ICCJ. Decizia nr. 4898/2010. Civil
| Comentarii |
|
La data de 16 ianuarie 2007, P.C., P.G. și M.P.C., au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 645 din 14 decembrie 2006 a Consiliului Județean Dolj, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului Județean Dolj, solicitând restituirea în natură a suprafeței de teren de 6.789,75 m, situată în Craiova, str. Iancu J. nr. (fost) 10.
în motivarea contestației, reclamanții au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru terenul respectiv ce a aparținut autorilor lor - P.C. și P.A.
Terenul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar în prezent pe acesta se află amplasată casa de oaspeți (Vila J.), restul terenului fiind liber și nefolosit, astfel încât este posibilă restituirea lui în natură.
S-au depus la dosar, în copie, dispoziția contestată, referatul nr. 14.152 din 30 noiembrie 2006 întocmit de Consiliul Județean Dolj, certificatul de moștenitor nr. 76/2003, acte de stare civilă.
Pârâtul Consiliul Județean Dolj a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Dolj, față de dispozițiile Legii nr. 215/2001; pe fondul cauzei, s-a arătat că terenul solicitat nu poate fi restituit în natură, întregul imobil fiind inclus în domeniul public al județului Dolj, întrucât în clădire funcționează Centrul de Cooperare Europeană, iar terenul este afectat bunei funcționări a acestuia.
Prin cererea înregistrată sub nr. 833/63/2007, reclamanta P.I.F. a formulat contestație împotriva aceleiași Dispoziții nr. 645/2006 a Președintelui Consiliului Județean Dolj, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, arătând că aceasta a fost emisă pe baza unui referat greșit întocmit și că este posibilă restituirea parțială în natură a terenului, anume, porțiunea neafectată de detalii de urbanism.
Prin încheierea pronunțată în 20 februarie 2007, având în vedere faptul că ambele contestații vizează aceeași dispoziție emisă în baza Legii nr. 10/2001.
în cauză a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Consiliului Județean Dolj, intervenienta SC P.T. SA Craiova, care a arătat că este o societate pe acțiuni, al cărei unic acționar este Județul Dolj prin Consiliul Județean Dolj și că are în administrare bunuri imobile ce fac parte din domeniul public al județului.
La termenul din 2 octombrie 2007, reclamanții M.P.C., P.C. și P.G., și-au întregit contestația, chemând în judecată și pe SC P.T. SA Craiova solicitând obligarea acesteia, alături de ceilalți pârâți la restituirea în natură a terenului în suprafață de 6789,75 mp.
La termenul din 6 noiembrie 2007, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de SC P.T. SA Craiova, în interesul pârâtului Consiliul Județean Dolj, în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ.
La termenul din 11 decembrie 2007, s-a luat act de transmisiunea calității procesuale active de la reclamanta P.I.F., decedată în timpul procesului, la 27 noiembrie 2007, către moștenitoarea sa U.M.A., calitatea sa de succesoare fiind atestată prin certificatul de moștenitor nr. 84 din 7 decembrie 2007.
Prin Sentința civilă nr. 265 din 3 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj, secția civilă, s-au respins contestațiile conexe formulate de reclamanții P.C., P.G., M.P.C., U.M.A., împotriva Dispoziției nr. 645 din 14 decembrie 2006 a Consiliului Județean Dolj, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Dolj și Președintele Consiliului Județean Dolj.
S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenita SC P.T. SA Craiova.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin Dispoziția nr. 645 din 14 decembrie 2006, emisă de Președintele Consiliului Județean Dolj, în baza Legii nr. 10/2001, s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri acordate în condițiile Legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de 6789,75 mp, situat în Craiova, str. I.J. nr. (fost) 10, pentru notificatorii P.C., P.I.F., P.G. și P.T., prin moștenitor M.P.C.
în referatul ce a stat la baza acestei dispoziții, s-a arătat că terenul notificat a aparținut autorilor notificatorilor, P.C. și P.A., că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950 și că din suprafața de teren inițială de 8.930 mp, foștii proprietari au vândut mai multe parcele de teren, rămânându-le în proprietate la momentul naționalizării o suprafață de 6.789,75 mp; actualmente, pe terenul notificat se află amplasată casa (Vila J.), fosta Casă de Oaspeți J., aflată în domeniul public al județului Dolj în administrarea Consiliului Județean Dolj, potrivit H.G. nr. 965/2002 și potrivit H.G. nr. 346/1999.
în același referat, s-a consemnat că pe terenul aferent vilei, nu se află nicio construcție care să fi aparținut autorilor notificatorilor, întrucât Casa J. a fost edificată după naționalizare, însă terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de construcții afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, căi de acces, centrală termică, destinate uzului public; s-a apreciat în cuprinsul aceluiași referat că în absența terenului aferent, Vila J., în prezent Centrul de Cooperare Europeană, nu și-ar mai justifica existența și ar rămâne fără căi de acces, fiind amplasată în mijlocul terenului.
