ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Civil. Partaj judiciar. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3130/2010

Dosar nr. 4130/1/2008

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 2 mai 2008, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei nr. 2766 din 7 mai 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Justiţie în Dosarul nr. 4014/301/2004, solicitând anularea acesteia pentru nelegalitate.

În motivarea contestaţiei în anulare se critică faptul că în mod eronat s-a respins recursul ca inadmisibil şi nici nu s-a ascultat depoziţia apărării, iar invocarea dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ. nu-şi găseşte motivarea.

În vederea soluţionării cauzei s-a dispus ataşarea dosarului în care s-a pronunţat decizia a cărei anulare se solicită.

Analizând actele şi lucrările dosarului s-au constat următoarele:

În acord cu prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii şi când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Contestatorul motivând contestaţia în anulare, nu a invocat niciun motiv al contestaţiei în anulare prevăzut de art. 317 C. proc. civ., dar analizând hotărârea atacată s-a constatat că la pronunţarea acestei soluţii nu s-au încălcat normele imperative privitoare la competenţă şi nici cele ce disciplinează procedura de citare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina.

Mai mult, contestatorul nu a motivat în drept contestaţia în anulare, însă trebuie precizat că nu sunt incidente în cauză nici prevederile art. 318 C. proc. civ. care arată că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Pentru a putea fi admisă o contestaţia în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură.

Or, în cauza supusă analizei instanţa de recurs, prin Decizia nr. 2766 din 7 mai 2008, a cărei anulare se solicită, în mod corect a respins recursul ca inadmisibil, întrucât posibilitatea legală a exercitării mai multor recursuri este exclusă în legislaţia noastră.

Aşadar, faţă de cele sus reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.G. împotriva Deciziei nr. 2766 din 7 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

Procesat de GGC - CT

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Civil. Partaj judiciar. Contestaţie în anulare - Recurs