ICCJ. Decizia nr. 4990/2010. Civil. Anulare act. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4990/2010
Dosar nr. 473/2/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2010
Deliberând, în condiţiile art. 256 C proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, la 19 ianuarie 2010, declinată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 234 din 18 februarie 2010, P.C.L. şi P.V. au solicitat revizuirea Deciziei nr. 1760 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivarea cererii s-a arătat că la 18 decembrie 2009 s-a pronunţat decizia civilă prin care s-a admis recursul reclamantei şi pe fond a fost admis apelul, admisă cererea de chemare în judecată şi constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 8 iulie 2003.
Este o vădită contradicţie între hotărârile date de instanţe pentru că Judecătoria Cornetu a respins cererea de chemare în judecata, Tribunalul Bucureşti a respins apelul reclamantei iar Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul.
2. Analiza făcută de instanţa de revizuire
Cererea de revizuire este inadmisibilă şi va fi respinsă în consecinţă pentru următoarele motive:
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, respectiv: există hotărâri definitive contradictorii; hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină; hotărârile să fie date în dosare diferite iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
În speţă, nu este îndeplinită cerinţa ca hotărârile pretins contradictorii să fi fost pronunţate în dosare diferite, aspect care rezultă cu evidenţă din chiar motivarea cererii introductive de instanţă.
Pentru admisibilitatea revizuirii este necesar ca hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, şi nu în etape procesuale distincte ale aceluiaşi proces, determinate de căile de atac exercitate de părţi, pentru că numai astfel s-ar putea pune problema încălcării autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.
Controlul judiciar realizat de instanţele superioare nu poate fi limitat la păstrarea soluţiei analizate, pentru a nu exista hotărâri contradictorii, ci, în funcţie de situaţia concretă din dosar, aceasta poate fi schimbată, modificată sau casată, după caz.
Faţă de cele ce preced, întrucât revizuirea a fost cerută pentru hotărâri care s-au dat în acelaşi proces, calea de atac exercitată de P.C.L. şi P.V. va fi respinsă ca inadmisibilă.
În raport de dispoziţiile art. 274 C proc. civ. revizuenţii vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată către intimata M.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenţii P.C.L. şi P.V. împotriva Deciziei civile nr. 1760 din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă revizuenţii la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata M.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4979/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4991/2010. Civil → |
---|