ICCJ. Decizia nr. 3138/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3138/2010

Dosar nr. 7049/62/2007

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 14571/1996, reclamanţii G.T. şi G.D. au chemat în judecată pârâţii Municipiul Braşov prin Primar, RA R. Braşov, solicitând:

- să se constate că imobilul situat în Braşov, str. H., nu a trecut proprietatea Statului, proprietarul făcând parte dintr-o categorie exceptată, precum şi nulitatea poziţiei nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950 şi încheierii de intabulare a Statului Român;

- restabilirea situaţiei anterioare de C.F.

În motivarea cererii întemeiate pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, raportat la art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamanţii au susţinut că sunt moştenitorii defunctei G.C. (casnică, decedată la 1 februarie 1983), proprietar tabular al imobilului revendicat, iar la poziţia nr. 199 din lista anexă la Decretul nr. 92/1950, unde este descris acelaşi imobil, figurează însă numele defunctului G.T. (medic, decedat la 15 mai 1971), tatăl lor şi soţul proprietarei tabulare.

Prima acţiune în revendicare promovată în anul 1992, a fost iniţial admisă, dar în final respinsă de Curtea Supremă de Justiţie, ca urmare a unui recurs în anulare (Decizia nr. 570 din 9 noiembrie 1995), pe considerentul că reparaţiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială.

Legea nr. 112/1995, adoptată ulterior, se aplică exclusiv imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, iar părinţii lor erau exceptaţi de la naţionalizare.

La 20 mai 1997, A.L. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că este proprietar al apartamentului nr. 3, situat în imobilul revendicat, înscrierea dreptului său în cartea funciară şi respingerea acţiunii principale.

La 24 februarie 1998, reclamanţii şi-au completat şi extins acţiunea faţă de intervenientă A.L., solicitând:

- să se constate că sunt moştenitorii defunctei G.C. în cote egale de câte 1/2 şi că masa succesorală se compune din imobilele revendicate;

- să se dispună intabularea în cartea funciară a drepturilor cuvenite;

- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC R. SRL şi pârâta intervenientă, încheiat cu rea-credinţă.

Prin Sentinţa civilă nr. 10938 din 23 iunie 1998 pronunţată în Dosarul nr. 14571/1996 al Judecătoriei Braşov, a fost respinsă acţiunea completată, admisă în parte cererea de intervenţie, s-a constatat că intervenientă este proprietara apartamentului nr. 3, situat în Braşov, str. H., înscris în C.F. nr. X Braşov, au fost obligaţi reclamanţii să-i plătească intervenientei 304.000 lei cheltuieli de judecată şi au fost respinse celelalte pretenţii.

Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 596 din 11 martie 1999 a admis apelul declarat de reclamanţi şi a desfiinţat sentinţa, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 1020 din 22 septembrie 1999, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de Municipiul Braşov şi a respins recursul intervenientei pârâte A.L.

S-a reţinut că recurentul Municipiul Braşov nu a depus taxa de timbru, deşi nu beneficiază de vreo scutire în acest sens, iar tribunalul a constatat corect că prima instanţă nu s-a pronunţat faţă de pârâta intervenientă şi că petitul privind preluarea imobilului de către stat fără titlu nu este lipsit de interes.

La 16 august 2000, aceiaşi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Braşov prin Primar, SC R. SRL - Braşov şi S.V., solicitând să se constate că:

- imobilele situate în Braşov, str. H., înscrise în C.F. nr. X Braşov cu nr. top iniţial Y (casă de piatră compusă din demisol, parter şi etaj, cu teren de 331,20 mp, sub A+1 şi A+3, grădină cu nr. top A, de 188,10 mp), proprietatea defunctei G.C., au fost preluate de stat fără titlu (abuziv), în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966;

- imobilul de la A+1, cu nr. top iniţial Y, are în prezent nr. top W, compus din apartamentul nr. 1 parter, apartamentul nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentul nr. 5 demisol, apartamentul nr. 6 demisol şi garaj cu o încăpere şi nr. top nou Q, apartamentul nr. 4 etaj, cu teren de sub casă de 240,76 mp, total înscris la A+5, cu părţile de uz comun şi dreptul de servitute de trecere cu piciorul nr. top R din C.F. nr. M Braşov sub B2;

- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 1996, privitor la apartamentul nr. 4, cu nr. top nou Q, de sub A+5 etaj, compus din 4 camere, bucătărie, cămară, baie, balcon, boxă, pivniţă şi 21,77% comune şi 52,41 mp teren, pentru fraudă la lege.

Totodată, reclamanţii au solicitat restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară şi obligarea pârâţilor la predarea imobilelor în deplină proprietate şi posesie.

În motivarea cererii, care a format obiectul Dosarului nr. 14109/2000 al Judecătoriei Braşov şi care este întemeiată pe art. 6 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, H.G. nr. 11/1997 şi art. 480, art. 1308 şi art. 1310 C. civ., reclamanţii au susţinut că:

- sunt moştenitorii defunctei G.C., proprietar tabular al imobilelor preluate de stat în anul 1974, conform Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966, după respingerea cererii de intabulare în baza Decretului nr. 92/1950 pe considerentul că în lista anexă figurează numele soţului proprietarei;

- la data preluării, etajul era construit, iar ulterior s-au mai făcut unele investiţii;

- deşi în cartea funciară era notat procesul de revendicare, imobilul a fost dezmembrat la solicitarea Municipiului Braşov, care a vândut apoi apartamentul nr. 4 chiriaşei S.V., reţinând greşit că în privinţa acestui spaţiu situat la etaj ar fi incidente prevederile Legii nr. 61/1990 referitoare la construcţiile realizate din fonduri de stat.

