoara şi rectificarea acesteia, în sensul restabilirii situaţiei anterioare, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantelor, în cote de ½ fiecare.
Prin aceeaşi hotărâre au fost respinse:
- acţiunea reclamantelor în contradictoriu cu pârâţii, Statul Român, prin Consiliul Local Timişoara şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestora.
- capătul de cerere având ca obiect constatarea calităţii reclamantelor de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului, în baza Legii nr. 10/2001, pentru autoritate de lucru judecat.
- capătul de cerere având ca obiect constatarea faptului că, prin notificarea din 14 noiembrie 2001, reclamantele au solicitat restituirea imobilului situat în Timişoara, înscris în C.F. nr. X Timişoara.
Capătul de cerere privind cheltuielile de judecată a fost admis, în sensul că pârâta SC A. SA Timişoara a fost obligată să plătească reclamantelor suma de 4.000 RON, cu acest titlu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe considerentul că în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin art. 20 alin. (3), calitatea de entitate obligată la restituire a fost conferită primăriei.
În hotărârea dată, tribunalul a reţinut şi aspectele care urmează.
Din C.F. nr. X Timişoara rezultă că imobilul a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, intrând în proprietatea Statului Român şi dat în folosinţă Sfatului Popular al oraşului Timişoara.
Reclamantele s-au adresat cu notificare atât prefecturii, cât şi Primăriei Municipiului Timişoara, iar aceasta din urmă, apreciind că unitatea deţinătoare este pârâta SC A. SA Timişoara, i-a transmis notificarea, spre soluţionare.
Pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Timişoara, prin primar şi Consiliul Local Timişoara nu au calitate procesuală pasivă în speţă deoarece, potrivit celor statuate, cu putere de lucru judecat, prin Sentinţa civilă nr. 553/2005 a Tribunalului Timiş, unitate deţinătoare este SC A. SA Timişoara.
În ceea ce priveşte pârâtul Consiliul Local Timişoara, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, în justiţie unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că notificarea reclamantelor se află nesoluţionată la pârâta SC A. SA Timişoara - instituţie constituită prin H.C.L.M. Timişoara nr. 20/1997 şi actele anexă, având acţionar unic Consiliul Local Timişoara.
Cât priveşte susţinerea SC A. SA Timişoara, în sensul că nu se poate pronunţa asupra notificării în absenţa acordului acţionarului unic - Consiliul Local Timişoara, tribunalul a reţinut că acest refuz apare ca un abuz de drept.
Conchizând, tribunalul şi-a fundamentat soluţia de admitere în parte a acţiunii pe dispoziţiile Deciziei nr. 20/2007, pronunţată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, pe faptul că reclamantele au calitatea de persoane îndreptăţite (ca moştenitoare ale foştilor proprietari tabulari, în cote de câte ½ fiecare), pe împrejurarea că imobilul a fost preluat fără titlu de către Statul Român, aspecte statuate cu putere de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 553/2005 a Tribunalului Timiş şi pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele şi pârâta SC A. SA Timişoara.
Prin Decizia nr. 196 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul reclamantelor, a schimbat în parte sentinţa tribunalului în sensul că a admis acţiunea şi faţă de pârâtul Consiliul Local Timişoara atât în nume propriu, cât şi ca reprezentant al Statului Român şi a majorat cheltuielile de judecată acordate reclamanţilor în primă instanţă la 5.000 RON, menţinând restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Apelul pârâtei SC A. SA Timişoara a fost respins.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut cele ce urmează.
Pârâta SC A. SA Timişoara este unitatea deţinătoare a imobilului în litigiu şi, prin urmare, are calitatea de a se pronunţa asupra notificării formulate de reclamante în baza Legii nr. 10/2001.
Faţă de refuzul unităţii deţinătoare de a emite dispoziţie/decizie motivate, instanţa de judecată are competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor reparatorii la care au dreptul reclamantele, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 într-un recurs în interesul legii.
Tribunalul în mod corect a dispus restituirea în natură a imobilului, în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluţia fiind conformă unuia din principiile care guvernează modul de aplicare a Legii nr. 10/2001 - prevalenţa restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat.
Simplul fapt că în imobil îşi desfăşoară activitatea una din secţiile pârâtei SC A. SA Timişoara, precum şi faptul că reclamantele au solicitat în subsidiar măsuri reparatorii prin echivalent nu reprezintă un impediment pentru restituirea în natură.
Nu există nicio dovadă că, în momentul naţionalizării, proprietarii tabulari au fost despăgubiţi, astfel că imobilul în litigiu nu se încadrează între excepţiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la apelul reclamantelor, instanţa a reţinut că acesta este întemeiat sub două aspecte.
În primul rând, instanţa de apel a constatat că în mod greşit s-a soluţionat excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Timişoara, reţinând că acesta are calitate procesuală pasivă atât în nume propriu, fiind unic acţionar al pârâtei SC A. SA Timişoara, cât şi ca reprezentant al Statului Român.
În al doilea rând, instanţa de apel a reţinut că apelul reclamantelor este întemeiat şi în privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă.
