ICCJ. Decizia nr. 3063/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3063/2010
Dosar nr. 1593/118/2008
Şedinţa publică de la 18 mai 2010
Asupra cauzei de faţă;
Prin Sentinţa civilă nr. 175 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Constanţa, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei G.A. formulată în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul local al municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar, având ca obiect obligarea acestora la restituirea imobilului - teren în suprafaţă de 320,55 mp, situat în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa.
A fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele:
Reclamanta este moştenitoarea numitei A.G., potrivit certificatelor de moştenitor nr. X/1985 şi nr. Y/1999.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. Q/1937 şi transcris sub nr. W/1937, autoarea reclamantei a dobândit de la Primăria municipiului Constanţa terenul în suprafaţă de 320,55 mp, delimitat potrivit planului de parcelare al plajei Mamaia. În cuprinsul actului s-a stabilit că preţul vânzării este plătibil în 4 rate anuale egale, iar cumpărătorul are obligaţia să construiască în decurs de 4 ani de la autentificare. A fost inserată şi clauza potrivit căreia nerespectarea obligaţiei de a construi sau de a achita preţul atrage rezoluţiunea de plin drept a contractului, fără punere în întârziere şi fără nicio altă formalitate.
Instanţa de fond a apreciat că, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 10/2001, terenul în litigiu nu intră sub incidenţa acestui act normativ întrucât transferul dreptului de proprietate s-a realizat sub condiţie suspensivă, respectiv aceea de a achita preţul în rate şi de a construi în termen de 4 ani de la autentificarea actului.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că plata preţului a fost efectuată, dar cu privire la edificarea construcţiei nu au fost depuse dovezi, deşi instanţa a solicitat precizări în acest sens.
Prin urmare, dată fiind clauza inserată în contract privind rezoluţiunea de drept a contractului pentru neplata preţului sau nerespectarea obligaţiei de edificare a construcţiei, ceea ce întruneşte condiţiile unui pact comisoriu de gradul IV, în cauză a operat această sancţiune pentru obligaţia de construire.
În concluzie, instanţa de fond a conchis că imobilul nu a intrat în mod abuziv în patrimoniul statului, ci s-a reîntors în patrimoniul autorităţii locale în temeiul desfiinţării de drept a convenţiei încheiate cu aceasta.
Apelul declarat de reclamanta G.A. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 158/C din 15 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la critica privind greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a reţinut că statul, prin autorităţile implicate, chiar dacă gestionează procesul de acordare a despăgubirilor în procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aceasta nu-i conferă calitate procesuală pasivă proprie în litigiile fondate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi cu atât mai puţin în prezentul litigiu în care s-a pus în discuţie existenţa unui pact comisoriu cuprins într-un contract în care statul nu a avut niciodată calitatea de parte.
Cu privire la fondul litigiului, s-a reţinut că în mod corect tribunalul a constatat că a fost dovedită existenţa unui pact comisoriu şi că acesta şi-a produs efectele în modalitatea convenită de părţi, respectiv fără intervenţia instanţei, fără punere în întârziere şi fără altă formalitate, ca urmare a nerespectării de către autoarea reclamantei a obligaţiei de a edifica o construcţie în termen de 4 ani de la încheierea actului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs se susţine că în mod greşit instanţa de fond a admis, iar instanţa de apel a menţinut dispoziţia privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Ministerul Finanţelor Publice va reprezenta Statul Român până la finalizarea procedurilor de despăgubire şi va exercita toate drepturile care decurg din această calitate.
Prin urmare, pârâtul are calitate procesual pasivă prin raportare la capătul de cerere vizând acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de circulaţie a imobilului, iar hotărârea ce urmează a fi pronunţată trebuie dată şi în contradictoriu cu Statul Român.
Pe fondul cauzei, recurenta susţine că în mod greşit s-a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat, în condiţiile în care deposedarea autoarei reclamantei s-a făcut în mod abuziv, fără o justă şi prealabilă despăgubire de către regimul comunist, motiv pentru care autorii recurentei şi, în prezent, aceasta, au păstrat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
De asemenea, instanţa, dând prioritate rolului activ şi ignorând principiul disponibilităţii, s-a pronunţat asupra rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare prin care autoarea reclamantei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, deşi nu a existat o cerere reconvenţională prin care să se solicite constatarea rezoluţiunii acestui act.