Față de probele administrate în cauză, Tribunalul a apreciat că poziția contestată este temeinică și legală, iar terenul solicitat în baza Legii nr. 10/2001 nu este susceptibil de restituire în natură.
Un prim aspect analizat de Tribunal l-a constituit identificarea terenului ce a aparținut autorilor reclamanților și care a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950.
Astfel, s-a reținut că nu există nicio dovadă directă a suprafeței de teren preluată de la P.C. în anul 1950, și, în lipsa unor schițe care să cuprindă puncte certe de reper, reclamanții nu au suport probator să pretindă identificarea în teren a unei suprafețe de exact 6.789,75 mp.
Tribunalul a apreciat că suprafața de teren de 2.775,29 mp, identificată prin expertiză ca aparținând autorilor reclamanților, nu poate fi restituită în natură, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora "în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent".
De asemenea, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 10 alin. (2) din aceeași lege, potrivit cărora "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc echivalent".
în speță, s-a constatat că pe terenul preluat de la autorii reclamanților, în suprafață de 2.775,29 mp a fost edificată construcția afectată Centrului de Cooperare Europeană, terenul fiind inclus domeniul public al Județului Dolj și aflat în administrarea Consiliului Județean Dolj.
Cu ocazia cercetării la fața locului, instanța a constatat că întregul teren de 2.775,29 mp este afectat normalei utilizări a construcției principale de pe acesta, aleile betonate și parcelele de spațiu (parc) formând un tot unitar cu construcția și având regimul juridic de teren aferent al clădirii.
Chiar și în situația pur ipotetică în care s-ar lua în considerare, soluționarea cauzei, parcelele S3, de 1.131,01 mp și S4, de 1.292,12 mp, evidențiate în expertiza extrajudiciară, acestea nu ar putea fi restituite în natură reclamanților, ele reprezentând o zonă verde, un parc cu copaci ce au un diametru și o înălțime considerabile, întretăiați de alei betonate, care au același regim de teren aferent clădirii, aspect reținut de prima instanță cu ocazia cercetării la fața locului.
Faptul că este vorba despre o suprafață mare de teren nu are relevanță din punct de vedere al regimului său și al destinației, față de configurația și amplasamentul său, el neputând avea o altă calificare juridică decât cea de teren aferent "Vilei J.".
De asemenea, întregul perimetru evidențiat prin culoarea roșie în expertiza extrajudiciară, reprezintă o figură geometrică neregulată, rezultat al unei determinări forțate a unei suprafețe de teren pe care reclamanții o pretind în natură; individualizarea terenului respectiv contravine întregii ambianțe urbanistice a zonei, iar dezmembrarea spațiului verde aferent construcției în care funcționează Centrul Cooperare Europeană ar nesocoti însuși amplasamentul terenului respectiv care, în maniera în care este încadrat de terenurile invocate, este destinat să fie teren aferent, iar nu o proprietate de sine-stătătoare, nefiind aliniat la vreuna din străzile din zonă.
Față de cele expuse, s-a reținut netemeinicia contestațiilor conexate, contestații ce au fost respinse ca neîntemeiate.
împotriva acestei sentințe, au declarat apel în termen legal, reclamanții M.P.C. și U.M.A., considerând-o ca nelegală și netemeinică pentru cele dezvoltate în conținutul motivelor de apel.
Apelanții reclamanți P.C. și P.G., care, de asemenea, au promovat calea de atac, nu au depus motive de apel, astfel că, apelul acestora a fost examinat prin prisma dispozițiilor ar. 292 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, pe baza susținerilor invocate în fața primei instanțe.
Prin Decizia civilă nr. 333 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul reclamanților a fost respins ca nefondat.
în ședința publică din 25 februarie 2009, instanța de apel în temeiul dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ. a apreciat că se impune efectuarea în cauză a unei contraexpertize care să răspundă la obiectivele formulate de apelanta reclamantă moștenitoare U.M.A., în fața primei instanțe și atașate la fila 278 dosar, respectiv identificarea terenului de 6.789,75 mp, pentru care Consiliul Județean Dolj a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin Dispoziția nr. 645 din 14 decembrie 2006; identificarea eventualelor construcții sau utilități aflate pe terenul în litigiu; identificarea posibilităților de acces la acest teren de la calea publică; stabilirea suprafeței libere, neafectate de construcții sau utilități, care poate fi restituită în natură reclamanților.
Lucrarea a fost efectuată de 3 experți care au răspuns și obiecțiunilor formulate și încuviințate apelanților.
