ICCJ. Decizia nr. 3942/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3942/2010
Dosar nr. 15628/95/2008
Şedinţa de la 22 iunie 2010
Asupra cauzei civile de faţă,
Prin cererea înregistrată sub numărul 15628/95/2008 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul I.G.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC C.E. Rovinari şi E.M. Rovinari, solicitând obligarea acestora la plata sumei estimative de 150.000 RON reprezentând drepturi de autor pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, reactualizată în funcţie de coeficientul de inflaţie şi plata dobânzilor legale pentru sumele datorate începând cu data introducerii acţiunii până la data efectuării plăţilor.
Prin Sentinţa civilă nr. 91 din 13 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 15628/95/2008 s-au respins ca nefondate acţiunea formulată de reclamantul I.G.D. şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii P.C.I., şi S.N., împotriva pârâtelor SC C.E. Rovinari, şi E.M. Rovinari.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut că întrucât brevetul de invenţie nu se mai bucură de protecţie juridică, titularul a fost decăzut din drepturi din cauza neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetului; întrucât contractul de cesiune încheiat între părţi este valabil doar pe perioada de valabilitate a brevetului de invenţie, acesta şi-a încetat efectele la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală; prin urmare, nu mai există temei juridic pentru obligaţiile solicitate de reclamant şi intervenienţi.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 218 din 31 august 2009 a admis apelurile formulate de reclamantul I.G.D. şi intervenienţii P.C.I. împotriva Sentinţei civile nr. 91 din 13 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj. A desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 republicată, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecţie a acestuia.
Pe întreaga perioadă de valabilitate a brevetului de invenţie titularul are obligaţia de a plăti taxele de menţinere în vigoare a brevetului potrivit art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, beneficiind de un termen de graţie potrivit art. 5 bis alin. (1) al Convenţiei de la Paris privind protecţia proprietăţii industriale, în forma revizuită la Conferinţa de la Haga din 1925.
Neplata taxei legale de menţinere în vigoare a brevetului se sancţionează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, sancţiune care se înregistrează în Registrul Naţional al Brevetelor de Invenţie şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, titularul având la dispoziţie un termen de 6 luni de la data publicării decăderii pentru a formula la OSIM cerere pentru revalidarea brevetului.
Decăderea are ca efect pierderea drepturilor titularului de brevet, este totală şi produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării în BOPI.
Odată ce titularul brevetului de invenţie a fost decăzut din drepturile conferite de brevet şi nu a intervenit o revalidare a acestuia, invenţia poate fi exploatată liber de terţi, care nu pot fi obligaţi la plata vreunei despăgubiri pentru folosirea acesteia.
Din cuprinsul adresei emisă de OSIM la data de 13 mai 2009 reiese că decăderea titularului de brevet de invenţie nr. 116822, cu dată de depozit 21 iunie 1999, a fost publicată în BOPI nr. bbb/2008, respectiv la data de 28 martie 2008, ceea ce înseamnă că şi-a produs efectele pentru viitor, cu începere de la această dată.
Concluzia primei instanţe potrivit căreia cererea de acordare a despăgubirilor aferente anului 2008 este nefondată este doar parţial corectă, în ceea ce priveşte perioada 29 martie 2008 - 31 decembrie 2008.
Reclamanţii şi intervenienţii au formulat pretenţii constând în drepturi de autor aferente perioadei 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008, iar faţă de considerentele expuse şi-au dovedit calitatea procesuală activă, întemeiată pe dispoziţiile contractuale cuprinse în contractul de cesiune nr. aaa/1999 şi contractul nr. bbb/2002 pe durata de valabilitate a brevetului de invenţie, respectiv până la data de 28 martie 2008.
Susţinerea apelanţilor-reclamanţi şi intervenienţi în sensul că prin acordul lor părţile contractante ar fi convenit ca efectele contractului de cesiune să se producă fără nicio altă condiţie până în anul 2019 nu poate fi primită.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 2 pct. 4 şi art. 4 din contractul de cesiune din 19 mai 1999, precum şi a art. 2 lit. d) şi j) din contractul nr. bbb/2002 rezultă că voinţa internă, comună a părţilor a fost aceea de a limita efectele cesiunii la durata de valabilitate a brevetului de invenţie.
