ICCJ. Decizia nr. 3404/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs

Decizii civile ICCJ 2010

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3404/2010

Dosar nr. 166/119/2007

Şedinţa de la 1 iunie 2010

Asupra cauzei de faţă;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău în data de 11 ianuarie 2006, reclamantul B.A.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 10.120.000 euro, pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 504 şi următoarele C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 200/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Covasna, cu menţinerea tuturor actelor de procedură îndeplinite anterior.

Prin Sentinţa civilă nr. 77 din 27 ianuarie 2009, Tribunalul Covasna a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.A.A. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 9.987 RON daune materiale şi a sumei de 2.000.000 RON daune morale.

Au fost respinse restul pretenţiilor, precum şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii, B.N., B.M., B.S.C. şi B.S.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, având ca obiect acordarea de daune morale de 100.000 RON pentru fiecare intervenient.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, potrivit Ordonanţei nr. P 4631/2000, emisă de IPJ Buzău la 7 februarie 2001, ora 21⁴⁰, B.A.A., în calitate de director general al SC S. Buzău a fost reţinut pentru 24 ore, fiind învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi a faptei prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 pentru un prejudiciu cauzat de 3.046.464.330 RON. Pe timpul urmăririi penale a ameninţat un martor şi a folosit în mod ilegal creditul societăţii.

La aceiaşi dată s-a efectuat şi o percheziţie la domiciliul învinuitului.

Prin Ordonanţa nr. 72/P/2001, emisă la 8 februarie 2001 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, în considerarea actelor de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 72/P/2001 împotriva învinuitului B.A.A., s-a dispus obligarea acestuia să nu părăsească localitatea de domiciliu pe durata 8 februarie 2001, ora 21³⁰ - 9 martie 2001, ora 21³⁰, deci pe o durată de 30 zile.

Această măsură preventivă a fost înlocuită, înainte de expirarea măsurii interdicţiei de a nu părăsi localitatea de domiciliu, cu măsura arestării preventive prin Ordonanţa emisă la 10 februarie 2001, pe motiv că a intimidat un martor prin ameninţarea cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă a acestuia.

În acest sens s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/P/2001 din 10 februarie 2001, în care s-a consemnat că învinuitul, în perioada 1 martie 1999 - 31 octombrie 2000, a dispus aprovizionarea cu motorină a sucursalelor societăţii la un preţ superior practicat de distribuitorii tradiţionali SNP P.,provocând un prejudiciu de 3 miliarde lei ROL, cea ce constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor private cu consecinţe deosebit de grave.

Prin Sentinţa penală nr. 351 din 6 decembrie 2004 pronunţată de Judecătoria Ineu, în Dosarul nr. 887/R/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005, dată în dosarul 6562/P/2005 de Curtea de Apel Timişoara, s-a hotărât achitarea inculpatului B.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (în forma anterioară republicării), în baza art. 10 lit. d), coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. C. proc. pen.

S-a reţinută că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, B.A.A. a fost trimis în judecată, alături de alţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), art. 25 C. pen. cu raportare la art. 260 alin. (4).

Fapta inculpatului B.A.A. de a dispune aprovizionarea SC S. SA Buzău cu combustibili, îngrăşăminte şi piese de schimb de la SC S.V.P. SRL, care la rândul ei se aproviziona de la SC S.T. SRL nu a avut un caracter păgubitor, dimpotrivă a fost avantajoasă în condiţiile în care se apela la contractarea unui credit bancar în vederea aprovizionării directe de la unităţi specializate, respectiv SNP P. Bucureşti, unde plata se efectua la 30 zile pe bază de comandă fermă, scrisoare de garanţie bancară, cea ce presupunea existenţa unor depozite financiare. Deci actele imputate inculpatului au asigurat bunul mers al societăţii, cum s-a concluzionat prin expertiza de specialitate, administrată în cauză, din oficiu.

