ICCJ. Decizia nr. 5229/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin Sentința civilă nr. 246 din 25 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Culturii și cultelor și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare a imobilului situat în București, str. G.E. nr. 2- 4, sector 1, împotriva pârâților Consiliul General al Municipiului București, Ministerul Industriei și Resurselor, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Finanțelor, APPSRA și Uniunea Teatrală Uniter.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că reclamantul M.D. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul din str. G.E. nr. 2-4, sector 1, București, să i se restituie bunurile mobile, proprietatea sa, aflate în imobil, să se constate valabilitatea neîntreruptă a dreptului său de proprietate pentru apartamentele 1, 2 și 3, să se constate nulitatea înscrierii imobilului în anexele Decretului nr. 92/1950; să se constate că posesia statului asupra proprietăților reclamantului a fost viciată, acțiunea fiind precizată prin faptul că se solicită și contravaloarea chiriei calculată în dolari.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive:
Acțiunea în revendicare promovată de reclamant, greșit a fost soluționată pe excepția inadmisibilității întrucât dispozițiile dreptului cornun, art. 480 - 481 C. civ. și ale Legii nr. 10/2001, vin să se completeze reciproc, aceasta având în vedere că art. 480 și următoarele C. civ., ca sediu al materiei revendicărilor imobiliare permit investirea instanței cu o astfel de cerere în retrocedare, iar Legea nr. 10/2001, ca lege specială prevede nu numai etapele procedurii de restituire pe cale administrativă, ci face referire la cazurile de preluare abuzivă în care se încadrează și cel dedus judecății.
Examinând sentința civilă apelată în raport de criticile formulate s-a constatat că apelul este nefondat, fiind respins prin Decizia civilă nr. 474 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul M.D. și pârâta Regia Autonomă a Administrației Patrimoniului Protocolului de Stat.
Pârâta a criticat soluția instanței de apel pentru motivul prevăzut de art. 304 art. 9 C. proc. civ. întrucât hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea legii.
Astfel, deși prin întimpinarea depusă de către RA-AP.P.S. în combaterea motivelor de apel depuse de apelantul M.D. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a regiei, instanța de apel nu a pus în discuția părților aceasta excepție și nu s-a pronunțat asupra ei, fiind încălcate dispozițiile art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond.
Reclamantul a susținut drept critici de nelegalitate incidența motivelor reglementate de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Astfel, se susține că în mod greșit instanța de fond prin hotărârea pronunțată a modificat cadrul procesual al cauzei, respectiv limitele cu care a fost investită instanța de fond de către reclamant prin acțiune și pârâții prin întâmpinare, prin aceea că a soluționat pe cale de excepție de inadmisibilitate acțiunea, deci, fără ca să fi fost ridicată excepția inadmisibilități de părțile interesate în condițiile legii, și fără ca instanța să fi ridicat din oficiu excepția pe care să o fi pus în discuția părților în proces.
Prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2005 înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării recursurilor în baza dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea de ședință din 8 octombrie 2009 înalta Curte de Casație și Justiție a menținut măsura suspendării judecării recursurilor dispusă prin încheierea din 29 septembrie 2005.
Analizând recursurile declarate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că se impune perimarea recursurilor declarate împotriva Deciziei civile nr. 474 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 248 C. proc. civ. prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
în cauză sunt îndeplinite condițiile de incidență a dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. și anume cererea a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an și nu există o cauză de întrerupere a cursului perimării.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Pentru aceste considerente, s-a dispus constatarea perimării recursurilor declarate împotriva Deciziei civile nr. 474 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5221/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4977/2010. Civil → |
|---|
