ICCJ. Decizia nr. 3941/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3941/2010
Dosar nr. 619/120/2007
Şedinţa de la 22 iunie 2010
Prin Decizia civilă nr. 223 din 2 decembrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile formulate de reclamanţii G.C.M. , D.G., D.N., D.E. şi G.D. şi de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Pucioasa - prin primar împotriva Sentinţei civile nr. 1309 pronunţată la 10 iunie 2009 de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Judeţului Dâmboviţa - Târgovişte.
S-a desfiinţat sentinţa civilă sus-menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată sub nr. 619/120/2007 reclamanţii G.D., G.C.M., D.G., D.N. şi D.E. au chemat în judecată pe pârâţii Primarul oraşului Pucioasa, secretarul Primăriei oraşului Pucioasa, Prefectul jud. Dâmboviţa şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii ( A.N.R.P.) solicitând:
- anularea Dispoziţiilor nr. 5589 şi 5590 din 28 decembrie 2006;
- lăsarea în deplină proprietate şi posesie a terenurilor de 450 mp şi respectiv 500 mp situate în Pucioasa, str. F., jud. Dâmboviţa;
- obligarea A.N.R.P. de a aplica dispoziţiile art. 45 şi 451 din Legea nr. 10/2001 primarului oraşului Pucioasa şi Prefectului jud.Dâmboviţa;
- obligarea A.N.R.P. de a se justifica cu privire la anumite " indicaţii";
- obligarea primarului oraşului Pucioasa la plata de daune cominatorii.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilele au aparţinut autorului comun D.I.I. suprafaţa de 500 mp (350 mp curţi-construcţii şi 150 mp teren de sub casă) fiind cedată statului printr-un înscris numit " MINUTĂ", cu obligarea acestuia de a-i acorda un apartament cu 3 camere la etajul II în blocul ce urma să se construiască, obligaţie care nu a mai fost executată deoarece nu s-a mai construit nici un bloc, iar suprafaţa de 450 mp a fost restituită prin Decizia nr. 1682 din 9 iunie 1995 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie prin care s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării totale a averii aplicată autorului comun.
Urmare Notificărilor nr. 69/2001 şi 46/2001 prin care s-a solicitat restituirea în natură a terenurilor au fost emise dispoziţiile contestate.
Reclamanţii au mai solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 45 şi 451 alin. (2) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001 faţă de primarul oraşului Pucioasa pentru tergiversarea nejustificată a notificărilor, pentru nerespectarea obligaţiei prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi pentru încălcarea interdicţiei de înstrăinare, iar faţă de Prefectul judeţul Dâmboviţa au solicitat aplicarea aceloraşi texte de lege, deoarece ar fi indicat primarului să nu se restituie bunuri în natură.
La data de 26 martie 2007 reclamanţii au precizat că au chemat în judecată U.A.T. oraşul Pucioasa ca unitate emitentă a celor două dispoziţii contestate, iar în şedinţa publică din 21 mai 2007 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANRP.
La data de 31 iulie 2007 a decedat reclamanta D.E., conform certificatului de deces din 1 august 2007, moştenitorul acesteia fiind D.N., în calitate de fiu, conform certificatului de moştenitor din 10 martie 2008.
Prima instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. deoarece, potrivit art. 2 lit. f) din H.G. nr. 361/2005 modificată, această autoritate efectuează controlul fazei administrative a aplicării Legii nr. 10/2001 de către instituţiile publice locale şi centrale, precum şi de celelalte entităţi învestite cu soluţionarea notificărilor, din oficiu sau pe baza sesizării persoanei îndreptăţite.
În cauză reclamanţii nu au făcut dovada că au sesizat această autoritate în faza administrativă a procedurii, obligaţie stabilită prin lege şi peste care nu se poate trece. Ca atare, capetele de cerere privind obligarea A.N.R.P. de a aplica dispoziţiile art. 45 şi art. 451 alin. (2) lit. a), b) şi e) şi alin. (3) din Legea nr. 10/2001 Primarului oraşului Pucioasa şi Prefectului judeţului Dâmboviţa au fost respinse ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, autoritatea nu are competenţă nici în ceea ce priveşte modul de soluţionare în fond a notificărilor persoanei îndreptăţite.