La 15 decembrie 2000, pârâta S.V. a formulat în acelaşi dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat sa se constate nulitatea absolută a Certificatului de moştenitor din 3 noiembrie 2000 (referitor la succesiunea defuncţilor G.T. şi G.C.), pentru lipsa obiectului determinat, cauză ilicită şi fraudă la lege.

Judecătoria Braşov a conexat cele două dosare la 19 ianuarie 2001 şi apoi, prin Sentinţa civilă nr. 9108 din 7 septembrie 2001, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Braşov, pe considerentul că valoarea imobilului revendicat se ridică la 544.007.000 Iei.

La 13 mai 2002, aceiaşi reclamanţi au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Braşov, prin Primar, SC R. SRL Braşov, Ş.A., F.P., B.S. şi D.M., solicitând să se constate:

- preluarea de către stat fără titlu, abuziv, conform Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, a imobilelor situate în Braşov, str. H., înscrise în C.F. nr. X Braşov, cu nr. top iniţial Y, casă de piatră compusă din subsol (demisol), parter şi etaj, cu teren de 331,20 mp, sub A+1 şi cel de sub A+3, grădină cu nr. top A, de 188,10 mp, proprietatea defunctei G.C.;

- că imobilul de la A+1, cu nr. top iniţial Y, are în prezent nr. top nou W, înscris la A+4, compus din apartamentele nr. 1 şi nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentele nr. 5 şi nr. 6 demisol, garaj cu o încăpere şi nr. top nou Q, înscris la A+5, apartamentul nr. 4 etaj şi cu terenul de sub casă, de 240,76 mp total, cu părţile de uz comun şi servitute de trecere;

- nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între SC R. SRL Braşov şi pârâtele persoane fizice.

Totodată, reclamanţii au solicitat restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară şi obligarea pârâţilor la predarea imobilelor, în deplină proprietate şi posesie.

Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin încheierea din 16 septembrie 2002, a conexat acest dosar cu Dosarul nr. 5342/2001, format în urma declinării de competenţă a Judecătoriei Braşov şi apoi, prin Sentinţa nr. 260 din 23 iunie 2003, a respins excepţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale active (invocată de pârâta S.V.) şi prescripţia capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare (invocată de pârâta SC R. SRL Braşov).

Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul a admis în parte, ambele acţiuni conexate, precizate şi completate şi a constatat:

- că reclamanţii sunt moştenitorii defunctei G.C. (decedată la 1 februarie 1983), în calitate de fii, având cote egale de câte 1/2;

- că în masa succesorală intră imobilele înscrise în C.F. nr. X Braşov cu nr. top iniţiale Y şi A;

- că imobilul situat în Braşov, str. H., înscris în C.F. nr. X Braşov, cu nr. top iniţiale Y şi A, a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil;

- nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. XA din 18 ianuarie 1997, nr. XY din 15 august 1996 şi nr. XC din 20 august 1996, încheiate de pârâta-vânzătoare RA R. Braşov (actualmente SC R. SRL Braşov) cu pârâtele-cumpărătoare A.L., S.V. şi, respectiv, D.M. (împreună cu D.A., defunctul său soţ).

Totodată, tribunalul:

- a dispus rectificarea C.F. nr. X Braşov, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor S.V. (înscris sub B+42) şi Statul Român (înscris sub B+34, 37), revenirea la situaţia anterioară, conform celor de sub B+23, 25 şi 29 în favoarea defunctei G.C., precum şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor, ca moştenitori în cote egale;

- a respins capetele de cerere privitoare la obligarea pârâţilor la lăsarea imobilului în litigiu în deplina proprietate şi posesie a reclamanţilor, precum şi de constatare a nulităţii poziţiei nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950, identităţii dintre numărul top iniţial (Y) şi numărul top actual (W) şi nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu pârâtele Ş.A. şi B.S.;

- a respins cererea formulată de reclamanţi împotriva pârâtei F.P. (în urma admiterii excepţiei referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia), cererea de intervenţie în interes propriu a intervenientei A.L. şi cererea reconvenţională a pârâtei S.V.;

- a obligat pe pârâţii Municipiul Braşov, SC R. SRL Braşov, A.L., S.V. şi D.M. să le plătească 28.853.903 lei cheltuieli de judecată reclamanţilor, iar pe aceştia la câte 3.000.000 lei cheltuieli de judecată pârâtelor B.S. şi Ş.A.

S-a reţinut că reclamanţii şi-au dovedit calitatea procesuală activă prin certificatul de moştenitor al defunctei proprietare tabulare.

Termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi nr. 145/2001, a expirat la 14 august 2002, ulterior formulării cererii de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu foştii chiriaşi (13 mai 2002).

Reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea imobilului şi, potrivit art. 34 pct. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938, la restabilirea situaţiei anterioare în cartea funciară.

Pârâta A.L. a dobândit apartamentul în baza Legii nr. 112/1995, dar a fost de rea-credinţă, deoarece a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la 18 ianuarie 1997, după notarea procesului în cartea funciară (24 octombrie 1996).

În cazul pârâtelor S.V. şi D.M., contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 76/1994 sunt lovite de nulitate absolută deoarece, potrivit ambelor expertize tehnice, etajul imobilului, unde se află apartamentele achiziţionate de acestea, a fost edificat în anul 1943, iar actele normative menţionate se referă la locuinţe construite din fondurile statului.

