ICCJ. Decizia nr. 3279/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3279/2010
Dosar nr. 1950/113/2008
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 907 din 23 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Brăila s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanţii C.A.A., E.P.R.E. şi C.I.L., în calitate de succesori ai numitei L.L., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brăila prin Primar.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele.
Reclamanţii C.A.A., E.P.R.E. şi C.I.L. au formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 7489 din 12 aprilie 2006, dar prin sentinţa civilă nr. 1109 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 6245 din 2 octombrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, ca urmare a emiterii Dispoziţiei nr. 12819 din 24 august 2006.
Prin Dispoziţia nr. 37143 din 23 iulie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin primar s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 776 mp şi construcţii în suprafaţă totală de 420 mp, beneficiarii despăgubirilor fiind contestatorii, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, revocându-se în totalitate dispoziţia nr. 12819 din 24 august 2006.
Tribunalul a reţinut în drept că potrivit pct. 25.3 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dispoziţia de restituire trebuie să cuprindă date de identificare a noului proprietar, a imobilului restituit cu suprafeţele construite, terenul aferent şi vecinătăţile, aceste prevederi urmând a fi avute în vedere şi în cazul restituirii prin echivalent, conform pct. 26.1 din acelaşi act normativ.
Având în vedere aceste dispoziţii legale instanţa a constatat că în mod legal a fost emisă dispoziţia nr. 37143 din 23 iulie 2008 (ulterior apariţiei HG nr. 250/2007), prin care s-au detaliat componentele imobilului situat în Brăila, solicitat de notificatori, fără a fi afectate drepturile câştigate prin dispoziţia anterioară.
Instanţa nu a luat în considerare susţinerea reclamanţilor potrivit cu care prin Dispoziţia nr. 12819 din 24 august 2006 li s-ar fi acordat despăgubiri şi pentru instalaţiile şi utilajele preluate de stat odată cu imobilul, deoarece temeiul legal al acordării măsurilor reparatorii pentru utilaje şi instalaţii este art. 6 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001, iar din Dispoziţia nr. 12819 din 24 august 2006 reiese că acest temei nu a fost avut în vedere la propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobil.
S-a reţinut că potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „Măsurile reparatorii privesc şi utilajele şi instalaţiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse" iar conform alin. (4) în situaţia în care utilajele şi instalaţiile sunt evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, prin Decizia entităţii implicate în privatizare se va propune acordarea de despăgubiri.
Conform pct. 6.2 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, norma prevăzută la alin. (2) al art. 6 din lege vizează acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse, litera c prevăzând că bunurile respective trebuie să fie preluate odată cu imobilul şi să existe fizic, în timp ce litera d prevede că incidenţa legii se apreciază în funcţie de data naşterii dreptului la măsuri reparatorii, respectiv data intrării în vigoare a legii.
Faţă de dispoziţiile legale reţinute tribunalul a reţinut că pentru utilajele şi instalaţiile preluate de stat odată cu imobilul, pot fi acordate măsuri reparatorii doar în situaţia în care acestea există fizic în patrimoniul unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, având în vedere că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei fizice a utilajelor şi instalaţiilor preluate odată cu imobilul de către unitatea deţinătoare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanţa a reţinut că pretenţiile referitoare la aceste bunuri sunt nefondate, în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (2)-(4) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a reţinut că prin revocarea dispoziţiei nr. 12819 din 24 august 2006 (care revoca la rândul său dispoziţia nr. 7489 din 12 aprilie 2006) prevederile dispoziţiei nr. 7489 din 12 aprilie 2006 cu privire la instalaţii devin de drept aplicabile, astfel că nu mai era necesară vreo menţiune în acest sens în dispoziţia nr. 37143 din 23 iulie 2008.
Faţă de cele reţinute, tribunalul a reţinut că sunt nefondate capetele de cerere privind anularea Dispoziţiei nr. 37143 din 23 iulie 2008, şi completarea subsidiară a dispoziţiei în sensul acordării de despăgubiri inclusiv pentru utilajele şi instalaţiile aferente imobilului.
Capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârziere pe de doi ani, nejustificată în trimiterea dosarului nr. 346/2001 Secretariatului Comisiei Generale, aşa cum avea obligaţia în termen de 10 zile de la adoptarea dispoziţiei anterioare, a fost respins ca nefondat, deoarece emiterea noii dispoziţii nr. 37143 din 23 iulie 2008 a fost determinată de modificările ulterioare, neimputabile pârâtei. Astfel, din adresa nr. 25779 din 2 iulie 2008 (fila 83) reiese că dosarul a fost returnat pentru a se completa Dispoziţia nr. 12815 din 24 august 2006 cu suprafaţa de teren şi cea de construcţie pentru care se vor acorda despăgubiri, ca urmare a precizărilor Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În consecinţă s-a dispus respingerea acţiunii.
