ICCJ. Decizia nr. 3150/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3150/2010
Dosar nr. 1892/117/2007
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 321 din 13 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1892/117/2007, Tribunalul Cluj a dispus după cum urmează:
S-a respins excepţia tardivităţii plângerii formulate împotriva Dispoziţiei din 05 iulie 2005, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D.
S-a admis în parte, plângerea completată şi extinsă formulată în Dosarul conexat nr. 3499/117/2007 (nr. 6348/117/2005) al Tribunalului Cluj de reclamanţii B.N., şi G.M., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai reclamantei B.A., decedată în cursul procesului, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, şi C.C.S.D.
A fost anulată parţial Dispoziţia din 05 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei pentru acordarea despăgubirilor.
S-a admis în parte plângerea completată, precizată şi extinsă formulată de reclamanţii B.N. şi G.M. în Dosarul nr. 1892/117/2007, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Cluj-Napoca, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi A.N.R.P.
A fost anulată Dispoziţia din 14 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
S-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti în sumă de 566.897,01 RON pentru imobilul expropriat situat în municipiul Cluj-Napoca, str. I., înscris în C.F. nr. Y Cluj cu nr. top. X, teren în suprafaţă de 403 mp şi casa înscrisă sub A+2, ţinând seama de valoarea actualizată a despăgubirilor primite la expropriere, în cuantum de 80.907 RON.
Au fost obligaţi în solidar pârâţii A.N.R.P. şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor să achite în favoarea reclamanţilor B.N. şi G.M. suma de 566.897,01 RON, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat descris, cu dobânda legală de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la plata efectivă, suma menţionată urmând să fie diminuată cu valoarea actualizată a despăgubirilor primite la expropriere, în cuantum de 80.907 RON.
A fost obligată pârâta A.N.R.P. să emită titluri de plată în numele şi pe seama Statului Român care să încorporeze dreptul de creanţă al reclamanţilor pentru suma menţionată.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, respingându-se acţiunea faţă de acest pârât, ca urmare a admiterii excepţiei.
S-au respins capetele de cerere având ca obiect: constatarea faptului că beneficiarii despăgubirilor pentru imobilul descris sunt reclamanţii; constatarea valorii despăgubirilor şi modificarea Dispoziţiei din 14 martie 2007, emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Totodată, pârâţii au fost obligaţi în solidar să plătească în favoarea reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 1.430 RON.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:
Prin Dispoziţia din 05 iulie 2005 emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a admis cererea formulată de B.A., B.N. şi G.M. pentru acordarea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, urmare a preluării abuzive a imobilului situat în str. I., înscris în C.F. nr. Y Cluj cu nr. top. X, stabilindu-se că valoarea echivalentă a imobilului, cuvenită notificatorilor, este de 1.112.723.264 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 534 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Cluj s-a admis în parte plângerea formulată împotriva dispoziţiei sus-menţionate, dispunându-se anularea acesteia cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Prin Decizia civilă nr. 335/A din 12 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj s-a admis în parte apelul reclamanţilor B.N., B.A. şi G.M., în nume propriu şi ca moştenitori ai reclamantei B.A., dispunându-se obligarea Primarului municipiului Cluj-Napoca la a emite o nouă dispoziţie de soluţionare a notificării, care să cuprindă valoarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul preluat abuziv, (casă şi teren), ţinându-se seama de valoarea actualizată a despăgubirii primite la expropriere, anume 80.907 RON.
Prin Decizia nr. 2230 din 09 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei instanţei de apel, dispunându-se trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Cluj.
Prin decizia de casare s-a statuat, între altele, că faţă de circumstanţele cauzei, este posibilă stabilirea valorii despăgubirilor şi de către instanţa de judecată.
În rejudecare, instanţa de trimitere a dispus, în şedinţa de judecată din data de 28 septembrie 2007, conexarea cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 3499/117/2007 al Tribunalului Cluj, la Dosarul nr. 1892/117/2007 al aceluiaşi tribunal, având ca obiect plângerea formulată de reclamanţii B.N., B.A. şi G.M., în nume propriu şi ca moştenitori ai reclamantei B.A., împotriva Dispoziţiei din 14 martie 2007 a Primarului municipiului Cluj-Napoca.