Reclamanţii nu au participat la procesul finalizat de Judecătoria Braşov prin Sentinţa civilă nr. 6444 din 26 mai 1997, în care s-a constatat, între altele, că etajul a fost construit în anul 1959, ulterior preluării imobilului de către stat, astfel că această hotărâre (pronunţată la cererea pârâtei S.V.) nu le este opozabilă şi, chiar dacă ar fi fost construit ulterior preluării imobilului de către stat, etajul ar aparţine tot proprietarului, conform dreptului de accesiune înscris în art. 488 C. civ.

În dosarul conex (nr. 2086/2002) a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei F.P.

Prin cererea de intervenţie, pârâta A.L. a solicitat constatarea dreptului său de proprietate, dar a prezentat în acest sens un titlu nevalabil.

Motivele de nulitate şi excepţiile invocate de pârâta S.V. prin cererea reconvenţională sunt nefondate, deoarece la data deschiderii succesiunii defunctei G.C. în patrimoniul acesteia exista o garnitură de mobilă, prescripţia dreptului de acceptare a succesiunii şi problema dezbaterii succesiunii pe cale necontencioasă puteau fi puse în discuţie doar de către moştenitori, iar succesiunea defunctului G.T. nu prezintă relevanţă.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 404 din 30 aprilie 2004, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul admiterii cererii privitoare la constatarea faptului că imobilul are în prezent nr. top. W şi Q.

Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi pârâtele Ş.A., B.S., S.V. şi A.L.

Recurenţii reclamanţi au solicitat modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii capetelor de cerere privitoare la predarea imobilului şi constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu pârâtele Ş.A. şi B.S.

Prin Decizia nr. 9368 din 16 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 39176/1/2004, au fost admise recursurile, casate Sentinţa civilă nr. 260 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Braşov şi Decizia civilă nr. 404/Ap din 30 aprilie 2004 a Curţii de Apel Braşov, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Braşov.

Instanţa supremă a reţinut ca fondate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi cu privire la obligarea părţilor adverse la predarea imobilului revendicat şi cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Braşov cu pârâtele Ş.A. şi B.S., deoarece locatarul nu este posesor, ci un simplu detentor precar al bunului închiriat.

Redobândirea calităţii de chiriaş nu constituie, principial, un impediment în calea obligării pârâtelor S.V., A.L. şi D.M. la predarea, către proprietarii imobilului revendicat, a spaţiilor locative care au obiectul contractelor de înstrăinare în litigiu.

Recursul declarat de pârâtele Ş.A. şi B.S. a fost admis, deoarece solicitarea reclamanţilor privitoare la constatarea identităţii unor numere top din cartea funciară constituie un capăt de cerere distinct şi se referă la o situaţie de fapt, iar nu la existenţa sau inexistenţa unui drept, aşa cum prevede art. 111 C. proc. civ.

Şi recursul declarat de pârâta S.V. a fost considerat fondat, instanţa supremă reţinând următoarele:

- probele administrate în cauză sunt contradictorii cu privire la etajul I, unde se află apartamentul cumpărat de recurentă, concluziile celor două expertize tehnice (însuşite de instanţele de fond şi apel) fiind contrazise de înscrisurile de la Dosarul nr. 5342/2001 al Tribunalului Braşov, potrivit cărora structura menţionată ar fi fost edificată cu fonduri de stat, ulterior preluării în fapt a imobilului revendicat;

- aceste înscrisuri se coroborează cu Sentinţa civilă nr. 6444 din 26 mai 1997 a Judecătoriei Braşov, având ca obiect pretenţii referitoare tot la etajul I, formulate de S.V., la o dată neprecizată, împotriva Municipiului Braşov şi SC R. SRL Braşov.

Cât priveşte recursul declarat de intervenienta pârâtă A.L., s-a reţinut că instanţa de apel a înlăturat susţinerile acesteia referitoare la buna sa credinţă fără să-i analizeze şi critica bazată pe incidenţa art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 7049/62/2007.

Prin Sentinţa civilă nr. 194 din 30 mai 2008 a Tribunalului Braşov, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor G.T.I., G.D.I.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului de a cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

S-a admis în parte acţiunea civilă formulată, precizată şi completată de reclamanţii G.T.I. şi G.D.I., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Braşov prin Primar, SC R. SRL (fosta RA R. Braşov), S.V., A.L., B.S., D.M., Ş.O.C.M., şi, în consecinţă:

S-a constatat că reclamanţii sunt moştenitorii defunctei G.C., decedată la data de 01 februarie 1983, în calitate de fii, cu cote egale de câte 1/2.

S-a constatat că, în compunerea masei succesorale a defunctei G.C. intră imobilele înscrise în C.F. nr. X Braşov, nr. top iniţiale Y, A.

S-a constatat că imobilul situat în Braşov, str. H., înscris în C.F. nr. X Braşov, nr. top iniţiale Y, A, a trecut în proprietatea statului, fără titlu valabil.

S-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor, încheiate de pârâta SC R. SRL Braşov (fosta RA R.) cu celelalte pârâte, sub numerele de mai jos:

- XY din 15 august 1996 - apartament 4 - titular S.V.;

- XC din 20 august 1996 - apartament 3 - titular D.M.;

- XA din 18 ianuarie 1997 - apartament 1 - titular A.L.;

- XS din 15 octombrie 1996 - apartament 5 - titular Ş.A., antecesoarea pârâtului Ş.O.C.M.;

- XV din 30 septembrie 1996 - apartament 2 - titular B.S.