Pentru a decide în sensul respingerii căii de atac, Curtea de Apel a reținut că prin dispozițiile art. l alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 9,art. 11 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor care intră sub incidența acestei legi, art. 1 alin. (2) din acest act normativ prevăzând că, numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
în cauza de față, s-a constatat că reclamanții au învestit instanța cu contestație împotriva Dispoziției nr. 645 din 14 decembrie 2006, emisă de Președintele Consiliului Județean Dolj în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, respectiv despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de 6.789,75 mp, situat în Craiova, str. T.J., nr. 10 în favoarea persoanelor îndreptățite, respectiv a notificatorilor P.C., P.I.F. (actualmente, prin moștenitor U.M.A.P.G. și P.T., prin moștenitor M.P.C.
în referatul ce a stat la baza emiterii acestei dispoziții s-a reținut că terenul sus-menționat a aparținut autorilor notificatorilor, P.C. și P.A. și a fost preluat în baza Decretului nr. 92/1950, iar în prezent, pe acest teren se află amplasată casa (Vila J.), fostă Casa de Oaspeți J., aflată în domeniul public al județului Dolj și în administrarea Consiliului județul Dolj, conform H.G. nr. 965/2002 și H.G. nr. 346/1999.
în același referat s-a menționat, aspect necontestat de reclamanți, că pe terenul aferent vilei nu se află nicio construcție care să fi aparținut autorilor lor, Casa J. fiind edificată după naționalizare.
Prin dispoziția contestată de reclamanți, Președintele județul Dolj, a reținut că terenul menționat nu poate fi restituit în natură, întrucât este ocupat de construcții afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, căi de acces, centrală termică, destinate uzului public și că în absența terenului aferent, Vila J., în care funcționează în prezent Centrul de Cooperare Europeană, nu și-ar mai justifica existența și ar rămâne fără căi de acces, întrucât este amplasată în mijlocul terenului.
Ansamblul probatoriului administrat în cauză atât în fața instanței de fond (constând în expertiza întocmită și cercetarea la fața locului efectuată de instanță, contraexpertiza întocmită în calea devolutivă de atac a apelului, precum și actele depuse la dosar), a condus instanța de apel la concluzia că prin soluția pronunțată de prima instanță, s-a apreciat în mod corect că terenul solicitat de reclamanți, în suprafață de 6.789,75 mp, nu poate fi restituit în natură.
Curtea de Apel a statuat că îndreptățirea apelanților reclamanți de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu privire la acest teren, în suprafața menționată, a fost stabilită prin dispoziția contestată și ca atare, aspectele ce trebuie rezolvate în prezenta cauză vizează numai modalitatea concretă în care acest teren este susceptibil de restituire, situație în care sunt irelevante și lipsite de finalitate juridică aprecierile făcute de instanța de fond cu privire la altă suprafață decât cea reținută prin dispoziție.
Examinându-se pricina în fond, Curtea de Apel a constatat că, prin contraexpertiza efectuată în apel, experții au concluzionat că din măsurători, reiese o suprafață de 6.852 mp, iar din calculul prezentat în poziția contestată, aceasta este de 6.789,75 mp.
Aceiași experți au arătat că pe acest teren sunt edificate mai multe construcții, rețele și utilități, respectiv :
- C1 cu suprafața construită la sol de 401 mp, având destinația locuință de protocol (în prezent, afectată Centrului de Cooperare Europeană);
- C2 cu suprafața construită la sol de 25 mp, având destinația de punct termic;
- C3 platforma betonată alăturat de construcția C1, cu destinația de terasă descoperită, cu suprafața de 96 mp;
- C4 clădire Hotel P.T. - parțial - cu suprafața de 269 mp.
în plus, au mai fost identificate și alte amenajări, astfel:
- platforma betonată din jurul clădirii Hotelului P. între str. B. și gardul de cărămidă amintit în alineatul precedent, cu zone verzi la S și E de clădirea hotelului;
- un bazin îngropat - bazin 1 pe planul de situație anexa 3; o rețea de canalizare pe traseul punctelor 67-50-51;
- conducte alimentare cu apă, pe traseul punctelor 56-55-57, 55- 70-69-68-bazin 1;
- rețele electrice subterane pe traseul aleilor de beton și de la acestea către clădirile existente; rețea de gaze exterioară, cu trasee care nu afectează terenul, detalii pe planul de situații anexa 4.
Experții au concluzionat că suprafața liberă ce se poate restitui în natură este de 3.076 mp, fiind reprezentată de conturul punctelor 61-59-58-2-35-12-62-15-16-17-18-19-20-21-61 pe planul de situație din anexa 5.
