ICCJ. Decizia nr. 3243/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3243/2010
Dosar nr. 2780/3/2008
Şedinţa publică din 25 mai 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 547 A din 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii Z.J.I., T.H., T.E., Z.I.A., E.M., B.M.D., C.E.M., E.B.M. şi M.M. împotriva sentinţei civile nr. 1890 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că în apel criticile nu vizează modul de soluţionare a cererii de revendicare îndreptată contra pârâţilor cumpărători, ci, practic, soluţia de respingere a primului capăt de cerere privind constatarea nulităţii deciziilor de trecere a imobilului în proprietatea statului ca lipsită de interes. Criticile pe acest aspect nu pot fi primite, în condiţiile în care, în cauza pendinte nu s-a formulat un petit distinct privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent care să justifice interesul actual al acţiunii.
Lipsa notificării în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobil lipseşte pe reclamanţi de a mai putea obţine, pe cale directă în instanţă, în condiţiile în care nu au formulat nicio acţiune în constatarea nulităţii contractului chiriaşilor cumpărători, de asemenea în termenul special de prescripţie prevăzut de lege, restituirea în natură ori în echivalent a imobilului.
A ignora fondul dreptului pierdut, printr-o atitudine de ignorare a termenelor legale prevăzute în legile speciale ce reglementează materia imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist, printr-o acţiune directă în instanţă de constatare a nulităţii titlului de preluare al statului, înseamnă a ocoli legea, în aşa fel încât instanţa să pronunţe o hotărâre, pentru ca ulterior să fie invocată ca o „speranţă legitimă" creată astfel, care ar naşte un drept la despăgubiri altfel decât în condiţiile legale reglementate.
2. Recursul
2.1. Motive
Reclamanţii au declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând următoarele aspecte:
Prin respingerea ca lipsit de interes a capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii deciziilor de preluare a imobilului instanţa de judecată a îngrădit reclamanţilor dreptul la un proces echitabil.
Interesul în promovarea primului capăt de cerere este strâns legat de cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv acţiunea în revendicare, fie prin restituirea în natură, fie prin restituirea prin echivalent.
Reclamanţii nu pot fi înlăturaţi de la dreptul de a solicita pe calea acţiunii directe restituirea prin echivalent sau în natură, întrucât la data formulării cererii de chemare în judecată era în vigoare art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Interesul reclamanţilor în promovarea capătului de cerere privitor la constatarea nulităţii deciziilor de preluare a imobilului este justificat de faptul că prin neanularea acestor decizii pierd orice speranţă legitimă la recuperarea proprietăţii.
2.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Interesul procesual apare ca fiind folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare.
In privinţa imobilelor preluate de stat în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, folosul practic ce ar putea fi obţinut prin pornirea procedurii judiciare constă fie în redobândirea în natură a imobilului, fie în obţinerea de măsuri reparatorii în echivalent, în forma reglementată prin legea specială.
Pentru a se putea atinge o asemenea finalitate, persoanele interesate trebuie să fi respectat cerinţele Legii nr. 10/2001 atât în ce priveşte formularea notificării în termenul prescris, cât şi, dacă este cazul, în ce priveşte obţinerea anulării contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în sistemul Legii nr. 112/1995.
Instanţele de fond au reţinut, corect, faptul că reclamanţii nu deţin nicio hotărâre judecătorească anterioară sau ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare asupra apartamentului în litigiu prin care să li se constate dreptul de proprietate asupra acestuia ori prin care persoanele juridice deţinătoare să fie obligate să le lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul.
Pe de altă parte, reclamanţii nu au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din lege, au pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
In raport de această situaţie de fapt şi de drept, reclamanţii nu ar putea obţine folosul urmărit - redobândirea bunului - chiar dacă s-ar constata nulitatea actelor de preluare de către stat, şi nici nu se poate susţine că, prin neurmarea cerinţelor legii interne, au o speranţă „legitimă" de obţinere a bunului. Aşadar, primul capăt de cerere a fost respins corect ca fiind lipsit de interes.
În egală măsură, cât priveşte revendicarea, faţă de cele arătate anterior, este corect că, atâta timp cât nu a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, titlul de proprietate al chiriaşilor cumpărători s-a consolidat, ei fiind cei care beneficiază de „un bun", motiv pentru care titlul chiriaşilor cumpărători este preferat faţă de titlul foştilor proprietari.
Având în vedere cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C proc. civ.
In raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
In raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi L.A. şi L.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanţii Z.J.I., T.H., T.E., Z.I.A., E.M., B.M.D., C.E.M., E.B.M. şi M.M. împotriva deciziei nr. 547/A din data de 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurenţi la 4130 lei cheltuieli de judecată către intimaţii L.A. şi L.A.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3240/2010. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3250/2010. Civil. Fond funciar. Recurs → |
|---|
