ICCJ. Decizia nr. 3153/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3153/2010
Dosar nr. 2016/118/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 18 martie 2008, reclamanţii C.G. şi C.Z. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român (prin A.N.R.P.), R.A.E.D.P.P. Constanţa, Municipiul Constanţa (prin Primar) şi Primarul Municipiului Constanţa, solicitând obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, str. S., compus din construcţie şi terenul aferent, de 666,66 mp.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe art. 9, 20 şi 34 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au susţinut că:
- imobilul revendicat, pe care l-au dobândit în anul 1981, prin contract autentificat de vânzare-cumpărare, a fost preluat de stat conform Decretului nr. 223/1974 şi, în prezent, se află în administrarea pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa;
- notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 nu a fost încă soluţionată, deşi Judecătoria Constanţa, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, a obligat pe pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa să le răspundă la această cerere.
Pe parcursul procesului reclamanţii şi-au modificat succesiv acţiunea, solicitând ca Statul Român să fie reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi nu de A.N.R.P. (la 13 mai 2008), restituirea în natură a întregului imobil sau, în subsidiar, doar a terenului de 666,66 mp, cu acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţie (la 2 decembrie 2008), precum şi constatarea calităţii lor de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, consecutiv constatării nelegalităţii preluării acestui bun şi nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat conform Legii nr. 112/1995, invocate pe cale de excepţie (la 20 ianuarie 2009).
În motivarea ultimei cereri modificatoare, reclamanţii au susţinut că Decretul nr. 223/1974 era contrar art. 12 al Constituţiei din 1965 şi art. 481 C. civ., contractul de înstrăinare nu a fost încheiat în formă autentică şi nu conţine elementele necesare verificării îndeplinirii condiţiei referitoare la termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar pârâţii i-au ascuns situaţia reală a imobilului, astfel că eventuala bună-credinţă prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este irelevantă.
La 17 februarie 2009, L.Ş., L.M. şi C.N. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea acţiunii:
În motivarea cererii de intervenţie, întemeiată pe art. 49 - 50 C. proc. civ. şi art. 7 alin. (11) şi (5) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, intervenienţii au susţinut că imobilul revendicat a fost închiriat în anul 1985 soţilor L.Ş. şi L.R., care ulterior (30 septembrie 1996) au cumpărat construcţia şi terenul aferent (conform prevederilor Legii nr. 112/1995), dobândind totodată şi dreptul de folosinţă asupra întregii suprafeţe.
Tribunalul Constanţa, secţia civilă, prin Sentinţa nr. 215 din 19 februarie 2009, a respins excepţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa, decăderea din dreptul de a formula cereri noi şi nulitatea absolută a contractului de înstrăinare a imobilului în litigiu.
Totodată, tribunalul a admis excepţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Român (prin Ministerul Finanţelor) şi nelegalitatea Deciziei nr. 293 din 6 august 1985 (de trecere a imobilului în proprietatea statului), precum şi acţiunea (doar în parte) modificată şi cererea de intervenţie accesorie, a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să înainteze Comisiei Centrale dosarul cu propuneri de despăgubiri pentru construcţia cu suprafaţa utilă de 73,38 mp, compusă din 3 camere, bucătărie, baie, două holuri, cămară şi beci, preluată abuziv.