Prin această dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privitor la imobilul în litigiu. Împotriva acesteia, reclamanţii au formulat plângere, solicitând, între altele, acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul în litigiu.
Din probele administrate, rezultă că valoarea terenului în suprafaţă de 403 mp este de 165.097,01 RON, iar valoarea construcţiei preluate abuziv este de 401.800 RON.
Întrucât, prin cea de-a doua dispoziţie emisă de Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru întregul imobil, instanţa a apreciat că acest aspect nu se mai impune a fi examinat, pârâtul recunoscând pretenţiile reclamanţilor în limitele solicitate.
Deoarece, în speţă, notificarea reclamanţilor a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, legiuitorul distinge între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi şi cele soluţionate ulterior, trebuie considerat că în cauză sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 16, în sensul că instanţa însăşi, poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptăţite.
În consecinţă, s-a stabilit că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti în sumă de 566.897,01 RON, din acestea urmând să se scadă valoarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, anume 80.907 RON.
Capătul de cerere având ca obiect obligarea C.C.S.D. la emiterea deciziei pentru acordarea despăgubirilor, s-a respins, deoarece îndeplinirea acestei obligaţii presupune parcurgerea unei alte proceduri administrative.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta G.M., solicitând schimbarea sentinţei în partea privitoare la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât, urmând să se dispună respingerea acestei excepţii procesuale, pentru considerentele expuse.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel şi pârâta C.C.S.B., solicitând schimbarea ei, în sensul înlăturării dispoziţiei de obligare a acestei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În contra sentinţei tribunalului a declarat apel şi pârâta A.N.R.P., solicitând a se avea în vedere că Tribunalul Cluj era necompetent a soluţiona pricina, precum şi anularea în parte a sentinţei, anume în ce priveşte obligarea A.N.R.P. la plata către reclamanţi a sumei de 566.897,01 RON, reprezentând contravaloarea imobilului expropriat, cu dobânda legală de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la plata efectivă, suma de 566.897,01 RON urmând să fie diminuată cu valoarea actualizată a despăgubirilor primite la expropriere, anume 80.907 RON, cu emiterea de titluri de plată în numele şi pe seama Statului Român care să incorporeze dreptul de creanţă al reclamanţilor pentru suma menţionată.
De asemenea, cheltuielile de judecată în sumă de 1.430 RON acordate de prima instanţă nu se justifică, instanţa neprocedând la prezentarea modului în care a înţeles să acorde asemenea cheltuieli.
Împotriva sentinţei Tribunalului Cluj a declarat apel şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii ca inadmisibilă a acţiunii reclamanţilor.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii acţiunii faţă de acest pârât apelant, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, deoarece din examinarea dispoziţiilor legale incidente nu rezultă că Ministerul Economiei şi Finanţelor, în nume propriu sau ca reprezentant al Statului Român, are vreo obligaţie de plată a sumelor rezultate din aplicarea Legii nr. 247/2005.
Prin Decizia civilă nr. 352/A din 19 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, s-a admis în parte, apelul declarat de pârâta A.N.R.P.
S-a admis apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului de pârâta C.C.S.D.
S-a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva aceleiaşi sentinţe.
S-a respins ca nefondat, apelul declarat de reclamanta G.M., precum şi apelul declarat de Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi sentinţe.
Drept consecinţă, s-a schimbat în parte Sentinţa civilă nr. 321 din 13 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, după cum urmează:
S-a stabilit că reclamanţii B.N. şi G.M. sunt îndreptăţiţi la despăgubiri corespunzătoare sumei de 566.897,01 RON, aferent preluării abuzive a imobilului casă şi teren în suprafaţă de 403 mp, înscris în C.F. nr. Y Cluj, nr. top. X, situat în Cluj-Napoca, str. I., urmând însă a se ţine seama de valoarea actualizată a despăgubirilor primite cu ocazia exproprierii, respectiv 80.907 RON.
A fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamanţilor titlu de despăgubiri pentru suma de 566.897,01 RON, sumă ce urmează a fi diminuată cu valoarea actualizată a sumei de 80.907 RON, primită cu ocazia exproprierii.
A fost obligată pârâta A.N.R.P. să emită în favoarea reclamanţilor titlu de plată pentru suma rezultată după scăderea din suma de 566.897,01 RON a sumei obţinute după actualizarea aceleia de 80.907 RON primită la expropriere.