S-a dispus rectificarea C.F. nr. X Braşov, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris sub nr. top iniţiale Y, A, drept înscris sub B34, 37 şi revenirea la situaţia anterioară acestei înscrieri, conform celor de sub B23, 25 şi 29, în favoarea defunctei G.C., iar apoi înscrierea dreptului de proprietate al reclamanţilor G.T. şi G.D., cu titlu de drept moştenire, în cote egale de câte 1/2.

S-a dispus rectificarea C.F. nr. X Braşov în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei S.V., înscris în C.F. sub B42,44 şi revenirea la situaţia anterioară acestei înscrieri.

A obligat pârâţii S.V., D.M., A.L., Ş.O.C.M. şi B.S. să lase în deplina proprietate şi paşnica folosinţă a reclamanţilor imobilele ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate a fost constatată.

A respins cererea reclamanţilor împotriva pârâtei F.P., domiciliată în Braşov, str. H., ap. 6, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins capetele de cerere din acţiunea reclamanţilor având ca obiect constatarea nulităţii poziţiei 199 din anexa la Decretul nr. 92/1950 şi constatarea faptului că nr. top iniţial Y are în prezent nr. top W.

A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta A.L.

A respins cererile reconvenţionale ale pârâtelor-reclamante reconvenţional S.V. şi A.L., privind constatarea nulităţii certificatului de moştenitor nr. AA/2000, emis de B.N.P. M.I. şi G.I.

A obligat pârâţii Municipiul Braşov, SC R. SRL, S.V., D.M., A.L., B.S., Ş.O.C.M., să plătească reclamanţilor G.T.I. şi G.D.I. suma de 4.730,37 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii sunt moştenitorii defunctei G.C., (Dosar nr. 2086/2002) proprietar tabular al imobilelor preluate de stat, iar preluarea de către stat s-a făcut în baza Decretului nr. 92/1950, cum rezultă din adresa Consiliului Popular al Judeţului Braşov.

Abia în 1974 este înscris dreptul Statului Român în C.F. nr. X Braşov sub B34 cu drept de administrare operativă în favoarea I.C.R.A.L. Braşov, conform Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, şi după respingerea cererii de intabulare în favoarea statului cu titlu de naţionalizare în anul 1962.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului de a cere constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor în litigiu, instanţa supremă a reţinut că potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoanele care la data intrării în vigoare a legii aveau pe rolul instanţelor judecătoreşti acţiuni în revendicare formulate anterior, pot opta pentru continuarea judecăţii potrivit dreptului comun, nefiind aşadar obligate să notifice fostei entităţi deţinătoare restituirea în natură a imobilului revendicat.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, preluarea de către stat a imobilului din proprietatea antecesorilor părţilor, cum s-a arătat mai sus, a fost abuzivă, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, proprietarii de la data preluării păstrează această calitate.

Reclamanţii nu au participat la procesul finalizat de Judecătoria Braşov prin Sentinţa civilă nr. 6444 din 26 mai 1997, în care s-a constatat, între altele, că etajul a fost construit în anul 1959, ulterior preluării imobilului de către stat, astfel că această hotărâre (pronunţată la cererea pârâtei S.V.) nu le este opozabilă.

Statul a desfiinţat, cum s-a arătat mai sus, propriul său titlu, declarându-l nevalabil, astfel că nu avea vocaţia transmiterii dreptului către pârâţi, imobilul fiind vândut de o persoană care nu avea calitatea de proprietar şi în consecinţă dreptul de proprietate al pârâţilor provine de la un neproprietar, proprietarii de la data preluării păstrând această calitate, potrivit alin. (2) al aceluiaşi art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Susţinerile potrivit cărora imobilul este unul nou în raport cu cel preluat de stat şi nu poate fi restituit în natură, nu pot fi reţinute, din perspectiva dispoziţiilor art. 18 lit. c) din lege, aplicabile la data promovării acţiunii.

Prin urmare, Tribunalul a constatat că lucrările edificate, ulterior preluării, nu se încadrează în niciuna din ipotezele avute în vedere în Normele metodologice, deoarece nu au depăşit 50% din suprafaţa construită iniţial şi nici nu au determinat folosirea imobilului pentru o altă activitate specifică, alta decât cea iniţială.

Corespunde realităţii că etajul 1 al clădirii nu a fost înscris în cartea funciară odată cu subsolul şi parterul imobilului (înscrise în anul 1939 sub B6), fiind edificat ulterior restului construcţiei şi terminat de către fosta I.L.L. Braşov a cărei succesoare este pârâta SC R. SRL Braşov, care recunoaşte acest aspect prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 2086/2002.

Din buletinul clădirii rezultă că în anul 1943 autorii reclamanţilor au suprapus etajul peste clădirea existentă (Dosar nr. 2086/2002), spaţiu finalizat ulterior cum s-a arătat mai sus şi predat Sfatului Popular al Oraşului Stalin potrivit Ordinelor nr. 1005 din 26 ianuarie 1960 şi nr. 1025 din 10 martie 1960 emise de către Directorul Trustului 5 Construcţii (dosar prezent).

