ICCJ. Decizia nr. 3140/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3140/2010
Dosar nr. 2896/105/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la aceasta instanţă sub nr. 2896/105/2008, reclamantul B.L. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român - prin M.E.F., M.I.R.A., S.R.I., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să constate că a fost una din victimele regimului poliţienesc până în data de 22 decembrie 1989, întrucât activitatea primilor 2 pârâţi în perioada 1945 - 1989, a avut în România caracter de represiune; obligarea Statului Român prin M.E.F. la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 400.000 euro pentru faptul că lipsirea de libertate şi activitatea de urmărire a acestuia şi a familiei sale, a avut consecinţe în planul vieţii private şi profesionale a reclamantului, inclusiv după momentul eliberării, până în 22 decembrie 2008; obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 400.000 euro pentru suferinţele fizice şi psihice îndurate în perioada de detenţie şi de muncă forţată, de domiciliu obligatoriu, de pierderea părinţilor şi nu în cele din urmă, pentru considerarea persoanei şi a familiei sale ca persoane periculoase pentru ţara lor, până în decembrie 1989.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat ca la data de 06 iunie 1948 a fost arestat de către Siguranţa Statului din Oradea, încarcerat şi supus unui interogatoriu din 2 în 2 zile, cu bătăi, umilinţe fizice şi psihice, înfometare timp de 3 luni de zile spre a-l determina să recunoască că a desfăşurat activitate duşmănoasă împotriva statului şi că ar fi avut sarcina de a racola elevi pentru Organizaţia considerată subversivă ";R.I.";.
A susţinut reclamantul că la data încarcerării era minor, elev în clasa a VII-a şi că după trei luni de anchetă, la 15 septembrie 1948, a fost dus în Penitenciarul Oradea, unde a fost supus unui regim de exterminare, fără a avea dreptul de a primi pachete, până la data de 15 martie 1949, când a fost dus la proces, prin Sentinţa de condamnare nr. 645 din 29 martie 1949 a Tribunalului Militar Cluj aplicându-i-se o pedeapsă de 3 ani închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie corecţională pentru ";crima de uneltire contra ordinii sociale";, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art. 209 pct. 3 C. pen.
A mai precizat reclamantul că după proces, a fost mutat la Penitenciarul Târgşorul Nou, judeţul Prahova, unde a executat pedeapsa până în luna octombrie 1950 dată când a fost transferat în Colonia de Muncă ";Peninsula"; - Constanţa, cunoscută sub denumirea de Canalul Dunărea - Marea Neagră";, fiind folosit până la 29 iulie 1951 când a fost pus în libertate şi i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în comuna A., jud. Bihor unde locuia mama sa, tatăl acestuia decedând ca urmare a arestării sale, după ce anterior, suportase o deportare a sa şi a celuilalt fiu în închisorile din Ungaria, în perioada 1940 - 1944.
S-a mai susţinut de reclamant că în perioada în care a fost cercetat şi anchetat era minor, fiind privat de libertate din 03 iunie 1948, fără ca acest lucru să se dispună în baza unui act de procedură, fişa de încarcerare cu nr. A fiind emisă în 31 decembrie 1948, iar comutarea pedepsei dispusă prin sentinţa de condamnare nu a cuprins şi cele 33 de zile calculate de la data arestării sale şi apoi în continuare, timp în care a fost închis, fapt recunoscut de Procuratura Tribunalului Militar Cluj prin adresa din 22 decembrie 1950.
A mai arătat reclamantul că după întoarcerea din detenţie a întâmpinat dificultăţi în a-şi găsi un loc de muncă, datorită infracţiunii pentru care a fost condamnat şi că arestarea şi condamnarea sa i-au schimbat definitiv statutul social şi profesional, împiedicându-l să îşi realizeze visul său şi al familiei de a deveni pedagog/profesor, fiind nevoit ca pentru întreţinerea familiei să presteze alte munci, respectiv contabil, inspector, şef birou aprovizionare.
A mai susţinut reclamantul că pe tot acest parcurs, până în 22 decembrie 1989, atât acesta cât şi membrii familiei sale a fost urmărit de securitate, neputându-şi face prieteni, iar persoanele cu care venea în contact îi creau suspiciuni, dacă nu cumva erau trimise de organele represive.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâţilor, depunând la dosar: fişa de încarcerare nr. B din 31 decembrie 1948 emisă de Penitenciarul Oradea, extras din Sentinţa de condamnare nr. 645 din 29 martie 1949 a Tribunalului Militar Cluj, copia mandatului de arestare emis de Parchetul Tribunalului Cluj la 05 aprilie 1949, adresa din 22 decembrie 1950 emisă de Parchetul Militar Cluj, biletul din 22 august 1951 eliberat de D.G.P. - Penitenciarul Colonia Peninsulei, adeverinţa din 02 februarie 1959 emisă de SC P.U. Oradea, adresa din 06 martie 1959 emisă de G.A.S. Marghita, certificatul nr. X/1967 de absolvire a Şcolii Medii de Cultură Generală, M.I.J. Prahova - Securitate - referatul Y/1985 propunerea de supraveghere informativă cu prioritate a reclamantului, M.I.J. Prahova - Securitate nr. Z către Serviciul II/B pentru realizarea supravegherii fiului reclamantului B.L.F., acte medicale, copia carnetului de muncă.
