ICCJ. Decizia nr. 4977/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 februarie 2010 sub nr. 956/1/2010, contestatorul A.A.E. a solicitat instanței ca, în baza art. 318 C. proc. civ., să se dispună admiterea contestației în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 257 din 21 ianuarie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție și, pe cale de consecință, admiterea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 120 A din 23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, desființarea hotărârii atacate, respingerea apelului formulat de intimata-reclamantă Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, precum și a excepției de necompetență materială absolută a soluționării cauzei în primă instanță de către Tribunalul București, invocată din oficiu de Curtea de Apel București, și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul București, pentru următoarele motive:
Conform prevederilor art. 318 C. proc. civ., "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Potrivit Deciziei nr. 33/2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, "Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială."
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Contestația în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 318 C. proc. civ. deoarece s-a apreciat că decizia nr. 257 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție este rezultatul unei greșeli materiale, în calificarea naturii dreptului și a obiectului litigiului.
înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, în speță, Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București nu este persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, ci un terț reclamant.
Contestatorul apreciază că, prin promovarea acțiunii de față, terțul reclamant tinde la realizarea unui folos patrimonial în favoarea sa, deci stabilirea competenței de prima instanță în soluționarea litigiului de față trebuia să aibă în vedere criteriul valoric, așa cum este reglementat de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., situație în care competența materială de soluționare a litigiului în primă instanță revine Tribunalului București.
Mai mult, acțiunea terțului reclamant Direcția Generală pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București poartă direct asupra unui drept subiectiv patrimonial al acestuia, anume asupra terenului situat în București, str. C. fosta parcela X, sector 2, în suprafață de 207,90 m.p., aflat în incinta G. nr. 256, cumpărat de Consiliul Local al sectorului 2 București prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu contestatorul A.A.E. și autentificat sub nr. 46 din 1 noiembrie 2007 de BNPA N.B. și B.D. și în a cărui subordonare terțul reclamant își desfășoară activitatea.
Or, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și efectuării plății prețului, terenul a intrat în patrimoniul Consiliul Local al sectorului 2 București și, implicit, al Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar Sector 2 București, instituție creată de Consiliu și subordonată acestuia.
Ca atare, se poate afirma fără putință de tăgadă că dreptul protejat în instanță de intimata-reclamantă este un drept subiectiv care a transferat caracterul său patrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul fiind evaluabil în bani, în mod corect a fost soluționat de Tribunalul București ca primă instanță.
Analizând contestația în anulare formulată, înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Greșelile materiale, pentru care art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare, reprezintă greșeli materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului cauzei.
Asemenea greșeli sunt cele de fapt, comise de instanță prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției și nicidecum eventuale greșeli de judecată, deoarece contestația în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că judecata pe fond nu a fost bine realizată.
Prin urmare, invocarea faptului că decizia contestată este rezultatul unei calificări greșite asupra naturii dreptului dedus judecății și a valorii obiectului litigiului, că dreptul protejat în instanță de intimata-reclamantă este un drept subiectiv care a transferat caracterul său patrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul fiind evaluabil în bani, în mod corect a fost soluționat de Tribunalul București ca primă instanță, constituie aprecieri asupra modului în care a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în primă instanță prin raportare la calificarea naturii dreptului și a valorii obiectului litigiului. Aceste argumente susțin stabilirea competenței materiale în cauză și califică natura dreptului dedus judecății, constituind aspecte de fond ale cauzei, iar nu aspecte formale, astfel cum cer dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., pentru a ne afla în prezența unei greșeli materiale.
Astfel fiind, invocându-se greșeli de judecată în motivarea contestației în anulare, iar nu greșeli materiale, înalta Curte a apreciat că prezenta contestație nu poate fi primită, motiv pentru care a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5229/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4972/2010. Civil → |
|---|