Ipotecarea imobilelor societăţii nu a avut drept consecinţă punerea societăţii în imposibilitatea de a mai contracta credite atâta timp cât acestea au reprezentat doar 24,9% din activul net contabil, nu 80% cum eronat s-a reţinut în rechizitoriu.

Partea vătămată, SC S. SA Buzău nu s-a constituit parte civilă şi a precizat în mod expres că nu a înregistrat un prejudiciu şi este inexplicabilă plângerea penală formulată la acea dată.

Astfel, instanţa penală a apreciat că, în sarcina inculpatului B.A.A. nu s-a putut reţine reaua-credinţă, element constitutiv, definitoriu a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, faţă de această stare de fapt, instanţa de fond a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 53 alin. (3) din Constituţia României care instituie obligaţia statului de a repara prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Conform dispoziţiilor art. 504 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei suferite persoana care a fost condamnată şi ulterior a fost achitată printr-o hotărâre definitivă. De asemenea are dreptul la dezdăunare şi persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

La stabilirea întinderii reparaţiei, potrivit art. 505 din acelaşi cod, se va ţine cont de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

Reparaţia constă în plata unei sume de bani ţinându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunelor cauzate.

Privitor la daunele materiale în raport de probatoriul administrat cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul, pe lângă funcţia de director general pe care a exercitat-o la SC S. SA Buzău din anul 1998 până la data de 23 aprilie 2001, a avut şi calitatea de expert tehnic judiciar în cadrul Biroului de expertize de pe lângă Tribunalul Buzău, suspendat din această funcţie la 1 noiembrie 2001. De asemenea, a prestat activitate de profesor instructor la Colegiul agricol Buzău până în martie 2000 şi a îndeplinit funcţia de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău. Pe linie politică a fost membru ales în diferite funcţii la organizaţia PNTCD Buzău.

După reţinerea, respectiv arestarea preventivă şi derularea proceselor penale care au urmat, reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea profesională obişnuită, intrând în declin financiar, în primul rând prin pierderea funcţiei de director general la SC S. SA Buzău, fiind concediat, cum rezultă din copia cărţii de muncă. Apoi a fost suspendat din funcţia de expert judiciar prin Decizia nr. 7 din 1 noiembrie 2001 a Biroului Central pentru Expertize tehnice judiciare, nu a mai exercitat funcţia de consilier judeţean şi nici celelalte funcţii aducătoare de venituri financiare permanente la care se însumează cheltuielile ocazionate de purtarea proceselor penale care au durat mai mulţi ani.

Pornind de la statuările textelor legale prezentate, în perioada celor 125 zile cuprinse între 7 februarie 2001 - 16 iunie 2001, în care a fost lipsit şi îngrădit nelegal de libertate prin măsurile preventive de reţinere, arest şi interdicţia de părăsire a localităţii de domiciliu (aspect necontestat în cauză), expertiza judiciară administrată în cauză, efectuată în completare de expertul, M.Ş. a stabilit că reclamantul a fost păgubit în perioada de referinţă de salariul de director general în valoare totală actualizată cu rata inflaţiei de 6.455 lei RON, indemnizaţia de consilier judeţean, actualizată cu indicele ratei inflaţiei, cifrată la 1.664 lei RON şi a efectuat cheltuieli cu procesele pe care le-a purtat de 1.868 lei RON, cea ce totalizează 9.987 RON.

Nu s-au putut cuantifica veniturile decurgând din calitatea de expert, veniturile de care a fost lipsit reclamantul prin nedeţinerea maşinii de serviciu. Nu s-a putut evalua nici potenţialele venituri pe care le-ar fi obţinut ca profesor, în lipsa unor contracte de şcolarizare şi nici valoarea medicamentelor pe care le-a utilizat pentru afecţiunile medicale de care suferă.

