ICCJ. Decizia nr. 5577/2010. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5577/2010
Dosar nr. 33299/3 /2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2010
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 197 din 11 februarie 2009, Tribunalul Buaveşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea restrânsă, formulata de reclamanta G.G.V. în contradictoriu cu pârâţii S.M., SC T. SA, G.A. (fostă S.), A.E. şi A.T.
A obligat pârâţii să lase reclamantei în deplină proprie tate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, sector 3, compus din teren şi construcţie, astfel cum au fost identificate prin rapoartele de expertiză.
A luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 de la autoarea reclamantei.
Preluarea s-a realizat fără titlu, deoarece Decretul nr. 92/1950 a fost contrar art. 8, 10 şi 16 din Constituţia României din 1948, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 481 C. civ.
Notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu a fost soluţionată nici până în prezent.
Tribunalul a mai constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 1997, pârâţii S.M. şi G.A. (fostă S.) au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinţei şi terenului de sub construcţie, iar prin sentinţa civilă nr. 4279 din 12 mai 2005 a Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, a fost desfăcută căsătoria celor doi.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 05 iunie 2007 la BNP B.N., imobilul a fost înstrăinat de pârâtul S.M. către A.E. şi A.T.
Constatând că reclamanta este proprietara imobilului, iar pârâiţii S.M. şi G.A. nu îi pot opune un titlu, Tribunalul a admis acţiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu aceştia.
Procedând la compararea titlurilor reclamantei şi pârâţilor A.E. şi A.T., Tribunalul a constatat că titlul reclamantei este mai caracterizat şi ca nu se poate invoca buna-credinţă care nu are relevanţă în acţiunea în revendicare, ci doar în acţiunea privind constatarea nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare.
Tribunalul a mai reţinut că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă doar în cazul raporturilor dintre persoanele fizice şi stat, nu şi în situaţia raporturilor dintre persoane fizice, iar decizia nr. 33 din 09 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu poate fi luată în considerare, deoarece a fost publicată în M. Of. al României după pronunţarea soluţiei în prezenta cauză.
Prin decizia nr. 535 din 02 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii S.M., A.E. şi A.T.
Instanţa de apel a constatat că acţiunea reclamantei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., iar intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu face inadmisibilă acţiunea în revendicare, ceea ce rezultă şi din decizia nr. 33 din 09 iunie 2008, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de apel a mai reţinut că decizia dată de instanţa supremă în interesul legii statuează că trebuie acordată prioritate Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, iar potrivit art. 1 din primul Protocol adiţional la Converţie, reclamanta are un bun în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar vânzarea imobilului către terţi, însoţită de lipsa totală de despăgubiri, reprezintă o privare de bun.
Faptul că pârâţii au încheiat contracte de vânzare-cumpărare asupra imobilului în litigiu înainte ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestui bun să facă obiectul unei confirmări în justiţie, nu poate justifica acordarea preferabilităţii contractelor acestora, în condiţiile în care statul nu avea un titlu asupra imobilului.
Chiar dacă pârâţii au fost de bună credinţă, această împrejurare nu conduce la dobândirea valabilă a unui drept de proprietate, dreptul de proprietate putând fi dobândit în acest caz doar prin instituţia uzucapiunii.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâţii S.M., A.E. şi A.T.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că decizia este nelegală, deoarece şi ei au un „bun”, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, iar protecţia oferită de Convenţie se referă la proprietar, indiferent de modul în care a fost dobândită proprietatea.
Au mai arătat recurenţii că instanţa de apel nu a avut în vedere şi faptul că prin decizia nr. 33, dată de Înalta Curte în interesul legii, s-a statuat că prin soluţionarea acţiunilor în revendicare nu trebuie sa se aducă atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Criticile formulate de pârâţi permit încadrarea reeursului în dispoziţiile art 304 pct 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 şi urm. C. civ., aceasta solicitând obligarea pârâţilor să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti .
Prin decizia pronunţată în interesul legii nr. 33 din 09 iunie 2008, publicată în M. Of. al României nr. 108/23.02.2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cu privire la acţunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului „specialia generalibus derogant”, chiar dacă acesta nu este prevăzut în legea specială.
Instanţa supremă a mai statuat că în cazul în care sunt seszate neconcordanţe între legea specială şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiate pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice.
Decizia dată de instanţa supremă în interesul legii este pe deplin aplicabilă în cauză, deoarece analizează şi situaţia acţiunilor în revendicare prin comparare de titlu, în raporturile juridice create între foştii proprietari şi foştii chiriaşi, cumpărători ai imobilelor deţinute în baza unui contract de închiriere.
