ICCJ. Decizia nr. 3220/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3220/2010
Dosar nr. 19086/63/2008
Şedinţa publică din 21 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 19086/63/2008, la data de 04 decembrie 2008, reclamanţii D.T., S.G. şi E. au chemat în judecată C. Daneţi prin P., solicitând ca hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Dispoziţiei 2889 din 05 noiembrie 2008, prin care li s-a respins cererea de acordare a contravalorii în echivalent bănesc pentru suprafaţa de 5000 m.p. teren intravilan, situat în comuna Daneţi, judeţul Dolj, pe care se află amplasată şcoala generală şi să li se atribuie aceeaşi valoare, aşa cum a fost stabilită iniţial prin procesul-verbal de negociere din 01 noiembrie 2004, când li s-a oferit suma de 190.000.000 lei vechi de către P. Daneţi.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că reclamanţii au formulat prin executorul judecătoresc T.N. şi T.B., notificarea nr. 1448 din 30 octombrie 2001 în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea suprafeţei de 5000 m.p. intravilan, situat în comuna Daneţi, judeţul Dolj, care le-a fost preluat în timpul regimului comunist şi pe care se află amplasată şcoala generală din localitate.
Au arătat că, la data de 05 noiembrie 2008, li s-a emis dispoziţia contestată, însă, iniţial, prin procesul-verbal de negociere din 01 noiembrie 2004 li s-au oferit despăgubiri în cuantum de 190 milioane lei vechi de către P. Daneţi, despăgubiri care nu li s-au acordat nici până în prezent.
Au susţinut că prin Dispoziţia nr. 2889 din 5 noiembrie 2008 li s-a propus acordarea de despăgubiri şi trimiterea dosarului la Secretariatul C.C.S.D., însă nimeni dintre cunoştinţele reclamanţilor nu au primit despăgubiri, iar această instituţie nu funcţionează. Reclamanţii au solicitat acordarea de despăgubiri, aşa cum s-a stabili prin procesul-verbal de negociere.
Prin sentinţa civilă nr. 138 din 13 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 19086/63/2008, s-a respins contestaţia. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în cauză, nu s-a putut reţine teoria de drept comun a irevocabilităţii actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicţionale, respectiv că odată ce un act a fost emis el nu mai poate fi retractat de către partea emitentă, ci poate fi desfiinţat prin intermediul instanţei judecătoreşti.
A mai reţinut instanţa că este adevărat că după data întocmirii procesului verbal de negociere au intervenit modificări legislative care au schimbat procedurile administrative de restituire şi de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, în principal prin instituirea unui nou organ, C.C.S.P.D., cu atribuţii specifice prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai reţinut că reclamanţii au solicitat despăgubirile băneşti stabilite prin procesul-verbal de negociere, însă instanţa nu a putut da curs acestei solicitări, faţă de actuala reglementare a Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost modificată şi completată, dispoziţia contestată fiind emisă după intrarea vigoare a Legii nr. 247/2005.
Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite, în condiţiile în care au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, lege nouă de imediată aplicare.
Toate aceste dispoziţii de imediată aplicare sunt imperative, iar după intensitatea şi puterea lor, obligatorii, astfel că legea veche rămâne fără aplicare, nu se mai pot acorda reclamanţii despăgubiri băneşti în condiţiile legii vechi.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, reclamaţii.
Prin decizia civilă nr. 245 din 14 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a avut în vedere prevederile legale în vigoare la data emiterii dispoziţiei nr. 2889 din 5 noiembrie 2008, respectiv art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, ce a modificat Legea nr. 10/2001.
Notificarea nr. 1448/N/2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 de către reclamanţi nu a fost soluţionată prin emiterea unei dispoziţii sau decizii până la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, rezolvarea notificării fiind ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 P.C. Daneţi, ca entitate investită cu soluţionarea acesteia, trebuia să se raporteze strict la prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, legea fiind de imediată aplicare.
Procesul - verbal de negociere încheiat, la data de 01 noiembrie 2004, prin care comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 a făcut reclamanţilor o ofertă de despăgubiri în sumă de 190.000.000 lei vechi pentru suprafaţa notificată, nu constituie motiv de anulabilitate a dispoziţiei nr. 2889 din 5 noiembrie 2008, câtă vreme la data emiterii P.C. Daneţi a respectat întocmai procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Este adevărat că de la data întocmirii procesului - verbal de negociere până la data emiterii dispoziţiei emisă de primar a trecut o perioadă îndelungată de timp însă, consecinţele emiterii cu întârziere a dispoziţiei nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei de faţă, contestaţia fiind îndreptată împotriva dispoziţii emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.
Or, în raport de data emiterii deciziei, se constată că propunerea privind oferta pentru despăgubiri fără a se stabili cuantumul acestor despăgubiri, a fost făcută în mod corect de P.C. Daneţi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Câtă vreme din acest punct de vedere Legea nr. 247/2005 nu a suferit o modificare, deciziile sau dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a acesteia, trebuie să respecte întocmai procedura prevăzută în mod expres de legea specială.
Pentru aceleaşi considerente nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la nefuncţionalitatea Fondului Proprietatea, deoarece procedura de funcţionare a acestuia, respectiv urgentarea termenului de efectuare a plăţii sumelor cuvenite persoanelor îndreptăţite, pot fi corectate sau schimbate numai prin modificări legislative, nefiind atributul instanţei de judecată.
Împotriva deciziei menţionate mai sus au declarat şi motivat recurs, în termen legal, apelanţii-reclamanţi D.T., S.G. şi T.E., criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestora, se arată că ambele instanţe au greşit atunci când au apreciat că notificarea nr. 1448 din 30 octombrie 2001 depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 de către subsemnaţii prin executorul judecătoresc T.N. şi T.B., a fost soluţionată după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, astfel că trebuia să urmeze procedura prevăzută de această modificare, respectiv trimiterea dosarului C.C.S.P.D.
Recurenţii consideră că notificarea depusă de subsemnaţii la Comisia Locala de Aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă comuna Daneţi, jud. Dolj a fost soluţionată prin procesul-verbal de negociere din data de 1 noiembrie 2004 prin care s-a stabilit ca despăgubiri suma de 190 milioane lei vechi ce trebuiau achitaţi de către P. Daneţi pentru suprafaţa de 500 mp teren intravilan situat în comuna Daneţi, jud. Dolj, pe care se află amplasată şcoală generală din localitate.
Mai arată recurenţii că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi inclusiv la data formulării notificării, aveau speranţa legitimă de plată a despăgubirilor, deoarece imobilul proprietatea autorilor lor nu mai putea fi restituit în natură, iar aceste despăgubiri să fie date într-un termen rezonabil de către P.C. Daneţi, aşa cum s-a stabilit prin procesul verbal de negociere.
Faptul că s-a tergiversat plata despăgubirilor de către entitatea ce era obligată să le plătească şi că s-a modificat legea, iar entitatea a emis un nou act administrativ, respectiv dispoziţia nr. 2889/2008, nu constituie culpa recurenţilor, ci culpa organului emitent care a emis un alt act administrativ care l-a modificat pe primul, respectiv procesul verbal de negociere prin care se soluţionase notificare subsemnaţilor.
S-a stabilit că modificarea legislativă a Legii nr. 10/2001 este o ingerinţă în dreptul de proprietate al subsemnaţilor din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la C.E.D.O.
După ce s-a stabilit cuantumul despăgubirilor printr-un proces verbal de negociere, care a rămas valabil şi reprezintă un act administrativ neatacat până în acest moment, trimiterea notificării recurenţilor la Secretariatul C.C.S.D. prin care să emită un nou act pe care să-l atace din nou pe legea contenciosului administrativ, reprezintă o sarcina exorbitantă pentru aceştia şi care încalcă dreptul de acces la un tribunal, în sensul art. 6 din C.E.D.O.
Având în vedere că ambele instanţe s-au pronunţat numai având în vedere modificarea Legii nr. 10/2001, fără să se pronunţe cu privire la procesul verbal de negociere din 1 noiembrie 2004, recurenţii consideră că acestea nu au intrat în cercetarea fondului cauzei.
Analizând recursul declarat, în raport de criticile menţionate, care se subsumează numai motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 24 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, în forma iniţială, în vigoare la data încheierii procesului-verbal de negociere, respectiv 1 noiembrie 2001, în cazul imobilelor cu destinaţia de locuinţe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri băneşti. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, în termen de 60 de zile de la primirea ofertei, persoana îndreptăţită este obligată să răspundă în scris dacă acceptă sau refuză oferta. Lipsa răspunsului scris echivalează cu neacceptarea ofertei.
Conform procesului-verbal de negociere din 1 noiembrie 2001, persoana îndreptăţită a fost de acord cu oferta de despăgubiri în cuantum de 190.000.000 rol făcută de Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină despăgubirea bănească în cuantumul propus, deoarece acest drept i-a fost recunoscut în mod irevocabil de instituţia abilitată să soluţioneze notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp acordul de voinţă s-a realizat, astfel că reclamanţii beneficiază de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
Înalta Curte consideră că este nelegală motivarea ambelor instanţe de fond, în sensul că dispoziţia atacată a fost emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, motiv pentru care contestarea sa urmează procedura acestei legi, de imediată aplicaţiune, chiar dacă procesul-verbal de negociere nu a fost pus în executare o lungă perioadă de timp. Aceasta deoarece reclamanţii beneficiază de un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., bun care a fost recunoscut de către autorităţile statului român, prin procesul - verbal de negociere şi a fost evaluat la suma de 190.000.000 ROL, emiterea deciziei fiind o formalitate ulterioară prin care s-a modificat numai modalitatea de acordare a despăgubirii.
Lipsa de diligenţă a autorităţilor de a pune în aplicare dispoziţiile menţionate în procesul-verbal de negociere din 1 noiembrie 2001, nu poate fi folosită ca argument în respingerea contestaţiei prin care se solicită acordarea de despăgubiri băneşti în cuantumul stabilit prin ofertă, căci nimeni nu îşi poate invoca propria incorectitudine pentru a refuza îndeplinirea obligaţiei pe care şi-a asumat-o.
Ingerinţa în dreptul de proprietate al reclamanţilor nu este justificată, căci nu se poate invoca succesiunea modificărilor legislative pentru a schimba modalitatea de despăgubire, conflictul de legi în timp fiind incident în cauză numai în măsura în care dreptul la despăgubiri băneşti al reclamanţilor nu ar fi fost recunoscut în mod irevocabil.
În speţă, dispoziţia nr. 2889 a fost emisă la data de 5 noiembrie 2008, la 7 ani de la data realizării acordului de voinţă al părţilor din prezenta cauză cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamanţilor, la stabilirea modalităţii de despăgubire şi la cuantumul acesteia, acord care s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legale de la acea dată. În aceste condiţii, instanţele nu puteau ignora caracterul determinat al despăgubirii recunoscute reclamanţilor pentru bunul proprietatea lor, motiv pentru care Înalta Curte consideră că respingerea contestaţiei, în sensul schimbării modalităţii de despăgubire în raport de modificările legislative ulterioare, care nu au un caracter reparator efectiv, prin nepunerea în plată într-un termen rezonabil a titlurilor de despăgubire, astfel cum în mod constant a remarcat C.E.D.O. în jurisprudenţa sa, constituie o încălcare a dreptului de proprietate al reclamanţilor. Acest drept a fost recunoscut anterior reclamanţilor de statul român, dar nu a fost pus în executare din vina exclusivă a statului român timp de 7 ani, ceea ce constituie o înfrângere a art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., în raport de care, conform art. 20 al Constituţiei României, nu se mai pot invoca cu prioritate prevederile legii interne, astfel cum în mod greşit au procedat ambele instanţe de fond.
De asemenea, este fondată şi critica recurenţilor potrivit cu care, după ce s-a stabilit cuantumul despăgubirilor printr-un proces verbal de negociere, care a rămas valabil şi reprezintă un act administrativ neatacat până în acest moment, trimiterea notificării recurenţilor la Secretariatul C.C.S.D. prin care să emită un nou act pe care să-l atace din nou pe legea contenciosului administrativ, reprezintă o sarcina exorbitantă pentru aceştia şi care încalcă dreptul de acces la un tribunal, în sensul art. 6 din C.E.D.O.
Pentru aceste argumente, considerând incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să modifice în tot decizia recurată, să admită apelul împotriva sentinţei civile nr. 138 din 13 august 2009 a Tribunalului Dolj, să schimbe în tot sentinţa, în sensul admiterii contestaţiei împotriva dispoziţiei nr. 2889 din 5 noiembrie 2008, anulării acesteia şi obligării pârâtului la emiterea unei dispoziţii pentru acordarea despăgubiri băneşti în cuantum de 19.000 RON pentru imobilul în suprafaţă de 5000 m.p. din localitatea Brabeti, comuna Danaţi, care a făcut obiectul notificării nr. 1448 din 30 octombrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii-apelanţi D.T., S.G. şi T.E. împotriva deciziei nr. 245 din 14 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul împotriva sentinţei civile nr. 138 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Dolj.
Schimbă în tot sentinţa în sensul că admite contestaţia împotriva dispoziţiei nr. 2889 din 5 noiembrie 2008.
Anulează dispoziţia şi obligă pe pârât la emiterea unei dispoziţii pentru acordarea despăgubiri băneşti în cuantum de 19.000 RON pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării nr. 1448 din 30 octombrie 2001, în suprafaţă de 5000 m.p. din localitatea Brabeti, comuna Danaţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3238/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