Prin notele scrise depuse la 12 ianuarie 2009, reclamantul a evaluat, conform art. 1084 C. civ., cuantumul prejudiciului material la suma totală de 2.369.240,8 RON, structurat astfel: salariul de director - 1.830.307 RON, maşina de serviciu - 46.630 RON, venituri din calitatea de expert - 19.203 RON, venituri din activitatea de profesor - 9.332 RON, venituri din activitatea de consilier judeţean 117.216 RON, contribuţii la fondul de pensii de 326.819 RON, cheltuieli ocazionate de judecata proceselor penale - 5.608 RON şi cheltuieli tratamente medicale - 14.125 RON.

Instanţa a considerat aceste pretenţii exagerate, având în vedere că determinarea veniturilor rezultate din salariul de director general a SC S. SA de către expertul M.Ş. a fost făcută corect, cum atestă anexa 4 a expertizei, luându-se în calcul salariul de încadrare, venitul brut, obligaţiile fiscale şi contribuţiile sociale rezultând pentru cele 5 luni (februarie - iunie 2001) un venit net total de 29.346.812 lei ROL, actualizat cu indicele de inflaţie însumează 6.455 RON.

Maşina de serviciu, cum a specificat şi expertul, nu a făcut parte din veniturile cuvenite în temeiul contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă, de care a fost lipsit reclamantul, în lipsa unei stipulaţii contractuale în acest sens cu angajatorul. Acest mijloc de transport, proprietatea angajatorului a fost pus la dispoziţia reclamantului pentru rezolvarea problemelor specifice funcţiei de director general în interesul societăţii, nicidecum a celor cu caracter personal cu toate că societatea cum s-a afirmat era cu capital privat.

Veniturile din calitatea de expert judiciar nu au fost determinate şi nici nu puteau fi determinate în perioada 7 februarie 2001 - 16 iunie 2001, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că a fost împiedicat să întocmească lucrări de expertiză angajate în baza unor contracte sau că în această perioadă a fost solicitat în acest sens.

Privitor la activitatea de profesor, veniturile de această natură sunt ipotetice, nu pot fi luate în discuţie atâta timp cât nu s-a făcut dovada că în perioada de referinţă avea un contract în derulare cu vreo unitate de învăţământ.

Adeverinţa depusă la dosar face referire la veniturile pe care le-a obţinut reclamantul în perioada 1998 - martie, deci anterior datei de 7 februarie 2001 a ocupat funcţia de profesor, nu în anul şcolar 2000 - 2001.

Referitor la calitatea de consilier judeţean, potrivit art. 94 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, consiliul judeţean se întruneşte în şedinţe ordinare, lunare sau în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Pentru participarea la şedinţe, consilierii judeţeni primesc o indemnizaţie pentru fiecare şedinţă, stabilită în condiţiile legii.

Expertul judiciar a stabilit, în baza documentelor dosarului că, în perioada februarie - iunie 2001, reclamantul a lipsit de la 3 şedinţe, fiind privat de o indemnizaţie totală, actualizată cu indicele de inflaţie de 1.664 RON.

Funcţia de consilier judeţean fiind o funcţie eligibilă nu putea fi afectată ulterior eliberării din arest de situaţia de inculpat a reclamantului. Faptul neparticipării la şedinţele organizate ulterior eliberării, datorită proceselor penale la care a trebuit să fie prezent, ţine de latura consecinţelor prejudiciabile a căror acoperire se poate obţine prin daune morale.

Legat de contribuţiile la asigurări sociale, după cum este cunoscut, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă obligaţii de plată instituite în sarcina angajatorilor în sensul art. 14 din C. mun. Astfel contravaloarea acestora nu poate constitui o pagubă directă a reclamantului şi o pierdere financiară a acestuia.

De asemenea şi cheltuielile pentru tratarea afecţiunilor medicale, nu au fost depuse documente care să demonstreze că în perioada de referinţă s-au efectuat cheltuieli de această natură. Aspectul afectării stării de sănătate a reclamantului intră în planul daunelor morale solicitate.