Din recunoaşterea de către pârâta SC R. SRL Braşov a faptului că etajul I al clădirii a fost terminat de către fosta I.L.L. Braşov a cărei succesoare este această pârâtă, coroborată cu predarea către Sfatul Popular potrivit Ordinelor nr. 1005 din 26 ianuarie 1960 şi nr. 1025 din 10 martie 1960 emise de către Directorul Trustului 5 Construcţii, rezultă că acest nivel al clădirii face corp comun cu aceasta şi este supus aceluiaşi regim juridic, finalizat fiind anterior anului 1960.

De regulă, în regim de carte funciară nu sunt înscrise construcţiile cu descrierea lor în detaliu, iniţial şi imobilul în litigiu a fost înscris doar ca şi ";Casă de piatră în str. H.";, cum rezultă din C.F. nr. X Braşov, A+1 nr. top Y.

Ulterior preluării de către stat nu s-au mai făcut înscrieri până la 14 aprilie 1993, când s-a intabulat restabilirea situaţiei anterioare în favoarea antecesoarei reclamanţilor, pentru a se reveni la înscrierea în favoarea statului, urmare admiterii recursului în interesul legii.

În măsura în care statul nu deţinea un titlu valabil pentru bunul înstrăinat nu se poate considera că actele încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost făcute cu deplina respectare a condiţiilor a acestui act normativ.

Rezultă că imobilul preluat abuziv poate fi revendicat în natură, pe cale judecătorească, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, precum şi celor ale art. 1 alin. (5) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, modificate prin H.G. nr. 11/1997.

Pârâtele B.S., Ş.A., antecesoarea pârâtului Ş.O.C.M. şi A.L. au dobândit apartamentele în baza Legii nr. 112/1995, dar au fost de rea-credinţă la încheierea contractelor.

Buna-credinţă a acestora este exclusă în condiţiile în care, cu minime diligenţe, puteau lua cunoştinţă de faptul că imobilul fusese revendicat, iar la 14 aprilie 1993 s-a intabulat restabilirea situaţiei anterioare în favoarea antecesoarei reclamanţilor, pentru a se reveni la înscrierea în favoarea statului în 22 aprilie 1996, urmare admiterii recursului în interesul legii în Dosar nr. 570/1995 al Curţii Supreme de Justiţie prin Decizia nr. 2824/1995.

Toate contractele de vânzare-cumpărare mai sus identificate au fost încheiate după data de 22 aprilie 1996 la care pârâtele puteau lua la cunoştinţă de faptul că imobilul fusese revendicat.

Buna-credinţă reprezintă obligaţia generală de conduită ce revine părţilor la încheierea şi executarea unei convenţii.

Pârâta A.L. a cumpărat apartamentul anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 213/1998, dar cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că buna sa credinţă nu poate fi reţinută, din perspectiva dispoziţiilor art. 46 ale Legii nr. 10/2001 [art. 45 alin. (1) şi (2) după modificare şi republicare] şi ale art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Pentru motivele mai sus dezvoltate, tribunalul a admis cererile reclamanţilor, în sensul constatării că sunt moştenitorii defunctei G.C., decedată la data de 01 februarie 1983, în calitate de fii, cu cote egale de câte 1/2, în compunerea masei succesorale a defunctei G.C. intrând imobilele înscrise în C.F. nr. X Braşov, nr. top iniţiale Y, A, imobilul situat în Braşov, str. H., înscris în C.F. nr. X Braşov, nr. top iniţiale Y, A.

Instanţa a reţinut că art. 480 C. civ. consacră dreptul proprietarilor de a dispune în mod exclusiv şi absolut de bunul lor, putând cere tuturor celorlalţi să respecte acest drept, iar prin art. 481 C. civ. se prevede că unica situaţie în care proprietatea poate fi cedată este cea reclamată de utilitatea publică, ceea ce nu s-a dovedit în speţă.

Apărarea pârâţilor potrivit căreia acţiunea în revendicare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este admisibilă numai în cazurile reglementate de art. 47 din această lege, respectiv cele existente pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii, fiind inadmisibilă după această dată, nu poate fi reţinut din perspectiva dispoziţiilor art. 6 ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind liberul acces la justiţie prevăzut şi în art. 21 din Constituţia României.

Cât priveşte solicitarea reclamanţilor de a se constata identitatea unor numere top din cartea funciară, respectiv faptul că nr. top iniţial Y are în prezent nr. top W, aceasta constituie un capăt de cerere distinct şi se referă la o situaţie de fapt, iar nu la existenţa sau inexistenţa vreunui drept, aşa cum prevede art. 111 C. proc. civ., astfel că a fost respinsă. De asemenea, prin constatarea nulităţii poziţiei 199 din lista anexă a Decretului nr. 92/1950, instanţa şi-ar încălca atribuţiile şi ar depăşi limitele puterii judecătoreşti, astfel că a respins şi această cerere.

Pârâta F.P. deţine spaţiul cu titlu de chiriaş, fără a exista vreun capăt de cerere care să vizeze acest drept, astfel că şi cererea formulată de reclamanţi împotriva acesteia a fost respinsă.

Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de A.L., prin care a solicitat să se constate că este proprietar al apartamentului nr. 3 situat în imobilul revendicat şi înscrierea dreptului său în cartea funciară, a fost respinsă pentru considerentele mai sus detaliate.

Nici cererile reconvenţionale formulate de pârâtele S.V. şi A.L., prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moştenitor din 3 noiembrie 2000 (referitor la succesiunea defuncţilor G.T. şi G.C.), pentru lipsa obiectului determinat, cauză ilicită şi fraudă la lege, nu sunt întemeiate şi au fost respinse.