Totodată, au arătat că accesul de la calea publică spre terenul liber astfel menționat se face de la str. M.V. pe aleea din partea de Vest a terenului, care este fosta stradă I.J., alee care a fost introdusă în domeniul public, dar și dinspre str. M.V. pe aleea de acces determinată de traseul punctelor A și B, zonă, de asemenea, introdusă în domeniul public și reprezentată pe planul de situație anexa 5.
Or, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (respectiv străzi, parcări, trotuare), existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate de mare calibru).
Instanța de apel a a precizat însă că prin lucrarea menționată, experții au delimitat în mod forțat, artificial, terenul ce ar putea fi restituit în natură, fără a ține scama că nu există căi de acces la acesta, că este teren aferent clădirii în care funcționează Centrul de Cooperare Europeană, precum și de faptul că individualizarea unei asemenea suprafețe de teren ar contraveni întregii ambianțe urbanistice a zonei.
în acest sens, s-a mai constatat că experții desemnați în cauză, prin concluziile formulate, au propus instituirea unei căi de acces la acest teren prin crearea unei servituți de trecere aparținând domeniului public al județului Dolj, ceea ce este vădit nelegal, a apreciat instanța de apel.
Probatoriul administrat a relevat că acest teren face parte structural din perimetrul unui ansamblu, fiind amenajat ca spațiu verde, un parc cu copaci ce au un diametru și o înălțime considerabile, întretăiat de alei betonate, fiind absolut necesar pentru buna utilizare a edificiului principal de pe acesta, ținând de standardul obligatoriu sau cel puțin obișnuit pentru destinația sa, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar, iar parcelele de spațiu verde au regimul de teren aferent clădirii, formează un tot unitar cu construcția.
Ca atare, suprafața de teren preluată abuziv de stat, nu poate fi restituită decât prin echivalent, deoarece, în caz contrar, față de amplasamentul acestui teren, ar fi încălcată finalitatea reparatorie a Legii nr. 10/2001 care nu poate consta în ruperea justului echilibru dintre interesele individuale ale proprietarilor deposedați abuziv și interesele generale ale societății și crearea de noi conflicte sociale între aceștia.
în consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelurile declarate de reclamanți au fost respinse ca nefondate.
în termen legal, împotriva acestei decizii, au promovat recurs reclamanții U.M.A. și M.P.C., fiecare formulând motive de recurs proprii, întemeiate pe ipoteza de nelegalitate reglementată de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă, acestea vor fi analizate împreună, dată fiind comunitatea de interese procesuale ale celor doi reclamanți.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au susținut în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept incidente, ignorând prioritatea restituirii în natură, tip de măsură reparatorie, ce era posibil, astfel cum experții au concluzionat.
Recurenții învederează că nelegal Curtea de Apel a apreciat că experții au delimitat în mod forțat terenul ce ar putea fi restituit în natură de restul terenului.
Suprafață totală a terenului pentru a cărui restituire s-a formulat notificare este de 6789,86 mp, din care, conform expertizei efectuate în apel, se poate restitui în natură mai puțin de jumătate, respectiv, o suprafață de 3.076 mp, în timp ce restul de 3.713 mp vor rămâne în folosința S.C. P.T. S.A., pentru buna utilizare a edificiului principal, Centul de Cooperare Europeană, construcție ridicată după preluarea proprietății autorilor lor.
Pentru a propune spre restituire în natură suprafața de teren menționată, experții au avut în vedere dispozițiile legale, ținând seama de utilitățile existente, de accesul la clădirea principală și la aceste utilități, care pot avea loc în condiții optime direct de la calea publică.
Au fost avute în vedere și asigurarea accesului unor mijloace de transport în vederea circulației, aprovizionării clădirii principale, agrementului, precum și faptul că suprafața liberă nu este afectată de detalii de sistematizare și nu servește normalei utilizări a construcțiilor existente.
Pe de altă parte, zonele amenajate ca spațiu verde cu destinație de parc, respectiv de utilitate publică, sunt determinate prin lege și sunt destinate accesului publicului, cerință pe care "zona verde din strada J. nr. 10 nu o îndeplinește.
Terenul a cărui restituire în natură se refuză nu a avut niciodată funcțiunea de "parc", el reprezentând la momentul preluării, curtea casei autorilor reclamanților în care nu a avut acces decât familia P.
După naționalizare, întreaga suprafață a fost folosită continuu de structurile comuniste, iar după 1990 de Consiliul Județean și niciodată accesul persoanelor particulare nu a fost permis.
Legea nr. 10/2001 consacră interdicții cu privire la restituirea în natură, însă, acestea nu sunt incidente în speță, sens în care recurenții invocă argumente de jurisprudență a înaltei Curți, exemplificându-se restituirea în natură a unor terenuri ce făceau parte din zona de protecție a râurilor, cu obligația respectării regimului juridic special de exploatare a acestora.