Cheltuielile efectuate şi ocazionate de purtarea proceselor penale, altele decât cheltuieli judiciare, stabilite de expert, în baza documentelor puse la dispoziţia sa de reclamant se situează la valoarea de 1.868 RON, potrivit anexei 2 la raportul menţionat.

Faţă de aceste considerente, instanţa a găsit cererea vizând daunele materiale, întemeiată parţial, respectiv suma totală de 9.987 RON reprezentând o justă dezdăunare a prejudiciului material, cert şi efectiv suferit de reclamant în perioada 7 februarie 2001 - 16 iunie 2001 (125 zile), data eliberării din arest preventiv, urmare a expirării duratei arestării preventive.

Prin aceleaşi note scrise, reclamantul a reiterat cererea sa acordare a daunelor morale în cuantum de 10.000.000 euro pentru: arestare ilegală şi detenţie - 2.400.000 RON, proporţional cu precedentul judiciar, refacerea poziţiei politice - 8.000.000 RON iar diferenţa este aferentă relelor tratamente la care a fost supus, a notorietăţii profesionale şi a poziţiei sociale datorate campaniei negative declanşată împotriva sa de presă, tergiversarea celor două procese penale, cât şi pentru suferinţele cauzate atât în privinţa copiilor, cât şi a decesului tatălui său.

Referitor la acest capăt de cerere, instanţa a constatat că reclamantul, la data reţinerii preventive, 7 februarie 2001, avea vârsta de 45 ani, era fără antecedente penale şi deţinea din anul 1998 funcţia de director general al SC S. SA Buzău, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Buzău, expert judiciar în cadrul Biroului de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Buzău iar pe linie politică era membru al PNTCD Buzău.

Măsurile preventive luate de autorităţi prin reţinerea pentru 24 ore în data de 7 februarie 2001, apoi prin obligarea de a nu părăsi localitatea cea ce echivalează cu îngrădirea libertăţii şi arestarea pentru 30 zile care a durat până la 16 iunie 2001 (125 zile), după care au urmat procesele penale, care au durat mai mulţi ani (în toată această perioadă reclamantul a fost plecat şi în Maroc), finalizate prin Sentinţa penală de achitare nr. 351/2004, definitivă prin Decizia nr. 642/R din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, au avut consecinţe negative atât în plan profesional, prin pierderea funcţiilor deţinute, cât şi în plan personal asupra onoarei, demnităţii, creditului moral şi a poziţiei sociale avute anterior luării acestor măsuri împotriva sa.

Mai mult, pe fondul stresului, a stării de nelinişte, de nesiguranţă, confuzie şi derută i-a fost grav afectată starea de sănătate, fiind nevoit să fie supus unor tratamente medicamentoase în regim de spitalizare, aşa cum demonstrează multiplele acte medicale depuse la dosar, reclamantul fiind diagnosticat cu cardiopatie ischemică cronică, angină stabilă şi hipercolesterolemie.

Toate aceste împrejurări s-au răsfrânt asupra întregii familii. Copii au avut de suferit cel mai mult întrucât, fiind în perioada de continuare a studiilor, au avut nevoie de resurse financiare pe care nu le-au mai avut. Unul dintre copii a fost nevoit să abandoneze studiile pentru a se încadra în muncă, tatăl fiind foarte bolnav.

Aşadar, aceste consecinţe dăunătoare, neevaluabile în bani, ca rezultat din încălcările dreptului nepatrimonial la libertate au provocat inconveniente de ordin fizic generate de pierderea confortului prin lipsa surselor de venit datorită imposibilităţii continuării activităţilor anterioare, influenţând şi perimetrul relaţiilor sociale personale cu prieteni, cunoştinţe, vătămări care îşi găsesc expresia în suferinţele morale încercate de victimă.