Susţinerile privind nulitatea absolută a certificatului de moştenitor din 3 noiembrie 2000, inexistenţa bunurilor în patrimoniul defunctei G.C., obiectul dezbaterilor succesorale, prescrierea dreptului de acceptare a succesiunii, neindicarea expresă a actului prin care defuncta G.C. renunţă la succesiune şi imposibilitatea dezbaterii succesiunii în procedura necontencioasă atâta timp cât stabilirea calităţii de moştenitor făcea obiectul unei acţiuni în justiţie, au fost înlăturate de instanţele anterioare fără ca părţile să critice în recurs soluţia dată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii Ş.A., B.S., D.M., S.V. şi A.L.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul Ş.O.C.M. arată că imobilul s-a vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin Decizia civilă nr. 172 din 17 decembrie 2008 Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, minori şi familie, a respins apelurile declarate de apelanţii-pârâţi Ş.O.C.M., B.S., D.M., A.L. şi S.V. împotriva Sentinţei civile nr. 194 din 30 mai 2008 a Tribunalului Braşov, pe care a păstrat-o. A obligat apelanţii la plata cheltuielilor de judecată către intimaţii G.T.I. şi G.D.I., în sumă de 3680 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Braşov a reţinut următoarele:

Examinând probatoriul administrat, sentinţa atacată în raport cu motivele de apel, Curtea a constatat că apelurile sunt nefondate.

Principala critică vizează în esenţă valabilitatea actelor juridice de înstrăinare a apartamentelor către intimatele-pârâte de a căror soartă depinde atât buna sau reaua-credinţă a cumpărătorilor, cât şi de unele cerinţe de validitate prevăzute de legi speciale.

Regimul diferit al contractelor încheiate au impus analiza separată a valabilităţii fiecăruia dintre aceste contracte.

În ceea ce o priveşte pe apelanta pârâtă A.L., se susţine că aceasta a fost de bună-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Incidenţa principiului bunei-credinţe este subsecventă întrunirii cumulative a două condiţii privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului, care trebuie să fie invincibilă şi a unei condiţii privind buna-credinţă a subdobânditorului, care trebuie să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă acesteia.

În speţă, pârâta A.L. avea posibilitatea de a cunoaşte cu minimă diligenţă împrejurarea că titlul celui de la care a dobândit proprietatea sa e nevalabil sau de natură să creeze cel puţin un dubiu cu privire la valabilitatea titlului statului. Deşi procesul de faţă a fost notat în C.F. sub nr. D la data de 24 octombrie 1996, sub B+38, cu toate acestea apelanta-pârâtă a încheiat contractul de vânzare-cumpărare ulterior, respectiv la data de 18 ianuarie 1997.

Întrucât notarea în cartea funciară are opozabilitate deplină, apelanta-pârâtă nu se poate prevala de buna-credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi deci nu poate profita de protecţia juridică pe care o conferă buna-credinţă.

Referitor la buna-credinţă a apelantelor pârâte Ş.A. şi B.S., soluţia instanţei de fond este legală în ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare. Reaua-credinţă constă în atitudinea celui care se prevalează de o situaţie căreia îi cunoaşte sau trebuie să-i cunoască viciile.

Ori, aparenţa titlului de proprietate al Statului, fiind cât se poate de discutabilă, buna-credinţă a acestora este exclusă, în condiţiile în care a luat cunoştinţă de faptul că imobilul fusese revendicat, iar la 14 aprilie 1993 s-a restabilit situaţia anterioară de carte funciară în favoarea autoarei reclamanţilor.

Este însă de reţinut faptul că în măsura în care statul nu deţinea imobilul în litigiu cu titlu valabil, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 sunt lovite de nulitate, indiferent de buna sau reaua-credinţă a apelanţilor.

În sensul menţionat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reafirmat că în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliară şi a restituirii bunurilor naţionalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun al altuia, unor terţi de bună-credinţă, chiar şi atunci când este anterioară confirmării în justiţie a dreptului de proprietate al altuia, reprezintă o privare de bun. O asemenea privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară art. 1 din Protocolul nr. 1 (cauza Gabriel împotriva României şi Valer Pop împotriva României).

Referitor la data înscrierii etajului imobilului în cartea funciară a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară în desfăşurătorul C.F. nr. X Braşov, nu există menţiuni cu privire la înscrierea etajului în C.F.

La data de 5 mai 1999 s-a efectuat în cartea funciară o dezmembrare, în condiţiile neintabulării etajului şi ulterior încheierii celor două contracte de vânzare-cumpărare de către apelantele S.V. şi D.M.

În privinţa contractelor de vânzare-cumpărare asupra apartamentelor de la etajul imobilului, proprietatea apelantelor S.V. şi D.M., sunt lovite de nulitate în condiţiile în care înstrăinarea a avut loc înainte de înscrierea etajului în cartea funciară, în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Probele administrate în cauză evidenţiază cu certitudine edificarea etajului, anterior preluării imobilului de către stat.

Edificatoare în acest sens sunt: certificatul Primăriei Braşov nr. F/1939, din care rezultă că demisolul şi parterul au fost realizate în anul 1938; Buletinul clădirii, care cuprinde o menţiune a proprietarului în sensul că în anul 1943 a suprapus un etaj peste clădirea existentă; Cartea de imobil, din care rezultă că etajul a fost locuit începând cu anul 1950, când erau deja realizate finisajele interioare; Schiţa apartamentului de la etaj şi descrierea încăperilor, din care rezultă că acest apartament a suferit modificări şi a fost transformat în două apartamente ocupate în prezent de apelantele S.V. şi D.M.