Recurenta consideră că a reţine că actul de vânzare-cumpărare este rezolvit de plin drept întrucât nu ar fi fost respectată condiţia suspensivă privind edificarea unei construcţii în termen de 4 ani de la autentificare, fără a avea dovezi în acest sens, este nelegal şi nefondat.
Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, se reţine că în mod corect instanţele de fond şi apel au respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, având în vedere că nu există identitate între acest pârât şi cel obligat în raportul de drept material dedus judecăţii.
În ce priveşte fondul cauzei, se reţin următoarele:
Autoarea reclamantei G.A. a dobândit terenul în suprafaţă de 320,55 mp, situat în Constanţa, staţiunea Mamaia, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria municipiului Constanţa în anul 1937, în al cărui cuprins a fost inserat un pact comisoriu de gradul IV privind rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiei privind ridicarea construcţiei în termenul stipulat în actul de vânzare-cumpărare, respectiv în intervalul de 4 ani din momentul autentificării contractului.
Prin Decizia nr. 22043/1958 emisă de Primăria oraşului Constanţa s-a stabilit că toate contractele de vânzare-cumpărare în care cumpărătorii nu au construit în termenul stabilit prin Decizia nr. 5/1924 sunt desfiinţate de drept.
Din redactarea contractului, rezultă fără echivoc că voinţa părţilor a fost aceea de a se restabili situaţia anterioară, în cazul neexecutării vreuneia din obligaţiile asumate, fără incidenţa prevederilor art. 1021 C. civ.
Aceasta înseamnă că părţile au stipulat un asemenea pact, potrivit căruia contractul se desfiinţează de drept, fără punere în întârziere şi fără orice formalitate prealabilă, în cazul în care una din părţi nu-şi execută obligaţiile, pact în prezenţa căruia rolul instanţei de judecată sub aspectul aplicării sancţiunii rezilierii contractului, este înlăturat în totalitate.
Prin urmare, desfiinţarea contractului operează de drept, fără a fi necesară o hotărâre judecătorească în acest sens, numai ca efect al unei împrejurări obiective, neexecutarea obligaţiei de către una din părţi.
În alţi termeni se poate reţine că pactul comisoriu astfel cum a fost redactat expres, presupune că părţile au înţeles să renunţe cu anticipaţie la caracterul judiciar al rezoluţiunii, astfel încât sancţiunea desfiinţării contractului să fie efectul direct al neexecutării unei obligaţii de către debitor, fără nicio formalitate legală sau punere în întârziere din partea debitorului.
În aceste condiţii, fiind necontestat că proprietarul terenului nu şi-a respectat obligaţia prevăzută în contract, de a construi o casă sau vilă în termenul legal şi nici ulterior, rezultă că în mod corect s-a reţinut la fond şi în apel că pactul comisoriu de gradul IV şi-a produs efectele.
De altfel, este de observat că şi modul în care este formulată cererea, ce vizează expres restituirea unui teren, este de natură a confirma implicit că obligaţia asumată prin contractul de vânzare-cumpărare, de a edifica o construcţie, nu a fost niciodată îndeplinită.
În plus, este de remarcat că potrivit convenţiei părţilor, care potrivit art. 969 C. civ. este legea părţilor, pactul comisoriu de gradul IV este prevăzut expres în contract, terenul fiind înstrăinat numai în scopul construirii unei locuinţe, aceasta fiind condiţia esenţială la perfectarea contractului, şi nu s-a prevăzut nicio clauză de neexecutare a obligaţiei de construire, astfel că în cazul nerealizării obligaţiei cumpărătorului, terenul reintră de drept în proprietatea vânzătorului.
Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva Deciziei civile nr. 158/C din 15 iunie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3061/2010. Civil. Asigurări sociale. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3069/2010. Civil → |
|---|
