ICCJ. Decizia nr. 4775/2010. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4775/2010
Dosar nr. 7816/111/2006
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 240/C din 19 iunie 2009, Tribunalul Bihor, secţia civilă, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "T." S.A, în numele Statului Român, în calitate de expropriator, în contradictoriu cu pârâta P.L.
A constatat că imobilul teren intravilan, în suprafaţă de 182 m.p., înscris în CF. aaa Oradea, cu nr. cadastral nou bbb/2, dezmembrat din nr. cadastral bbb, este afectat de construcţia liniei electrice transeuropene LE A 400 KV Oradea - Bekescsaba - stâlp 2.
A constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în vederea exproprierii pentru utilitate publică de interes naţional, stabilind cuantumul despăgubirilor la suma totală de 25.000 euro, plătibilă în lei la cursul oficial de schimb de la data plăţii efective şi care urmează a fi achitată pârâtei în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
A dispus punerea în posesie a reclamantei asupra imobilului, condiţionat de plata integrală şi prealabilă a despăgubirilor, precum şi intabularea dreptului de proprietate al statului în CF., cu titlu de expropriere.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin H.G. nr. 1.576 din 8 decembrie 2005, lucrarea de interes naţional "LEA 400 KV - Oradea - Bekescsaba" a fost declarată de utilitate publică, expropriator fiind Statul Român, prin Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "T." S.A
Reclamanta a notificat pârâta cu privire la propunerea de expropriere a suprafeţei necesare fundaţiei stâlpului nr. 2, în suprafaţă de 182 m.p. teren, iar aceasta din urmă nu a formulat întâmpinare.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, imobilul cu nr. cad. bbb Oradea este afectat în totalitate de zona de protecţie şi siguranţă, iar valoarea de circulaţie a terenului este de 70 euro/m.p.
Tribunalul a reţinut, faţă de dispoziţiile art. 21 din Legea energiei nr. 13/2007, că este posibilă exproprierea parţială a terenului, deoarece terenul afectat de fundaţia stâlpului 2 ocupă numai o suprafaţă de 182 m.p., care are valoarea de 12.740 euro.
Prin exproprierea suprafeţei de 182 m.p., terenul rămas nu devine extravilan, ci rămâne intravilan, pe care se poate construi, însă cu anumite restricţii.
A mai reţinut tribunalul, că întregul teren proprietatea reclamantei este afectat de zona de protecţie şi de siguranţă şi că se instituie anumite restricţii şi interdicţii proprietarului terenului, motiv pentru care, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, la despăgubirea totală, în valoare de 25.000 euro, se va avea în vedere şi acest prejudiciu.
Prin Decizia nr. 162/A/2009, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâta P.L., a schimbat în parte sentinţa şi a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma totală de 127.140 lei.
A respins ca nefondat apelul declarat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "T." SA.
Instanţa de apel a reţinut că, din analiza coroborată a rapoartelor de expertiză efectuate, a rezultat că imobilul cu nr. cadastral bbb Oradea, în suprafaţă totală de 1.942 m.p. teren, este afectat în cvasitotalitate de amplasarea stâlpului nr. 2, destinat construcţiei liniei electrice.
Este adevărat că suprafaţa efectivă ce se expropriază este în întindere de 182 m.p., pe care se amplasează fundaţia stâlpului, dar terenul nu mai poate fi folosit ca teren pentru construcţii, deoarece suprafaţa rămasă în afara zonelor de protecţie şi de siguranţă, la o distanţă de cel puţin 7 m de o parte şi de alta a zonei de siguranţă, este mult prea mică pentru a mai putea amplasa vreo construcţie.
Prin urmare, a reţinut instanţa de apel, prejudiciul pe care îl încearcă pârâta include şi diferenţa de valoare între terenul ce putea fi folosit pentru construcţii şi valoarea terenului rămas, ce nu poate fi folosit decât eventual ca teren agricol.
Valoarea prejudiciului actual este de 127.140 euro şi se compune din valoarea prejudiciului pentru 182 m.p. teren ce se expropriază şi 114.400 euro pentru suprafaţa de teren de 1760 m.p. care, în cazul în care ar fi putut fi exploatată pentru construcţii, ar fi avut o valoare de 70 euro/rap., dar care nu mai poate fi folosită decât ca teren agricol, valoarea fiind de 5 euro/m.p.
Instanţa de apel a mai reţinut că nu prezintă relevanţă apărările expropriatorului, care a susţinut că pe teren există un alt stâlp, ce deserveşte o altă linie electrică, deoarece acest stâlp urmează a fi desfiinţat, terenul pârâtei fiind afectat doar de linia LE A 400 KV.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice "T." SA.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia este nelegală.
Astfel, instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece obiectul cauzei îl constituie suprafaţa de teren de 182 m.p., iar pârâta P.L. nu a formulat nici un fel de pretenţii pe cale incidentală sau principală.
A mai arătat recurenta, că amplasarea construcţiilor în zona de siguranţă a liniilor electrice este reglementată de Legea energiei electrice şi Normele tehnice privind delimitarea zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, care nu stabilesc interdicţia de a construi în zona de siguranţă a unei linii electrice, ci doar efectuarea construcţiilor fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi de sistem.
Analiza de risc nu a avut în vedere faptul că terenul pârâtei este traversat şi în prezent de o linie electrică de 110KV, aparţinând unei alte persoane juridice, care împiedică construirea unei hale de către pârâtă, motiv pentru care s-au stabilit în mod eronat valoarea terenului expropriat şi prejudiciul cauzat proprietarului terenului.
Recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Instanţele de judecată au fost sesizate cu cererea expropriatorului Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "T." S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 21 şi urm. din Legea nr. 33/1994, prin care reclamanta a solicitat exproprierea terenului arabil extravilan în suprafaţă de 182 m.p., proprietatea pârâtei P.L., arătând că valoarea despăgubirilor este de 1.820 euro.
