ICCJ. Decizia nr. 3142/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3142/2010
Dosar nr. 1230/3/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2009 sub nr. 1230/3/2009, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul L.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor materiale în cuantum de 200.000 dolari SUA şi a daunelor morale în cuantum de 500.000 dolari SUA, echivalentul în RON la B.N.R. la data executării, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a susţinut că în perioada 30 aprilie 1982 - 11 ianuarie 1983 a executat o pedeapsă cu închisoarea în baza Sentinţei penale nr. 472 din 08 iulie 1982 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti prin care a fost condamnat pentru delictul de agitaţie publică prevăzut şi pedepsit de art. 323 alin. (1) C. pen.
Prin Decizia civilă nr. 571 din 21 mai 1990, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, s-a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General împotriva Sentinţei penale nr. 472 din 08 iulie 1982 şi a Deciziei penale nr. 1586 din 28 septembrie 1982, prin care sentinţa instanţei de fond rămăsese definitivă, s-au casat cele două hotărâri, iar reclamantul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.
Despre această decizie de achitare, reclamantul a susţinut că a luat cunoştinţă în luna august 2008, când a venit în ţară şi a luat legătura cu un avocat pentru a solicita reabilitarea sa.
S-a susţinut de reclamant că cercetarea penală efectuată asupra sa şi ulterior, lipsirea sa de libertate, i-au produs un grav prejudiciu material şi moral ce se impune a fi reparat de pârât, în conformitate cu dispoziţiile art. 504 - 506 C. proc. pen.
Deşi termenul prevăzut de art. 504 - 506 C. proc. pen. pentru repararea pagubei în cazul unei erori judiciare este de 18 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare, reclamantul se consideră a fi în termen pentru formularea acţiunii, având în vedere faptul că hotărârea de achitare s-a dat fără citarea sa, astfel încât nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă despre aceasta, decât în septembrie 2008 când a discutat cu unul dintre ceilalţi coinculpaţi.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, având în vedere dispoziţiile art. 506 C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea pentru obţinerea reparării pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare şi faptul că reclamantul nu a formulat în mod expres o cerere de repunere în termen, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 844 din 03 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia invocată de pârât şi pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantului ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen., în care poate fi formulată acţiunea în repararea pagubei rezultat al unei erori judiciare, a început să curgă în cauza de faţă de la data rămânerii definitive a hotărârii penale de achitare şi nu de la data la care acesta a luat cunoştinţă de hotărâre.
Pe de altă parte, s-a reţinut şi faptul că susţinerile reclamantului privind data la care a luat cunoştinţă de hotărârea de achitare sunt contradictorii (în acţiune susţinând că a luat cunoştinţă în septembrie 2008, de la un alt inculpat, iar în notele scrise a afirmat că a luat cunoştinţă în data de 02 ianuarie 2009), iar în acţiune acesta nu explică care au fost motivele pentru care timp de 20 de ani de la căderea regimului comunist nu s-a interesat de situaţia sa juridică rezultată dintr-o hotărâre de condamnare pentru o infracţiune de natură politică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 503 A din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant L.G. împotriva Sentinţei civile nr. 844 din 03 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. S-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. neîndeplinirea unui act de procedură în termenul prevăzut de lege atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. În acest din urmă caz actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
Împotriva deciziei a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice care a susţinut următoarele critici de nelegalitate.
În primul rând, hotărârea instanţei de apel nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece argumentele reţinute de instanţa de fond nu ar constitui o motivare a hotărârii în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că instanţa ar fi exercitat rolul activ în sensul art. 129 C. proc. civ., în subsidiar faţă de principiul disponibilităţii părţilor.
O altă critică vizează lipsa de temei legal sau încălcarea şi aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) deoarece s-au interpretat eronat dispoziţiile art. 506 C. proc. pen. şi dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, deoarece instanţa nu poate recomanda reclamantului modificarea temeiului de drept al acţiunii şi nici nu poate ";modifica"; voinţa reclamantului, fiind obligată a pronunţa o hotărâre în limitele în care a fost învestită.
Recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice este nefondat pentru considerentele ce succed.
Decizia recurată cuprinde menţiunile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi anume considerentele de fapt şi de drept ce au condus la desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Astfel, în mod corect instanţa de apel a considerat că acţiunea a fost înregistrată de apelantul reclamant la data de 15 ianuarie 2009, că reclamantul a invocat prevederile art. 103 C. proc. civ. pentru a fi repus în termenul de formulare a acţiunii, iar ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 221/2009 care prevede expres dreptul persoanelor ce au suferit condamnări politice la despăgubiri într-un termen de 3 ani de la data intrării legii în vigoare, respectiv de la 06 iunie 2009.
Nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod just dispoziţiile art. 506 C. proc. civ., precum şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 şi nu a schimbat temeiul de drept al acţiunii, aşa cum susţine recurentul, respectându-se principiul disponibilităţii părţilor.
În temeiul acestei dispoziţii legale, reclamantul este îndreptăţit să solicite instanţei obligarea Statului Român la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel că soluţia Curţii de apel prin care s-a desfiinţat sentinţa apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare este legală.
Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondat recursul şi în baza art. 312 C. proc. civ. şi va menţine decizia ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 503 A din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3140/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3145/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