Aceasta nu poate avea însă semnificaţia juridică potrivit cu care valabilitatea contractului de cesiune durează 20 de ani conform art. 31 din Legea nr. 64/1991, indiferent de soarta brevetului de invenţie, câtă vreme clauzele contractuale sunt neechivoce în sensul că valabilitatea contractului de cesiune coincide cu perioada de valabilitate a brevetului de invenţie.
Este lipsit de relevanţă juridică faptul că reclamantul şi intervenienţii nu sunt terţi faţă de invenţie, ci au calitatea de inventatori, în condiţiile în care prin convenţie legal încheiată, cu putere de lege între părţile contractante, potrivit art. 969 C. civ., au consimţit să beneficieze de redevenţe plătite de unitatea cesionară a brevetului de invenţie doar pentru perioada de valabilitate a acestuia.
Menţinerea în vigoare a brevetului de invenţie prin plata taxelor nu a fost lăsată de lege la latitudinea exclusivă a titularului de brevet, ci, dimpotrivă, potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, plata poate fi făcută de orice persoană interesată, categorie juridică din care fac parte şi apelanţii.
În consecinţă, reclamantul şi intervenienţii au calitate procesuală activă în solicitarea de plată a despăgubirilor pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 28 martie 2008 când s-a publicat decăderea titularului de brevet, cu consecinţa încetării protecţiei legale, iar respingerea integrală a acţiunii şi a cererii de intervenţie în temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale active este nelegală.
1. Reclamantul I.G.D. a criticat decizia de apel pentru următoarele motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
a. Instanţa de apel a denaturat voinţa părţilor concretizată în contractul de cesiune nr. aaa/1999 - art. 22, potrivit căruia "faptul că una dintre părţi nu insistă pentru îndeplinirea exactă a prezentului contract nu înseamnă că respectiva parte renunţă la drepturile ce i se cuvin".
b. Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege şi, ca atare, judecătorii sunt obligaţi să le aplice.
Inventatorii au vândut dreptul de eliberare a brevetului de invenţie şi invenţia în sine în schimbul unui preţ. Perioada de valabilitate a contractului de cesiune coincide cu perioada valabilităţii invenţiei şi nu cu perioada protecţiei invenţiei.
2. Intervenienţii P.C.I. şi S.N. au criticat decizia de apel pentru următoarele motive, încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
a. Acţiunea este întemeiată pe răspunderea contractuală, potrivit art. 969 şi următoarele C. civ.
S-a interpretat greşit contractul de cesiune nr. aaa din 15 mai 1999 în care la pct. 4 s-a stipulat că acesta încetează odată cu valabilitatea brevetului, părţile înţelegând să încheie contractul pe 20 de ani.
b. Nu se aplică dispoziţiile art. 969 C. civ. în ceea ce priveşte contractul nr. bbb/2002 încheiat între inventatori şi E.M. Rovinari cu valabilitate în perioada 21 iunie 1999 - 21 iunie 2019.
c. În Decizia civilă nr. 1728/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a recunoscut inventatorilor calitate procesuală activă pentru plata drepturilor dacă au încheiat o convenţie pentru exploatarea invenţiei (lipsită de protecţie), răspunderea pârâtelor fiind de natură contractuală.
3. Pârâta SC C.E. Rovinari SA a criticat decizia pentru următorul motiv ce se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 3 din Normele privind determinarea cotei de profit sau a profitului obţinut de titularul unui brevet în condiţiile art. 73 din Legea nr. 64/1991, aprobate prin H.G. nr. 1585 din 18 decembrie 2002, perioada de valabilitate a brevetului, adică de protecţie a acestuia, este de 20 de ani cu începere de la data de depozit sub condiţia plăţii taxelor de menţinere în vigoare.
