ICCJ. Decizia nr. 325/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 325/2010
Dosar nr. 3814/91/2007
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 405 din 30 mai 2008 a Tribunalului Vâlcea s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor I.D. şi B.L. şi s-a stabilit că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, masuri prevăzute de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafaţă de 1957 m.p. situat în Focşani, str. Bujor în prezent str. Mărăşeşti.
S-a stabilit că reclamanţii au dreptul la despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru casa de locuit şi anexe situate pe acest teren şi demolate.
S-a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Reclamanţii sunt moştenitorii defunctei I.S. în calitate de fii, defuncta moştenind de la tatăl ei imobilul situat în Focşani, str. Bujor.
Casa şi terenul de 1530 m.p. au fost expropriate prin decretul nr. 200/1985 ulterior casa fiind demolată pentru construcţia unor blocuri.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a identificat fostul amplasament concluzionându-se că poate fi restituită suprafaţa de 900 m.p., pe acest teren existând o parcare şi un spaţiu verde şi suprafaţa de 456 m.p. este ocupată de spaţii verzi şi alei pentru acces la blocuri şi la spaţiile comerciale de la parterul blocurilor diferenţa de 601 m.p. fiind ocupată de blocuri.
Instanţa a reţinut că având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 114/2007 terenul din litigiu nu poate fi restituit în natură, fiind necesar locatarilor din blocurile învecinate, pentru parcare, căi de acces şi spaţii verzi.
Se reţine că deşi spaţiul nu este amenajat ca spaţiu verde, el poate fi amenajat ca atare, iar parcarea este necesară blocurilor cât şi spaţiilor comerciale existente.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii I. D. şi B.L. iar prin decizia civilă nr. 167 din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins apelul reclamanţilor, reţinându-se următoarele considerente:
Prin acţiunea introductivă reclamanţii au solicitat restituirea în natură pe fostul amplasament al imobilului situat în Municipiul Focşani str. Bujor . Pentru soluţionarea litigiului instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, din concluziile căreia rezultă că petenţii revendică în natură suprafaţa de 90 m.p. teren pe care în prezent este situată o parcare şi un spaţiu verde. A mai arătat expertul că „din ce se vede la suprafaţă terenul nu este afectat de alte reţele, afară de o conductă de gaz metan, dar care se află în imediata vecinătate a imobilului.
Mai reţine instanţa de apel ca terenul de 456 m.p. este ocupat de spaţii verzi şi alei şi că faţă de concluziile raportului de expertiză, nu este posibilă restituirea terenului în natură.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii I. D. şi B.L., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului şi pe cale de consecinţă schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii cu restituirea în natură a suprafeţei de 1365 m.p. conform raportului de expertiză completat de expert B.I.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel recurenţii susţin că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Ca atare susţin recurenţii că instanţa de apel a invocat dispoziţiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2007, care însă nu îşi găseşte aplicabilitatea în cauză, câtă vreme dispoziţia legală evocată prevede condiţia obligatorie ca spaţiile verzi să fie prevăzute ca atare în documentele de urbanism.
Or, susţin recurenţii, în materia reglementată de Legea nr. 10/2001 regula o constituie retrocedarea în natură iar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie excepţia.
Se mai susţine că decizia de respingere a apelului este nemotivată fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanţa de apel nu analizează nici unul din motivele de apel invocate.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Motivele de apel formulate de reclamanţi vizează atât netemeinicia cât şi nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, motive care deşi expuse şi prin prisma inaplicabilităţii O.U.G. nr. 114/2007 art. I alin. (1) nu se regăsesc în considerentele hotărârii instanţei de apel.
De altfel considerentele sunt confuze în condiţiile în care se reţine legii „terenul nu este afectat de alte reţele” decât de o „conductă de gaz”, dar care se află în imediata vecinătate a imobilului.
Considerentele unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în ce priveşte soluţia adoptată., Astfel, în motivare trebuie să se arate fiecare capăt de cerere şi apărările părţilor, probele administrate, arătându-se de ce unele au fost admise iar altele înlăturate, excepţiile indicate şi modul în care acestea au fost soluţionate, normele juridice aplicabile la situaţia de fapt existentă.
Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, punctul de vedere al instanţei de fiecare argument relevant, şi nu în ultimul rând raţionamentul logico - juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Aceste cerinţe legale, de altfel sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico - juridic, clar, explicit şi întemeiat pe considerentele de drept.
Obligaţia de motivare a hotărârii este prevăzută, printre altele şi pentru exercitarea controlului judiciar în căile de atac.
Or, o motivare neclară, confuză, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanţa de recurs în imposibilitate de a putea analiza justeţea sentinţei adoptate în întregul ei.
De altfel orice hotărâre trebuie motivată încât justiţiabilul să poată cunoaşte care dintre argumentele sale au fost acceptate precum şi motivele pentru care i s-au respins unele din apărările formulate.
Motivarea hotărârii în sensul celor expuse se circumscrie în sfera noţiunii de proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O. noţiunea de proces echitabil presupune că o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, spre analiză, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile instanţei inferioare.
Astfel, raportând cele expuse la considerentele hotărârii instanţei de apel, Înalta Curte reţine că din acestea nu rezultă preocuparea instanţei în examinarea motivelor de apel invocate de apelanţi, că aceste considerente nu cuprind argumentele de fapt şi de drept şi nici măcar raţionamentul logico - juridic ce ar fi format convingerea instanţei pentru adoptarea soluţiei pronunţate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Cum, prin hotărârea dată au fost încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., şi cum în aceste condiţii nu se poate exercita controlul judiciar de către instanţa de recurs, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul fiind fondat urmează a fi admis şi în temeiul art. 315 pct. 5 C. proc. civ., a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii I.D. şi B. L. împotriva deciziei nr. 167/ A din 19 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3238/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3363/2010. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
|---|