Cele două acte administrative sunt de altfel irelevante, pentru că fac dovadă cu privire la predarea unor imobile din administrarea Trustului către Sfatul Popular, nu şi cu privire la data construirii etajului şi a fondurilor din care acesta a fost construit.

Chiar în ipoteza în care Statul ar fi construit etajul, nu putea dobândi dreptul de proprietate prin accesiune în condiţiile în care autoarea reclamanţilor nu şi-a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului, ca urmare a constatării nevalabilităţii titlului Statului.

În concluzie, cele două apartamente nefiind construite din fondurile Statului nu puteau fi înstrăinate în temeiul unor acte normative, cum sunt Decretul-lege nr. 61/1990 şi Legea nr. 76/1994, care modifică Legea nr. 85/1992.

Încălcarea legii constituie motiv de nulitate absolută a actului juridic, indiferent de buna sau reaua-credinţă a părţilor contractante, nefiind aplicat principiul conservării dreptului dobândit de terţul dobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros, deoarece încălcarea sau frauda legii vizează condiţia de valabilitate a actului juridic referitoare la cauză, care este independentă de situaţia menţionată mai sus.

Chiar dacă s-ar accepta susţinerile apelantelor, în sensul înscrierii dreptului de proprietate asupra etajului în cartea funciară în anul 1974, cu atât mai mult aceste apartamente nu puteau fi înstrăinate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 76/1994, deoarece potrivit menţiunilor de C.F., Statul şi-a intabulat dreptul de proprietate în baza Decretului nr. 218/1960 şi nr. 712/1996 asupra întregului imobil, proprietatea celei de la B 23, 25 şi 29. Ori, potrivit acestor menţiuni, proprietatea a aparţinut antecesoarei reclamanţilor, respectiv G.C.

Astfel fiind, apartamentele situate la etajul construcţiei nu puteau fi înstrăinate în baza actelor normative care reglementează vânzarea locuinţelor construite din fondurile Statului.

Motivul de apel referitor la nulitatea certificatului de moştenitor este neîntemeiat.

În speţă, reclamanţii au dovedit calitatea lor de moştenitori, în calitate de fii ai defunctei, fostă proprietar tabular, atât prin Certificatul de moştenitor nr. AA/2000, cât şi prin acte de stare civilă. Această calitate a reclamanţilor nu este de fapt contestată de către apelantele pârâte, în condiţiile în care, potrivit legii, certificatul de moştenitor face dovada doar a calităţii de moştenitor şi a cotei ce revine moştenitorilor.

Susţinerile invocate de apelante nu se circumscriu motivelor de nulitate absolută a certificatului de moştenitor. Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile menţionate în Codul civil, numai cei care au pretenţii la moştenire sau au fost prejudiciaţi în alt fel prin eliberarea certificatului de moştenitor, pot cere nulitatea relativă sau absolută şi restabilirea drepturilor lor. Ori apelantele nu au calitatea de comoştenitori, fiind persoane străine de succesiune.

O eventuală nulitate a certificatului este distinctă de calitatea de a acţiona în justiţie pentru revendicarea imobilului ce a aparţinut antecesoarei lor, chiar dacă acest bun nu a existat în patrimoniul defunctei la data dezbaterii, pentru că nu îi lipseşte pe reclamanţi de calitatea de succesori şi având în vedere că certificatul are numai valoare de instrument probatoriu fără a constitui titlu de proprietate. Dovada se poate face prin orice probă, chiar şi prin acte de stare civilă.

În ceea ce o priveşte pe G.C., se constată că aceasta a fost renunţătoare după primul său soţ, T.G., decedat anterior, ori acest aspect nu are importanţă în cauză, ceea ce interesează în speţă fiind moştenirea după defuncta G.C. (iar nu după G.T., imobilul în litigiu fiind bun propriu al autoarei reclamanţilor).

Respingerea petitului privind constatarea identităţii dintre numărul topografic iniţial Y şi numărul topografic nou W şi Q nu are consecinţe asupra acţiunii în revendicare. Acţiunea în realizarea dreptului urmăreşte revenirea bunului în posesia şi folosinţa proprietarului, ca o consecinţă a preluării imobilului fără titlu valabil.

Împotriva deciziei au declarat recurs pârâta B.S., pârâtul Ş.O.C.M., pârâtele D.M., S.V. şi A.L.

Recurenta-pârâtă B.S. a susţinut că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece greşit s-a reţinut reaua-credinţă a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, deoarece, pe de o parte, la data încheierii contractelor, 30 septembrie 1996, figura ca proprietar Statul Român în C.F., iar, pe de altă parte, pârâta nu a fost notificată să nu cumpere imobilul, ea fiind aşadar, de bună-credinţă.

Recurenta consideră că înstrăinarea a fost efectuată în mod legal în temeiul Legii nr. 112/1951 nefiind lovită de nulitate, că reclamanţii nu au solicitat rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dezmembrării operate în 1999, acţiunea putând fi admisă pentru nr. top A/grădină de la A+3, doar în contradictoriu cu Statul Român şi cu Municipiul Braşov, imobilul înscris la acel nr. topografic, nefăcând obiectul contractelor de vânzare-cumpărare.

Recurentul-pârât Ş.O.C.M. a susţinut drept critică de nelegalitate, întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că mama sa al cărei succesor în drepturi este, a dobândit în condiţii de deplină legalitate apartamentul cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. XS din 15 octombrie 1996, contract a cărui valabilitate nu poate fi contestată.

