ICCJ. Decizia nr. 3995/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3995/2010
Dosar nr. 6451/99/2007
Şedinţa publică de la 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 6451/99/2007 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia civilă, la data de 15 august 2007, petenta A.G. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 14 mai 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Iaşi, solicitând instanţei prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea acesteia şi acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti, pentru imobilul situat în Iaşi.
Prin sentinţa civilă nr. 2088 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei şi, în consecinţă, a respins contestaţia ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a formulat apel care a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 49 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de aceeaşi reclamantă, judecata căii de atac fiind suspendată pentru lipsa părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 21 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietatea intelectuală.
La data de 22 ianuarie 2010 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru termenul de azi în vederea discutării perimării, dispunându-se legala citare a părţilor.
Înalta Curte constată că de la data dispunerii măsurii suspendării niciuna dintre părţi nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând pricina în nelucrare, iar în acest interval niciun act de procedură nu trebuia a fi îndeplinit din oficiu.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an".
Perimarea reprezintă o sancţiune procedurală fundamentată pe prezumţia de desistare a părţilor, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată (1 an în cauzele civile).
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data când a intervenit suspendarea (21 noiembrie 2008) şi până la data repunerii pe rol din oficiu (22 ianuarie 2010), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Faţă de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părţii, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul declarat de reclamanta A.G., împotriva Deciziei civile nr. 49 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3994/2010. Civil. Conflict de muncă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3996/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