Referitor la secretarul Primăriei oraşului Pucioasa, s-a constatat că nici acesta nu are calitate procesuală pasivă deoarece acesta nu are atribuţii în domeniul Legii nr. 10/2001 şi, mai mult decât atât, reclamanţii nu au motivat acţiunea formulată împotriva acestuia, arătând doar că dispoziţiile contestate au fost semnate şi de către acesta.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului oraşului Pucioasa, s-a constatat că la data de 26 martie 2007 reclamanţii au precizat că înţeleg să se judece cu unitatea deţinătoare potrivit Legii nr. 10/2001, în cauză fiind Unitatea Administrativ-Teritorială oraş Pucioasa, reprezentată prin primar, unitate care a fost conceptată şi citată ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 20 - 21 din Legea nr. 215/2001 modificată.
Astfel, indicarea greşită a denumirii autorităţii nu poate conduce la admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive, cât timp legea administraţiei publice locale a suferit modificări în timp, schimbându-se frecvent denumirile instituţiilor publice.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Prefectului a fost respinsă deoarece, potrivit art. 19 din Legea nr. 340/2004, modificată, prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale primarului, aşa cum este şi dispoziţia emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, şi asigură aplicarea şi respectarea legilor la nivelul judeţului, fiind garantul respectării legii şi ordinii publice la nivel local (art. 1 alin. (3) Legea nr. 340/2004). Totodată, potrivit art. 21.6 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, instituţia prefectului exercită controlul de legalitate asupra dispoziţiilor de restituire emise de primar.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin Dispoziţiile nr. 5589 şi 5590 din 28 decembrie 2006 ale Primarului oraşului Pucioasa de soluţionare a Notificărilor nr. 446/3/2001 şi 69/2001 s-a constatat că reclamanţii au calitate de persoane îndreptăţite conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, că au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate cu actul de vânzare-cumpărare din 22 iunie 1935 şi certificatul din 27 martie 2000 al Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, precum şi a preluării celor două terenuri revendicate prin "minuta" din 4 octombrie 1972 şi respectiv procesul-verbal din 6 septembrie 1960, însă s-a propus acordarea de măsuri reparatorii fără a se motiva această măsură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, U.A.T. oraş Pucioasa - prin primar a arătat că s-a propus această măsură deoarece terenurile revendicate, de 450 mp şi respectiv 500 mp, care fac corp comun potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, sunt afectate de amenajări de utilitate publică, respectiv " Parcul S.". Ulterior, prin notele scrise, aceeaşi pârâtă a precizat că ar mai fi şi alte utilităţi, respectiv: reţele de apă potabilă, canalizare şi instalaţii electrice subterane, fără însă a dovedi aceste afirmaţii prin înscrisurile corespunzătoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001 modificată, în situaţia imobilelor preluate abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, ca şi în cauza de faţă, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Aşa cum rezultă din anexa nr. 4 la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al oraşului Pucioasa, Parcul S. a fost edificat în anul 1998 când erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor în construcţii şi care prevede obligarea obţinerii autorizaţiei de construire pentru parcuri la art. 3 lit. "d", autorizaţie care nu există.
Ca atare, această construcţie nu a fost edificată în condiţiile legii, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Cu toate acestea, nu se poate admite cererea reclamanţilor de a se constata că parcul a fost construit ilegal, ca şi parcarea alăturată, deoarece executarea fără autorizaţie a parcului şi parcării se constată şi se sancţionează de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, conform art. 29 din aceeaşi lege.
Reclamanţii au mai solicitat şi obligarea Primarului oraşului Pucioasa şi a Prefectului judeţului Dâmboviţa la daune cominatorii pentru tergiversarea soluţionării notificărilor şi nerespectarea prev. art. 29 din Legea nr. 10/2001, cerere ce a fost respinsă deoarece, potrivit art. 38 alin. (2) lit. "a" din Legea nr. 10/2001 constituie contravenţie tergiversarea nejustificată a soluţionării notificării persoanei îndreptăţite şi se constată de corpul de control din cadrul A.N.R.P. sau prefectului judeţului.
În ceea ce-l priveşte pe prefect, activitatea acestuia este supusă controlului A.N.R.P., prin corpul de control al acestuia.
Pentru aceste motive, prin Sentinţa civilă nr. 1309 din 10 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, s-a admis în parte acţiunea, dispunându-se după cum urmează:
S-au anulat Dispoziţiile nr. 5589 şi 5590 din 28 decembrie 2006 emise de Primarul Oraşului Pucioasa.
S-a dispus restituirea în natură a terenurilor de 450 mp şi respectiv 500 mp situate în Pucioasa, str. F., judeţ Dâmboviţa, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert E.A.