Faţă de prevederile art. 2 pct. 4 şi art. 4 din contractul de cesiune nr. aaa/1994 şi art. 2 lit. d) şi j) din contractul nr. bbb/2002, decăderea intimaţilor din drepturile asupra brevetului operează de la data de 22 iunie 1999, dată la care încetează şi brevetul. Publicarea în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală se face pentru opozabilitate faţă de terţi, iar intimaţii nu au această calitate faţă de dispoziţiile Legii nr. 64/1991 şi contractele la care s-a făcut referire mai sus.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, care în mare parte se suprapun, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, iar cele declarate de reclamant şi intervenienţi sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:
a. Recursurile declarate de reclamant şi intervenienţi.
- Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 969 C. civ., acordând putere de lege convenţiei încheiate de părţi.
La pct. 2.4 din contractul de cesiune nr. aaa/1999 se arată că valabilitatea acestuia este pe durata de valabilitate a brevetului, iar la pct. 4 se arată că acest contract încetează odată cu valabilitatea brevetului.
Valabilitatea brevetului, care echivalează cu protecţia legală a invenţiei, încetează nu numai prin expirarea termenului legal de protecţie ci şi anterior acestei date, prin decăderea titularului din drepturile asupra brevetului de invenţie pentru neplata taxelor de menţinere în vigoare a acestuia - ipoteză reglementată de art. 43 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 64/1991, existentă în speţă.
Acest lucru rezultă şi din Hotărârea nr. 1585 din 18 decembrie 2002 pentru aprobarea Normelor privind determinarea cotei de profit sau a venitului obţinut de titularul unui brevet, prevăzute la art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, care în art. 3 prevede că perioada de valabilitate a brevetului, adică durata de protecţie a acestuia, este de 20 de ani, cu începere de la data de depozit, sub condiţia plăţii taxelor de menţinere în vigoare.
Clauza din contractul de cesiune detaliată în recursul declarat de către reclamant nu este relevantă în cauză, faţă de cele reţinute mai sus, hotărâtoare pentru dezlegarea cauzei.
Şi în ceea ce priveşte contractul nr. bbb/2002 indicat de părţi situaţia este similară cu cea care rezultă din contractul de cesiune, întrucât la lit. d) se prevede că drepturile se acordă pe întreaga durată de valabilitate a brevetului - urmând a fi avute în vedere cele arătate mai sus şi neavând nicio relevanţă stipularea termenului de expirare la data de 21 iunie 2009.
În aceste condiţii, nu se poate reţine o interpretare greşită a înţelesului vădit neîndoielnic al actului, din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
- În condiţiile în care cererile formulate în cauză sunt întemeiate pe răspunderea contractuală, iar sensul clauzelor referitoare la valabilitatea contractului este neîndoielnic şi clar, problema care se pune este cea a stabilirii datei de la care încetează aceste contracte - de la data neplăţii taxelor de menţinere în vigoare a brevetelor sau de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, aspect ce se va analiza în recursul declarat de pârâtă.
- Hotărârea acestei instanţe, indicată drept practică judiciară, nu este relevantă în cauză. În decizie se reţine că obiectul acţiunii respective îl reprezintă drepturi băneşti pretins cuvenite pentru exploatarea invenţiei după expirarea perioadei prevăzute în contract, or, pentru acestea, s-a apreciat că nu subzistă temeiul răspunderii civile contractuale.
b. Recursul declarat de pârâtă.
Art. 43 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie prevede că pe întreaga durată de valabilitate a brevetului de invenţie titularul datorează anual taxe de menţinere în vigoare a brevetului (s.n.), iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet, decăderea înregistrându-se în Registrul Naţional al Brevetelor de Invenţie şi publicându-se în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală.
Art. 44 din Legea nr. 64/1991 prevede că titularul brevetului care din motive temeinice nu a putut să respecte un termen în procedurile în faţa O.S.I.M. este repus în situaţia anterioară după o anumită procedură, cu excepţia mai multor ipoteze printre care şi cea de nerespectare a termenelor legale de plată, a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului.