Ca atare, instanţa, fără a omite împrejurarea că instanţa penală prin sentinţa penală de achitare nu a constatat inexistenţa faptei penale pentru care a fost trimis în judecată reclamantul, ci numai lipsa unuia din elementele constitutive ale infracţiunii, având în vedere faptul că, obligaţia de reparaţie a pagubei suferite, reglementată de art. 504 C. proc. pen., cuprinde pe lângă componenţa daunelor materiale şi cea a compensaţiei pentru prejudiciul moral suferit, acesta din urmă neputând fi disociat de cel material, întrucât cauzalitatea este aceiaşi, a considerat că pentru a asigura o dezdăunare satisfăcătoare, suficientă, echitabilă şi decentă, acest capăt de cerere este apreciat ca întemeiat parţial, motiv pentru care a fost admis în limita sumei de 2.000.000 RON.

Cererile intervenţie în interes propriu formulate de intervenienţii B.N., B.M., B.S.C. şi B.S.G. au fost considerate de instanţă neîntemeiate, din perspectiva dispoziţiilor art. 506 alin. (2) C. proc. pen. care stabileşte că acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndrituită, conform art. 504 din acelaşi cod, respectiv persoana care a fost privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantul B.A.A., intervenienţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, pentru Statul Român.

Prin Decizia civilă nr. 90/Ap din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Braşov a respins apelurile declarate de reclamantul B.A.A. şi intervenienţii B.N., B.M., B.S.C. şi B.S.G.

A admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, a schimbat în parte Sentinţa nr. 77 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Covasna, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 2.000.000 RON daune morale.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor sentinţei.

În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:

Potrivit art. 504 alin. (3) C. proc. pen., privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită după caz, prin ordonanţă a procurorului sau prin hotărâre a instanţei de judecată.

În cauză s-a reţinut că la data de 6 februarie 2001 organele de cercetare penală din cadrul IPJ Buzău au început urmărirea împotriva învinuitului B.A.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen.

În raport de această stare de fapt, în temeiul art. 136 alin. (1) lit. b) şi 145 C. proc. pen., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus obligarea învinuitului B.A.A. să nu părăsească localitatea de domiciliu - Municipiul Buzău pe o durată de 30 de zile.

Ulterior acestei măsuri au intervenit elemente noi, sesizate de IPJ Buzău, constând în încercarea învinuitului B.A.A. de a zădărnici aflarea adevărului prin ameninţarea martorului V.V. cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, întrucât acesta a dat declaraţie la Poliţie "fără să îl anunţe".

Datorită încercării învinuitului B.A.A. de a zădărnici aflarea adevărului prin ameninţarea unui martor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus prin Ordonanţa 72/P din 10 februarie 2001, înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată faţă de învinuit, cu măsura arestării preventive a acestuia.

Art. 148 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., în forma în vigoare la data măsurii privative, stipulează că măsura arestării poate fi luată în cazul în care "sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte".

Întrucât tocmai fapta culpabilă a reclamantului a determinat adoptarea măsurii arestării acestuia, având în vedere şi faptul că prin ordonanţa procurorului sau prin hotărâre judecătorească nu s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării luată faţă de reclamant, instanţa de apel a reţinut că arestarea acestuia a fost perfect legală, iar cererea de chemare în judecată este în tot neîntemeiată. Ca urmare, s-a considerat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., iar privarea de libertate a reclamantului nu este rezultatul unei erori judiciare.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, din materialul probator administrat, rezultă că în cauză, existau indicii temeinice că persoana faţă de care se efectua urmărirea penală a săvârşit fapta, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Acest articol, care consacră dreptul la libertate şi siguranţă prevede că "orice persoană are dreptul la libertate şi siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: [...] c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune".

Astfel, atât în raport cu dispoziţiile C. proc. pen., ale hotărârilor judecătoreşti penale pronunţate în cauză şi ale art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, măsura privării de libertate la care a fost supus reclamantul apare ca fiind legală.