Astfel, Înalta Curte a reţinut că este necesar a se analiza, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenţia Europeană şi dacă admiterea acţiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, ocrotit, de asemenea, de Convenţie sau principiului securităţii juridice.
Prin decizia amintită, Înalta Curte a observat că în cadrul unei acţiuni în revendicare este posibil ca ambele părţi să se prevaleze de un bun în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, instanţele fiind puse în postura de a da preferabilitate unui titlu în defavoarea celuilalt, cu observarea principiului securităţii raporturilor juridice.
Se observă, aşadar, că instanţa de apel nu a făcut aplicarea principiilor statuate de Înalta Curte prin decizia dată în interesul legii, ea limitându-se să amintească prin această decizie instanţa supremă a stabilit că în cadrul conflictului dintre le specială şi Convenţia Europeană are prioritate Convenţia Europeană.
Or, această problemă de drept tranşată prin decizia interesul legii nu este aplicabilă în cauză, deoarece speţa nu ridică problema preferabilităţii reglementării internaţionale în faţa legii interne speciale.
În cauză, aşa cum s-a arătat, reclamanta a promovat acţiune civilă, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun, prin care a solicitat, pe calea comparării titlurilor, constatarea faptului că titlul său de proprietate este mai caracterizat.
Această ipoteză nu a fost analizată de instanţa de apel în lumina deciziei date de instanţa supremă în recursul în interes legii.
Pentru aceasta, instanţa ar fi trebuit să analizeze dacă ce două părţi ale raportului juridic exhiba un titlu de proprietate, conform dreptului intern şi dacă, potrivit principiilor stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, părţile au un bun în sensul Convenţiei.
Curtea de apel face, într-adevăr, o analiză a noţiunii ce bun, în sensul art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţie, dar această analiză este superficială, incompletă, contradictorie şi o vizează doar pe reclamantă.
Astfel, în ceea ce priveşte noţiunea de „bun”, Curtea Europeană a decis că poate cuprinde atât „bunurile existente”, cât şi valori patrimoniale, respectiv creanţe, cu privire la care reclamantul poate pretinde că are cel puţin o „speranţă legitimă” de a le vedea concretizate.
Conform principiilor ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prezentată, bunul actual presupune existenţa unei decizii administrative sau judecătoreşti definitive, prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate (a se vedea în acest sens cauza Străin şi alţii împotriva României, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 30 iunie 2005, cauza Sebastian Taub împotriva României, cauza Athanasiu Marshall împotriva României, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 iunie 2009, parag. 23, etc).
În schimb, Curtea Europeană a statuat că nu vor fi considerate „bunuri”, în sensul art. menţionat speranţa de a redobândi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp, ori o creanţă condiţională, care a devenit caducă prin neîndeplinirea condiţiei (cauza Penţia şi Penţia împotriva României, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 martie 2006; cauza Malhous contra Republicii Cehe, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 decembrie 2000, cauza Lindner şi Hammermeyer împotriva României, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 03 decembrie 2002, cauza Ionescu şi Mihăilă împotriva României, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 14 decembrie 2006, parag. 29, etc.).
Jurisprudenţa Curţii Europene este extrem de nuanţată şi a cunoscut evoluţii cu fiecare cauză pronunţată, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz, iar în recenta cauză Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a afirmat în mod ritos că o hotărâre prin care s-a constatat nelegalitatea raţionalizării nu constituie titlu executoriu pentru restituirea iinui imobil (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, parag. 143).
Prin urmare, se constată că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin circumstanţele cauzei şi nu a făcut o analiză a fondului dreptului dedus judecăţii prin raportare la decizia dată de Înalta Curte în recursul în interesul legii şi la jurisprudenţa Curţii Europene în materie, ceea ce impune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La rejudecare se vor respecta indicaţiile date prin prezenta decizie, se va avea în vedere decizia nr. 33 din 28 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în interesul legii în ceea ce priveşte principiile ce vor fi avute în vedere la soluţionarea acţiunii în revendicare prin comparare de titluri şi se va determina existenţa unui bun în patrimoniul părţilor în funcţie de jurisprudenţa Curţii Europene, inclusiv a cauzei pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, pentru a se da, în final, preferabilitate unuia dintre titlurile exhibate de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâţii S.M., A.E. şi A.T. împotriva deciziei nr. 535 din 02 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5572/2010. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 5693/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