S-a respins cererea de obligare a Primarului oraşului Pucioasa şi a Prefectului judeţului Dâmboviţa la plata de daune cominatorii.
S-a respins cererea de a se constata că Parcul S. este construit ilegal, precum şi parcarea alăturată şi cererea de demolare a acestor construcţii.
A fost obligată pârâta - unitatea administrativ teritorială Oraşul Pucioasa, judeţul Dâmboviţa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, în cuantum de 800 RON.
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa au declarat apel reclamanţii G.C.M. , D.G., D.N., D.E. şi G.D. şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Oraş Pucioasa - prin primar.
Apelanţii reclamanţi au criticat sentinţa pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, dat fiind faptul că, deşi instanţa a stabilit în mod indubitabil că pe terenurile restituite în natură au fost executate construcţii fără autorizaţie de construire, ceea ce înseamnă că sunt ilegale, totuşi le-a respins cererea de demolare a acestora, motivând că "executarea fără autorizaţie a parcului şi parcării se constată şi se sancţionează de Inspectoratul de Stat în Construcţii, conform art. 29 din aceeaşi lege. Instanţa s-a pronunţat deja cu privire la ilegalitatea construcţiilor, iar primăria a confirmat că nu există autorizaţie de construire - ceea ce înseamnă încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 şi orice construcţie ilegală trebuie demolată, ilegalitate evidenţiată şi de expertul care a întocmit raportul de expertiză tehnică.
Cererea principală fiind admisă - restituirea în natură a terenurilor, se impunea şi admiterea cererii secundare - demolarea construcţiilor ilegale, cu atât mai mult cu cât dreptul lor de a cere demolarea începe de la data la care li s-a admis cererea de restituire în natură a terenurilor revendicate.
Au susţinut apelanţii reclamanţi că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 50/1991 şi nu art. 29, iar având în vedere că încălcarea Legii nr. 50/1991 a fost făcută chiar de primărie şi consiliul local, aşa cum rezultă şi din concluziile expertului, se impune ca instanţa să dispună demolarea acestor construcţii ilegale.
Unitatea Administrativ Teritorială a oraşului Pucioasa a arătat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, după cum urmează.
Cele două suprafeţe de teren ce fac obiectul dispoziţiilor Primarului oraşului Pucioasa nr. 5589 şi 5590 din 28 decembrie 2006 sunt afectate de următoarele amenajări de utilităţi publice: parcul "S.", reţele de apă potabilă, canalizare şi instalaţii electrice subterane, conducta de apă sulfuroasă ce deserveşte baza de tratament.
Instanţa de fond a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 1169 C. civ., reţinând în mod greşit că nu s-a făcut dovada amenajărilor de utilitate publică, aceasta fiind făcută cu certificatul de urbanism nr. 150 din 02 iunie 2009, înscris depus la dosar.
Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 (Primarul oraşului Pucioasa, în cazul de faţă) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii.
Având în vedere că suprafeţele de teren fac parte din domeniul public al U.A.T. Pucioasa, aceste bunuri sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
De asemenea, proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale şi nu persoanelor fizice sau juridice, potrivit art. 136 alin. (2) din constituţie şi, faţă de aceste dispoziţii constituţionale, instanţa de fond nu putea dispune restituirea în natură a celor două suprafeţe de teren, proprietatea publică a oraşului Pucioasa, reclamanţilor, persoane fizice.
Cele două dispoziţii, respectiv nr. 5589 şi 5590 din 28 decembrie 2006 sunt temeinice şi legale, fiind în concordanţă cu prevederile Constituţiei şi ale dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora pentru suprafaţa afectată de amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Curtea a pus în discuţia apelanţilor ca nulitate de ordine publică faptul că la instanţa de fond, prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale numai pentru primele două capete de cerere.
Instanţa a admis această excepţie, dar din eroare a scos-o din cauză şi sentinţa nu s-a mai pronunţat în contradictoriu şi cu această pârâtă. Excepţia invocată se referea doar la primele două capete de cerere din acţiune; în condiţiile în care acţiunea avea mai multe capete de cerere, având în vedere că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii nu a mai fost citată după şedinţa din 21 mai 2007, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., respectiv faptul că judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată - motiv pentru care s-au admis apelurile, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmboviţa.
S-a pus în vedere instanţei ca la rejudecare să analizeze şi criticile formulate în apel.
Împotriva deciziei de apel au formulat cerere de recurs reclamanţii G.D., G.C.M. , D.G. şi D.N., criticând-o pentru următoarele motive:
1. În ceea ce o priveşte pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat cinci capete de cerere, iar prin sentinţa primei instanţe s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive numai pentru primele două capete de cerere, respingându-se solicitarea făcută prin celelalte trei capete de cerere.