Faptul că ulterior, în cursul judecării cauzei, în faţa instanţei au fost administrate probe noi din care au rezultat alte împrejurări de fapt, decât cele aflate iniţial la dispoziţia organelor de urmărire penală, nu sunt de natură a influenţa caracterul legal al măsurii privative de libertate.

S-a mai reţinut că, întrucât apelanţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca reprezentant al Statului Român au criticat sentinţa primei instanţe numai sub aspectul daunelor morale nu şi al daunelor materiale, având în vedere limitele efectului devolutiv al apelului, instanţa nu va putea înlătura dispoziţia de acordare a daunelor materiale, nefiind învestită în acest sens.

Pe de altă parte, dacă s-ar admite apelul formulat de reclamant şi înlătura dispoziţia de acordare a daunelor materiale, s-ar înrăutăţi situaţia acestuia în propria cale de atac şi încălca principiul "non reformatio in pejus".

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov au declarat recurs reclamantul B.A.A. şi intervenienţii B.N., B.S.C., B.S.G. şi B.M.

Reclamantul B.A.A. a depus trei seturi de motive de recurs, urmând a fi analizate doar cele din data de 27 iulie 2009, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea fiind cele formulate în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat prin cererea de recurs casarea deciziei instanţei de apel şi, rejudecând cauza, modificarea în parte a hotărârii instanţei de fond, în sensul acordării daunelor materiale în cuantumul constatat prin raportul de expertiză, adică suma de 2.615.106 RON, precum şi cheltuielile de judecată din prima instanţă în valoare de 33.101,8 RON şi menţinerea în parte a dispoziţiilor Sentinţei nr. 77 din 27 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Covasna, în sensul obligării Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 2.000.000 RON daune morale.

În motivarea recursului se susţine că, deşi în cuprinsul daunelor materiale instanţa trebuia să reţină atât prejudiciul efectiv suportat în perioada restrângerii şi privării de libertate în mod nelegal, cât şi beneficiul nerealizat ca urmare a luării acestor măsuri, s-a limitat a lua în considerare doar veniturile rezultate din salariul de director general al S.C. S. S.A. pentru cele 5 luni (februarie - iunie 2001) şi indemnizaţia pentru neparticiparea la 3 şedinţe ale Consiliului Judeţean Buzău.

În ce priveşte daunele morale, recurentul susţine că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală atunci când a înlăturat dispoziţia privind obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 2.000.000 RON daune morale, nesocotind probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile art. 53 alin. (3) din Constituţie, art. 504 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Recurentul arată că privarea sa de libertate a fost nelegală, aşa cum a consfinţit Judecătoria Ineu prin Sentinţa penală nr. 351 din 6 decembrie 2004, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 642/R din 29 iunie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a hotărât achitarea inculpatului B.A.A.

Prin urmare, potrivit art. 504 C. proc. pen., este îndreptăţit să beneficieze de dreptul la reparaţii de la stat pentru prejudiciile suferite ca urmare a arestării ilegale, prejudicii aduse persoanei şi familiei sale.

În ce priveşte recursurile declarate de intervenienţii B.N., B.S.C., B.S.G. şi B.M., acestea au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ulterior, la termenul de judecată din 18 mai 2010, aceştia au declarat că înţeleg să renunţe la recursurile formulate, criticile aduse hotărârii Curţii de Apel Braşov urmând a fi avute în vedere la soluţionarea recursului declarat de reclamantul B.A.A.

Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Covasna a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea deciziei instanţei de apel.

Analizând recursurile cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamantul B.A.A., se constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.

Prin Ordonanţa nr. P 4631/2000, emisă de IPJ Buzău la data 7 februarie 2001, ora 21⁴⁰, reclamantul B.A.A., în calitate de director general al SC S. Buzău, a fost reţinut pentru 24 ore, fiind învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi a faptei prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 pentru un prejudiciu cauzat de 3.046.464.330 RON.

