ICCJ. Decizia nr. 3145/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3145/2010
Dosar nr. 21/63/2003
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01 septembrie 2003 pe rolul Tribunalului Dolj reclamanta G.P.J. a chemat în judecată M.O. - A.C., solicitând anularea Deciziei nr. 3659 din 20 august 2003 emisă de pârâtă, prin care i-a fost respinsă cererea de retrocedare a imobilului denumit ";C.V.";, reprezentând actualul sediu al pârâtei.
Prin precizările depuse ulterior, reclamanta a arătat că înţelege ca, în contradictoriu cu pârâţii M.O. - A.C., Primăria Municipiului Craiova, Prefectura judeţului Dolj şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să solicite acordarea măsurilor reparatorii, în principal sub forma restituirii în natură şi în subsidiar prin echivalent, pentru imobilele terenuri şi construcţii, situate în Craiova, fosta str. K.M., nr. X şi, respectiv, nr. Z, judeţul Dolj.
Prin încheierea de şedinţă din 04 decembrie 2007, instanţa pronunţându-se cu prioritate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei M.O. a respins această excepţie, pentru considerentele expuse în cuprinsul încheierii de la respectivul termen.
De asemenea, examinând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, instanţa a reţinut că, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acesta poate fi chemat în judecată pentru restituirea imobilului în natură sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent numai în situaţia în care nu este posibilă identificarea unităţii deţinătoare.
În cauză, entitatea deţinătoare a fost identificată ca fiind M.O. - A.C., în acest sens fiind şi dispoziţia din 18 aprilie 2003 emisă de Primarul Municipiului Craiova, prin care unitatea administrativ-teritorială s-a dezînvestit de soluţionarea notificării, trimiţând-o M.O. spre competentă soluţionare, care, necontestând această dispoziţie şi-a asumat implicit şi calitatea de entitate deţinătoare.
Cum imobilele nu sunt parte a dreptului de proprietate publică sau privată al statului şi nu sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respingând faţă de acesta acţiunea formulată de reclamantă.
Pe acelaşi considerent, s-a respins cererea şi faţă de Prefectura judeţului Dolj şi Primăria Municipiului Craiova, care, de asemenea, nu au calitatea de unităţi deţinătoare ale imobilelor, prin efectul contractului de schimb autentificat din 12 octombrie 1964, acestea ieşind din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale.
Prin Sentinţa civilă nr. 273 din 6 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 21/63/2003, s-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta G.P.J., împotriva pârâtei M.O. - A.C.
S-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele terenuri şi construcţii situate în Craiova, actuală str. M.F., nr. Y, în valoare estimativă de 2.263.277 RON pentru suprafeţele de 4750 mp şi 592 mp aferente imobilelor din fosta str. K.M., nr. X, şi respectiv nr. Z, iar pentru construcţii echivalentul în RON a sumei de 1.621.020 euro.
S-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilelor naţionalizate.
S-a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantă împotriva pârâţilor Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Dolj, Primăria Municipiului Craiova, şi Prefectura Judeţului Dolj.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele situate în str. K.M., nr. X şi nr. Z, preluate abuziv de stat de la autorul său, V.C., imobile imposibil de restituit în natură, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
Cât priveşte nivelul despăgubirilor, Tribunalul a apreciat că se poate pronunţa asupra acestora, deoarece a fost învestit cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Prin urmare, s-a stabilit dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele notificate, la valoarea estimativă stabilită prin; expertizele în cauză, iar în cazul terenului, valoarea a fost determinată în funcţie de suprafeţele menţionate în contractul de schimb, respectiv 4750 mp şi 592 mp, cu luarea în calcul a valorii de circulaţie a unui metru pătrat în zonă.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel atât reclamanta, cât şi pârâta M.O. - A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 59 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de pârâta M.O. - A.C. şi a respins apelul declarat de reclamanta G.P.J.
A schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâta M.O. - A.C. şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei privind dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent, respingerea cererii de restituire în natură şi respingerea acţiunii faţă de Statul Român şi Prefectura Dolj.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent a fost stabilit de expertul desemnat de instanţă, în funcţie de valoarea de piaţă a imobilelor, iar împotriva concluziilor sale, reclamanta, prin apărător, a precizat în mod expres în şedinţa publică din 6 februarie 2007, că nu înţelege să formuleze obiecţiuni. De altfel, nivelul despăgubirilor a fost determinat în mod estimativ, întrucât potrivit art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, analiza şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite titlurile de despăgubire.
