ICCJ. Decizia nr. 3237/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3237/2010
Dosar nr. 5550/105/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând, asupra recursului de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
1. Instanţa de fond
Tribunalul Prahova prin Decizia civilă nr. 183 din 10 ianuarie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii R.E.A.A. şi F.A.E. împotriva pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.
În motivarea acestei soluţii instanţa a reţinut următoarele:
Prin acţiune reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri pentru terenul de 172,16 m2 expropriat calculată la 75 RON m2.
Reclamanţii au cumpărat cu Contractul nr. 8172 din 23 decembrie 2003 un teren arabil în suprafaţă de 1.613 m2 cu preţul de 10.000.000 RON. Acest teren pe o porţiune de 172,956 m2 urmează să fie afectat de realizarea autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.
Expropriatorul a propus expropriaţilor o despăgubire în cuantum de 3,40 €/m2 estimare stabilită prin raportul de evaluare întocmit de ing. D.M.
În urma comparării ofertei făcute reclamanţilor de către expropriator cu propunerile formulate de expropriaţi, luând în considerare raportul de expertiză întocmit de expertul topografic A.F., instanţa a constatat că expropriatorul a făcut o ofertă realistă în raport de valoarea reală a terenului în comuna în care este situată.
S-a reţinut că reclamanţilor nu li s-a produs nici o daună concretă, terenul nefiind cultivat, împrejurare constatată la evaluarea din 2006 dar şi la expertiza din 2008.
S-a arătat că expertul, în mod corect a fixat o valoare în raport de oferta de vânzare şi nu de puterea de cumpărare, important fiind preţul care se obţine şi nu preţul care se solicită.
S-a constatat aşadar că reclamanţii au solicitat în cauză o sumă de 46 de ori mai mare decât preţul cu care aceştia au cumpărat terenul.
Ca urmare, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 21 - 27 şi 30 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198/2004 şi s-a respins acţiunea.
S-a constatat că suma oferită de expropriator, de 3,40 € reprezintă o justă şi echitabilă despăgubire.
2. Instanţa de apel
Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 26 din 2 februarie 2009, a admis apelul reclamanţilor R.E.A.A. şi F.A.E. formulat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N. împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 21 ianuarie 2008, care a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă acţiunea şi obligat pârâtul să plătească reclamanţilor o despăgubire la 18 €/m2 la cursul Băncii Naţionale a României la data plăţii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru terenul de 172,16 m2 situat în extravilanul comunei Râfov cu nr. cadastral 294, tarlaua 60, parcela nr. 391/7. Pârâtul a mai fost obligat la 750 RON cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluţii Curtea de apel a reţinut că expropriatorul, în speţa dedusă judecăţii, a oferit expropriaţilor pentru terenul expropriat, o despăgubire calculată la un preţ de 36 RON/m2 corespunzătoare pentru suma de 10 €/m2 conform cursului acestei monede la momentul stabilirii despăgubirii. In timp ce pretenţia expropriaţilor reclamanţi a fost iniţial de 75 RON (23 €) /m2 şi ulterior la 18 €/m2 potrivit concluziilor scrise şi orale formulate în dosar la data de 21 octombrie 2008.
S-a reţinut, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Ca urmare, s-a validat, din raportul de expertiză întocmit în cauză, varianta propusă de experţii S.F., desemnat de instanţă şi, respectiv, C.C., desemnat de expropriaţi şi anume valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză, 19 ianuarie 2009, de 22 de €/m2.
Varianta propusă de cel de al treilea expert, Maghiar Ioan, care a estimat preţul terenului ca fiind de 12 RON m2 a fost înlăturată faţă de împrejurarea că acest expert a ignorat condiţiile prevăzute de lege la stabilirea preţului, şi a făcut erori de calcul şi a oferit o sumă fixă indiferent de datele la care s-au raportat constatările.
Curtea a constatat astfel că suma cuvenită apelanţilor cu titlu de despăgubiri este, conform limitei maxime determinate de solicitarea acestora, de 18 €/m2 şi că în cauză nu este vorba despre o îmbogăţire fără justă cauză deoarece prin art. 26 din Legea nr. 33/1994 s-a statuat expres că stabilirea despăgubirilor se face potrivit preţului de vânzare a terenurilor din aceeaşi unitate administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, condiţie ce a fost respectată de raportul de expertiză care, în varianta omologată a avut în vedere adresa Primăriei, publicaţiile la mica publicitate şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare.