La aceeaşi dată s-a efectuat şi o percheziţie la domiciliul învinuitului.

În acest sens s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/P/2001 din 10 februarie 2001, în care s-a consemnat că învinuitul, în perioada 1 martie 1999 - 31 octombrie 2000, a dispus aprovizionarea cu motorină a sucursalelor societăţii la un preţ superior practicat de distribuitorii tradiţionali SNP P., provocând un prejudiciu de 3 miliarde lei (ROL), ceea ce constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor private cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit art. 52 alin. (3) Teza I din Constituţia României, revizuită, Statul Român răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în condiţiile prevăzute de art. 504 - 507 C. proc. pen.

Art. 504 alin. (2) C. proc. pen. prevede că are drept la despăgubire şi persoana care în cursul unui proces penal a fost privată de libertate sau căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, indiferent de modalitatea de finalizare a procedurii penale.

Alin. (3) al aceluiaşi articol arată că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în art. 5, parag. 5 prevede că: "orice persoană care este victima unei deţineri sau a unei arestări nelegale are dreptul la despăgubiri"", textul garantând un drept executoriu la reparaţie numai pentru victimele unei arestări sau a unei detenţii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant că, în cazurile de violare a art. 5 parag. 1 al convenţiei (privare nelegală de libertate), sunt întemeiate cererile de acordare a unor despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral şi fizic suferit pe perioada detenţiei nelegale.

Daunele morale repară prejudiciile ce constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integralitatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Din această perspectivă, prin privarea de libertate a reclamantului pe o perioadă de 130 de zile, astfel cum rezultă din actele de la dosar, acestuia i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar traumele psihice şi suferinţele fizice provocate de o asemenea măsură pot şi trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

De aceea, recurentul-reclamant, împotriva căruia s-a luat măsura reţinerii şi arestării preventive, iar ulterior a fost achitat, este îndreptăţit la acordarea de despăgubiri pentru repararea daunelor morale, aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţa instanţei de fond.

Nu poate fi reţinută motivarea Curţii de Apel Braşov, în sensul că "măsura privării de libertate la care a fost supus reclamantul apare ca fiind legală", în condiţiile în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare a recurentului, ceea ce presupune că dreptul la libertate al acestuia a fost încălcat pe nedrept.

Astfel, este inadmisibil ca în acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. şi pe art. 48 alin. (3) din Constituţie, să se repună în discuţie legalitatea arestării preventive, a deciziei irevocabile de achitare şi alte aspecte irelevante privind atitudinea culpabilă a recurentului, aşa cum se reţine în considerentele deciziei atacate. Odată ce s-a decis, irevocabil, achitarea inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., evident că lipsirea de libertate, prin arestare, este ilegală, astfel că nu se poate primi argumentul instanţei de apel prin care se încearcă a se acredita ideea că lipsirea de libertate a reclamantului a fost legală.

Rezultă că reclamantului i-a fost încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalităţii umane, dreptul la libertate, privit ca drept inalienabil al fiinţei umane şi ca valoare primordială într-o societate democratică.

În acest sens, art. 23 alin. (1) din Constituţia României statuează că "libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile", iar potrivit art. 5 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale "orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa decât în cazurile şi potrivit căilor prevăzute de lege".

În speţă, dispoziţia constituţională enunţată anterior, ca şi reglementarea internaţională, au fost grav încălcate şi prin aceea că atingerea adusă dreptului fundamental al reclamantului s-a perpetuat în timp, atât prin reţinerea, cât şi prin arestarea sa ulterioară, rezultând în final o perioadă de 130 de zile.

În ce priveşte cuantificarea prejudiciului moral, se reţine că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. Daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Se constată că atât arestarea preventivă, cât şi intentarea procesului penal pentru fapte în legătură cu serviciul său, au pricinuit reclamantului o vătămare adusă onoarei, demnităţii, a creditului moral şi a poziţiei sociale pe care acesta a avut-o anterior. Prin detenţiunea ilegală şi prin faptele imputate în procesul penal, reclamantului i s-a adus o atingere gravă prestigiului profesional, unul din aspectele care defineşte persoana umană.

