ICCJ. Decizia nr. 329/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 329/2010
Dosar nr. 504/44/2008
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1806 din 6 noiembrie 2006 s-a respins ca nefondată acţiunea reclamantului R.A.M.S. - în contradictoriu cu primarul Municipiului Tecuci având ca obiect anularea dispoziţiei din 10 iunie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prin notificarea din 2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a unui teren de 780 mp situat în Tecuci imobil expropriat prin Decretul nr. 112/1987 în vederea construirii unor apartamente.
Prin Dispoziţia din 2006 i s-a restituit în natură doar o porţiune de 268 mp iar pentru restul terenului s-a constatat că acesta reprezintă căi de acces, loc de joacă şi punct gospodăresc acestea deservind blocul construit.
Instanţa de fond a constatat că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. urmează să analizeze dosarele sub toate aspectele, putând să dispună inclusiv restituirea în natură în situaţiile în care acest lucru este posibil.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul nu a propus administrarea unor probe pentru a dovedi că terenul este liber şi că poate fi restituit în natură, deşi sarcina probei îi revenea conform art. 1169 C. civ.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul iar prin Decizia civilă nr. 240 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefundat apelul, reţinându-se că părţile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize care să stabilească situaţia faptică a terenului neafectat de utilităţi.
Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamant iar prin Decizia civilă nr. 459 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a casat hotărârea instanţei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare reţinându-se în esenţă că neachitarea onorariului de expert nu constituie un impediment la administrarea probei.
Astfel în rejudecare, instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice de identificare a terenului solicitat de reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 25 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi apelul reclamantului a fost respins pentru următoarele considerente:
Din concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul N.V. rezultă că se poate restitui reclamantului suprafaţa de 744,24 mp.
Instanţa de apel în rejudecare mai reţine că verificând schiţa anexă a raportului de expertiză întocmit de ing. N.V. rezultă că pe terenul propus a fi restituit se află amenajat un loc de joacă pentru copii, un spaţiu amenajat pentru ghena de gunoi, un trotuar şi o parcare, toate folosite de locatarii blocului.
Astfel, reţine instanţa de apel, că terenul este afectat de utilităţi publice necesare folosirii în condiţii optime a locuinţelor din blocul arătat, şi ca atare nu este posibilă restituirea terenului în natură.
Se mai reţine că din schiţa anexă la raportul de expertiză mai rezultă că terenul pe care se află garajele a fost restituit reclamantului, însă restituirea celeilalte părţi din teren nu se impune întrucât sistematizarea urbană presupune proiectarea şi reorganizarea ştiinţifică a aşezărilor în scopul creării condiţiilor optime de viaţă pentru populaţie, iar trotuarul, locul de joacă pentru copii şi spaţiul destinat colectării gunoiului contribuie la asigurarea acestor condiţii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul solicită modificarea ei în sensul schimbării apelului astfel cum a fost formulat.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Astfel recurentul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii respectiv a dispoziţiilor art. 7 pct. 1 ş i 2 din Legea nr. 10/2001.
Recurentul susţine că notificarea lui viza terenul de 780 mp iar conform raportului de expertiză rezultă că ar fi trebuit să solicite prin notificare suprafaţa de 1.012,24 mp.
Or, susţine recurentul terenul propus a fi restituit în natură nu face parte din nici o categorie de bani ce alcătuiesc lista Anexei nr. 1 a Legii nr. 213/1998 şi acest teren nu face parte din domeniul public, aşa cum de altfel a concluzionat şi expertul în concluziile raportului de expertiză.
Recurentul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa de la dezbateri, invocând dispoziţiile art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
Intimata Primăria Tecuci prin interpretarea depusă la filele 15 - 17 s-a opus admiterii recursului, susţinând că prin sintagma „amenajare de utilitate publică" se înţeleg acele suprafeţe de teren supuse unor nevoi de a deservi o comunitate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat.
Este real că în rejudecare instanţa de apel s-a conformat recomandărilor obligatorii ale instanţei de recurs cuprinse în Decizia civilă nr. 459 din 20 ianuarie 2008 Dosarul civil nr. 853/121/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte administrarea unor probe, prin care şi efectuarea unei expertize de specialitate privind situaţia faptică a terenului din litigiu.
Astfel expertiza efectuată de ing. N.V. concluzionează că terenul solicitat de reclamanta face parte dintr-un teren mai mare moştenit de reclamant de la părinţi, şi că reclamantul a primit până în prezent o suprafaţă de 840 mp situat în conturul A B C D, din schiţa anexată raportului de expertiză (filele 48 - 49 dosarul instanţei de apel în rejudecare) şi că Primăria municipiului Tecuci a atribuit reclamantului o suprafaţă de teren de 268 mp ocupat de garajele nr. 1 - 6 şi 7 - 10 din schiţă.
Expertul concluzionează că este posibilă restituirea în natură a terenului de 744,24 mp deoarece această suprafaţă se află între alte două parcele de teren ce au fost deja restituite reclamantului.
În schiţa anexă raportului de expertiză tehnică fila 49 dosarul instanţei de apel este marcat terenul propus pentru a fi restituit în natură ca fiind cel cuprins între pct. C, B, E, F, G, H, dar care în această variantă cuprinde şi suprafaţa de teren, pe care se află garajele, 1 - 6 şi 7 - 10, suprafaţă care a fost restituită prin Dispoziţia din 16 iunie 2006.
Expertiza însă nu este edificatoare pentru lămurirea situaţiei juridice a terenului rămas în urma exproprierii prin Decretul nr. 112/1987, în condiţiile în care expertul concluzionează că există nepotriviri între suprafeţele cuprinse în certificatul de moştenitor din 1963, certificatul de moştenitor din 2003 şi respectiv Decretul nr. 425/1970 prin care s-au expropriat 1.975 mp şi Decretul Consiliului de Stat nr. 112/1987.
Or faţă de aceste neconcordanţe, se impunea completarea raportului de expertiză şi respectiv a probatoriului pentru a se stabili în mod indubitabil situaţia terenului liber, posibil şi disponibil a fi restituit în natură.
Or, neprocedând în acest sens, au fost nesocotite dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea tuturor probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Astfel faţă de cele expuse, şi de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se casa decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel, cu observarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. urmează a dispune administrarea probelor în sensul celor expuse pentru aflarea adevărului obiectiv şi pentru stabilirea situaţiei juridice reale a terenului ce face obiectul notificării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul R.A.M.S. împotriva Deciziei nr. 25/A din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 321/2010. Civil-. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 333/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
