ICCJ. Decizia nr. 4204/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4204/2010
Dosar nr. 8101/3/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că la data de 2 martie 2009, reclamanţii P.V. şi P.T.C. s-au adresat instanţei formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei Ministerul Finanţelor Publice şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata diferenţei între preţul de 3.070 lei, actualizat cu indicele de inflaţie - stabilit în baza sentinţei civile nr. 2144 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti - şi preţul de piaţă al apartamentului situat în Municipiul Bucureşti, sector 1, - pentru care contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului Bucureşti - SC H.N. SA, din 17 iulie 1997 a fost desfiinţat definitiv şi irevocabil prin hotărâre judecătorească.
La data de 1 aprilie 2009, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 773 din 3 iunie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 8101/3/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii P.V. şi P.T.C. împotriva aceluiaşi pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, invocate de reclamanţi în susţinerea cererii, vizează numai situaţia contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, text care nu este incident în speţă, întrucât prin sentinţa civilă nr. 2523 din 9 aprilie 2003 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că reclamanţii Predulea, în calitate de chiriaşi cumpărători, au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 17 iulie 1997, cu rea-credinţă, având cunoştinţă că la data vânzării, imobilul respectiv nu făcea parte din categoria imobilelor preluate cu titlu valabil, astfel încât actul respectiv s-a întemeiat pe o cauză ilicită, reprezentând în realitate o operaţiune speculativă încheiată pe riscul cumpărătorului şi cu complicitatea vânzătorului.
Reţinându-se prin hotărârea judecătorească respectivă că au fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul aflat în litigiu, devin aplicabile dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pârâtul fiind obligat numai la restituirea preţului actualizat, şi nu la restituirea preţului de piaţă al imobilului, lucru obţinut de reclamanţi prin sentinţa civilă nr. 2144 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti.
Pentru toate aceste considerente, s-a constatat că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă în cererea de obligare la plata diferenţei dintre preţul de piaţă şi preţul actualizat, câtă vreme nu are nici calitatea procesuală pasivă de a fi obligat la plata preţului de piaţă al apartamentului.
împotriva hotărârii respective, la data de 5 iunie 2009, au declarat apel pârâtul P.V. şi P.T.C., criticând-o ca fiind nelegală şi susţinând că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.
Prin Decizia civilă nr. 538/ A din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, a admis apelul declarat de reclamanţi, a desfiinţat sentinţa civilă nr. 673 din 3 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 297 C. proc. civ., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă întrucât există contradicţie între dispozitiv şi considerente, pe de o parte, iar pe de altă parte, a constatat că s-au încălcat principiile contradictorialităţii, al dreptului la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil, drepturi ocrotite atât de Constituţia României, cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme părţilor nu li s-a dat cuvântul pe fondul cauzei, ci doar pe excepţie, iar Tribunalul Bucureşti a analizat şi reţinut şi motive de fond.
În al doilea rând, s-a constatat că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă întrucât acţiunea a fost întemeiată doar pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, republicată în urma adoptării Legii nr. 1/2009 care în art. 50 conferă calitate procesuală pasivă numai Ministerului Finanţelor Publice în acţiunile având ca obiect restituirea preţului de piaţa al apartamentelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între chiriaşi şi stat în baza Legii nr. 112/1995.
Împotriva deciziei respective, la data de 5 ianuarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii apelului declarat de către reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe.
Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea, s-a susţinut că, în mod greşit, Curtea de Apel Bucureşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a reţinut în mod întemeiat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care reclamanţii au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 17 iulie 1997, cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, aşa cum s-a reţinut prin Decizia civilă nr. 2302/ A din 4 decembrie 2003 a Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai arătat, că, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul aflat în litigiu, să nu fi fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar contractul respectiv să fi fost desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În drept, pârâtul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La data de 17 iunie 2010, intimaţii-reclamanţi P.V. şi P.T.C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât, avându-se în vedere următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 50 alin (2) şi (2)1 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, stipulează faptul că - cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru, iar cererile sau acţiunile în justiţie, având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt, de asemenea, scutite de taxele de timbru.
În acelaşi timp, dispoziţiile alin. (3) din acelaşi articol arată că -restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (2)1 se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Analizând aceste dispoziţii legale, se constată faptul ca se conferă calitate procesuală pasivă Ministerului Economiei şi Finanţelor în cererile sau acţiunile în justiţie privind restituirea preţului actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pe considerentul că au fost eludate prevederile Legii nr. 112/1995, precum şi în situaţia cererilor sau acţiunilor în justiţie având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
In cauză, reclamanţii au formulat o cerere în justiţie, în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând restituirea preţului de piaţă al imobilului pentru care au încheiat contractul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, act de vânzare-cumpărare desfiinţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl reprezintă art. 501 din legea specială, iar calitate procesuală pasivă, în cazul acţiunilor având ca obiect restituirea preţului de piaţă al imobilului, către cumpătătorii chiriaşi ale căror contracte au fost desfiinţate prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, revine Ministerul Finanţelor Publice, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, modificată şi completată, după cum a reţinut, în mod corect, şi Curtea de Apel.
În ce măsura sunt îndeplinite cerinţele art. 50 din Legea specială, pentru ca reclamanţii să beneficieze de diferenţa dintre preţul actualizat, obţinut prin sentinţa civilă nr. 2144 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, şi preţul de piaţă al imobilului, reprezintă o chestiune de fond, ulterioară stabilirii calităţii procesuale pasive, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.
Or, legitimarea procesuală pasivă, prioritară soluţionării în fond a cererii de chemare în judecată, în raport de obiectul şi temeiul juridic ale acesteia, aparţin Ministerul Finanţelor Publice, pentru considerentele deja arătate.
De asemenea, în mod corect, Curtea a stabilit că argumentele instanţei de fond nu fundamentează soluţia pronunţată în dispozitiv, deoarece, prima instanţă, pentru verificarea legitimării procesuale pasive, a analizat chestiuni de fond, privind cauza de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în speţă, ceea ce nu era posibil, la acel moment procesual.
Reţinând, în mod corect, ca Ministerul Finanţelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă, Curtea a procedat la o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., nesubzistând motivul de modificare invocat, respectiv dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât se priveşte ca fiind neîntemeiat şi se va respinge ca atare.
În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul, ca parte căzută în pretenţii, către intimaţii-reclamanţi, la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de jduecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMEUE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 538/ A din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă pe recurentul Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti, către intimaţii-reclamanţi P.V. şi P.T.C. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de jduecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4212/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4192/2010. Civil → |
|---|