În apel, reclamanta nu a solicitat, în condiţiile art. 295, C. proc. civ., refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, astfel că susţinerile sale expuse prin motivele de apel nu pot fi cenzurate.
Apelul declarat de pârâta M.O. - A.C. vizează în esenţă lipsa calităţii procesuale a acesteia, în raportul juridic dedus judecăţii.
Se reţine că bunurile imobile ce au făcut obiectul notificării sunt proprietatea apelantei pârâte, prin efectul încheierii contractului de schimb autentic transcris din 12 octombrie 1964, a cărui valabilitate juridică a fost confirmată prin respingerea irevocabilă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute promovate de reclamantă prin Sentinţa civilă nr. 11581 din 18 octombrie 2004 a Judecătoriei Craiova.
Simpla apartenenţă a imobilelor la patrimoniul apelantei pârâte nu îi conferă însă acesteia calitate procesuală pasivă în raportul juridic creat prin solicitarea de acordare de măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001, câtă vreme nu ea este autoarea preluării abuzive în perioada de referinţă a legii speciale, iar transferul dreptului de proprietate către această persoană juridică de drept privat s-a făcut cu titlu oneros, printr-un act juridic validat pe cale judecătorească.
În sensul Legii nr. 10/2001, condiţia impusă unităţii ce are obligaţia de a primi şi soluţiona notificarea este aceea de a fi o persoană de drept public sau privat, de a deţine cu orice titlu imobilul preluat abuziv în condiţiile prevăzute de art. 2 din lege, şi de a fi ţinută de obligaţia stabilirii măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 şi art. 29 din Legea nr. 10/2001, au calitate procesuală pasivă în contestaţiile formulate în condiţiile art. 26, regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale, societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar, sau după caz minoritar, organizaţiile cooperatiste sau orice alte persoane juridice de drept public, şi respectiv societăţile comerciale privatizate, altele decât cele mai sus menţionate, alături de instituţia publică care a efectuat privatizarea, aceasta din urmă având competenţa să propună măsurile reparatorii în echivalent.
Or, apelanta pârâtă nu se încadrează în niciuna dintre categoriile arătate, ea fiind, aşa cum s-a arătat, un subdobânditor cu titlu oneros al bunului imobil preluat abuziv, care s-a subrogat în locul autorităţii publice locale, caz în care obligat în raportul juridic creat prin fapta ilicită este autoritatea administrativ-teritorială ce a avut calitatea de coschimbaş, respectiv fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular Craiova, în prezent Municipiul Craiova prin Primar.
Situaţia este similară cu cea în care s-a formulat notificare pentru un imobil înstrăinat chiriaşilor, în temeiul Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispoziţiilor legale, caz în care, deşi bunul se află în patrimoniul cumpărătorului, calitate de entitate învestită cu soluţionarea notificării are unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află imobilul.
Este lipsit de relevanţă juridică faptul că apelanta pârâtă, care a fost învestită prin dispoziţia din 18 aprilie 2003 a Primăriei Craiova cu soluţionarea notificării, nu a contestat acest act, întrucât această cale de atac nu era una efectivă, pârâta nu avea legitimare procesuală activă într-un astfel de demers, deoarece potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, doar persoana îndreptăţită poate ataca dispoziţia sau decizia de respingere a notificării sau cererii de restituire în natură.
De altfel, măsurile reparatorii vor consta în acordarea de titluri de despăgubiri, iar competenţa stabilită de legea specială în ceea ce priveşte emiterea acestora revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru, entitatea învestită cu soluţionarea notificării având doar obligaţia de a centraliza deciziile sau dispoziţiile ce cuprind măsurile reparatorii şi de a le preda acestei autorităţi administrative, nu şi îndatorirea de a plăti efectiv aceste sume. Aceasta deoarece, Legea nr. 10/2001, lege specială de reparaţie, derogatorie de la dreptul comun, prevede că unitatea deţinătoare a unui imobil preluat abuziv nu poate fi titulara obligaţiei de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu excepţia acordării în compensaţie a altor bunuri sau servicii.
