ICCJ. Decizia nr. 4000/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4000/2010
Dosar nr. 1485/85/2008
Şedinţa publică de la 25 iunie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 629 din 9 iulie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1485/85/2008, Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA şi, în consecinţă, a stabilit cuantumul despăgubirii pentru suprafeţele expropriate, astfel: pentru suprafaţa de 1268 mp - la suma de 147.445 lei; pentru suprafaţa de 533 mp - la suma de 61.978 lei şi pentru suprafaţa de 754 mp - la suma de 87.676 lei, valori estimate la data raportului de expertiză întocmit de experţii M.D., F.l.D. şi H.V.
În considerentele sentinţei, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 33/1994, reţinându-se din cuprinsul expertizei calculul despăgubirilor realizat prin metoda comparaţiei directe, care se raportează la preţurile de piaţă, respectiv cele cu care se vând în mod obişnuit imobilele din aceeaşi zonă, astfel cum prevede art. 26, şi nu la date statistice, pe care se bazează metoda comparaţiei prin bonitate, utilizată, de asemenea, de către experţii din cauză.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 10 iulie 2009, Tribunalul Sibiu a dispus îndreptarea dispozitivului sentinţei civile nr. 629 din 9 iulie 2009, în temeiul art. 281 C. proc. civ., în sensul că suprafaţa expropriată de 754 mp este, în realitate, de 502,67 mp, pentru care se cuvin reclamantului despăgubiri în cuantum de 58.451 lei, în loc de 87.676 lei, astfel cum s-a menţionat în sentinţă.
Apelul declarat de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 183 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a înlăturat criticile pârâtei referitoare la greşita reţinere de către prima instanţă a momentului calculării cuantumului despăgubirii.
Astfel, s-a reţinut că, într-adevăr, după cum susţine pârâta, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 a prevăzut că, la calcularea cuantumului despăgubirii, interesează momentul transferului dreptului de proprietate, care coincide cu data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, data consemnării acestora, conform art. 15 din Lege.
Norma în discuţie a fost, însă, modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, publicată în M. Of. nr. 3 din ianuarie 2009, care prevede că stabilirea despăgubirii se realizează potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994; or, art. 26 alin. (2) dispune că se are în vedere data întocmirii raportului de expertiză.
Întrucât la data întocmirii expertizei - mai 2009 -, art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 avea forma modificată prin O.U.G. nr. 228/2008, în mod corect, instanţa de judecată şi- a însuşit constatările experţilor care au stabilit valoarea imobilelor expropriate raportându-se la momentul efectuării raportului de expertiză, a conchis instanţa de apel în considerentele deciziei.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 parag. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că toate actele de procedură întocmite în dosar cu privire la una dintre parcelele supuse exproprierii, respctiv parcela 317/13/2/1, sunt nule absolut, deoarece coproprietarul suprafeţei de 754 mp ce compune această parcelă, numită P.M., nu a fost citată în prezenta cauză, cu toate că i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri prin hotărârea emisă de către C.N.A.D.N.R. SA, contestată de către reclamantul C.D.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Cu toate că recurenta a indicat temeiul juridic al criticilor formulate ca fiind dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este posibilă încadrarea acestora şi în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în condiţiile în care, prin susţinerile sale, recurenta tinde la completarea cadrului procesual subieaiv din cauză şi la desfiinţarea actelor de procedură efectuate în cauză cu ignorarea unei persoane ce ar fi trebuit citată ca parte.
În acest context, Înalta Curte este învestită cu cercetarea legalităţii deciziei de apel cu privire la un singur teren dintre cele trei terenuri proprietatea reclamantului C.D. care au făcut obiectul exproprierii prin H.G. nr. 1686/2006, vizând obieaivul de investiţii „Varianta de ocolire a municipiului Sibiu.", respectiv terenul din parcela X.
Pentru acest teren, s-a emis Hotărârea din 9 iulie 2007 de către C.N.A.D.N.R. SA, prin care s-a stabilit calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubire pentru terenul menţionat, în suprafaţă de 754 mp, a reclamantului, pentru o cotă de 2/3 din dreptul de proprietate asupra terenului, şi a numitei P.M., pentru o cotă de 1/3 din drept, cărora li se cuvin despăgubiri în cuantum de 23.880 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie doar coproprietarul C.D., menţionându-se explicit în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pretenţiile reclamantului relative la cuantumul despăgubirilor vizează exclusiv suprafaţa de teren corespunzătoare cotei deţinute din dreptul de proprietate, indicată a fi 505 mp. Aceste pretenţii au fost admise ca atare, prima instanţă stabilind cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului pentru o suprafaţă de 4 502,67 mp, dispoziţie ce a intrat în puterea de lucru judecat, întrucât pârâta nu a înţeles să formuleze motive de apel, respectiv recurs, pe acest aspect.
Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv stabilirea de către instanţă a despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului, inclusiv cu privire la terenul în discuţie, nu era justificată participarea în proces a coproprietarei P.M., astfel cum se susţine prin motivele de recurs.
Împrejurarea că ambii coproprietari figurează în cuprinsul aceleiaşi decizii, ca părţi ale aceleiaşi proceduri administrative, nu implică în mod necesar participarea, în cadrul contestaţiei unuia dintre coproprietari, vizând exclusiv propriile despăgubiri, a celuilalt titular al dreptului indiviz.
Prin hotărârea contestată, s-au creat raporturi juridice distincte între fiecare dintre cei doi coproprietari şi C.N.A.D.N.R. SA, constând în plata de despăgubiri pentru fiecare dintre aceştia, corespunzător cotei - părţi din dreptul de proprietate asupra terenului.
Ca atare, fiecare coproprietar este terţ faţă de raportul juridic obligaţional stricto sensu născut între celălalt titular al dreptului şi stat, ceea ce se reflectă în plan procesual prin posibilitatea formulării de către creditorii despăgubirii a propriei contestaţii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Această contestaţie nu afectează transferul dreptului de proprietate în patrimoniul statului, ci doar amână momentul producerii acestuia, legat fiind de data plăţii efective a despăgubirilor, conform art. 15 din aceeaşi lege.
Dreptul de proprietate se transferă în integralitatea sa, transformându-se din proprietate indiviză în proprietate exclusivă şi fiind substituit, în patrimoniul foştilor titulari, cu un drept de creanţă, născut în raportul juridic dintre fiecare dintre coproprietari şi stat, ca debitor al obligaţiei de plată a despăgubirii.
În consecinţă, în mod corect, cadrul procesual fixat în cauză nu a inclus pe cel de-al doilea coproprietar al terenului expropriat, terţ faţă de raportul juridic dedus judecăţii în cauză, vizând pretenţiile primului coproprietar relative la cuantumul despăgubirii cuvenite.
Drept urmare, instanţa de apel, confirmând hotărârea primei instanţe pronunţate în atare cadru procesual, a făcut o corectă aplicare a normelor de drept substanţial referitoare la plata despăgubirilor din expropriere, iar actele de procedură din cauză au fost legal îndeplinite faţă de persoanele ce justifică statutul de părţi în proces, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Conform art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei de 439,03 lei cheltuieli de judecată către intimatul -reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către pârâta C.N.A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 183/ A din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 439,03 lei cheltuieli de judecată către intimatul C.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3998/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4005/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