În sfârşit, tribunalul a respins celelalte pretenţii, ca nefondate, acţiunea modificată formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor (pentru lipsa calităţii procesuale pasive) şi cererea pârâţilor Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa cu privire la cheltuielile de judecată şi i-a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa 300 RON cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- reclamanţii au dobândit construcţia situată în Constanţa, str. S. la 11 august 1981, prin contract autentificat de vânzare-cumpărare, în care s-a menţionat că terenul de 666,66 mp, aparţinând vânzătoarei V.E., trece în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974;
- ulterior, prin Decizia nr. 293 din 6 august 1985, construcţia menţionată a trecut în proprietatea statului fără plată conform prevederilor Decretului nr. 223/1974;
- reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în temeiul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 deoarece au făcut dovada că la data preluării construcţiei erau proprietari ai acestui imobil, aflat apoi în administrarea pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa, care la 30 septembrie 1996 l-a vândut soţilor L.Ş. şi L.R.;
- prin urmare, excepţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei R.A.E.D.P.P. Constanţa nu pot fi primite;
- în schimb, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român este întemeiată pentru că imobilul în discuţie face parte din domeniul public al Municipiului Constanţa, şi nu din domeniul public de interes naţional;
- solicitările privitoare la nelegalitatea deciziei de preluare a construcţiei şi nulitatea absolută a contractului de înstrăinare au fost formulate pe cale de excepţie pentru contracararea titlurilor de proprietate exhibate de pârâţi şi intervenienţi, astfel că nu constituie cereri noi, ci apărări de fond;
- decizia de preluare a imobilului reclamanţilor este lovită de nulitate deoarece a fost emisă în baza unui act normativ contrar dispoziţiilor legale interne şi tratatelor internaţionale la care România era parte;
- Legile nr. 18/1991 şi nr. 36/1996 nu prevăd, sub sancţiunea nulităţii absolute, obligativitatea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect o construcţie;
- lipsa din contract a menţiunii referitoare la data depunerii, de către intervenienţi, a cererii de cumpărare, nu se circumscrie dispoziţiilor art. 948 pct. 4 şi 968 C. civ.;
- referitor la acelaşi contract, cauza există şi este reală, iar la încheierea sa au fost respectate dispoziţiile legale;
- termenul de 6 luni prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea notificării este imperativ, iar depăşirea acestui termen cu aproape 5 ani echivalează cu un răspuns negativ;
- potrivit art. 7 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, imobilele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 (cum este şi construcţia preluată abuziv de la reclamanţi) nu se restituie în natură, ci doar în echivalent;
- terenul de 666,66 mp, trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, nu face obiectul Legii nr. 10/2001 deoarece în referire la acest imobil reclamanţii au avut numai un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiei, şi nu calitatea de proprietari;
- reclamanţii sunt în culpă procesuală faţă de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa, dar nu au căzut în pretenţii faţă de pârâţii Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, care aveau obligaţia de a le soluţiona notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 230 din 12 octombrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, pe care i-a obligat să plătească intimaţilor pârâţi R.A.E.D.P.P. Constanţa şi Municipiul Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa sumele de 200 RON şi, respectiv, 357 RON cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- susţinerile apelanţilor cu privire la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a construcţiei sunt nefondate pentru că dispoziţiile legale invocate impun forma autentică doar înstrăinărilor care au ca obiect terenuri, iar omisiunea menţionării datei la care chiriaşii au solicitat cumpărarea nu se circumscrie prevederilor art. 948 pct. 4 rap. la art. 968 C. civ.;
- apelanţii au mai susţinut că sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii şi pentru terenul de 666,66 mp deoarece în anul 1981, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare privitor la construcţie, voinţa reală a părţilor a fost de a înstrăina şi această suprafaţă;
- nici aceste susţineri nu sunt fondate pentru că terenul revendicat a trecut în proprietatea statului odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare menţionat, astfel că la data preluării abuzive a construcţiei reclamanţii nu îndeplineau condiţia prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsuri reparatorii.
Reclamanţii au declarat recurs, solicitând modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii apelului, schimbării parţiale a sentinţei, admiterii excepţiei nulităţii contractului de vânzare-cumpărare dintre pârâta R.A.E.D.P.P. Constanţa şi chiriaşi şi restituirii în natură a întregului imobil (teren şi construcţie).
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reclamanţii au reiterat criticile referitoare la nulitatea absolută a contractului de înstrăinare a construcţiei pentru lipsa formei autentice şi a menţionării datei la care chiriaşii au solicitat cumpărarea, precum şi la îndreptăţirea lor la măsuri reparatorii aferente terenului de 666,66 mp.