Au declarat apel reclamanţii şi Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Pucioasa, fără a se invoca necitarea Autorităţii Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Totodată, această instituţie nu a exercitat nicio cale de atac şi nici nu avea interes să o facă faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă.
Necitarea fiind sancţionată cu nulitatea relativă, nu poate fi invocată de alte părţi din dosar, decât de partea interesată.
În ipoteza în care se aprecia că anumite capete de cerere impuneau reluarea judecăţii la prima instanţă, trebuia să se dispună rejudecarea cu indicarea corectă a capetelor de cerere respective.
2. Întrucât în recurs poate fi judecată calea de atac pe fond cu privire la capetele de cerere unu şi doi, se solicită respingerea apelului declarat de pârâtă, care vizează numai primele două capete de cerere care au fost admise.
Se face o detaliere a situaţiei de fapt şi de drept, începând cu anul 1960, în susţinerea modului de soluţionare a primelor două capete de cerere dispus prin sentinţa primei instanţe - apelul pârâtei fiind astfel nefondat, precum şi a criticilor formulate prin apel.
Pârâta-intimată Unitatea Administrativ Teritorială Oraşul Pucioasa a formulat întâmpinare prin care a susţinut modul de soluţionare dispus de instanţa de apel, cu referire la faptul că pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a fost legal citată. S-au criticat totodată argumentele din cererea de recurs care vizează modul de soluţionare pe fond a cauzei.
Analizând decizia de apel în raport de prima critică de recurs formulată, care se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre judecare, cu aplicarea şi a art. 312 pct. 5 C. proc. civ.
Prin sentinţa primei instanţe s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Pucioasa prin primar şi Prefectul Judeţului Dâmboviţa.
S-au anulat dispoziţiile nr. 5589/5590 din 28 decembrie 2006 emise de Oraşul Pucioasa prin Primar.
S-a dispus restituirea în natură a terenurilor de 450 mp şi respectiv 500 mp situate în Pucioasa, str. F., judeţul Dâmboviţa, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert E.A.
S-au respins cererile de obligare a Primarului Oraşului Pucioasa şi a Prefectului Judeţului Dâmboviţa la plata de daune cominatorii, precum şi de a se constata că Parcul S. şi parcarea alăturată sunt construite ilegal, cu demolarea acestor construcţii.
Instanţa de apel a pus în discuţie ca excepţie de ordine publică faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, deşi a invocat lipsa calităţii procesuale pasive numai pentru primele două capete de cerere, a fost scoasă din cauză de prima instanţă în urma admiterii excepţiei - sentinţa nemaipronunţându-se în contradictoriu şi cu această pârâtă.
Aspectul pus în discuţie de instanţă nu reflectă o nulitate de ordine publică a hotărârii ci nulitate relativă, vizând interesul părţii considerată prejudiciată prin măsura dispusă de instanţă.
Fiind o nulitate relativă, sancţiunea procedurală poate interveni numai după cererea părţii care are interes să o invoce. Dealtfel, pârâta respectivă nici nu ar fi avut interes să invoce aspectul pus în discuţie, întrucât prin sentinţa primei instanţe nu s-a dispus nicio obligaţie în sarcina sa, fiind admise primele două capete de cerere care nu erau formulate împotriva sa - şi pentru care dealtfel s-a şi admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Totodată, prin apelurile formulate în cauză nu s-au formulat critici care să vizeze modul de soluţionare a acţiunii faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Nefiind astfel o nulitate absolută, nu putea fi invocată de instanţă, după cum prevede art. 108 alin. (1) C. proc. civ.
Procedând astfel, instanţa de apel nu a mai intrat în cercetarea fondului dosarului de apel, ceea ce atrage incidenţa art. 304 pct. 5 şi art. 312 pct. 5 C. proc. civ., impunându-se casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Instanţa de recurs nu poate analiza apărările formulate prin cea de-a doua critică (subliniate şi la cuvântul pe fond) şi, urmare analizării/admiterii apelului declarat de către reclamanţi să se menţină trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă în limitele acestuia, întrucât s-ar priva părţile de un grad de jurisdicţie, lucru nepermis de sistemul procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de G.D., D.G., D.N., G.C.M. împotriva Deciziei civile nr. 223 din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru caute cu minori şi de familie.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3940/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3942/2010. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