În mod corect s-a apreciat că Statul prin Ministerul Finanţelor nu are legitimare procesuală pasivă, Legea nr. 10/2001 reglementând în art. 28 o singură ipoteză în care persoana îndreptăţită are posibilitatea să se îndrepte cu acţiune împotriva acestei părţi, şi anume, atunci când nu se poate identifica deţinătorul imobilului, premisă care nu operează în speţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat şi motivat recurs reclamanta G.P.J. şi pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova.
Prin motivele de recurs formulate, reclamanta G.P.J. formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
În urma apelului formulat de pârâta M.O. - A.C., Curtea de Apel Craiova a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul obligării Primăriei Municipiului Craiova - instituţie care nu există, la acordarea măsurilor reparatorii.
Mai mult, există contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei recurate în ceea ce priveşte în litigiu, întrucât instanţa de apel reţine în considerente că pârâtă în cauză este Primăria Municipiului Craiova prin Primar, iar în dispozitiv acţiunea a fost admisă împotriva pârâtei Primăria Craiova.
Se mai arată că hotărârea este vădit nelegală pentru că nu Primăria Municipiului Craiova deţine imobilul şi că, întrucât beneficiare ale contractului de schimb sunt ambele pârâte, reclamanta este îndreptăţită să ceară ca ambele să fie obligate în solidar la acordarea măsurilor reparatorii.
Se susţine totodată că măsurile reparatorii sunt mult diminuate faţă de valoarea reală a imobilului.
Pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova critică decizia pronunţată de instanţa de apel pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţia din 18 aprilie 2003 emisă de către Primarul Municipiului Craiova dosarul de notificare a fost înaintat M.O., spre competentă soluţionare, aceasta fiind unitatea deţinătoare a imobilului, conform procesului-verbal privind starea de fapt a imobilului notificat. M.O., necontestând această dispoziţie, şi-a asumat implicit şi calitatea de unitate deţinătoare.
M.O. are calitatea de unitate deţinătoare a imobilelor notificate şi prin efectul contractului de schimb autentificat din 12 octombrie 1964, iar în temeiul art. 21 din H.G. nr. 250/2007, imobilele - terenuri sau construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau după caz prin dispoziţie motivată a organelor de conducere a unităţii deţinătoare.
În înţelesul normelor metodologice de aplicare a legii speciale de retrocedare, unitatea deţinătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii, fie entitatea personalitate juridică care îl are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de pârâta M.O. - A.C.
În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
1. În temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta invocă nelegalitatea deciziei recurate, susţinând că există contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei recurate în ceea ce priveşte părţile în litigiu, deoarece instanţa de apel reţine în considerentele hotărârii că pârâtă în cauză este Primăria Municipiului Craiova prin Primar, iar în dispozitiv acţiunea este admisă împotriva pârâtei Primăria Craiova.
În înţelesul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., există contradicţie între considerente şi dispozitiv în măsură să atragă admiterea recursului în acest temei, atunci când motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie, însă în dispozitiv, instanţa consemnează o soluţie contrară.
Situaţia în cauză nu se circumscrie unei astfel de ipoteze. Împrejurarea că în considerentele deciziei, instanţa de apel menţionează că pârâtă este Primăria Municipiului Craiova prin Primar, dar în dispozitiv acţiunea este admisă împotriva pârâtei Primăriei Craiova, fără a se mai preciza că aceasta este reprezentată prin Primar nu poate fi interpretată ca o contradicţie în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În dispozitivul hotărârii nu este cuprinsă o soluţie contrară celei care ar rezulta din motivarea deciziei, pentru a se putea face aplicarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Există doar omisiunea de a se consemna că pârâta Primăria Municipiului Craiova este reprezentată prin Primar, omisiune care nu influenţează însă dezlegarea dată de instanţa de apel fondului litigiului.
Prin urmare, nefiind întrunite condiţiile reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., admiterea recursului în baza acestui temei legal nu poate fi dispusă.
2. Reclamanta susţine nelegalitatea deciziei pentru soluţia de obligare a unei instituţii care nu există - Primăria Municipiului Craiova - la acordarea măsurilor reparatorii.