Recurentul M.P.C. a învederat că principala problemă ce trebuie dezlegată în recurs este aceea dacă suprafața de teren în litigiu este sau nu susceptibilă de restituire în natură.
Experții desemnați de instanța de apel au concluzionat că suprafața liberă care se poate restitui în natură este de 3.076 mp, precum și că, se poate avea acces de la calea publică spre terenul liber.
Cu toate acestea, Curtea de Apel a infirmat aceste concluzii și a respins solicitarea de restituire în natură.
Recurentul susține că soluția instanței de apel contrazice atât conținutul raportului de expertiză întocmit de experți, cât și prevederile legale incidente în cauză.
Or, suprafața de teren identificată de cei trei experți este liberă în sensul Legii nr. 10/2001, astfel încât putea fi restituită în natură, întrucât nu este ocupată de nicio construcție.
Pe de altă parte, faptul ca pe acest teren există vegetație (iarbă, copaci), nu reprezintă un impediment legal pentru restituirea în natură a terenului, având în vedere că măsura restituirii în natură nu este expres înlăturată printr-o dispoziție specială a legii, într-o astfel de situație, după cum principiul restituirii în natură nu este înlăturat nici în celelalte situații reținute de instanța de apel ca fiind impedimente la restituirea în natură.
Astfel, faptul că pe suprafața liberă, identificată ca atare de experți, există alei sau conducte de alimentare cu apă și rețele electrice subterane, nu reprezintă un motiv legal de refuz al restituirii în natură, pentru că Legea nr. 10/2001 prevede că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent doar pentru terenurile construite sau afectate de amenajări de utilitate publică.
Deși instanța de apel a pornit de la această premisă corecția, a aplicat acest principiu la o situație de fapt greșit stabilită, considerând că pe suprafața liberă identificată de experți în lucrarea comună, se află " .. străzi, parcări, trotuare.. conducte de alimentare cu apă, gaze, electricitate de mare calibru."
Starea de fapt este eronat reținută, având în vedere că pe suprafața liberă identificată de experți nu se află nici străzi, nici parcări, nici trotuare și nici amenajări de utilitate publică, astfel cum sunt definite de prevederile legale.
Astfel, pe respectiva suprafață de teren identificată ca teren de către experți, nu se află decât niște conducte de alimentare cu apă și rețele electrice subterane care sunt destinate strict pentru desenarea complexului de clădiri respectiv (Hotel P. și Casa J.), și nu aparțin Regiilor furnizoare de utilități ale Primăriei (fila 4 din raportul de expertiza întocmit în apel).
Totodată, în același raport de expertiză se arată că: "în situația în care instanța decide restituirea terenului în natură, utilitățile existente nu constituie un impediment, în sensul că acestea pot fi orientate în sensul de a se racorda direct dinspre str. B., pentru clădirea P.T. și dinspre str. M. V. pe aleea de acces fostă str. I.J., pentru Casa J. ."
Recurentul susține că aceste utilități existente pe teren nu pot fi încadrate în sintagma "amenajări de utilitate publică" întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, "dreptul de proprietate publică aparține ... unităților administrativ teritoriale asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public."
în concluzie, pentru ca rețelele de alimentare cu apă, cele electrice sau aleile aflate pe terenul în litigiu să fie de uz sau de interes public, acestea trebuie să facă parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, adică, din domeniul public al mun. Craiova.
Recurentul invocă în sprijinul aceleiași susțineri și dispozițiile art. 3 alin. (4) din același act normativ, care prevăd că domeniul public al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din Anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărârea Consiliului Local.
Analizând conținutul punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998, se poate constata faptul că niciuna din utilitățile menționate mai sus nu se încadrează în cuprinsul acesteia și, mai mult decât atât, nu exista nici o hotărâre a Consiliului Local prin care acestea să fie declarate de uz sau de interes public.
Și concluzia instanței de apel referitoare la faptul ca o suprafață de teren de peste 3.000 mp aferentă clădirii în care funcționează Centrul de Cooperare Europeană, este absolut necesară pentru buna utilizare a edificiului, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar, este total surprinzătoare.
Or, construcția menționată are deja un teren aferent, altul decât cel identificat în lucrarea comună întocmită de experți în apel, ca reprezentând suprafața liberă ce poate fi restituită în natură.
Mai mult decât atât, este absurd a se considera că o suprafață de peste 3.000 mp reprezintă "suprafața aferentă" unei construcții.
Raționamentul instanței este greșit nu numai cu privire la suprafața pe care ar putea-o avea terenul aferent unei construcții sau cu privire la noțiunea de teren aferent și absolut necesar pentru buna utilizare a unei construcții, ci și cu privire la aplicarea legii.