S-a respins acţiunea faţă de pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
A fost obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca la a plăti reclamanţilor suma de 1.430 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
1) Referitor la apelul declarat de reclamanta G.M.:
Din examinarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001, republicată, în conţinutul ei în vigoare la data pronunţării prezentei decizii, rezultă că în procedura de acordare a măsurilor reparatorii prevăzută de acest act normativ - în ambele ei componente, administrativă şi judiciară - consiliile locale sunt lipsite de calitate procesuală, acestea nefiind, ex lege, înzestrate cu atribuţii directe.
Sunt de avut în vedere, sub acest aspect, dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a Primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean.
Astfel fiind, se consideră că, în nicio situaţie, consiliile locale nu au calitatea de parte în raportul juridic constituit în aplicarea Legii nr. 10/2001, primarii sau, după caz, preşedinţii consiliilor judeţene fiind abilitaţi să reprezinte unităţile administrativ-teritoriale angajate în procedura reparatorie.
Nu poate conduce la o altă concluzie nici împrejurarea, relevată de reclamanta apelantă, potrivit căreia, de pe temeiul prevederilor art. 9 alin. (2) din evocata lege s-ar putea ajunge la oferirea în compensare (atunci când restituirea în natură a imobilului preluat abuziv nu apare ca posibilă) de bunuri aparţinând, conform apelantei, Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, întrucât, şi într-o asemenea situaţie, tot Primarul este cel care ar emite dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii, în virtutea abilitării legale ce i-a fost conferită.
O asemenea dispoziţie i-ar fi opozabilă, prin efectul legii, inclusiv unităţii administrativ-teritoriale în al cărei patrimoniu ar fi cuprins bunul oferit în compensare, aceasta fiind ţinută a respecta dispoziţia emisă de Primar, în caz contrar, prevederile art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, rămânând fără efecte. Or, acest lucru nu s-a aflat în intenţia legiuitorului, ştiut fiind că, este de principiu, că legea trebuie interpretată în sensul în care ar produce efecte, iar nu în acela în care nu ar produce niciunul.
Pe cale de consecinţă, în prezenta cauză pârâtul Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca nu are calitate procesuală pasivă, prima instanţă admiţând în mod întemeiat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.
Faţă de cele ce preced, apelul reclamantei se respinge ca nefondat, în baza prevederilor art. 296 C. proc. civ.
2) Cu privire la apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor:
Astfel cum s-a relevat anterior, în examinarea apelului declarat de reclamanta G.M., nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi, tot astfel, nici cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu îngăduie concluzia că Statul Român are, în mod direct, calitatea de parte în procedura administrativă şi, după caz, judiciară de soluţionare a cererilor de reparaţie formulate de persoanele îndreptăţite.
Chiar dacă persoana îndreptăţită s-ar afla, precum în prezenta cauză, în situaţia de a primi despăgubiri băneşti, Statul Român nu poate sta ca parte în procedura plângerii îndreptate în contra dispoziţiei Primarului, lui fiindu-i însă opozabile, prin voinţa legii, actele juridice emise în aplicarea legii de Primar, de A.N.R.P. şi, după caz, de C.C.S.D.
Curtea a avut în vedere că prin dispoziţiile art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introduse prin O.U.G. nr. 81/2007, s-a prevăzut că ";titlurile de plată sunt certificate emise de A.N.R.P. în numele şi pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor (...)";, ceea ce, în mod tranşant, nu lasă nicio îndoială asupra faptului că, în planul acordării efective a despăgubirii, Statul Român este reprezentat de A.N.R.P.
În consecinţă, Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor (Ministerul Finanţelor Publice) nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, ceea ce obligă la admiterea apelului declarat şi, în baza prevederilor art. 296 C. proc. civ., la schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor faţă de acest pârât.