Înalta Curte apreciază ca nefondat şi acest motiv de recurs. Raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naştere între entitatea obligată la restituire şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii, iar în cadrul de aplicare al acestei legi, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 21 alin. (4) din lege.
Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, dispunea: ";În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti";.
Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziţia ca organ de conducere era numai primarul, notificarea formulată de reclamantă a fost adresată primăriei.
Prin art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
3. Recurenta arată că imobilul solicitat nu este deţinut de Primăria Municipiului Craiova şi că, în raport de situaţia de fapt, este îndreptăţită să solicite măsuri reparatorii de la ambele pârâte.
Criticile astfel formulate vizează aplicarea în cauză a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 prin care se reglementează noţiunea de unitate deţinătoare obligată la restituire din perspectiva acestui act normativ.
De aceea, controlul de legalitate va fi exercitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu privire la interpretarea noţiunii de ";unitate deţinătoare"; în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste);
Potrivit aceloraşi norme, entitate învestită cu soluţionarea notificării este, după caz, unitatea deţinătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanţelor Publice, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).
În cauză, este necontestat că reclamanta este persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele situate în str. K.M., nr. X şi Z, că aceste imobile au fost preluate abuziv de stat de la autorul său, V.C., şi că, ulterior preluării lor abuzive, bunurile în litigiu au făcut obiectul contractului de schimb autentic transcris din 12 octombrie 1964, în temeiul căruia au intrat în proprietatea pârâtei M.O. - A.C. Legalitatea actului juridic astfel încheiat a fost confirmată prin Sentinţa civilă nr. 11581 din 18 octombrie 2004 a Judecătoriei Craiova, hotărâre rămasă irevocabilă.
Pârâta M.O. nu se încadrează în noţiunea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind o entitatea care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii ori o entitate cu personalitate juridică din cele menţionate în H.G. nr. 250/2007 căreia să-i incumbe obligaţia de a stabili măsurile reparatorii, respectiv regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste.
4. Reclamanta critică decizia pronunţată de instanţa de apel şi pentru cuantumul măsurilor reparatorii avut în vedere de instanţă şi care, susţine recurenta, este mult diminuat faţă de valoarea reală a imobilului.
Această critică nu vizează legalitatea deciziei recurate, ci se constituie în obiecţiuni la adresa raportului de expertiză. Însă, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Prin urmare, Înalta Curte nu este legal învestită cu exercitarea controlului judiciar sub aspectul menţionat care nu poate fi încadrat în vreunul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurenţii pârâţi Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova critică decizia pronunţată de instanţa de apel, în temeiul art. 302 pct. 9 C. proc. civ. pentru greşita interpretare în cauză a noţiunii de unitate deţinătoare în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, susţinând că această calitate revine M.O.
Întrucât această critică a fost analizată în cadrul recursului declarat de reclamantă, Înalta Curte nu va mai relua considerentele pentru care a apreciat ca nefondat acest motiv de recurs.
Faţă de susţinerile reclamantei, pârâţii susţin un argument suplimentar şi anume acela că, intimatei M.O. îi revine calitatea de unitate deţinătoare şi, prin urmare, obligaţia de a soluţiona notificarea reclamantei deoarece nu a contestat dispoziţia din 18 aprilie 2003 emisă de către Primarul Municipiului Craiova prin care i-a fost înaintat dosarul de notificare.
O asemenea susţinere nu este întemeiată. Noţiunea de unitate deţinătoare este stabilită de legiuitor şi nu poate izvorî din împrejurarea că respectiva dispoziţie nu a fost contestată de destinatar deoarece învestirea nelegală a intimatei cu soluţionarea notificării nu-i poate atribui acesteia calitatea de unitate deţinătoare în lipsa îndeplinirii condiţiilor reglementate de lege în acest sens.
Deşi prin motivele de recurs, pârâţii menţionează şi prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu poate fi circumscrisă acestui motiv de recurs. Prin urmare, controlul de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva acestui motiv de modificare a hotărârii, simpla menţionare a dispoziţiilor legale nefiind suficientă pentru legala învestire a instanţei.
Prin urmare, apreciind ca legală decizia instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta G.P.J. şi de pârâţii Primarul Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova împotriva Deciziei nr. 59 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3142/2010. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 3149/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