În cadrul procedurii prealabile exproprierii, conform înscrisurilor existente la dosar, pârâta nu a formulat întâmpinare, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, reclamanta a sesizat instanţa competentă.
Pe parcursul procedurii derulate în faţa instanţei de fond, pârâta a arătat că nu se opune exproprierii, dar contestă despăgubirile propuse (întâmpinarea depusă la prima instanţă).
Faţă de atitudinea procesuală a părţilor, aplicabile sunt dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, atunci când părţile se învoiesc cu privire la expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va stabili despăgubirea.
Prin urmare, faţă de temeiurile de drept invocate, instanţa de apel nu a acordat "plus petita", această critică formulată de recurenta-reclamantă fiind nefondată.
Fondate sunt, însă, criticile referitoare la stabilirea valorii despăgubirilor ce urmează a fi acordate pârâtei.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele produse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Aceasta înseamnă că stabilirea valorii reale a terenului presupune în primul rând stabilirea regimului juridic al imobilului, respectiv dacă este teren arabil sau construcţii, intravilan sau extravilan, dacă este afectat de sarcini sau servituţi, etc.
Or, o asemenea analiză nu a avut loc în cauză.
Reclamanta a susţinut prin cererea de chemare în judecată că terenul este arabil extravilan, iar pârâta, prin întâmpinare a susţinut că terenul este intravilan.
Din înscrisurile existente la dosar, respectiv extrasul de CF şi adresa Camerei Notarilor Publici Oradea, rezultă că terenul în litigiu este teren intravilan, situat în zona a III-a municipiului Oradea.
Cu toate acestea, nu a fost stabilit dacă imobilul supus exproprierii este arabil sau teren destinat construcţiilor, o asemenea examinare fiind cu atât mai necesară cu cât, potrivit extrasului de carte funciară, terenul ar fi fost dobândit de pârâtă în baza Legii nr. 18/1991.
Stabilirea categoriei de teren (arabil sau construcţii) prezintă importanţă pentru cauză şi datorită faptului că pârâta a susţinut că nu mai poate edifica hala industrială pe care o proiectase, iar instanţa de apel a reţinut că pârâta nu mai poate să-şi exploateze proprietatea ca teren pentru construcţii.
De asemenea, la stabilirea valorii despăgubirilor, nu s-a avut în vedere că şi la momentul declarării utilităţii publice în vederea exproprierii, terenul este afectat de sarcini şi servituţi.
Astfel, este de necontestat că terenul în discuţie este traversat şi în prezent de o linie electrică LE A 110 kV, care presupune, de asemenea, zone de protecţie şi siguranţă.
Deşi acest aspect a fost pus în discuţie de reclamantă şi deşi experţii au arătat că la stabilirea valorii despăgubirilor nu a fost avută în vederea linia electrică existentă, instanţele nu au dispus refacerea calculelor în funcţie şi de acest element.
Sub acest aspect, ar fi fost important de ştiut, în ipoteza în care s-ar stabili că terenul este teren destinat construcţiilor, dacă edificarea halei industriale este posibilă în condiţiile actualei afectaţiuni a terenului, traversat de LE A110 kV.
În al treilea rând, instanţa de apel a reţinut că vechea legislaţie şi actuala reglementare în domeniul energiei electrice prevăd că nu se pot construcţii şi clădiri în zona de siguranţă şi nici la o distanţă mai mică de 7 m de o parte şi de alta a zonei de siguranţă, iar acest lucru reprezintă o greşită aplicare a legii, respectiv a art. 39 alin. (1) lit. a) şi art. 46 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 13/2007.
Astfel, potrivit art. 39 alin. (1) lit. a) din Legea energiei electrice, pentru protecţia instalaţiilor de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice să efectueze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a instalaţiilor, fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi de sistem, iar potrivit art. 46 alin. (1) lit. a) din lege, pentru protejarea reţelelor electrice de distribuţie se interzice persoanelor fizice şi juridice să efectueze construcţii de orice fel în zona de siguranţă a reţelelor electrice de distribuţie, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuţie.
Prin urmare, în zona de siguranţă nu este interzis a se construi, dar efectuarea construcţiilor nu poate avea loc decât în condiţiile în care există un aviz de amplasament al operatorului, iar acest aspect era un element care trebuia avut în vedere la stabilirea valorii despăgubirii ce i se cuvine reclamantei.
Neanalizarea aspectelor menţionate duc la concluzia că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă, recursul declarat de reclamantă va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La rejudecare se vor administra toate probele necesare, inclusiv proba cu expertiză efectuată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru a se stabili dacă terenul în litigiu este teren arabil sau destinat construcţiilor, dacă existenţa liniei electrice 110 kV şi a spaţiilor de siguranţă prezente afectează valoarea reală a imobilului şi permite edificii cu regim special, cum ar fi o hală industrială, precum şi care este diferenţa dintre valoarea reală a terenului afectat de existenţa LE A 110 kV şi valoarea reală a terenului afectat de existenţa LE A 400 kV.
De asemenea, în ipoteza în care se va stabili că terenul în litigiu este teren destinat construcţiilor, la valoarea despăgubirilor se vor avea în vedere şi interdicţiile impuse persoanelor fizice şi juridice de Legea energiei electrice nr. 13/2007, respectiv de art. 39 şi 46 din lege, referitoare la necesitatea edificării construcţiilor doar în baza unui aviz de amplasament.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice T. S.A, reprezentată în instanţă de Sucursala de Transport Cluj, în numele Statului Român împotriva Deciziei nr. 162/A din 17 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4778/2010. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4442/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