3) Referitor la apelul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca:
Prin Decizia civilă nr. 2230 din 09 martie 2007, pronunţată în recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în precedentul ciclu procesual al pricinii de faţă, a statuat în mod neechivoc, că notificarea reclamanţilor a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, ceea ce face aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) din acest act normativ, în sensul că, într-o asemenea situaţie şi instanţa de judecată poate stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparaţie, reprezentând valoarea de circulaţie a bunului, orice altă interpretare a textului echivalând cu derogare de dreptate (sancţionată de prevederile art. 3 C. civ.) şi cu închiderea dreptului de acces la instanţă, ca drept garantat de prevederile art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Aceste statuări ale instanţei de recurs au, în aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., valoarea unor dezlegări asupra unor probleme de drept ce se impun cu caracter obligatoriu judecătorilor ce soluţionează pricina în rejudecare după casare, după cum, în considerarea faptului că emană de la o instanţă de recurs, este de avut în vedere şi că ele au fost făcute printr-o hotărâre irevocabilă, deci nesusceptibilă de a fi reformată.
În consecinţă, motivarea pârâtului apelant potrivit căreia, în mod eronat prima instanţă a considerat că este admisibilă evaluarea despăgubirilor şi în faza judiciară a procedurii reglementate de art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită, căci ea contrazice dezlegarea făcută în recurs şi pe care, aşa cum s-a menţionat mai sus, instanţa fondului era datoare să o respecte.
Nu poate fi avut în vedere nici argumentul, exprimat în motivarea apelului, potrivit căruia instanţa nu se putea substitui autorităţii administrative, căci Tribunalul Cluj nu a făcut decât să se conformeze dezlegărilor instanţei supreme, aceasta şi în condiţiile în care, în cadrul plângerii împotriva dispoziţiilor emise de primar, controlul judecătoresc exercitat de către instanţe trebuie considerat că implică sau, după caz, poate implica verificarea integrală, în planul legalităţii şi al temeiniciei, a măsurilor luate prin dispoziţia atacată.
În baza art. 296 C. proc. civ., s-a respins ca nefondat, apelul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca.
4) Referitor la apelul declarat de pârâta A.N.R.P., precum şi
5) Cu privire la apelul declarat de C.C.S.D.:
Întemeiat pe expertizele efectuate în cauză, prima instanţă a stabilit prin sentinţa ce face obiectul apelului de faţă - fără ca acest aspect să fie criticat prin vreunul dintre apelurile declarate - că valoarea de piaţă actuală a terenului în suprafaţă de 403 mp este de 165.097,01 RON, în vreme ce valoarea de piaţă actuală a construcţiei expropriate (în prezent demolate), este de 401.800 RON, suma totală ce li se cuvine reclamanţilor fiind de 566.897,01 RON.
S-a avut în vedere, totodată, că la expropriere, antecesorii reclamanţilor, în contra cărora preluarea abuzivă a operat, au primit cu titlu de despăgubire suma de 80.907 RON, din care 80.000 RON pentru casa de locuit şi 907 RON pentru teren.
Prin urmare, suma de 566.897,01 RON trebuie considerată ca sumă ce li se cuvine reclamanţilor cu titlu de despăgubiri în aplicarea prevederilor cu caracter reparatoriu ale Legii nr. 10/2001, din aceasta urmând însă să se scadă valoarea actualizată, potrivit legii, a sumei de 80.907 RON primită cu ocazia exproprierii, ceea ce înseamnă că suma pe care reclamanţii sunt, împreună, îndreptăţiţi a o primi în mod efectiv este mai mică de 500.000 RON.
În ce priveşte autorităţile cărora le revine obligaţia de a asigura efectiva despăgubire a reclamanţilor, Curtea a reţinut că, atâta vreme cât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit prin Decizia civilă nr. 2230 din 09 martie 2007, că stă în puterea instanţelor ce judecă prezentul proces să stabilească, în aplicarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, prin aceasta evitându-se o denegare de dreptate şi anihilarea dreptului lor de acces la o instanţă, în sensul prevederilor art. 21 din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, rămâne că ceea ce rezultă după scăderea din suma de 566.897 RON, a sumei de 80.907 RON în valoare actualizată, reprezintă despăgubire cuvenită în mod efectiv reclamanţilor.
Aşa fiind, nu mai este necesară parcurgerea procedurii de evaluare la care se referă prevederile art. 16 alin. (5) şi (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul de a se dispune de către Secretariatul C.C.S.D. întocmirea unui raport de evaluare a imobilului de către un evaluator desemnat de acesta, putându-se trece în mod direct la aplicarea prevederilor art. 16 alin. (7) din acelaşi titlu al legii, C.C.S.D. fiind datoare a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire al reclamanţilor.
