ICCJ. Decizia nr. 4219/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4219/2010
Dosar nr. 5075/117/2009
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra cauzei de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 664 din 27 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 5075/117/2009, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să emită dispoziţie de soluţionare a notificării înregistrate la B.E.J. S.M. din 13 august 2001, cu privire la imobilul situat în Municipiul Cluj-Napoca, judeţ Cluj, înscris în C.F. Cluj, în favoarea reclamantului.
A dispus obligarea pârâtului la 5.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
În motivarea sentinţei, s-a reţinut că reclamantul, în calitate de succesor al proprietarului imobilului în litigiu, M.M., a formulat notificare înregistrată la autoritatea administrativă locală în baza Legii nr. 2 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului preluat de stat în baza unui decret de expropriere din anul 1982.
Cu toate că avea obligaţia legală de a se pronunţa prin dispoziţie motivată asupra notificării reclamantului în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, pârâtul nu şi-a îndeplinit această obligaţie, astfel încât, constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost formulată, în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei menţionate a fost admis prin Decizia nr. 4/ A din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei şi a obligării pârâtului la plata către reclamant a unor cheltuieli de judecată parţiale, în cuantum de 1.500 lei, în loc de 5.000 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a înlăturat în primul rând criticile relative la nesoluţionarea notificării în termenul legal, însă a apreciat că sunt fondate motivele de apel legate de cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina apelantului.
Instanţa de apel a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., deoarece este întrunită situaţia de excepţie menţionată în partea ultimă a normei, aceea ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată: în cazul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, debitorul este de drept în întârziere, în condiţiile în care pârâtul avea obligaţia de a soluţiona notificarea în termenul legal de 60 de zile.
S-a constatat, însă, incidenţa dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pe temeiul cărora nu se justifică încasarea unui onorariu de avocat în sumă de 5.000 lei, pe care să îl suporte integral pârâtul, astfel cum a stabilit prima instanţă în cauză, faţă de modul simplist în care a fost formulată acţiunea reclamantului de către apărătorul ales în cauză.
Astfel, acţiunea introductivă nu a urmărit judecarea cauzei pe fond, în aplicarea Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, ci executarea de către pârât a unei simple obligaţii de a face, respectiv de a soluţiona notificarea, deschizându-i reclamantului calea către un nou proces, în ipoteza în care notificarea nu va fi soluţionată în sensul restituirii terenului în natură.
Instanţa a apreciat că, prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, nu au fost cenzurate ori modificate clauzele contractului de asistenţă juridică încheiat între reclamant şi avocat, întrucât, conform art. 30 din Legea nr. 51/1995, contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi controlat direct sau indirect de niciun organ al statului, iar potrivit art. 94 alin. (2) şi (3) din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileşte prin negociere.
Clientul poate plăti avocatului său un cuantum nelimitat al onorariului, dar atunci când solicită recuperarea lui integrală de la partea care a căzut în pretenţii, sub forma cheltuielilor de judecată, instanţa este în măsură să îl reducă la un cuantum rezonabil prin prisma proporţionalităţii sale, cu amplitudinea şi complexitatea muncii depuse de avocat, împiedicând în acest fel abuzul de drept, a conchis instanţa de apel.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs ambele părţi, după cum urmează:
1. Prin motivele de recurs formulate, reclamantul a invocat cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele:
- instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut prin cererea de apel, respectiv cheltuieli de judecată parţiale, conform art. 276 C. proc. civ., încălcând limitele învestirii, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., precum şi însuşi principiul disponibilităţii, în condiţiile în care pârâtul nu a formulat o cerere de acordare a cheltuielilor de judecată parţiale nici în faţa instanţei de fond; procedând în acest fel, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cererea nouă în apel fiind făcută direct de către instanţa de apel (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.);
- motivarea deciziei de apel cuprinde argumente contradictorii şi străine de natura cauzei, instanţa făcând confuzie între două instituţii juridice distincte, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată parţiale, aplicabilă în cazul admiterii în parte a acţiunii, şi reducerea onorariului de avocat, aplicabilă în cazul prevăzut de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., raportat la valoarea cauzei, complexitatea acesteia şi munca avocatului (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.);
- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ. a căror aplicabilitate este exclusă în ipoteza admiterii în totalitate a acţiunii de către prima instanţă, precum în speţă (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);
- nu sunt întrunite în cauză nici condiţiile de aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel neţinând cont de valoarea cauzei şi subestimând munca avocatului prin prisma soluţionării cauzei la primul termen de judecată; recurentul-reclamant a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, indicând decizii relevante pe aspectul aprecierii criteriilor legale de reducere a cheltuielilor de judecată(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
2. Prin motivele de recurs concepute, întemeiate pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Primarul Municipiului Cluj-Napoca a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că nu sunt întrunite în cauză cerinţele art. 275 C. proc. civ., în condiţiile în care pârâtul a recunoscut pretenţiile reclamantului la primul termen de judecată; totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., datele fiind circumstanţele cauzei, era posibilă nu numai reducerea cheltuielilor, ci chiar exonerarea pârâtului de la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
Recurentul-pârât a criticat considerentele deciziei de apel şi pe aspectul nesoluţionării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, susţinând că legea nu prevede niciun fel de sancţiune în situaţia depăşirii termenului de 60 de zile sau în cazul în care notificarea nu a fost soluţionată în acest termen.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursurile nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:
1. Prin sentinţa pronunţată în cauză, urmare a admiterii în totalitate a pretenţiilor reclamantului, astfel cum au fost formulate, s-a dispus obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 5.000 lei, în baza art. 274 C. proc. civ., cuantum ce a fost redus, prin decizia recurată în cauză, la 1.500 lei, apreciindu-se ca fiind întrunite condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului - reclamant, instanţa de apel, procedând la reducerea cheltuielilor de judecată, nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., ce vizează acordarea cheltuielilor în mod proporţional cu pretenţiile admise.