Pe de altă parte, noțiunea de teren aferent unei construcții nu este identică celei de teren construit, doar în cea din urmă situație măsura restituirii în natură fiind expres înlăturată de la aplicare.
Ca urmare, și în acest caz instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii.
Tot contrar normelor legale, instanța de apel a reținut că nu există căi de acces spre suprafața liberă identificată de experți în lucrarea comună.
Acest teren are acces la calea publică, astfel cum se menționează în raportul de expertiză întocmit în apel, în următorii termeni: "accesul la calea publică spre terenul liber astfel menționat se face de la str. M.V. pe aleea de la vest de acest teren care este fosta str. I. J., alee care a fost introdusă în domeniul public și dinspre str. M.V. pe aleea de acces determinată de traseul punctelor A și B, zonă introdusă, de asemenea, în domeniul public."
Or, faptul că accesul la această suprafață liberă se face din domeniul public, nu poate reprezenta un impediment legal al restituirii în natură, astfel cum a statuat instanța de apel.
Accesul se face din domeniul public deoarece terenul în litigiu are deschidere propriu-zisă la calea publică, întrucât se învecinează cu aleea (fostă str.) l.J.
Ca urmare, suprafața în litigiu nu are caracter de loc înfundat astfel cum în mod eronat a reținut instanța de apel care face vorbire în considerentele deciziei de o așa-zisă propunere făcută de experți pentru crearea unei servituți de trecere.
Chiar și în ipoteza în care acestei suprafețe libere identificate de experți i s-ar stabili în mod legal caracterul de loc înfundat, nici această situație nu ar reprezenta un impediment de la restituirea în natură, cum greșit a stabilit Curtea de Apel.
Recursurile formulate sunt fondate, pentru considerentele ce urmează:
Obiectul principal al criticilor formulate în recurs este suprafața de teren de 3.076 mp teren situat la adresa în litigiu, care nu a fost restituită în natură reclamanților, instanța de apel confirmând existența unor impedimente legale la măsura reparatorie reglementată cu titlu de principiu în legea specială prin dispozițiile art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 (restituire în natură), menținându-se prin urmare, propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent — despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății acestora pentru imobilele preluate abuziv de stat, Titlul VII din Legea nr 247/2005, pentru întreaga suprafață de 6.789,75 mp ce a format obiectul notificării formulate de reclamanți.
Deși recurentul M.P.C. indică în preambulul motivelor sale de recurs și ipotezele de nelegalitate descrise de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., pe lângă cea prevăzută de art 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că nu au fost dezvoltate critici concrete care să le susțină, astfel că, invocarea acestora rămâne una formală, motiv pentru care, ambele recursuri vor fi analizate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ipoteză invocată de ambii recurenți.
Astfel, obiectul notificării reclamanților l-a constituit retrocedarea suprafeței de teren ce a fost preluată autorilor lor în baza Decretului nr. 92/1950, suprafață identificată în raport de vecinătățile indicate în cuprinsul actului de vânzare cumpărare de care s-au prevalat în dovedirea dreptului de proprietate, astfel că, intimatul Consiliul Județean Dolj s-a raportat la o suprafață de 6.789,75 mp teren (la origini, terenul având o suprafață de 8.930 mp din care autorii reclamanților au vândut o parte înainte de naționalizare, iar reclamanții - o suprafață de 679 mp redobândită în proprietate, înstrăinare ce a operat în 2002).
Corect a stabilit instanța de apel că această întindere a dreptului de proprietate este cea de referință, fiind lipsite de relevanță evaluările primei instanțe asupra acestui aspect, cu atât mai mult cu cât tribunalul, reținând o suprafață mai mică (2.775,29 mp), le-a agravat reclamanților situația în propria cale de atac (contestație promovată în condițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001), limitându-le un drept deja câștigat; în mod similar, se impune aceeași soluție și cu privire la suprafața de teren de 6.8 52 mp determinată de experți din măsurători (mai mare decât cea reținută prin dispoziția contestată), întrucât prin contestația cu care prima instanță a fost învestită nu a fost valorificat un atare motiv de netemeinicie a dispoziției atacate (recunoașterea întinderii dreptului pentru o suprafață mai mică decât cea reală).
Imobilul, pe care se afla edificată și o construcție (în prezent, demolată), a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950, astfel că, regulile de soluționare a raportului de restituire sunt cele înscrise în prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, text la care în mod corect ambele instanțe s-au raportat.
Din contraexpertiza efectuată în calea de atac, Curtea de Apel a reținut că pe terenul solicitat spre restituire se găsește edificată o construcție, Vila J., afectată Centrului de Cooperare Europeană, iar terenul identificat de experți ca fiind liber, în sensul Legii nr. 10/2001 nu este susceptibil de retrocedare, instanța identificând mai multe impedimente la măsura restituirii în natură.