Prin Decizia civilă nr. 228 din 15 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a dispus admiterea apelului formulat de reclamanţii E.P.R.E. C.A.A. şi C.I.L., împotriva sentinţei civile nr. 907 din 23 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Brăila şi schimbarea ei în tot.
S-a admis în parte acţiunea, anularea dispoziţiei nr. 37143 din 23 iunie 2008 emisă de Primarul municipiului Brăila.
Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind completarea Dispoziţiei nr. 31143/2008 şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut următoarele.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 543 din 2 august 2007, autoarea reclamanţilor a solicitat restituirea prin echivalent bănesc a „A.C.R.N.I.A.M.E.H.".
Soluţionarea acestei notificări s-a făcut prin Dispoziţia nr. 12815 din 24 august 2006 prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Această dispoziţie nu a fost atacată cu plângere de către reclamanţi, fiind emisă în timpul soluţionării cererii de acordare a măsurilor reparatorii ce a format obiectul dosarului nr. 924/c/2006 al Judecătoriei Brăila.
Prin sentinţa civilă nr. 1109 din 20 noiembrie 2006 pronunţată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a respins acţiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Obiect al acţiunii a fost notificarea prin care autoarea reclamanţilor solicită măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în Brăila, compus din teren în suprafaţă de 776 mp, cu construcţiile şi utilajele aferente.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 26.2 din HG nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, dispoziţia de restituire trebuie să cuprindă date de identificare a imobilului pentru care s-au dispus măsuri reparatorii.
În mod greşit însă, instanţa a reţinut că acestei dispoziţii legale obligă sau permit unităţii emitente să şi revoce prima decizie şi să emită altă decizie care să corespundă noilor acte normative.
Conform art. 3 alin. (2) din HG nr. 250/2007, deciziile sau dispoziţiile emise cu respectarea prevederilor cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 îşi păstrează deplina valabilitate.
Prin adresa nr. 7183 din 30 iunie 2008 (f. 83 dosar fond) s-a solicitat Primăriei municipiului Brăila, completarea dispoziţiei cu suprafaţa de teren şi suprafaţa construită şi nu revocarea ei.
Lipsa datelor de identificare ale imobilului putea fi complinită cu ocazia judecării dosarului nr. 924/c/2006, aspect care nu a fost invocat de nicio parte.
Prin urmare, capătul de cerere subsidiar privind acordarea de despăgubiri inclusiv pentru utilaje şi instalaţii este nefondat.
De altfel, reclamanţii au solicitat completarea Dispoziţiei nr. 37143 din 23 iulie 2008, în situaţia în care aceasta nu este anulată aşa cum au solicitat.
Referitor la despăgubiri s-a reţinut că Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevede o procedură de soluţionare a acestor dosare, procedură care a fost urmată de intimată, eventualele întârzieri fiind datorate şi necesităţii de identificare a imobilului, aspect care nu rezultă din Dispoziţia nr. 12815 din 24 august 2006 cu care reclamanţii au fost de acord.
Tot astfel, deşi li s-a pus în vedere, reclamanţii nu au precizat exact cuantumul despăgubirilor, perioada ori suma la care se raportează, pentru a putea analiza prejudiciul creat, în raport de conduita părţii.
În concluzie s-a dispus admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, admiterea acţiunii, anularea Dispoziţiei nr. 37143 din 23 iulie 2008 emisă de Primăria Municipiului Brăila şi respingerea ca nefondată a celorlalte două capete de cerere.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Instanţa nu a motivat respingerea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În sprijinul cererii, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 10/2001, modificată, potrivit cu care „Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravenţională, civilă sau penală".
În speţă, nerespectarea prevederilor legale constă în nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care în art. 16 alin. (2) stipulează că"Notificările formulate conform Legii nr. 10/2001, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor administraţiei publice centrate conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor".
În speţă, notificarea a fost soluţionată prin Dispoziţia nr. 12815 din 24 august 2006, în cuprinsul art. 1 propunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Brăila, iar în art. 2 s-a dispus înaintarea Dosarului nr. 346/2001 în original către Secretariatul Comisiei Centrale în termen de 10 zile de la adoptarea deciziei, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, nu există nicio îndoială că dosarul recurenţilor nu a fost trimis conform legii, Secretariatului Comisiei Centrale timp de un an, după care a apărut prevederea legală, O.N.G. nr. 81/2007, care a modificat art. 16 alin. (2) din Legea nr. 247/2005 şi prin care s-a modificat termenul de trimitere a dosarelor la 30 de zile, introducându-se în acelaşi timp şi o nouă procedură la art. 16 alin. (21), în sensul că anterior trimiterii dosarelor la Secretariatul Comisiei Centrale toate dispoziţiile administraţiei publice locale vor fi analizate pe judeţe la nivelul prefecturilor „care le vor înainta, însoţite de un aviz de legalitate".