3. Recursul
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
În drept a fost invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt criticile au vizat nelegalitatea hotărârii dedusă din încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 - prin omologarea unei variante de expertiză conţinând un preţ al terenului care a avut în vedere criterii nelegale - şi din încălcarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din aceeaşi lege, printr-o greşită interpretare a acestora.
Sub acest aspect s-a arătat că în mod superficial instanţa nu a observat că în varianta sa, expertul Maghiar Ioan a stabilit valoarea despăgubirilor la 36 RON/m2, o valoare egală cu valoarea oferită de expropriator (şi nu 12 RON/m2, cum s-a reţinut de instanţa de apel, valoare considerată sub nivelul ofertei statului).
Cât priveşte interpretarea art. 27 alin. (2) din lege, recurentul a susţinut că instanţei i se oferă prin această reglementare două posibilităţi şi anume acordarea unei despăgubiri situate între oferta expropriatorului şi valoarea expertizei (în cazul în care se constată că valoarea reală a despăgubirilor este mai mare decât valoarea ofertei) şi, respectiv, respingerea acţiunii în cazul în care se constată că valoarea reală a despăgubirii se situează sub valoarea oferită de expropriator şi deci se menţine astfel cuantumul ofertei.
S-a mai susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 care a fost greşit interpretat şi aplicat deoarece instanţa a obligat Statul Român să plătească despăgubirile fixate, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Or, potrivit articolului sus-amintit despăgubirea consemnată pe numele titularului, când acesta nu este de acord cu despăgubirea stabilită, se eliberează la cerere, însoţită fie de actele autentice, fie de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii or, după caz, de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.
S-a arătat că practic instanţa de apel a făcut o aplicare ilegală a art. 30 din Legea nr. 33/1994 având în vedere caracterul special al reglementărilor aduse prin Legea nr. 198/2004 care, din acest motiv, au preeminenţă în raport de dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Ca urmare, s-a solicitat ca în cazul în care se decide că despăgubirile stabilite de instanţa de apel sunt întemeiate, să se modifice decizia în sensul obligării Statului Român prin CNADNR la plata despăgubirilor începând cu data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii şi nu de la data rămânerii definitive a deciziei Curţii de apel.
S-a mai solicitat a se observa că Statul Român prin CNADNR a consemnat drept despăgubire suma de 6.198,65 RON, situaţie care impune obligarea acestuia doar la diferenţa dintre suma apreciată ca fiind valoarea reală a imobilului şi suma consemnată, pentru situaţia că se va menţine suma fixată în apel.
Intimatul reclamant R.E.A.A. a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului faţă de împrejurarea că soluţia instanţei de apel este dată cu respectarea legii şi a jurisprudenţei acelei instanţe.
Dispoziţiile aret. 26 alin. (2) şi art. 27 din Legea nr. 33/1994 au fost întru totul respectate, din probele administrate - adresa emisă de un notar public şi contracte autentificate de acesta - rezultând preţul de vânzare a unor terenuri de acelaşi fel în comuna Râfov în anul 2009. Intimatul reclamant a mai arătat că aceste critici nu se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ele vizând modul de interpretare a probelor.
Intimatul a mai arătat că instanţa a prezentat argumentele pentru care nu a validat varianta întocmită de expertul M.I., această variantă încălcând dispoziţiile art. 27, suma plasându-se sub oferta expropriatorului.
4. Analiza instanţei de recurs
Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii au solicitat stabilirea despăgubirilor pentru terenul de 172,16 m2 expropriat pentru lucrări de construcţie a autostrăzii Bucureşti - Ploieşti şi obligarea pârâtei la achitarea unor juste despăgubiri în cuantum de 75 lei /m2 (21 €/m2).
Reclamanţii au formulat acţiunea întrucât nu au fost de acord cu suma ce le-a fost oferită conform Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 69 din 4 octombrie 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, respectiv 6.198,65 RON, adică 36 RON/m2 (10 € din 31 mai 2006). S-a argumentat că evaluarea a avut în vedere preţurile din anul 2006, nivel evident depăşit prin creşterea masivă a preţurilor şi pentru că s-a ignorat câştigul nerealizat dedus din faptul că investiţia într-un teren agricol aduce un venit cu caracter continuu.
Instanţa de fond, în raport de temeiul de fapt al acţiunii, precizează cât priveşte cuantumul despăgubirilor, la suma de 18 €/m2 (prin notele scrise din această fază procesuală), a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente şi anume art. 21 - 27 şi 30 din Legea nr. 33/1994 şi art. 9 din Legea nr. 198 din 25 mai 2004, şi a constatat că expertiza avută în vedere la stabilirea ofertei de expropriere este corectă în raport de datele terenului expropriat.