În succesiunea pretinsă de dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate şi completate de legiuitor, este de avut în vedere şi că, ulterior emiterii titlului de despăgubire de către C.C.S.D., cade în sarcina A.N.R.P. să emită, pe baza titlului de despăgubire, un titlu de plată, aşa cum stabileşte art. 18 alin. (1) din Titlul VII, în conţinutul său modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Astfel fiind, rezultă că sunt întemeiate criticile apelantei A.N.R.P. potrivit cărora, în mod nelegal prima instanţă a dispus obligarea în solidar a acestei apelante, precum şi a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, la plata despăgubirii cuvenite reclamanţilor, căci în acest fel au fost încălcate sus-evocatele dispoziţii ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, este întemeiat apelul acestei pârâte şi, întrucât vizează acelaşi aspect procedural, apelul declarat în cauză de către C.C.S.D., inclusiv în ceea ce priveşte obligarea acestor două pârâte la a plăti cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor, căci obligaţia pârâtelor de a emite titlu de despăgubire şi, după distincţia mai sus-arătată, titlu de plată în favoarea reclamanţilor se naşte, în sensul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar ulterior emiterii unei decizii definitive de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în speţă, Primarul municipiului Cluj-Napoca sau, în cazul atacării pe calea plângerii a dispoziţiei emise, după soluţionarea acestei căi de atac.
Aşa fiind, culpa procesuală pe care o pretinde art. 274 C. proc. civ. aparţine în cauză, doar Primarului municipiului Cluj-Napoca, astfel că, numai acesta trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.430 RON către reclamanţi, la data primirii procesului de faţă nefiind încă născută în sarcina C.C.S.D. şi A.N.R.P. obligaţia de a emite titlu de despăgubire, respectiv de plată, căci dispoziţia (dispoziţiile) Primarului municipiului Cluj-Napoca asupra notificării reclamanţilor nu era încă irevocabilă. Este raţiunea pentru care ele nu pot fi obligate nici la plata cheltuielilor de judecată, acestea trebuind imputate, cum s-a arătat, doar Primarului municipiului Cluj-Napoca.
Apelul declarat de pârâta A.N.R.P. este însă nefondat în ce priveşte critica privitoare la necompetenţa Tribunalului Cluj de a soluţiona în primă instanţă procesul de faţă, câtă vreme, deşi nu există nicio îndoială asupra faptului că A.N.R.P. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale - calificarea fiind stabilită de legiuitor prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie avut însă în vedere că în cauză nu îşi găsesc aplicare nici prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nici acelea - de asemenea invocate de către apelantă - ale art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Fără temei afirmă pârâta A.N.R.P. şi că în mod nelegal prima instanţă le-a recunoscut reclamanţilor dreptul de a primi dobândă legală de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii efective a despăgubirii, învederând pârâta apelantă că reclamanţii nu au solicitat acordarea dobânzii, căci din examinarea cererii adiţionale numită ";extindere şi precizare a acţiunii introductive";, rezultă în mod limpede că aceştia au pretins şi ";(...) aplicarea dobânzii legale asupra sumelor ce se vor stabili cu titlu de despăgubire (...)";.
Este însă, întemeiată susţinerea apelantei, potrivit căreia, din examinarea dispoziţiilor Titlului VII al Legii nr. 247/2005 se desprinde că în intenţia legiuitorului nu s-a aflat acordarea dobânzii legale aferente sumelor de bani ce li se cuvin persoanelor îndreptăţite, fiind de văzut că, într-adevăr din economia reglementării şi, cu deosebire, din dispoziţiile cuprinse în art. 3 lit. h), nu rezultă că până la momentul plăţii dobânda legală ar curge.
S-ar putea cere însă dobânda legală numai dacă termenele prevăzute de art. 3 lit. h) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu ar fi respectate de autorităţile plătitoare ale despăgubirilor, însă o asemenea cerere nu a fost dedusă judecăţii de către reclamanţi. Reclamanţii vor putea să solicite în viitor, dacă vor constata nerespectarea termenelor legale de plată, plata dobânzii legale aferente despăgubirii băneşti ce li se cuvine.
