ICCJ. Decizia nr. 5581/2010. Civil. Drepturi băneşti. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5581/2010
Dosar nr. 8435/118/2008
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 286, art. 287 şi art. 288 C. muncii, ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 164 C. proc. civ., formulată de pârâta SC O.P. SA Bucureşti.
În motivarea încheierii, instanţa a reţinut că textele de lege criticate de pârâtă ca fiind neconstituţionale nu îndeplinesc cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, anume aceea de a avea legătură cu recursul dedus judecăţii în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta O.P. SA Bucureşti.
În motivarea recursului pârâta prezintă condiţiile în care se poate invoca o excepţie de neconstituţionalitate, prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 şi afirmă că textele de lege criticate sub aspectul constituţionalităţii au legătură cu recursul dedus judecăţii Curţii de apel.
Anume, pârâta susţine că prin dispoziţiile art. 286, art. 287 şi art. 288 C. muncii şi cele ale art. 74, art. 75 şi art. 77 din Legea nr. 168/1999 se instituie o procedură de judecată rigidă, de natură să afecteze grav efectivitatea drepturilor recunoscute părţilor litigante (principiu consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene) şi accesul la justiţie, respectiv, să restrângă exerciţiul dreptului la apărare, îndeosebi prin prerogativă recunoscută judecătorului de a decădea părţile din dreptul de a propune probe şi de a formula apărări.
Pârâta mai susţine că dispoziţiile art. 164 C. proc. civ. sunt neconstituţionale în măsura în care nu obligă, ci lasă la latitudinea instanţei posibilitatea de a dispune conexarea anumitor cauzele, cum sunt cele în care este chemată în judecată de mai mulţi salariaţi, deşi prin conexare s-ar realiza o mai bună administrare a actului de justiţie.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Rezultă că legiuitorul a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepţii dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, dacă acestea sunt în legătură cu soluţia ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea dedusă în concret judecăţii şi dacă aceste dispoziţii sunt de natură, prin ele însele, să pună în discuţie existenţa unui conflict de constituţionalitate.
Cu alte cuvinte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este admisibilă ori de câte ori dispoziţiile legale atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la norme de drept în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.
Cererea de sesizare este inadmisibilă ori de câte ori critica se referă la dispoziţii legale care nu au legătură directă cu soluţia care urmează să se pronunţe asupra cererii deduse judecăţii ori care presupun, cât priveşte aplicarea lor, o analiză şi o apreciere din partea judecătorului cauzei.
În speţa supusă analizei, se constată că textele de drept criticate de pârâtă sub aspectul constituţionalităţii sunt norme procedurale, norme prin care legiuitorul a statuat cu privire la caracterul urgent al procedurilor în care se soluţionează conflictele de muncă şi cu privire la sarcina probei şi administrarea, în regim de urgenţă a probelor - art. 286, 287 şi 288 C. muncii şi art. 74, 75 şi 77 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Totodată, se constată că aceste norme de drept reglementează procedura de judecată în primă instanţă a unor astfel de procese şi nu procedura de judecată în recurs.
Aşa fiind, în mod corect instanţa de recurs, constatând că textele de drept criticate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu au legătură cu judecata cererii de recurs ori cu privire la motivele invocate prin recurs, a statuat în sensul respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Este de observat şi că textele de drept mai sus arătate nu sunt apte, prin ele însele, să încalce dreptul părţilor la apărare sau la un proces echitabil ori accesul la justiţie [consacrate prin dispoziţiile art. 21 alin. (1), 24 alin. (2) şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului], fiind în sarcina judecătorului cauzei ca, în aplicarea lor, să asigure respectarea drepturilor procesuale recunoscute părţilor, şi aceasta indiferent de felul procedurii judiciare, de urgenţă ori de drept comun.
Cât priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 164 C. proc. civ., potrivit cărora instanţele pot dispune întrunirea mai multor pricini la cererea părţilor sau din oficiu, se constată că pârâta nu a argumentat care este legătura dintre acest text de lege şi procedura de judecată a recursului ori soluţia ce urmează să se pronunţe asupra cererii de recurs şi nici interesul său în invocarea acestei excepţii.
Aşa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecăţii se dovedeşte a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5585/2010. Civil. Expropriere. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 5573/2010. Civil. Anulare act. Recurs → |
|---|
