ICCJ. Decizia nr. 4212/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4212/2010
Dosar nr. 493/43/2008
Şedinţa publica din 2 iulie 2010
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1315 din 3 iulie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 5585/2005, Tribunalul Mureş a respins contestaţia reclamantului R.L., în contradictoriu cu Instituţia prefectului Mureş, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Totodată, a admis contestaţia aceluiaşi reclamant în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgu Mureş, a anulat dispoziţia din 9 decembrie 2005 a Primăriei Municipiului Târgu - Mureş şi a dispus restituirea în natură către contestator a apartamentelor din imobilul situat în Târgu -Mureş, jud. Mureş, înscris în C.F. Târgu -Mureş, cu terenul aferent apartamentelor.
Adispusînaintarea dosarului, în ceea ce priveşte apartamentele din imobilul în litigiu, C.C.S.D., în vederea stabilirii despăgubirilor băneşti privitoare la aceste apartamente, cu terenul aferent, cuvenite reclamantului.
În considerentele sentinţei, în ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a apreciat ca, în mod nclegal, prin dispoziţia administrativă atacată în cauză, a fost respinsă notificarea reclamantului, cu motivarea că nu s-a dovedit calitatea acestuia de moştenitor al proprietarilor imobilului.
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că reclamantul este fiul lui R.I., persoană care figurează ca proprietar în anexa Decretului nr. 92/1950, în baza căruia imobilul în litigiu a fost preluat de către stat, în acelaşi timp, moştenitor al fratelui său, R.E. şi că şi-a schimbat numele pe cale administrativă din V. în L.; de asemenea, în cartea de imobil, anterior preluării de către stat, cei doi fraţi erau evidenţiaţi ca proprietari ai imobilului.
În ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, tribunalul a constatat ca este posibilă restituirea în natură doar a apartamentelor ce nu au fost înstrăinate foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, nu a şi celor aflate în această situaţie, care sunt considerate ca fiind valabil încheiate în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, întrucât, potrivit 20 alin. (2) din Lege, în aceste situaţii, reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Apelul declarat de către pârâtul Primarul Municipiului Târgu -Mureş împotriva sentinţei menţionate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 113 din 3 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin care s-au confirmat legalitatea şi temeinicia considerentelor primei instanţe, atât în ceea ce priveşte calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, pe baza înscrisurilor depuse la dosar, cât şi structura imobilului pentru care i se cuvin reclamantului aceste măsuri, pe temeiul raportului de expertiză tehnică în construcţii întocmit în cauză.
Împotriva deciziei menţionate, a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Târgu - Mureş, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând următoarele:
- În mod greşit, măsurile reparatorii în echivalent au fost acordate pentru imobilul în starea actuală, şi nu în raport de situaţia de la data trecerii în proprietatea statului, dată la care imobilul avea o altă compunere decât cea din prezent, astfel cum rezultă din ambele expertize efectuate în cauza;
- În mod nelegal, nu s-au stabilit suprafeţele de teren aferente apartamentelor restituite în natură, cât şi al celor aferente apartamentelor pentru care s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri băneşti.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Prin hotărârea primei instanţe pronunţate în cauză, confirmate în apel, s-a dispus restituirea în natură către reclamant a apartamentelor din imobilul situat în Târgu - Mureş, precum şi a terenului aferent acestora, de asemenea, s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri băneşti pentru celelalte trei apartamente şi terenul aferent acestora.
Nici prin motivele de apel şi nici în recurs, nu s-au formulat critici pe aspectul calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, ca atare, aprecierea primei instanţe a intrat în puterea lucrului judecat, nefăcând obiectul învestirii acestei instanţe de control judiciar.
În ceea ce priveşte construcţia, recurentul susţine că acordarea măsurilor reparatorii trebuia să se realizeze în raport de structura acesteia de la momentul preluării imobilului în baza Decretului nr. 92/1950, avându-se în vedere că, în prezent, construcţia are o altă componenţă a apartamentelor.
Se reţine că nu a fost contestată situaţia de fapt descrisă în considerentele deciziei recurate, astfel cum rezulta din raportul de expertiză tehnică specialitatea construcţii întocmit în cursul judecăţii în primă instanţă, în sensul că, după preluarea imobilului în proprietatea statului, imobilul a suferit transformări prin schimbarea destinaţiei iniţiale de prăvălie şi divizarea acesteia, precum şi a unui alt apartament, astfel încât, în prezent, există cinci apartamente, faţă de patru, la nivelul anului 1950.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini.