Susţinerile cu acest obiect au drept unic argument menţiunea din dispozitivul deciziei de apel, în sensul acordării de cheltuieli de judecată „parţiale" care, astfel cum a fost formulată, ar putea sugera aplicabilitatea normei amintite anterior.
Din considerentele deciziei de apel rezultă, fără dubiu, că au fost analizate şi apreciate ca fiind întrunite în cauză cerinţele art. 274 alin. (3) C. proc. civ., privind reducerea cheltuielilor de judecată excesive, şi nu cele ale art. 276, la care nu se face nicio referire în motivarea deciziei.
Menţiunea din dispozitiv privind acordarea de cheltuieli „parţiale" este de natură să sprijine atare argumentare, semnificând corelaţia dintre cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat şi criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, sens în care a fost redus cuantumul cheltuielilor la 1.500 lei, care reprezintă, într-adevăr, doar o parte din onorariul de avocat dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
Drept urmare, vor fi înlăturate criticile referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ., a căror incidenţă nu a fost reţinută de către instanţa de apel.
Totodată, nu vor fi reţinute nici criticile relative la depăşirea limitelor învestirii de către instanţa de apel ori acordarea a ceea ce nu s-a cerut, precum şi la prezenţa, în motivarea deciziei de apel, a unor considerente contradictorii şi străine de natura cauzei.
Se reţine că, prin motivele de apel, Primarul Municipiului Cluj-Napoca a solicitat constatarea aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., în considerarea faptului că, la primul termen de judecata în faţa primei instanţe, apelantul-pârât a recunoscut pretenţiile reclamantului. In acelaşi timp, a învederat că prima instanţă a stabilit un cuantum nejustificat de mare al cheltuielilor de judecată acordate în conformitate cu art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport de culpa procesuală şi gradul de dificultate al cauzei, fără a-şi îndeplini rolul activ în verificarea justificării onorariului solicitat de către reclamant.
Apelantul a susţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să dea eficienţă art. 274 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ.
În motivarea deciziei de apel, au fost analizate cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Susţinerile din motivarea căii de atac, astfel cum au fost expuse, sunt suficiente pentru a fi determinat cercetarea legalităţii sentinţei pe aspectul reducerii cheltuielilor de judecată.
Nu se poate imputa pârâtului Primarul Municipiului Cluj - Napoca faptul că nu a formulat în faţa primei instanţe o solicitare de reducere a cheltuielilor de judecată, întrucât, pe de o parte, soluţia pe acest aspect depindea de soluţia dată cererii de chemare în judecată; abia la acel moment se putea stabili persoana care „a căzut în pretenţii", cu consecinţa naşterii, pentru partea căreia soluţia îi este favorabilă, a dreptului de a primi cheltuielile de judecată efectuate în proces.
Pe de altă parte, aplicarea reducerii se poate face şi din oficiu, în condiţiile în care este la latitudinea exclusivă a instanţei aprecierea cuantumului cheltuielilor solicitate, derivând din onorariul de avocat, în raport cu valoarea pricinii şi munca depusă de apărătorul ales.
Ca atare, este admisibilă formularea, prin motivele de apel, de susţineri relative la cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată acordate prin sentinţă, din perspectiva neîndeplinirii de către prima instanţă a rolului activ în verificarea justificării onorariului de avocat solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată, din moment ce instanţa apreciază oportunitatea diminuării cheltuielilor solicitate abia la momentul deliberării, când se stabileşte dreptul la cheltuieli de judecată, dovedite ca atare, şi titularul obligaţiei de plată a acestora.
Formulându-se asemenea motive de apel, în mod corect, prin decizia recurată în cauză s-a considerat că se poate proceda la verificarea în acea fază a întrunirii cerinţelor de aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., pentru a stabili dacă prima instanţă ar fi trebuit să se autosesizeze cu privire la cuantumul excesiv al cheltuielilor de judecată solicitate de către reclamant, totodată, la aplicarea efectivă a acestei norme, constatându-se întrunirea cerinţelor legale.
În aceste condiţii, nu se poate susţine formularea unei cereri noi în apel având ca obiect aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi nici nelegala învestire a instanţei de apel cu cercetarea aplicabilităţii acestei norme, după cum sunt nefondate criticile recurentului-reclamant relative la acordarea de către instanţa de apel a ceea ce nu s-a cerut (plus petita), şi din perspectiva art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte modul de aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se constată că, prin considerentele expuse în decizia recurată, soluţia de reducere a cheltuielilor de judecată a fost argumentată prin referire la criteriile legale ale unei astfel de dispoziţii, respectiv valoarea cauzei şi munca îndeplinită de avocat.
Din această perspectivă, se reţine aplicarea corectă a legii, câtă vreme a fost respectat temeiul legal pentru care instanţa este îndreptăţită să procedeze la reducerea cheltuielilor de judecată, fără ca rezultatul aprecierii subiective a instanţei de judecată realizate pe baza acestor criterii să poată fi cenzurat de către prezenta instanţă de control judiciar.
Evaluarea modului concret în care instanţa de apel a înţeles să valorifice criteriile legale de reducere a cheltuielilor de judecată ar echivala cu analiza temeiniciei deciziei şi ar excede atribuţiilor instanţei de recurs, limitate la evaluarea legalităţii hotărârii în raport de cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, nu vor fi analizate celelalte argumente ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotărârii, legate de valoarea obiectului pricinii.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că recursul reclamantului nu este fondat şi îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare atât a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., cât şi a celor ale art. 274 C. proc. civ.
Se reţine că recurentul nu formulează nicio critică a considerentelor pe temeiul cărora instanţa de apel şi-a fundamentat aprecierea neîntrunirii în cauză a cerinţelor prevăzute de art. 275 C. proc. civ.
Astfel, prin decizia de apel, s-a constatat că în cauză, în aplicarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pârâtul, ca debitor al obligaţiei de a emite dispoziţie motivată drept răspuns la notificare, este de drept în întârziere, conform art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. civ., a cărui incidenţă înlătură efectele unei eventuale recunoaşteri a pretenţiilor reclamantului la prima zi de înfăţişare, astfel cum prevede explicit art. 275 C. proc. civ.
Or, recurentul reiterează doar susţinerile referitoare la o asemenea recunoaştere a pretenţiilor, fără a combate argumentele desprinse din art. 1079 C. civ.
Cerinţele de aplicare a dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., respectiv recunoaşterea la prima zi de înfăţişare şi ca debitorul să nu fi fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată fiind cumulative, neîndeplinirea oricăreia dintre ele conduce la inaplicabilitatea normei în discuţie. Ca atare, este suficientă neîntrunirea cerinţei analizate în decizia de apel pentru ca incidenţa art. 275 C. proc. civ. să fie înlăturată, fără a fi necesară evaluarea şi a celeilalte cerinţe la care s-a făcut referire prin motivele de recurs.
În ceea ce priveşte modul de aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se constată, pentru considerente deja expuse cu ocazia evaluării motivelor de recurs formulate de reclamant, că nivelul cuantumului cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina pârâtului după aplicarea reducerii pe baza criteriilor legale, reprezintă o chestiune de apreciere la îndemâna exclusivă a instanţei de apel ce a evocat fondul pretenţiilor cu acest obiect, ce nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs.
Întrucât această verificare a legalităţii acestei aprecieri ar implica reevaluarea probatoriului administrat pe aspectul în discuţie, ce excede atribuţiilor instanţei de control judiciar prin prisma cazurilor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., limitate la verificarea legalităţii, şi nu a temeiniciei deciziei, Înalta Curte va înlătura şi criticile cu acest obiect şi, faţă de considerentele expuse, va respinge recursul pârâtului ca nefondat, în aplicarea art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul G.D.M. şi pârâtul Primarul Municipiului Cluj - Napoca împotriva Deciziei nr. 4/ A din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4235/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 4218/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