Dispoziţia contrară a primei instanţe este, aşadar, nelegală şi trebuie înlăturată, sentinţa trebuind schimbată şi sub acest aspect.
Instanţa de apel a înlăturat şi motivul prin care A.N.R.P. învederează că în cauză s-ar ajunge la nerespectarea prevederilor art. 3 lit. h) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, încălcându-se dreptul altor persoane îndreptăţite, prin împrejurarea că este necesară emiterea titlului de despăgubire de către C.C.S.D. şi, apoi, a titlului de plată de către A.N.R.P., aceasta nefiind de natură să anihileze evocatele prevederi legale, în raport de care, atunci când suma cuvenită persoanelor îndreptăţite este mai mare de 250.000 RON, se va plăti o primă tranşă de 250.000 RON, diferenţa dintre cuantumul total al despăgubirilor şi suma de 250.000 RON urmând a se plăti într-o a doua tranşă.
Aceste prevederi legale le sunt aplicabile şi reclamanţilor din prezentul proces, nici dispozitivul sentinţei atacate, nici cel al prezentei decizii, netrimiţând la o altă concluzie.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs, în termenul legal, reclamanta G.M. şi pârâţii A.N.R.P. şi Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Reclamanta G.M. critică decizia instanţei de apel sub următoarele aspecte, ce se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul nelegalităţii hotărârii:
În partea privitoare la menţinerea soluţiei privind ";admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca"; şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât.
În speţă, în condiţiile în care, restituirea prin echivalent, respectiv prin despăgubiri nu este posibilă, există şi varianta acordării în compensare a unor bunuri. Punctul de vedere al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca ca reprezentant al Statului Român, în sensul că nu există bunuri care pot fi oferite în compensare, nu poate fi acceptat, deoarece atare bunuri pot apare în viitor, iar în lipsa unei sentinţe, acestea nu pot fi acordate.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, este evidentă greşita aplicare a legii la momentul admiterii apelului acestui pârât şi respingerii apelului reclamantei, sub acest aspect. Se face trimitere, în principal, la finalitatea pe care trebuie să o aibă acest demers juridic, în sensul că pe baza unei hotărâri definitive şi irevocabile, să existe posibilitatea de plată directă ce urmează a fi făcută de acest minister, în lipsa unei dispoziţii concrete în acest sens, chiar şi pentru opozabilitate, în condiţiile în care, Ministerul Finanţelor nu va fi obligat la o plată directă, ci eventual la o procedură administrativă, care nu va avea finalitate, în lipsa fondurilor alocate pentru aceasta.
Hotărârea este nelegală şi în ceea ce priveşte aspectele legate de dobânzile ce ar trebui achitate la suma de 566.897,01 RON, diminuată cu valoarea actualizată a despăgubirilor primite la momentul exproprierii, anume 80.907 RON. În ceea ce priveşte sugestia instanţei de apel că aceste dobânzi ar putea fi oricând cerute într-o acţiune separată, aceasta este încă o dovadă a faptului că este încălcat dreptul la un proces echitabil care să se finalizeze într-un termen rezonabil, ce nu ar fi îndeplinit în situaţia în care, fie ar trebui să se aştepte calcularea de către C.C.S.D. a acestor dobânzi şi emiterea unui titlu de plată de către A.N.R.P. (proces care ar dura, fără îndoială, ani de zile), fie s-ar introduce o altă acţiune care ar avea probabil soarta celei prezente, în condiţiile în care, deja, dosarul are o vechime de 4 ani.
Pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca critică decizia curţii de apel ca fiind nelegală, pentru următoarele considerente:
În mod eronat, instanţa de apel a reţinut că este admisibilă evaluarea despăgubirilor şi în etapa judiciară a procedurii faţă de dispoziţiile art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, întrucât, conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de modificare a prevederilor Legii nr. 10/2001, această lege reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură. În acest sens a fost constituită C.C.S.D. Este evident deci, că procedura evaluării este una administrativă, iar solicitarea evaluării în procedura judiciară, raportat la cele de mai sus, este prematur formulată şi, la acest moment, inadmisibilă.
În temeiul Deciziei XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa poate soluţiona pe fond cererea de restituire a imobilului, însă, nu se poate pronunţa în locul autorităţii învestită cu evaluarea.
