ICCJ. Decizia nr. 3133/2010. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3133/2010

Dosar nr. 2324/54/2009

Şedinţa publică din 20 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 3057 din 15 mai 2009 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de pârâta C.J.P. Dolj împotriva Sentinţei nr. 6589 din 10 decembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 18356/63/2008, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.T., a modificat sentinţa în sensul că a respins contestaţia.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit adeverinţelor nr. A/2008 şi nr. B/2008 emise de SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova, în perioada lucrată în cadrul acestei unităţi contestatorul a beneficiat, în afara drepturilor salariale menţionate în carnetul de muncă, de adaosuri (diferenţe de manoperă), adaosuri cu caracter permanent şi care s-au acordat în funcţie de manopera repartizată (suma globală) pe lucrare (pentru colectivul elaborator).

Aceste adaosuri s-au adăugat în funcţie de realizarea productivităţii muncii în conformitate cu Legea nr. 57/1974, art. 117 şi începând cu anul 1992, în conformitate cu prevederile din contractele colective de muncă, respectiv: anexa nr. 21 din CCM/1992 pct. 3, art. 78 alin. (6) din CCM/1993, art. 78 alin. (5) din CCM/1994, art. 78 alin. (5) din CCM/1995, art. 78 alin. (5) din CCM/1996, art. 78 alin. (4) din CCM/1997.

Din aceleaşi adeverinţe rezultă că sumele acordate în plus faţă de retribuţia tarifată au făcut parte din fondul total de salarii pentru care unitatea a calculat şi virat C.A.S., dar salariatului nu i s-a calculat, reţinut şi virat contribuţia pentru pensia suplimentară.

Revizuentul P.T. a solicitat revizuirea Deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 3057 pronunţată la 15 mai 2009, considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul susţine că instanţa de recurs nu a aplicat o jurisprudenţă relevantă adăugând atingere principiului siguranţei juridice prin practicarea unei jurisprudenţe contradictorii în cazul dosarelor pensionarilor din SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova pronunţând decizii contradictorii în mai multe dosare pe care le indică, deşi petenţii au lucrat în acelaşi institut de proiectări, chiar în acelaşi colectiv elaborator al proiectelor, în aceleaşi condiţii de legislaţie a muncii şi financiar-contabile, primind decizii contradictorii de respingere sau admitere a recursului, ceea ce a provocat o discriminare în cadrul pensionarilor.

Revizuentul susţine că prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova i s-a creat un prejudiciu material şi moral întrucât se află la originea unor divergenţe profunde şi persistente în timp, atât faţă de colegii pensionari din cadrul SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova, cât şi faţă de alţi colegi pensionari din institute de proiectări din ţară, precum şi de alte categorii socio-profesionale.

Prin admiterea recursului formulat de C.J.P. Dolj au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în care se arată că soluţiile total contradictorii pronunţate de aceeaşi instanţă asupra aceleiaşi chestiuni de drept în situaţia în care soluţiile dispuse sunt definitive şi irevocabile încalcă dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului; totodată au fost încălcate dispoziţiile art. 14 din Convenţie coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 12 de către autorităţile judecătoreşti. În fine se încalcă Hotărârea CSM nr. 327/2005 care prevede la art. 25/5 alin. (1) şi (3) că instanţele de judecată sunt obligate să completeze şi să actualizeze portalul prin aplicarea propriei jurisprudenţe relevante.

Această incertitudine a jurisprudenţei are ca efect privarea revizuentului de orice posibilitate de a obţine beneficiul drepturilor sale prevăzute de Legea nr. 19/2000 [art. 2 lit. b), art. 23 alin. (3) şi art. 78 alin. (4)], cât şi O.U.G. nr. 4/2005 [art. 1, art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (3)].

Solicită astfel revizuirea deciziei pronunţate în Dosarul nr. 18356/63/2008.

Printr-o cerere ulterioară revizuentul şi-a completat cererea de revizuire în care arată că îşi întemeiază cererea formulată în cauză pe dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în sensul că în cauză au fost pronunţate hotărâri definitive, potrivnice date de către Curtea de Apel Craiova.

Obiectul cauzei fiind acelaşi în toate dosarele ce au fost pe rolul Curţii de Apel Craiova între foştii salariaţi (actuali pensionari) ai SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova şi C.J.P Dolj, formulând acelaşi tip de cerere şi depunând aceleaşi înscrisuri în toate dosarele. În scop probatoriu a depus copie după decizia Curţii de Apel pronunţată în Dosarul nr. 15256/63/2008, Decizia nr. 3005 din 14 aprilie 2009, adresa din 4 septembrie 2009 care atestă că diferenţele de manoperă din adeverinţa din 18 martie 2008 au făcut parte din venitul brut realizat deci din fondul de salarii ce se transmitea lunar Institutului Naţional de Statistică şi Studii Economice conform formularului SI operativ şi adresa din 7 septembrie 2009 emisă de Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice, confirmă că sporurile acordate sub formă de procent din salariul de bază, erau incluse în veniturile salariale brute sau nete realizate şi plătite, au contribuit la determinarea câştigului mediu brut sau net anual conform anexei 6 din Legea nr. 19/2000 devenind salariu mediu brut sau net pe economie.

Prin Decizia civilă nr. 6763 din 26 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulate de P.T., împotriva Deciziei nr. 3057 din 15 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu intimata C.J.P. Dolj, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele: dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. stipulează faptul că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

De asemenea, dispoziţiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., precizează faptul că - în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice.

Faţă de cele arătate şi în raport de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

Analizând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce succed:

Revizuentul P.T. solicită revizuirea Deciziei civile nr. 3057 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova prin care s-a admis recursul declarat de pârâta C.J.P. Dolj împotriva Sentinţei nr. 6589 din 10 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimatul reclamant P.T., având ca obiect recalcularea pensiei, s-a modificat sentinţa în sensul respingerii contestaţiei.

Se invocă de către revizuent contrarietatea acestei decizii cu deciziile civile pronunţate de Curtea de Apel Craiova, dosarul având acelaşi obiect, între foştii salariaţi (actualmente pensionari) şi SC I.C.S.I.T.P.M.L. SA Craiova şi C.J.P.

Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevăd că se poate solicita revizuirea unei hotărâri râmase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul; se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa autorităţii lucrului judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziţii nu se pot concilia.

În speţa supusă judecăţii, revizuentul invocă contrarietatea Deciziei civile nr. 3057/2009 a Curţii de Apel Craiova în raport cu alte decizii ale aceleiaşi instanţe, dar pronunţate în alte cauze, între alte părţi, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, între hotărârea pronunţată în cauza sa şi celelalte hotărâri neexistând elementele caracteristice pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Pentru aceste considerente se va respinge decizia de revizuire formulată de reclamantul P.T. împotriva Deciziei civile nr. 3057 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.T. împotriva Deciziei nr. 3057 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.

Procesat de GGC - CT

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3133/2010. Civil. Recalculare pensie. Revizuire - Recurs