Ca atare, regula restituirii în natură operează şi în situaţiile în care au avut loc modificări structurale ale imobilului după data preluării imobilului de către stat, de natura celor din cauză.
Excepţiile de la această regulă, în ceea ce priveşte construcţiile preluate abuziv, sunt prevăzute în art. 10 şi 19 din Lege, încadrarea imobilului susceptibil a face obiectul măsurilor reparatorii în acele situaţii de excepţie fiind de strictă interpretare şi aplicare.
Or, în cauză, nu s-a reţinut - şi nici măcar nu s-a pretins - că ar fi întrunită vreuna dintre ipotezele legale de excepţie, din moment ce nu a avut loc demolarea vreunei părţi din vechea construcţie, urmată de edificarea alteia noi, şi nici adăugarea, pe orizontală şi/sau verticală, de noi corpuri, în condiţiile legii.
Ca atare, în absenţa măririi suprafeţei construcţiei în raport cu cea de la momentul preluării imobilului, având loc doar modificări ale structurii interioare, care nu afectează, potrivit legii, posibilitatea aplicării regulii în materia măsurilor reparatorii, în mod corect, s-a procedat în cauză la restituirea în natură a apartamentelor din imobilul în litigiu ce nu au fost înstrăinate foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995."
Nici în privinţa măsurilor reparatorii în echivalent, recunoscute intimatului - reclamant pentru celelalte apartamente din imobil, nu se poate reţine o altă constatare decât aceea a acordării pentru imobilul în starea în care acesta se afla la data notificării, şi nu la momentul preluării abuzive de către stat.
Această constatare se impune în temeiul aceluiaşi art. 9, incident şi în ceea ce priveşte modul de stabilire a măsurilor reparatorii în echivalent, în lipsa unei prevederi exprese pe acest aspect, pentru identitate de raţiune şi pentru o aplicare nediscriminatorie a măsurilor reparatorii cuvenite persoanelor aflate în situaţii similare, respectiv celor ale căror imobile au fost preluate abuziv de către stat în perioada de referinţă a legii.
Drept urmare, criticile relative la modul de acordare a măsurilor reparatorii pentru construcţie sunt nefondate şi vor fi înlăturate.
În ceea ce priveşte terenul, se constată că, într-adevăr, dispoziţia primei instanţe nu menţionează suprafaţa terenului restituit şi nici a celui pentru care s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri băneşti, iar instanţa de apel, cu toate că pârâtul a conceput critici pe acest aspect prin motivarea căii de atac, nu a analizat susţinerile părţii în considerentele deciziei.
Dacă ar fi evaluat motivul de apel, implicit probatoriul administrat pe acest aspect, curtea de apel ar fi constatat că, în cursul judecăţii în primă instanţă, nu s-au produs şi administrat dovezile necesare pentru determinarea întinderii terenului pentru care reclamantului i s-au acordat măsuri reparatorii, fie o expertiză topografică, fie înscrisuri (se vor arăta, în prezentele considerente, probele concludente şi pertinente pe acest aspect).
În aceste condiţii, absenţa menţionării suprafeţelor de teren nu reprezintă o simplă omisiune a instanţelor de fond, ci consecinţa insuficienţei situaţiei de fapt conturate prin întregul probatoriu administrat.
Această constatare împiedică încadrarea criticilor recurentului - pârât în privinţa terenului în cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu ar fi posibilă modificarea deciziei, urmare a incidenţei ipotezei legale menţionate, câtă vreme situaţia de fapt reţinută în cauză nu este clarificată suficient.
Determinarea terenului aferent apartamentelor restituite reclamantului în natură, respectiv celor pentru care s-a recunoscut dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent, este necesară, din perspectiva recurentului - pârât, în scopul executării obligaţiei de restituire în natură stabilite în sarcina acestuia, totodată, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor băneşti în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care depinde de întinderea dreptului asupra imobilului pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în baza legii.
În contextul în care hotărârea primei instanţe ce ar fi reprezentat titlu executoriu nu era susceptibilă de a fi executată în forma în care a fost pronunţată, instanţa de apel, învestită fiind cu cercetarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei, avea obligaţia de a-şi exercita rolul activ şi de a proceda la verificarea întinderii terenului pentru care s-a recunoscut reclamantului dreptul la măsuri reparatorii, dispunând administrarea de probatorii, independent de atitudinea procesuală a părţilor pe acest aspect, atât în cursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în apel.
În ceea ce priveşte criteriile de calcul al întinderii terenului restituit şi a celui pentru care s-a făcut propunere de acordare de despăgubiri băneşti, se constată că Legea nr. 10/2001 nu conţine niciun asemenea indiciu pentru determinarea acestor suprafeţe, afirmându-se doar dreptul la măsuri reparatorii şi natura acestora.
Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, „In cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţa corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare".
Aplicarea normei citate este lipsită de dificultate în ipoteza în care toate apartamentele dintr-un imobil - dacă sunt mai multe apartamente - au fost înstrăinate foştilor chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, iar actele juridice de înstrăinare sunt prezumatc a fi legal încheiate, în absenţa unei constatări, pe calc judecătorească, a nelegalităţii acestora, ipoteză în care proprietarul deposedat anterior anului 1989 este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, atât pentru construcţie, dată fiind înstrăinarea apartamentelor către chiriaşi în baza Legii nr. 112/1995, cât şi pentru întregul teren, astfel cum prevede explicit norma menţionată.
În situaţia în care a fost vândută, în baza Legii nr. 112/1995, doar o parte dintre apartamentele imobilului, fostul proprietar este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din terenul ce intră în compunerea întregului imobil, corespunzător apartamentelor înstrăinate, iar pentru apartamentele nevândute, ce se restituie în natură, i se cuvine chiar restituirea în natură a unei suprafeţe de teren, în aplicarea regulii prevăzute de art. 1 din Legea nr. 10/2001, restituire ce operează, pe acelaşi temei, şi în privinţa eventualei diferenţe de teren libere de construcţii.
În cauză, instanţa de apel, confirmând hotărârea primei instanţe, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 1 şi 20 alin. (2) din Lege, însă nu a stabilit întinderea suprafeţelor de teren pentru care se cuvin măsuri reparatorii, cu încălcarea rolului activ, după cum s-a arătat deja.
Nu se poate ignora că alte persoane, respectiv foştii chiriaşi, sunt proprietari asupra construcţiei, în părţi determinate prin contractele de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, astfel încât măsura reparatorie trebuie să permită exercitarea dreptului de proprietate asupra construcţiei.
În acest sens, al posibilităţii exercitării de către titular a prerogativelor asupra construcţiei, trebuie înţeleasă sintagma „teren aferent construcţiilor" din conţinutul Legii nr. 112/1995 şi al normelor de aplicare a acesteia, care nu este definită explicit de către legiuitor.
Astfel, potrivit art. 37 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 20/1996, în forma republicată (urmare a modificărilor aduse prin H.G. nr. 11/1997), „In situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege".
Conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 112/1995, „Suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului".
Este real faptul că dreptul de proprietate asupra terenului nu se dobândeşte în temeiul legii, ci al contractului părţilor, prin care s-ar putea materializa vocaţia recunoscută de art. 37, sus menţionat, în patrimoniul chiriaşului - cumpărător.
În cauză, nu s-a verificat dacă s-a perfectat un asemenea contract între foştii chiriaşi şi unitatea specializată în vânzarea locuinţelor, ceea ce confirmă stabilirea insuficientă a situaţiei de fapt.
Pe temeiul acestor prevederi legale, doar ceea ce depăşeşte suprafaţa aferentă construcţiilor poate fi restituit în natura în baza Legii nr. 10/2001, ca fiind terenul rămas în proprietatea statului, de care acesta poate dispune.
Terenul aferent include nu numai pe cel situat sub construcţie, ci şi cota - indiviză din suprafaţa totală de teren, corespunzătoare fiecărui apartament din clădire, întrucât doar în acel fel se poate asigura exerciţiul prerogativelor proprietăţii asupra construcţiei.
Întrucât aceste aspecte nu au fost verificate şi clarificate în fazele procesuale anterioare, în temeiul art. 314 C. proc. civ., care prevede casarea deciziei de către înalta Curte în situaţiile în care situaţia de fapt nu este cert stabilită, nefiind posibilă evaluarea legalităţii deciziei de apel, această instanţa va admite recursul şi va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va verifica, după cercetarea contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru apartamentele, dacă este necesară efectuarea unei expertize topografice pentru determinarea suprafeţei de teren aferent apartamentelor, pentru care s-a recunoscut dreptul acestuia la măsuri reparatorii în echivalent, urmând ca, prin scăderea acestei suprafeţe din totalul terenului, sa se determine suprafaţa terenului care se restituie în natură, reprezentată atât de terenul aferent apartamentelor din imobil restituite reclamantului în natură, cât şi de o eventuala diferenţă de teren liber de construcţii, ce nu intră în categoria de „teren aferent".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 113 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Casează decizia atacata şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4215/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4204/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