Astfel, s-a reținut că terenul propus de experți spre restituire în natură a fost delimitat artificial, forțat și are un contur neregulat, iar existența pe această suprafață de 3.076 mp a unor rețele de canalizare, gaze și electricitate de mare calibru, îl indisponibilizează de la măsura restituirii.
în plus, Curtea de Apel a mai reținut că experții ar fi propus instituirea unei căi de acces la acest teren prin crearea unei servituți de trecere, aparținând domeniului public la Județului Dolj, ceea ce este nelegal.
Totodată, s-a apreciat că, în mod structural, terenul face parte din perimetrul unui ansamblu, fiind amenajat ca spațiu verde, reprezentat de un parc cu copaci cu vârstă considerabilă, întretăiat de alei betonate, teren ce este absolut necesar pentru buna utilizare a edificiului principal, necesitate ce ține de standardul obligatoriu și obișnuit pentru o atare destinație, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj suplimentar, iar parcelele de spațiu verde au regimul de teren aferent clădirii, formând un tot unitar cu construcția.
Câtă vreme restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de stat reprezintă regula prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar măsurile reparatorii prin echivalent, subsidiarul (ce operează doar în cazul imposibilității restituirii în natură), înlăturarea măsurii restituirii în natură nu poate fi decât efectul valorificării impedimentelor legale prevăzute prin dispozițiile exprese ale actului normativ reparatoriu.
Or, instanța de apel, fără a indica normele incidente, a înlăturat de la reparația în natură o suprafață de teren de un perimetru considerabil (3.076 mp), reținând o indisponibilitate totală a acestuia, unele dintre interdicții neregăsindu-se consacrate cu acest titlu în legea specială.
Pe de altă parte, alte impedimente, care aveau aptitudinea de a infirma vocația concretă a reclamanților la restituirea în natură (anume, existența unor conducte subterane de apă și rețea electrică subterană, nu și de gaze - fila 156 și 161 dosar apel) au fost calificate ca atare — amenajări de utilitate publică, fără raportarea necesară la actele normative speciale în materie - Legea nr. 241/2006, Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare sau Legea nr. 13/2007, Legea energiei electrice, și s-a omis a se determina regimul juridic aplicabil acestora.
Demersul era necesar, întrucât experții au stabilit, pe baza studiului rețelelor edilitare, că acestea deservesc strict complexul de clădiri din perimetrul respectiv - Casa J. și Hotelul P. (administrat de intervenienta accesorie SC P.T. SA Craiova), și că ele nu aparțin Regiilor furnizoare de utilități ale Primăriei Craiova, situație în care nu ar putea fi calificate drept amenajări de utilitate publică, fiind posibil ca ele să reprezinte branșamentele sau racordurile ce aparțin unui proprietar determinat, caz în care, schimbarea traseului lor, pe cheltuiala beneficiarului, ar fi posibilă, astfel cum au opinat și experții (fila 156 dosar apel).
Prin urmare, pentru stabilirea unei situații de fapt fidele realității, instanța de apel, pentru a confirma incidența art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, era ținută să lămurească aceste chestiuni, iar înlăturarea punctului de vedere al experților putea opera doar în mod argumentat, prin demonstrarea concluziei, care doar a fost enunțată, și anume, utilitatea publică a acelor amenajări subterane, sens în care se putea solicita punctul de vedere al Regiilor autonome locale care gestionează distribuirea apei și a energiei electrice în zonă, după care era posibilă dispunerea unei completări a raportului de contraexpertiză, dacă s-ar fi dovedit util, avându-se în vedere planurile acestor rețele puse la dispoziție de Primăria municipiului Craiova.
Dacă aceste amenajări nu pot primi calificarea legală de utilitate publică (și, per a contrario, ar fi de interes privat), în raport de legile cadru în fiecare dintre aceste domenii, dar și având în vedere Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 253/2007), restituirea în natură a terenului identificat de experți ca suprafață liberă, 3.076 mp, se impune ca măsură reparatorie prioritară prevăzută de Legea nr. 10/2001, în baza art. 10 alin. (1) teza I rap. la art. 1 alin. (1) din lege.
Per a contrario, dacă aceste amenajări se vor dovedi a fi de utilitate publică, va fi necesară completarea raportului de contraexpertiză pentru stabilirea, în aceste condiții, a suprafeței de teren libere, adică din cea de 3.076 mp se va deduce suprafața afectată traseului acestor presupuse amenajări de utilitate publică, restituirea în natură urmând să opereze pentru această diferență ce va fi stabilită de experți (art. 10 alin. (1) teza II), întrucât nu pot fi identificate alte impedimente legale incidente în cauză, la restituirea în natură, cu circumstanțierea ce se va arăta (referitoare la noțiunea de "teren aferent").