Totodată, reclamanţii recurenţi au susţinut că:
- instanţele de fond şi apel au interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi au pronunţat hotărâri cu aplicarea greşită a legii şi motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
- astfel, prin admiterea excepţia de nelegalitate a deciziei administrative de preluare a construcţiei instanţele de fond şi apel le-au recunoscut dreptul de proprietate dar, surprinzător, nu au dat eficienţă acestei recunoaşteri, respingându-le excepţia nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995;
- Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, iar potrivit art. 51 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, ";înstrăinările realizate sub orice formă nu validează titlurile de proprietate ale înstrăinătorilor şi dobânditorilor, dacă acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încălcărilor dispoziţiilor legale la data încheierii lor";;
- în atare situaţie, buna-credinţă prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este irelevantă;
- la încheierea contractul de vânzare-cumpărare a construcţiei nu au fost respectate dispoziţiile imperative ale Legilor nr. 18/1991, nr. 36/1996 şi nr. 54/1998 referitoare la forma autentică, precum şi ale art. 948 pct. 4 şi 968 C. civ.
Intimata pârâtă R.A.E.D.P.P. Constanţa a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, invocând aceleaşi argumente ca şi instanţele de fond şi apel.
Criticile recurenţilor reclamanţi sunt nefondate deoarece:
- dispoziţiile normative invocate de recurenţii reclamanţi prevăd forma autentică doar pentru actele juridice, încheiate între vii, care au ca obiect înstrăinarea şi dobândirea de terenuri, indiferent de amplasarea lor, în intra sau extravilan;
- indicarea în contractul de înstrăinare contestat a datei la care chiriaşii au solicitat cumpărarea construcţiei revendicate este irelevantă pentru verificarea respectării termenului de 6 luni prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995 de vreme ce actul normativ menţionat a intrat în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în M. Of., respectiv 29 noiembrie 1995, iar contractul în discuţie a fost încheiat la 30 septembrie 1996;
- principial, nulitatea este o sancţiune ce intervine pentru nerespectarea, la data încheierii unui act juridic, a condiţiilor de validitate prevăzute de lege;
- practic, raţionamentul recurenţilor reclamanţi referitor la nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei revendicate se bazează pe dispoziţia cuprinsă în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998;
- actul normativ precizat nu era însă în vigoare la 30 septembrie 1996, astfel că la analiza respectării condiţiilor de validitate ale contractului în discuţie trebuie avute în vedere doar dispoziţiile H.G. nr. 20/1996, în vigoare până la 4 februarie 1997 (data publicării H.G. nr. 11/1997);
- or, potrivit art. 1 alin. (2) din primele norme metodologice menţionate, locuinţele trecute în proprietatea statului conform Decretului nr. 223/1974 se încadrau în categoria imobilelor preluate ";cu titlu"; şi, ca atare, intrau sub incidenţa Legii nr. 112/1995;
- pe de altă parte, recurenţii reclamanţi nu pretind că ar fi solicitat, în termenul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995, restituirea în natură a locuinţei preluată abuziv de stat sau că la înstrăinarea acestui imobil ar fi fost încălcat vreun text al actului normativ precizat;
- terenul de 666,66 mp a trecut în proprietatea statului conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974, în anul 1981, odată cu înstrăinarea locuinţei revendicate, fiind prin urmare preluat abuziv de la vânzător, şi nu de la recurenţii reclamanţi, care aveau calitatea de cumpărători;
- în atare situaţie, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 şi pct. 1.4 C din H.G. nr. 250/2007, recurenţii reclamanţi nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru terenul menţionat.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.G. şi C.Z. împotriva Deciziei nr. 230 din 12 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
Procesat de GGC - CT
← ICCJ. Decizia nr. 3151/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3154/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|