Singura posibilitate legală oferită titularului unui brevet pentru nerespectarea termenului de plată a taxelor de menţinere în vigoare a brevetului este cea a revalidării, după procedura reglementată de art. 37 din lege, în care se verifică dacă din motive justificate nu s-a respectat termenul de plată a taxelor legale.
În art. 61 din H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 este reglementată procedura de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie în perioada de protecţie, în aplicarea art. 43 alin. (2) din lege. Se arată care este data de devenire scadentă a taxei pentru un an de protecţie - prima zi de protecţie a anului respectiv, cu menţionarea excepţiilor de la această regulă (art. 61 alin. (1) lit. a) şi b) - pentru primii 2 ani de protecţie, în care titularul nu datorează aceste taxe (a) şi pentru perioada cuprinzând anii de protecţie următori primilor 2 ani inclusiv anului următor anului în care s-a publicat menţiunea de acordare a brevetului de invenţie, când taxa se plăteşte în termen de 12 luni de la data publicării în BOPI a menţiunii acordării brevetului (b)) şi a faptului că taxa pentru menţinerea în vigoare a brevetului pentru un an de protecţie, care nu a fost plătită în condiţiile alin. (1), poate fi plătită cu o majorare de 50% până la sfârşitul unui termen de 6 luni de la data scadentă (alin. (8)).
Din aceste dispoziţii legale rezultă că sancţiunea decăderii operează la data expirării termenului în care titularul de brevet nu şi-a executat obligaţia şi nu de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, care are numai rol de informare.
Măsura decăderii sancţionează nerespectarea termenului de plată a taxelor aferente, taxe care se plătesc tocmai pentru menţinerea în vigoare a brevetului şi a drepturilor pe care acesta le conferă titularului.
În ipoteza în care s-ar aprecia că decăderea operează la o dată ulterioară expirării termenului de plată a taxelor ar fi total nejustificată menţinerea în vigoare a brevetului, cu drepturile aferente, deşi pentru aceasta titularul nu şi-a respectat obligaţia legală de plată a taxelor.
Trebuie subliniat şi faptul că potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 taxa de menţinere în vigoare a brevetului poate fi plătită de orice persoană.
În condiţiile în care reclamanţii sunt autori ai invenţiei, iar valabilitatea contractelor încheiate cu recurenta este afectată de valabilitatea brevetului de invenţie, aceştia erau direct interesaţi să plătească taxele de menţinere în vigoare a brevetului.
În speţă, termenele de plată a taxelor de menţinere a brevetului, astfel cum sunt detaliate în Regulamentul de aplicare a legii, au expirat cu mult timp înainte de perioada pentru care s-au formulat pretenţii de către reclamanţi, potrivit datelor furnizate de O.S.I.M. în adresa avută în vedere şi de instanţa de apel, intervenind astfel decăderea şi lipsa de valabilitate a brevetului, care, potrivit convenţiei părţilor, face să înceteze şi contractele pe care aceştia şi-au fundamentat acţiunea.
Decizia de apel a fost pronunţată astfel cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, atrăgând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., determinând admiterea recursului declarat de pârâtă.
Cu aplicarea art. 296 C. proc. civ., se va modifica în tot decizia, în sensul că:
Se vor respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul I.G.D. şi de intervenienţii P.C.I. şi S.N. împotriva Sentinţei civile nr. 91 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Gorj, secţia civilă.
Cu aplicarea art. 304 pct. 8, 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea argumentelor reţinute mai sus în analiza criticilor formulate, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţi şi intervenienţi împotriva deciziei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC C.E. Rovinari SA împotriva Deciziei nr. 218 din 31 august 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot decizia, în sensul că:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul I.G.D. şi de intervenienţii P.C.I. şi S.N. împotriva Sentinţei civile nr. 91 din 13 aprilie 2009 a Tribunalului Gorj, secţia civilă.
Respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamant şi recursul declarat de intervenienţi împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3941/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3943/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