Instanța de apel a mai reținut că experții ar fi propus stabilirea unei servituți de trecere pe domeniul public în cazul în care s-ar fi dispus restituirea în natură a suprafeței în discuție.
Chiar reală de ar fi, astfel cum corect susține recurentul M.P.C., identificarea unei suprafețe libere având caracterul de loc înfundat, nu este consacrată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 drept cauză a imposibilității restituirii în natură; dimpotrivă, conform art. 10 alin. (2) teza a II-a din Lege, existența unei servituți legale pe un teren solicitat spre restituire în natură constituie un atare impediment, așadar, în cazul în care terenul în discuție ar fi fondul aservit, iar nu ca în situația descrisă de instanța de apel (contrară realității, de altfel), când imobilul susceptibil de restituire, ar fi fondul dominant.
Conform art. 617, 618 C. civ., servitutea de trecere, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate reprezintă o sarcină impusă fondului aservit pentru uzul și utilitatea fondului dominant, în această materie noțiunea de fond dominant, presupunând a se constata că acesta reprezintă un loc înfundat, respectiv că titularul său nu are posibilitatea unui alt acces la calea publică, decât impunând această sarcină fondului aservit, cu care acesta se învecinează, fond aservit care, în mod necesar, are acces la calea publică.
Or, această situație nu se verifică în cauză pentru a se reține incidența art. 10 alin. (2), așa cum s-a indicat deja.
Pe de altă parte, contrar celor reținute de Curtea de Apel, stabilirea unei servituți (de trecere, în acest caz) pe un teren proprietate publică, nu este interzisă de lege, întrucât art. 13 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, prevede:
"(1) Servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.
(2) Servituțile valabil constituite anterior intrării bunului în domeniul public se mențin în condițiile prevăzute la alin. (1)."
în ce privește cel din urmă impediment reținut de instanța de apel, înalta Curte constată, din nou, că nici acesta nu are corespondent în dispozițiile legale.
Deși se reține că terenul face parte dintr-un ansamblu care are anumite standarde de destinație (fiind afectat Centrului de Cooperare Europeană), fără a preciza presupusa sursa legală sau cutumiară a acestor standarde, fiind amenajat cu vegetație semnificativă și alei, instanța stabilește o triplă valență acestei constatări: că terenul este absolut necesar utilizării normale a construcției potrivit destinației sale, că acesta ar fi teren aferent construcției, dar și că este o amenajare de utilitate publică, anume, parc, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Niciuna dintre aceste concluzii, nu se verifică.
Astfel, dispozițiile art. 10 nu stabilesc asemenea reguli prohibitive pentru restituirea în natură, în cauză fiind necesar și suficient a se stabili și determina întinderea suprafeței de teren aferent, astfel cum acesta a fost explicitat recent prin H.G. nr. 923/2010 de modificare și completare a dispozițiilor H.G. nr. 250/2007 (potrivit art. 7.3 adăugat prin această Hotărâre).
Noțiunea de "teren aferent", astfel cum este definită prin normele invocate, privește destinația normală și terenul necesar unei bune utilizări a unei construcții.
Or, necesar reprezintă mai puțin decât util, și, în orice caz, este exclus a fi voluptoriu, astfel cum instanța de apel a stabilit.
Având în vedere că soluția ce se impune în cauză este cea de casare cu trimitere spre rejudecare, cu ocazia completării raportului de contraexpertiză, se va solicita celor trei experți și determinarea terenului aferent, astfel cum el este definit de art. 7.3 din H.G. nr. 253/2007, text introdus prin H.G. nr. 923/2010.
în sfârșit, calificarea suprafeței de teren de 3.076 mp ca având destinația de parc, exced chiar apărărilor intimatului cauzei, iar pe de altă parte noțiunea de amenajare de utilitate publică (ca parc) și cea de teren aferent se exclud în mod egal; calificarea acestui teren ca parc nu poate intra în discuție, dat fiind că parcul reprezintă o suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement, printr-un act al administrației locale.
Or, în cauză, o asemenea susținere nu a fost făcută, iar "spațiul verde" respectiv este destinat utilizării celor care au acces la construcția folosită potrivit afectațiunii stabilite de Consiliul Județean Dolj (Centrul de Cooperare Europeană).
Având în vedere cele anterior expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au admis recursurile și, dat fiind că înalta Curte, conform art. 314 C. proc. civ., hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite, a casat decizia recurată și, în baza art. 313 C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamanții M.P.C. și U.M.A.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4891/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5221/2010. Civil → |
|---|