Prin încheierea din 05 septembrie 2008, instanţa a admis cererea reclamantului privind acordarea ajutorului public judiciar şi a dispus scutirea acestuia de plata taxei de timbru în sumă de 32.786 RON, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. d) şi 7 alin. (3) coroborate cu art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008, reţinând că acesta, cu actele depuse, a făcut dovada lipsei posibilităţilor materiale pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
În apărare, pârâţii S.R.I., M.I.R.A., M.E.F. - D.G.F.P. Prahova, au formulat întâmpinare invocând primii doi pârâţi excepţia lipsei calităţii procesual pasive, iar cel de-al treilea pârât excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte primul capăt de cerere prin care reclamantul solicita a i se recunoaşte calitatea de victimă a regimului poliţienesc din România, anterior anului 1990.
Cei trei pârâţi au mai invocat şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte plata sumelor de bani solicitate de reclamant cu titlu de daune materiale şi morale, susţinând că, fiind o acţiune patrimonială, aceasta trebuia formulată în termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, drept care s-a născut în decembrie 1989 şi care putea fi exercitat până în decembrie 1992.
Rămânând în pronunţare asupra excepţiilor invocate în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.I.R.A. şi S.R.I. pe care a admis-o, reţinând că cei doi pârâţi nu au calitate procesuală pasivă, fiind organe centrale ale administraţiei de stat, care nu au nimic în comun cu fostele organe de represiune dinainte de anul 1990 (fosta miliţie şi fosta securitate) care la rândul lor îndeplineau atribuţiile stabilite prin lege în sarcina acestora.
Pentru prejudiciile materiale şi morale suferite de reclamant înainte de anul 1990 ca urmare a abuzurilor autorităţilor de la acea vreme, răspunderea nu-i poate reveni decât Statului Român şi nu celor două organe de represiune, fosta miliţie şi fosta securitate care au acţionat în numele acestuia, lucru împărtăşit şi de către reclamant prin reprezentantul său cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri.
În ceea ce priveşte excepţia admisibilităţii primului capăt de cerere privind constatarea calităţii de victimă a regimului poliţienesc a reclamantului invocată de pârâtul Statul Român - prin M.E.F. - prin D.G.F.P. Prahova, aceasta a fost admisă întrucât, în conformitate cu Decretul-lege nr. 118/1990, dobândirea statutului de persoană persecutată politic, este reglementată de această procedură specială ce dă posibilitatea oricărei persoane fizice să se adreseze Comisiilor Centrale Locale sau Judeţene pentru obţinerea acestei calităţi.
Legea stabileşte de asemenea că pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, persoanelor condamnate definitiv pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, acestea trebuie să se adreseze Comisiei pentru Constatarea Calităţii de Luptător în rezistenţa anticomunistă în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada repunerii sale în drepturi prin promovarea unui recurs în anularea pedepsei şi că drepturile solicitate prin acţiune au caracter patrimonial fiind supuse termenului general de prescripţie de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă care a început să curgă de la 1 ianuarie 1990 când a fost înlăturată orice formă de represiune politică a vechiului regim, înlăturat prin Revoluţia Română de la 1989, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel în termen legal, reclamantul considerând-o nelegală şi netemeinică, în esenţă pentru că în mod greşit s-a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere din acţiune în condiţiile în care a făcut dovada calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă aşa cum rezultă din Decizia nr. 65 din 30 noiembrie 2001 emisă de D.M.M.S. Prahova, şi că tot greşit instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocat de pârâtul Statul Român şi aceasta pentru că termenul de prescripţie curge de la data când se constată starea de fapt ce impune reparaţiile morale şi materiale.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamantul a depus la dosar copia Deciziei nr. 837 din 7 mai 2009, copia proiectului de lege privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 ce a fost dezbătută în şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 mai 2009, proiect de lege nepromulgat, şi copia Deciziei nr. 65 din 30 noiembrie 2001 emisă de D.M.M.S. Prahova.
Prin Decizia civilă nr. 115 din 9 iunie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamantul B.L. împotriva Sentinţei civile nr. 121 din 16 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Prin acţiunea cu care a învestit Tribunalul Prahova reclamantul apelant a solicitat să se constate că a fost una din victimele regimului poliţienesc până la data de 22 decembrie 1989 şi drept urmare al doilea capăt de cerere al acţiunii a fost acela de obligare a Statului Român prin M.E.F. la plata de despăgubiri materiale în sumă de 400.000 euro şi la plata despăgubirilor morale în sumă de 400.000 euro.