Prin urmare, consecinţă a acestei succesiuni de acte normative, Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, prin Decizia nr. 4815 din 16 septembrie 2008 a adoptat o nouă modalitate de soluţionare a dosarelor, prin împărţirea lor în două categorii: cele trimise Secretariatului anterior intrării în vigoare a OUG nr. 81/2007 şi cele trimise după această dată, prevăzându-se că acestea vor fi analizată şi transmise evaluatorilor, în ordinea înregistrării lor.
Din moment ce dosarul recursurilor ar fi fost înregistrat în septembrie 2006 la Secretariatul Comisiei centrale, prioritatea ar fi fost alta. Or, de abia în iulie 2008 s-a emis o nouă dispoziţie prin care a fost exclusă de la despăgubiri valoarea instalaţiilor, reluându-se nejustificat cereri de completare a dosarului nr. 346/2001 cu alte înscrisuri.
Prin urmare nerespectarea legii şi incompetenţa abordării dosarului lor le-a creat un prejudiciu în valorificarea drepturilor lor, prin urmare, întârzierile nu au drept cauză necesitatea identificării imobilului, cu atât mai mult cu cât anulându-se Dispoziţia nr. 37143/2008 ca nelegală, întârzierea trimiterii dosarului Comisiei Centrale este nejustificată.
Greşit s-a reţinut faptul că reclamanţii nu au precizat cuantumul despăgubirilor, perioada şi suma la care se raportează pentru a putea fi analizat prejudiciul în raport cu vinovăţia pârâtei, motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii au solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 371 alin. (1) C. proc. civ. prin consemnarea în dispozitivul hotărârii a sumelor ce urmează a fi avute în vedere, modul de calcul fiind cel al dobânzii practicate de Banca Comercială Română la depozitele în lei pe o lună cu capitalizare, calculate la suma ce se va stabili cu titlu de despăgubire, pe perioada 24 septembrie 2006 – 23 iulie 2008.
Solicită admiterea recursului.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Examinând recursul formulat de reclamanţi instanţa reţine următoarele.
Critica adusă de recurenţi deciziei instanţei de apel vizează modalitatea de soluţionare a capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri pentru perioada de întârziere de doi ani în soluţionarea notificării sale, între data emiterii dispoziţiei nr. 12815 din 24 august 2006 care ar fi născut în sarcina intimatei obligaţia de a trimite cauza Secretariatului Comisiei Centrale şi data emiterii dispoziţiei nr. 3743 din 23 iulie 2008.
Or, soluţionarea acestui capăt de cerere impune relevarea următoarelor aspecte.
Acordarea daunelor cominatorii este exclusă deoarece potrivit art. 580 alin. (3) C. civ., pentru obligaţia de a face nu se pot acorda daune cominatorii, iar legea specială (Legea nr. 10/2001) a cărei nerespectare se invocă nu prevede dispoziţii derogatorii şi oricum ele ar fi reprezentat un mijloc de constrângere prin ameninţarea pe care o prezintă pentru debitor spre a-l determina să-şi execute obligaţia, având caracterul unei pedepse civile.
Plata de despăgubiri, pentru prejudiciul produs ca urmare a nerespectării obligaţiei legale de a înainta Dispoziţia nr. 12815/2006 Comisiei Centrale, până la data de 29 septembrie 2006, natura juridică a daunelor – interese moratorii, reprezintă echivalentul prejudiciului încercat de recurenţi ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, şi în consecinţă se supune regulilor răspunderii civile, corespunzând obligaţiei de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită, executarea cu întârziere a unei obligaţii.
Reţinerea acestei forme de răspundere civilă obligă recurenţii la determinarea întinderii prejudiciului astfel cauzat, prin faptul ilicit al entităţii deţinătoare, raportul de cauzalitate dintre fapta entităţii deţinătoare şi prejudiciul cauzat prin întârziere, ca şi culpa acestora din urmă, aspecte reţinute corect de instanţa de apel ca nefiind realizate în cauză.
Prin urmare, nedeterminarea prejudiciului astfel cauzat exclude posibilitatea analizei răspunderii civile a entităţii deţinătoare, dispoziţiile art. 3712 C. proc. civ. deoarece acestea se referă la executarea silită a obligaţiilor enumerate în text (plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosirii acestuia, desfiinţarea unei construcţii, plantaţii ori altei lucrări sau luarea unei alte măsuri admise de lege) şi nu la stabilirea prejudiciului.
În consecinţă, motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, urmând a se respinge recursul în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii E.P.R.E., C.A.A. şi C.I.L. împotriva deciziei civile nr. 288/A din 15 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3476/2010. Civil. Anulare act. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 3254/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
