ICCJ. Decizia nr. 321/2010. Civil-. Legea 10/2001. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ-

Decizia nr. 321/2010

Dosar nr. 3307/1/2006

Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1214/2005 a Tribunalului Alba s-a respins acţiunea reclamantului P.V. împotriva pârâtului primarul municipiului Alba având ca obiect anularea Dispoziţiei din 19 octombrie 2004 emisă de primarul Municipiului Alba Iulia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.V. iar prin Decizia civilă nr. 1251 din 23 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba s-a admis apelul ş i s-a schimbat în tot sentinţa civilă susmenţionată în sensul admiterii acţiunii reclamantului dispunând anularea Dispoziţiei din 19 octombrie 2004 cu obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziţie pentru restabilirea în natură a suprafeţei de 385 m.p. din imobilul înscris în C.F. Alba Iulia şi s-a respins cererea privind plata daunelor cominatorii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Alba prin primar.

Prin încheierea de şedinţă din 6 noiembrie 2006 fila 13 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor în temeiul art. 242 alin. (2) C. proc. civ., dată de la care cauza a rămas în nelucrare.

La 26 februarie 2008 instanţa din oficiu a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării perimării, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2009 respectiv 25 ianuarie 2010.

Faţă de excepţia perimării recursului, instanţa urmează a o admite în condiţiile prevăzute de art. 248 şi 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. pentru următoarele motive.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire, şi orice altă cerere de reformare sau de revocare, se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina pârâtei, timp de 1 an, în materie civilă.

Ca atare, pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauz*, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 1 an şi această situaţie de lăsare în nelucrare a cauzei, să se datoreze culpei părţii.

Perimarea operează cu condiţia ca timp de 1 an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Astfel în condiţiile în care nici una din părţi nu a efectuat nici un act de procedură ca să determine judecarea căii de atac a recursului, sunt incidente dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. în condiţiile în care de la data suspendării cauzei a trecut un interval mai mare de 1 an, timp în care nici una din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.

Aşa fiind, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat şi la art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., potrivit căruia perimarea se poate constata şi din oficiu de către instanţă.

Înalta Curte urmează să constate perimată judecata recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată judecata recursului declarat de pârâta Primăria municipiului Alba lulia împotriva Deciziei nr. 1251/A din 22 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 321/2010. Civil-. Legea 10/2001. Recurs