Tribunalul a soluţionat primul capăt de cerere al acţiunii prin admiterea excepţiei de admisibilitate invocată de Statul Român prin M.E.F. reţinând că, în conformitate cu Decretul-lege nr. 118/1990 dobândirea statutului de persoană persecutată politic are o reglementare specială dând posibilitatea oricărei persoane fizice să se adreseze comisiilor centrale, locale sau judeţene pentru obţinerea acestei calităţi, acest lucru putând fi făcut în termen de un an de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 214/1999.
În faţa instanţei de fond apelantul reclamant nu a produs nicio dovadă în acest sens, respectiv nu a depus la dosar acte din care să rezulte calitatea sa de luptător în rezistenţa anticomunistă, astfel că în mod corect tribunalul a apreciat că primul capăt de cerere este inadmisibil, în condiţiile în care apelantul nu s-a conformat dispoziţiilor legale speciale prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999. În apel reclamantul a depus la dosar Decizia nr. 65 din 30 noiembrie 2001 emisă de D.M.M.S. Prahova prin care acestuia i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 pentru stabilirea unor drepturi băneşti, însă această decizie nu face dovada că apelantul a urmat procedura instituită de dispoziţiile Decretului-lege nr. 118/1990, iar Decizia nr. 837 din 7 mai 2009 depusă în apel privind constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă este un act ce a fost obţinut după pronunţarea sentinţei, deci la data la care s-a adresat instanţei nu făcuse dovada respectării dispoziţiilor Legii nr. 118/1990 şi în aceste condiţii Tribunalul Prahova corect a concluzionat că acest prim capăt de cerere este inadmisibil.
Capătul de cerere prin care reclamantul apelant a solicitat obligarea Statului Român la plata despăgubirilor materiale şi morale pentru faptul că în perioada 1945 - 1989 a fost victima regimului poliţienesc a fost soluţionat prin admiterea excepţiei privind prescripţia dreptului la acţiune invocată de Statul Român - prin M.E.F.
A apreciat corect tribunalul că acest capăt de cerere are un caracter patrimonial fiind supus termenului general de prescripţie de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, termenul începând să curgă de la 1 ianuarie 1990 când s-a înlăturat orice formă de opresiune politică a vechiului regim.
Apelantul susţine că termenul de prescripţie curge de la data când se constată starea de fapt care impune reparaţiile morale şi materiale, moment în care opinia sa nu coincide cu data de 1 ianuarie 1990, deşi la acea dată încetând orice represiune a sistemului trecut din acel moment a constatat apelantul faptul că se impune ca statul să fie obligat la reparaţii materiale şi morale pentru ceea ce a suferit în perioada regimului comunist.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susţinut următoarele critici:
Greşit s-au soluţionat fondul şi apelul în cauză prin admiterea excepţiei privind admisibilitatea acţiunii şi a prescripţiei de la acţiune, în ce priveşte plata sumei de bani solicitate cu titlu de daune.
Se susţine incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 reclamantului i s-a recunoscut calitatea de persoană condamnată politic, astfel că s-ar impune casarea celor două hotărâri pentru a se intra în cercetarea fondului.
Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat obligarea Statului Român la plata unor despăgubiri materiale şi morale, pentru suferinţele fizice şi psihice cauzate de suferinţele pricinuite pe perioada de detenţie şi muncă forţată, domiciliu obligatoriu, pierderea părinţilor, considerându-se victima regimului poliţienesc până la 22 decembrie 1989. Susţinerile recurentului sunt fondate, deoarece în mod greşit instanţa de fond a considerat că excepţia admisibilităţii primului capăt de cerere privind constatarea calităţii de victimă a regimului poliţienesc a reclamantului - şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Statul Român, prin M.E.F. şi D.G.F.P. Prahova sunt întemeiate, soluţionând cauza greşit pe excepţie.
Art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prevede că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unor hotărâri legale şi temeinice.
De asemenea, art. 5 al Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrate asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, prevede că orice persoană care a suferit condamnări în perioada de referinţă poate solicita instanţei de judecată acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Dispoziţiile art. 5 alin. (4) al aceleiaşi legi prevăd că prezenta lege se aplică şi persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute prin Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, potrivit O.U.G. nr. 214/1999, precum şi persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea de infracţiuni la care face referire prezenta lege şi care au obţinut desfiinţarea, anularea sau casarea hotărârii de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiţia să nu fi beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c).
De asemenea, reclamantul a depus în faza procesuală a apelului Decizia nr. 837 din 7 mai 2009 prin care s-a constatat calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, înscris pe care instanţa de fond trebuie să-l analizeze.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate se impune casarea deciziei civile şi, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru a se avea în vedere la soluţionarea cauzei incidenţa acestor prevederi legale la situaţia dedusă judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul B.L. împotriva Deciziei civile nr. 119 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3138/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 3142/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