De asemenea, în mod greşit se reţine că instanţa se poate substitui autorităţilor administrative în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor, deoarece notificarea a fost soluţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, întrucât, la acest moment aceasta este legea specială în vigoare care guvernează procedurile de urmat în vederea stabilirii despăgubirilor în echivalent, pentru imobilele preluate în mod abuziv în proprietatea statului român şi care nu pot fi restituite în natură.
Astfel, dispoziţia Primarului a cărei anulare se solicită, trebuie să rămână în vigoare, fiind emisă în conformitate cu prevederile legale, pe care nimeni nu le poate eluda.
Totodată, se solicită şi respingerea petitului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta a emis dispoziţia contestată, în mod temeinic şi legal, conform reglementărilor speciale în vigoare.
Pârâta A.N.R.P., critică decizia atacată pentru nelegalitate, sub două aspecte esenţiale, respectiv, sub aspectul obligării sale la emiterea titlurilor de plată şi sub aspectul competenţei instanţei învestite cu soluţionarea pricinii.
Examinând recursul declarat de recurenta reclamantă G.M., prin prisma criticilor formulate şi în raport de motivele de nelegalitate reglementate art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.
Sub aspectul calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au reţinut că în procedura de acordare a măsurilor reparatorii - în ambele ei componente, administrativă şi judiciară - reglementată de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, consiliile locale sunt lipsite de calitate procesuală, acestea nefiind, ex lege, înzestrate cu atribuţii directe.
Instanţa de apel a avut în vedere şi dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora, în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti ori, după caz, a preşedintelui Consiliului Judeţean.
Este lipsită de relevanţă împrejurarea susţinută de recurenta reclamantă, potrivit căreia, în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-ar putea ajunge la oferirea prin compensare de bunuri aparţinând (conform recurentei) Statului Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, întrucât, şi într-o asemenea situaţie, tot Primarul este cel care ar emite dispoziţia de acordare a măsurilor reparatorii, aceasta fiind opozabilă prin efectul legii, inclusiv unităţii administrativ-teritoriale în al cărei patrimoniu ar fi cuprins bunul oferit în compensare.
Prin urmare, în niciuna dintre situaţii, consiliile locale nu au calitatea de parte în raportul juridic constituit în aplicarea legii speciale de reparaţie, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată.
În concluzie, în prezenta cauză, în mod corect s-a statuat că Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca - nu are calitate procesuală pasivă, fiind admisă excepţia invocată în acest sens şi respinsă acţiunea reclamanţilor faţă de acest pârât.
Recurenta reclamantă critică decizia curţii de apel şi sub aspectul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, făcând trimitere, în principal, la finalitatea pe care trebuie să o aibă acest demers juridic, în sensul de a avea posibilitatea de plată directă, ce urmează a fi făcută de acest minister.
Cu privire la calitatea Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor de a fi parte în procedura administrativă şi, după caz, judiciară, de soluţionare a cererilor de reparaţie formulate de persoanele îndreptăţite, se constată că nici dispoziţiile Legii nr. 10/2001, republicată şi nici cele ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu cuprind norme de obligare directă a statului la plata măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
Chiar dacă persoana îndreptăţită, cum este cazul recurentei reclamante în cauză, s-ar afla în situaţia de a primi despăgubiri băneşti, Statul Român nu poate sta ca parte în procedura administrativă şi, respectiv judiciară, acesta neavând prin lege atribuţii directe în acest sens.
Susţinerea recurentei reclamante că, în situaţia unei hotărâri favorabile, lipsa posibilităţii de plată directă a despăgubirilor băneşti de către Statul Român prin acest minister, i-ar încălca dreptul la un proces echitabil şi desfăşurat cu maximă celeritate, nu poate fi primită pentru considerentele ce succed:
A susţine această posibilitate ar însemna, pe de o parte, a ignora o jurisprudenţă stabilită şi previzibilă, iar pe de altă parte, a ignora o procedură legal reglementată, prin intermediul căreia se determină tocmai întinderea acestor despăgubiri şi instituţiile implicate, cu consecinţe în planul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul încălcării art. 6 din Convenţie.