Având în vedere faptul că în apel s-a admis acţiunea faţă de pârâţii Consiliul Local Timişoara şi Statul Român, prin Consiliul Local Timişoara, instanţa de apel a majorat cheltuielile de judecată la 5.000 RON.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC A. SA Timişoara, Consiliul Local Timişoara, Primăria Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara.
Prin recursul formulat, pârâta SC A. SA Timişoara a solicitat, în principal, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă pentru întregirea probatoriului şi pentru motivarea hotărârii. În subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii apelului.
Criticile aduse deciziei instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta susţine că, dispunând restituirea în natură a imobilului, faţă de actele de la dosar, instanţele au interpretat şi aplicat greşit legea şi aceasta cu atât mai mult cu cât în imobilul din litigiu funcţionează Secţia de construcţii a societăţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea un număr de 20 de angajaţi în ateliere de specialitate. Mai susţine că, în situaţia restituirii în natură, s-ar impune efectuarea unei expertize care să stabilească toate îmbunătăţirile, care au adus un spor de valoare considerabilă imobilului. Recurenta pârâtă mai susţine că nu s-a făcut dovada dacă reclamantele au fost despăgubite de Statul Român sau de Statul German pentru imobilul din litigiu. În aceeaşi idee, solicită a se avea în vedere că reclamantele, prin notificarea din 14 noiembrie 2001, au solicitat, pentru imobilul în litigiu, fie restituirea în natură, fie despăgubiri.
Un alt aspect de critică invocat de recurenta pârâtă vizează necercetarea fondului cauzei, motiv pentru care consideră că se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond, conform art. 297 C. proc. civ. Mai susţine că oricât s-a străduit nu a reuşit să vadă motivarea primei instanţe.
Pârâţii Consiliul Local Timişoara, Primăria Timişoara şi Primarul Municipiul Timişoara au criticat decizia instanţei de apel sub următoarele aspecte:
În primul rând, aceşti recurenţi pârâţi susţin că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea, în condiţiile în care, printr-o hotărâre anterioară, Sentinţa civilă nr. 553 din 21 martie 2005 a Tribunalului Timiş, s-au respins, ca prematur introduse, capetele de cerere privind stabilirea masei succesorale şi revendicarea imobilului.
Recurenţii pârâţi mai arată că, întrucât SC A. SA este unitate deţinătoare a imobilului revendicat, sub aspectul calităţii procesuale a părţilor hotărârea instanţei de fond este corectă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că ambele recursuri sunt nefondate.
În ce priveşte recursul pârâtei SC A. SA Timişoara.
Instanţa de apel a examinat cauza prin prisma principiului tantum devolutum quantum apellatum.
Notificarea reclamantelor care se află la pârâta SC A. SA, nesoluţionată, a îndreptăţit pe acestea, în virtutea liberului acces la justiţie şi a dispoziţiilor Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curţi, să se adreseze instanţei în vederea soluţionării ei pe fond.
Din această perspectivă, hotărârea instanţei de apel, dar şi cea a instanţei de fond este motivată prin prisma dispoziţiilor obligatorii ale deciziei sus-menţionate, pronunţată în recurs în interesul legii de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Restituirea în natură este măsura de reparaţie prioritară prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi, cum restituirea în natură este posibilă, măsura dispusă este legală.
Calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii a fost stabilită, cu putere de lucru judecat, prin Sentinţa civilă nr. 553/2005 a Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Instanţa de apel a examinat cauza şi prin prisma faptului că nu există dovezi cu privire la acordarea de despăgubiri atât de Statul Român, cât şi de către Statul German.
Susţinerea recurentei cu privire la existenţa unor îmbunătăţiri aduse imobilului, nu poate fi examinată deoarece art. 294 C. proc. civ., prevede că în apel nu se pot face cereri noi.
Nici critica legată de nemotivarea hotărârii nu este fondată, întrucât motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci de conţinut.
Or, prin prisma dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel întruneşte cerinţele legale.
În ce priveşte recursul pârâţilor Primarul Municipiului Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara sunt de reţinut următoarele.
Instanţa de apel a examinat raporturile juridice dintre părţi prin înlăturarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în condiţiile în care Consiliul Local al Municipiului Timişoara este atât unicul acţionar al pârâtei SC A. SA Timişoara (faţă de care acţiunea a fost admisă de prima instanţă), cât şi reprezentant al Statului Român.
Susţinerile acestor recurenţi legate de Sentinţa civilă nr. 553 din 21 martie 2005 sunt neavenite în condiţiile în care chiar recurenţii arată că în acel litigiu s-a reţinut excepţia prematurităţii acţiunii.
Ca atare niciunul din motivele de recurs invocate nu întruneşte cerinţele art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În consecinţă, ambele recursuri urmează să fie respinse, ca nefondate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenţii pârâţi urmează a fi obligaţi să plătească intimatelor reclamante suma de 1.860 RON, cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii SC A. SA Timişoara, Primarul Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva Deciziei nr. 196 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurenţii pârâţi să plătească reclamantelor J.G.H. şi S.H. suma de 1.860 RON cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3032/2010. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3038/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
