ICCJ. Decizia nr. 40/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 40/2010
Dosar nr. 2557/87/2008
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 iunie 2009, recurenta SC P. SA Bucureşti a invocat, în dosarul nr. 2557/87/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, raportat la art. 1 alin. (4) şi (5), art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
Prin încheierea din 30 iunie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a fost suspendată judecata recursului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC P. SA Bucureşti, susţinând, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, art. 298 alin. (2) ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 neputând modifica implicit prevederile Legii nr. 168/1999.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Tot astfel, art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, dispune că instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Printr-o bogată jurisprudenţă, Curtea Constituţională, evaluându-şi propriile competente, a statuat că nu este abilitată de lege să emită decizii interpretative.
Or, indirect, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 298 alin. (2), ultima liniuţă din Legea nr. 53/2003 – C. muncii (potrivit cărora de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, orice alte dispoziţii contrare, se abrogă) vizează modul de interpretare şi aplicare a acestor prevederi legale, precum şi corelarea lor cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative, aspecte ce ţin de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti.
Nici corelarea actelor normative şi nici coroborarea unor dispoziţii legale nu pot intra sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, care nu poate imixtiona în atribuţiile puterii legiuitoare sau a celei judecătoreşti.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de control judiciar autorul excepţiei îşi motivează susţinerile vizând neconstituţionalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuţie corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanţei de contencios constituţional modalitatea de soluţionare a unui conflict al legilor în timp şi respectiv interpretarea şi aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, atribute ce aparţin exclusiv instanţei sesizate cu soluţionarea litigiului.
Aşa fiind, cum criticile îndreptate împotriva textului atacat, nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, se constată că în mod corect s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare, recursul, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 30 iunie 2009 pronunţată de în dos. nr. 2557/87/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