Această concluzie se impune în virtutea respectării principiului securităţii raporturilor juridice, care consacră preeminenţa dreptului, statuat în jurisprudenţa constantă a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Înalta Curte va înlătura şi critica ce priveşte aspectele legate de plata dobânzii, relativ la sugestia instanţei de apel, în sensul că aceste dobânzi ar putea fi oricând cerute într-o acţiune separată.
În speţă, instanţa de apel a statuat în mod corect, că s-ar putea cere dobânda legală numai dacă termenele legale nu ar fi respectate de autorităţile plătitoare ale despăgubirilor, pe calea unei acţiuni separate, în condiţiile în care, din dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 nu rezultă că până la momentul plăţii, ar curge dobânda legală.
Având în vedere aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta reclamantă G.M., ca nefondat.
Examinând recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Principala critică formulată de recurentul pârât priveşte, în esenţă, faptul că instanţa de apel a reţinut greşit admisibilitatea cererii de evaluare a despăgubirilor şi în etapa judiciară a procedurii de acordare a măsurilor reparatorii, în condiţiile în care, procedura evaluării este una administrativă, conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În acest sens, constatând că prin Decizia nr. 2230 din 9 martie 2007, pronunţată de instanţa supremă, în precedentul ciclu procesual al pricinii, s-a rezolvat problema de drept referitoare la posibilitatea instanţei de judecată de a stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite beneficiarilor legii de reparaţie, reprezentând valoarea de circulaţie a bunului, respectiv a admisibilităţii evaluării despăgubirilor şi în etapa judiciară a procedurii reglementate de art. 21 şi urm. din Legea nr. 10/2001, republicată, instanţa de fond, ca instanţă de trimitere, avea obligaţia în raport de dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., să stabilească cuantumul despăgubirilor băneşti şi nu să repună în discuţie problema de drept, care a fost rezolvată prin decizia de casare.
În contextul respingerii apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca ca nefondat, în mod corect apelantul-pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, temeiul acordării acestor cheltuieli reprezentându-l culpa procesuală a părţii, care a căzut în pretenţii.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca, ca nefondat.
Examinând recursul declarat de pârâta A.N.R.P., Înalta Curte a constatat că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Sub aspectul competenţei instanţei învestite cu soluţionarea pricinii, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârile atacate în cauză, nefiind pronunţate cu încălcarea competenţei materiale a altei instanţe.
În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de apel că cererea de extindere şi precizare a acţiunii pe care au formulat-o reclamanţii la termenul de judecată din data de 09 mai 2008, prin care a fost introdusă în cauză A.N.R.P., este o cerere accesorie celei având ca obiect plângerea împotriva celor două dispoziţii ale Primarului municipiului Cluj-Napoca, deoarece, soluţionarea ei depinde de modul de rezolvare a contestaţiei, care este dată în competenţa secţiei civile a tribunalului, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
În speţă, raportul dintre contestaţie şi cererea privind obligarea A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată pe tărâmul Legii nr. 10/2001, republicată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, se rezolvă în favoarea contestaţiei, ca fiind cererea principală, cealaltă rămânând accesorie şi subsecventă contestaţiei în sensul art. 17 C. proc. civ.
O altă critică priveşte greşita respingere a excepţiei prematurităţii cererii de emitere a titlurilor de plată, faţă de faptul că emiterea acestor titluri presupune existenţa unei decizii a C.C.S.D., care reprezintă titlu de despăgubire, iar reclamanţii în cauză nu sunt în posesia unui asemenea titlu de despăgubire.
Sub acest aspect, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii speciale la situaţia de fapt stabilită în speţă, reţinând suma ce li se cuvine reclamanţilor cu titlu de despăgubire, în aplicarea prevederilor cu caracter reparatoriu ale Legii nr. 10/2001, C.C.S.D. fiind obligată a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, potrivit art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Din succesiunea pretinsă de dispoziţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum au fost modificate şi completate de legiuitor, se deduce concluzia că după ce titlul de despăgubire a fost emis de C.C.S.D., A.N.R.P. va emite pe baza opţiunii persoanei îndreptăţite un titlu de plată, aşa cum stabileşte art. 18 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul pârât Primarul municipiului Cluj-Napoca, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta G.M. şi de pârâţii A.N.R.P. şi Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 352/A din 19 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 3149/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3151/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