De asemenea, ca urmare a arestării preventive, reclamantul şi-a pierdut calitatea de director general al SC S. SA Buzău, precum şi pe cea de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Buzău şi de profesor în cadrul Colegiului Agricol "D.G.A.".

Totodată, lipsirea de libertate a reclamantului a avut consecinţe directe, negative şi asupra altor drepturi ale individului, ce fac obiectul protecţiei la nivelul legii fundamentale şi al reglementărilor internaţionale: dreptul la viaţa privată, familială (reclamantul având copii, de care a fost despărţit prin măsura nelegală dispusă asupra lui, iar aceştia din urmă au fost lipsiţi de întreţinere şi de sprijinul material, moral al tatălui). Mai mult, fiul său cel mare, B.S.G., a fost nevoit să renunţe la şcoală pentru a se încadra în muncă şi a contribui la întreţinerea familiei.

Drept urmare, se va constata că în cuantificarea daunelor morale, instanţa de fond a ţinut seama, în concret, de durata efectivă a privării de libertate şi de consecinţele cauzate atât reclamantului, cât şi familiei sale.

În felul acesta, s-a realizat o determinare echitabilă a prejudiciului şi s-a dat eficienţă reglementării existente la nivel constituţional şi internaţional a libertăţii individuale, ca valoare fundamentală a personalităţii umane.

Trebuie precizat şi faptul că numitului S.I., coinculpat alături de reclamantul B.A.A., - arestat în aceeaşi cauză penală, pentru aceleaşi fapte reţinute şi în sarcina recurentului şi achitat prin aceleaşi hotărâri penale -, prin Sentinţa nr. 44 din 18 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Vrancea, menţinută de Curtea de Apel Galaţi prin Decizia civilă nr. 233/A din 7 iunie 2007 şi rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 400 din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, i-au fost acordate despăgubiri materiale în sumă de 5.000.000 lei (RON) şi daune morale în sumă de 1.000.000 lei (RON) pentru lipsirea sa de libertate şi arestarea sa nelegală şi abuzivă timp de 63 de zile, ceea ce reprezintă doar jumătate din perioada de timp în care a fost lipsit de libertate recurentul.

Pentru considerentele arătate, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie admis recursul declarat de reclamant.

În consecinţă, va fi modificată în parte decizia atacată, în sensul respingerii ca nefondate a apelurilor declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Se va lua act de renunţarea la recurs de către intervenienţii B.N., B.S.C., B.S.G., aceştia declarând în faţa instanţei că înţeleg să renunţe la calea de atac.

Cu privire la recursul declarat de B.M., deşi recurentul B.A.A. a declarat că a fost mandatat de aceasta să renunţe la recursul formulat în cauză, se constată că la dosar nu a fost depusă procură specială dată în acest sens, simpla declaraţie verbală nefiind suficientă, potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, se va constata nul recursul declarat de B.M. întrucât nu a indicat şi dezvoltat nici unul din cazurile de casare sau modificare prevăzută de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., conform prevederilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile formulate nu fac posibilă încadrarea lor în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecata recursurilor formulate de intervenienţii B.N., B.S.C., B.S.G. împotriva Deciziei civile nr. 90/Ap din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Constată nul recursul declarat de intervenienta B.M. împotriva aceleiaşi decizii.

Admite recursul declarat de reclamantul B.A.A.

Modifică în parte decizia recurată, în sensul că respinge ca nefondate apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P. Covasna împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 27 ianuarie 2009 a Tribunalului Covasna.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 5834/2010. Civil. Pretenţii. Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3845/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... →

ICCJ. Decizia nr. 3404/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3404/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs