ICCJ. Decizia nr. 4782/2010. Civil. Perimare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4782/2010
Dosar nr. 263/1/2000
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 08 iunie 2001, Înalta Curte, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a suspendat judecarea recursului declarat de reclamanţii G.F. şi G.M. împotriva Deciziei nr. 5/A din 6 martie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
La data de 03 septembrie 2009, din oficiu, cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării, iar prin încheierea de la termenul de judecată din data de 18 ianuarie 2010, constatând că subzistă motivul care determinat suspendarea judecării recursului, Înalta Curte a menţinut această măsură.
Ulterior, la data de 03 iunie 2010, cauza a fost din nou repusă pe rol din oficiu pentru discutarea perimării.
Urmare a solicitării instanţei de a preciza stadiul soluţionării notificării formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin adresa din 22 septembrie 2010, Municipiul Târgu Mureş prin Primar a arătat că Dispoziţia nr. 674 din 11 iunie 2003 emisă în baza legii speciale de reparaţie a fost atacată în instanţă, iar prin Sentinţa civilă nr. 134 din 19 ianuarie 2004 a Tribunalului Mureş, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 8533 din 28 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a dispus restituirea în natură, către recurenţi, a imobilului în litigiu, la dosar depunându-se şi hotărârile judecătoreşti menţionate.
Constatând că, din vina părţilor, după încetarea cauzei care a determinat suspendarea judecării recursului, pricina a rămas în nelucrare mai mult de un an, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 252 C. proc. civ., Înalta Curte va constata perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de reclamanţii G.F. şi G.M. împotriva Deciziei nr. 5/A din 6 martie 2000 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
← ICCJ. Decizia nr. 499/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4779/2010. Civil. Fond funciar. Contestaţie... → |
---|