S-a făcut constatarea din expertizele întocmite în 2006 şi, respectiv, în 2007 de expertul D.M., că pe terenul în discuţie nu existau culturi agricole la niciunul din momentele evaluării.
S-a constatat în egală măsură în mod corect că expertul A.F., desemnat în cauză a obţinut evaluarea conform celor indicate în raportul de expertiză printr-o medie a ofertelor societăţilor imobiliare luate din presă şi internet.
Faţă de împrejurarea că reclamanţii - care au susţinut că au fost nedreptăţiţi şi păgubiţi prin oferta expropriatorului - nu au produs dovezi ale pretinselor pagube şi faţă de neobservarea dispoziţiilor legale aplicabile la întocmirea raportului de expertiză, instanţa în mod corect şi legal a respins acţiunea apreciind că în raport de preţul total de cumpărare al terenului de 1.613 m2, pentru suprafaţa de 172,156 m2 suma acordată de expropriator este cu mult mai mare decât preţul cu care reclamanţii au cumpărat în anul 2003.
Instanţa de apel a dispus refacerea raportului de expertiză de către expertul S.F., cu încuviinţarea a câte unui expert-consilier: C.C.A. pentru reclamant şi M.I. pentru pârâtă.
Omologarea raportului de expertiză efectuat de expertul S.F., secondat de expertul încuviinţat pentru reclamant, care a indicat preţul terenului, de 22 €, calculat în funcţie de rata de schimb leu/euro în octombrie 2008 şi respectiv în ianuarie 2009 (conform explicaţiilor de la fila 147 din dosarul Curţii de apel),s-a făcut cu aplicarea greşită a legii.
Dispoziţiile incidente în cauză :
Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional judeţean şi local.
Art. 9 alin. (1): „expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în cadrul art. 5 şi art. 6 din lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente (..)";.
Art. 9 alin. (3) „Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 în ce priveşte stabilirea despăgubirilor";
Legea nr. 33/1994 pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Art. 26 alin. (1) şi (2): „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seamă de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Având în vedere dispoziţiile mai sus arătate se constată că instanţa de apel a omologat un raport de expertiză efectuat cu încălcarea dispoziţiilor imperative stabilite de legiuitor.
În primul rând s-au avut în vedere alte criterii decât cele legale şi anume, valoarea de piaţă potrivit standardelor internaţionale de evaluare şi nu preţul obişnuit cu care se vând imobilele în unitatea administrativ teritorială respectivă.
În al doilea rând s-a observat că deşi reclamanţii au pretins că au fost păgubiţi nu au produs dovezi în acest sens, iar susţinerile din întâmpinarea la recurs, potrivit cărora investiţia într-un teren agricol este continuă rămâne fără acoperire în lipsa probelor, nedovedindu-se că după cumpărare terenul ar fi fost folosit în scop agricol. Intenţiile nematerializate până la momentul exproprierii nu se pot constitui în fundamente pentru despăgubiri câtă vreme nu s-a produs nici o pagubă efectivă în patrimoniul proprietarului.
Împrejurarea că prin decizia sa Curtea de apel, în aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994, a redus valoarea pe m2 de la 22 € cât s-a propus prin raportul de expertiză omologat nu conferă caracter legal soluţiei întrucât pentru a face comparaţia la care o invită art. 27 între rezultatul expertizei, oferta expropriatorului şi pretenţiile părţilor, pentru a putea hotărî instanţa trebuie să plece de la o valoare corect calculată, în conformitate cu regulile incidente, recte art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De altfel instanţa nu a arătat argumentele pentru care a acordat suma pretinsă de reclamanţi conform precizărilor din notele scrise depuse în dosarele Tribunalului.
Textul art. 27 indică limita minimă şi respectiv, maximă a despăgubirilor pe care le poate stabili instanţa, însă suma trebuie să justifice prin componenţa ei criteriile avute în vedere la stabilirea despăgubirilor (art. 26 din Lege).
Or, instanţa de apel, învestită cu controlul jurisdicţional al hotărârii primei instanţe, nu a stabilit încălcările instanţei, din perspectiva legislaţiei aplicabile, din contră a omologat o expertiză defectuoasă sub acest aspect.
Pe cale de consecinţă se constată că este justificată critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor legale la stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor expropriaţi şi pe cale de consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va admite recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se va modifica în tot decizia atacată - în sensul că se va respinge apelul reclamanţilor împotriva Sentinţei civile nr. 183 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova cu consecinţa păstrării acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA împotriva Deciziei nr. 26 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică decizia, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei nr. 183 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3235/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3239/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