Se apreciază că autoarea sa, a fost la momentul încheierii contractului de bună-credinţă, invocându-se incidenţa în drept a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Recurenta-pârâtă D.M. susţine incidenţa art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că a cumpărat imobilul în care locuieşte (2 camere - apartamentul nr. 2 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. XC din 20 august 1996), în baza Decretului-lege nr. 61/1990 şi Legii nr. 76/1999, el fiind construit din fondurile statului de către fosta I.L.L. Braşov, actualmente SC R. SRL Braşov.

Recurentele-pârâte S.V. şi A.L. susţin în esenţă, aceleaşi critici de nelegalitate a deciziei recurate.

În primul rând, hotărârea pronunţată ar fi fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând dreptul de proprietate asupra apartamentelor cumpărate în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare, întemeiat pe art. 480 - 481 C. civ.

Se mai susţine că instanţele au interpretat greşit buna-credinţă, prin prisma dispoziţiilor art. 970 şi art. 954 C. civ.; că în speţă cât priveşte principiul priorităţii legii speciale, în raport de legea generală, acţiunea în revendicare fiind inadmisibilă în raport cu Legea nr. 10/2001.

Alte critici vizează faptul că instanţa ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, argumentând aceasta prin motive străine de natura pricinii, în privinţa admiterii cererii în revendicare a reclamanţilor, operându-se cu metoda comparării titlurilor, deşi aceasta nu ar fi fost cerută prin acţiune.

Analizând recursurile declarate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

În mod corect instanţa de apel a respins apelurile declarate de apelanţii-pârâţi împotriva Sentinţei civile nr. 194/2008 a Tribunalului Braşov, prin care s-a admis acţiunea în parte, astfel cum a fost precizată şi completată, s-a constatat că reclamanţii sunt moştenitorii defunctei G.C., decedată la 01 februarie 1983, s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor nr. 1, 2, 3, 4, 5, s-a dispus rectificarea cărţii funciare, a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi posesie imobilele ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare anulate.

Criticile formulate de reclamanţii-pârâţi sub aspectul incidenţei motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, deoarece instanţele au interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume art. 480 - 481 C. civ., art. 970 şi 954 C. civ. sub aspectul admiterii acţiunii în revendicare şi a reţinerii relei-credinţe a cumpărătorilor (pârâţi) a apartamentelor în litigiu în baza Legii nr. 112/1995.

Acţiunea dedusă judecăţii, înregistrată în 1996 a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun şi pe prevederile Legii nr. 112/1995, astfel că apărarea pârâţilor în sensul că o acţiune în revendicare este inadmisibilă deoarece a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 nu poate fi reţinută prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Corect instanţele de judecată au considerat că buna-credinţă a pârâţilor este exclusă în condiţiile în care puteau lua cunoştinţă de faptul că imobilul fusese revendicat, la data de 14 aprilie 1993, s-a intabulat restabilirea situaţiei anterioare în favoarea antecesoarei reclamanţilor, iar contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate după 22 aprilie 1996.

Susţinerea reclamanţilor-pârâţi în sensul că nu ar fi fost notificaţi să nu cumpere imobilele neputând conduce la concluzia că aceştia au fost de bună-credinţă la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995.

Apar astfel ca nefondate criticile recurenţilor-pârâţi privind inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, precum şi cele privind incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că instanţa ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, comparând titlurile pârâţilor, deşi reclamanţii nu ar fi solicitat aceasta prin acţiune.

Instanţa în mod just a procedat la compararea titlurilor părţilor în cadrul rezolvării acţiunii în revendicare care este o acţiune reală, petitorie, prin care proprietarul neposesor solicită de la neproprietarul posesor să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat.

Susţinerea recurenţilor-pârâţi privind lipsa solicitării de către reclamanţi a rectificării cărţii funciare în sensul radierii dezmembrării operate în 1999 nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, deoarece evidenţele de publicitate imobiliară nerectificate sau nedesfiinţate nu pot împiedica sau anula principiul restabilirii situaţiei anterioare, urmare a admiterii acţiunii în revendicare.

Nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 are ca sancţiune de drept civil lipsirea actului juridic civil de efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispoziţiilor legale edictate pentru încheierea sa valabilă.

Statul Român, revenind, ca efect al nulităţii actului de înstrăinare, proprietar al bunului nemişcător, este dator să-l restituie către cel de la care l-a preluat fără respectarea legii. Cum nulitatea operează atât pentru trecut, cu efect retroactiv (ex tunc, cât şi pentru viitor ex nunc), corect s-a aplicat principiul restabilirii situaţiei anterioare prin restituirea imobilului adevăratului proprietar.

Sub acest aspect, apare ca nejustificată şi susţinerea recurenţilor privind admisibilitatea acţiunii în revendicare cu privire la imobilul nr. top A care nu a făcut obiect al contractului de vânzare-cumpărare; de asemenea instanţele de judecată au obligat în mod justificat pârâţii - persoane fizice, să lase în deplină proprietate şi posesie imobilele ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate a fost constatată.

Nefiind incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B.S., Ş.O.C.M., D.M., S.V. şi A.L. împotriva Deciziei nr. 172 Ap din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

Procesat de GGC - CT

← ICCJ. Decizia nr. 3133/2010. Civil. Recalculare pensie....		ICCJ. Decizia nr. 3140/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 3126/2010. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3130/2010. Civil. Partaj judiciar. Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3133/2010. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3140/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3142/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3145/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs