ICCJ. Decizia nr. 3363/2010. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3363/2010

Dosar nr. 9423/1/2009

Şedinţa publică din 31 mai 2010

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Contestatoarea M.M. a solicitat să se dispună anularea Deciziei civile nr. 9373 din 17 noiembrie 2909 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Temeiul juridic al contestaţiei fiind cel care rezultă din cuprinsul acesteia, respectiv art. 318 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare nu este fondată.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare. Prin această cale se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrative şi a stării de fapt la care se referă litigiul. Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială existentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

În speţă, prin Decizia civilă nr. 9373 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta (contestatoarea ) M.M. împotriva Deciziei nr. 52 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. În atare situaţie, se va respinge contestaţia în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea M.M. împotriva Deciziei nr. 9373 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3363/2010. Civil. Fond funciar. Contestaţie în anulare - Recurs