ICCJ. Decizia nr. 5636/2010. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5636/2010
Dosar nr. 3096/111/2007
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 257/C din 07 iulie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 3096/111/2007, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul L.G. împotriva pârâtului Ministenil Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi, în consecinţă: a obligat pârâtul Statul Român să plătească reclamantului suma de 3.100 RON cu titlu de daune materiale, 10.000 RON daune morale şi 3.750 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul L.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 372/P/2005 din 02 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bihor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen.
Apelul declarat împotriva aceste sentinţe de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 93/A/2006 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Oradea.
Recursul declarat împotriva acestei din urmă decizii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost respins prin decizia nr. 7338 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamantul L.G. a fost arestat în perioada 11 aprilie 2005-18 iunie 2005.
S-a mai reţinut că lipsirea de libertate a reclamantului pe perioada a 68 de zile, cât şi atingerea adusă personalităţii sale, a sănătăţii, integrităţii, demnităţii şi prestigiului reclamantului, justifică cererea acestuia de a i se acorda daune materiale şi morale în sensul art. 505 C. proc. pen., şi art. 998 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul L.G. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin apelul declarat, reclamantul a solicitat să i se acorde în privinţa daunelor materiale suma de 1.972 RON, reprezentând diferenţa de valoare dintre preţul casei înstrăinate de soţia acestuia în perioada detenţiei şi valoarea de impozitare, contravaloarea terenului pe care a fost edificată casa, iar în privinţa daunelor morale a arătat că suma de 10.000 RON nu poate acoperi prejudiciul moral cauzat de detenţia sa nelegală.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică întrucât probele de care s-a prevalat reclamantul nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., onorariul avocaţial nu este proporţional cu complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat, iar temeiul achitării reclamantului nu justifică acordarea daunelor materiale şi morale.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin decizia nr. 9/2010-A din 04 februarie 2010 a admis apelul reclamantului L.G., a schimbat în parte sentinţa atacată şi a obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantului suma de 5.860 RON daune materiale şi 40.000 RON daune morale.
A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a respins apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut că reclamantul este îndrituit de o reparaţie morală pentru prejudiciul invocat în perioada de două luni sub durata căreia s-a aflat în regim de detenţie, mai ales perioada în care reclamantul nu s-a aflat lângă familia sa, la decesul tatălui, oprobiul public la care a fost supus, stresul şi starea de tensiune psihică în care s-a aflat reclamantul şi familia sa, astfel încât se impune majorarea daunelor morale de la 10.000 RON la 40.000 RON. Cât priveşte daunele materiale, dat fiind dovada din care rezultă că valoarea terenului fără construcţii conform expertizei efectuate este de 2.760 RON, iar a casei de locuit este de 5.472 RON conform adeverinţei din 26 mai 2009 emisa de Primăria comunei A.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 03 iunie 2005, rezultă că a fost înstrăinată casa de locuit, cât şi terenul aferent acesteia, valoare ce nu a fost avută în vedere de prima instanţa.
Diferenţa dintre valoarea de impozitare, la care se adaugă valoarea terenului, este de 4.732 RON, la care se adaugă suma de 1.128 RON, valoarea câştigului din muncă nerealizat, rezultând un prejudiciu de 5.860 RON, în loc de 3.100 RON.
Referitor la criticile apelantului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de apel a reţinut că sunt nefondate întrucât reclamantul a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanţa stabilind că fapta nu a fost săvârşită de reclamant, situaţie ce cade sub incidenţa art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamantul şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin recursul declarat reclamantul L.G. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând în esenţă că este nemulţumit de cuantumul daunelor morale de 40.000 RON, pe care o consideră ca fiind insuficientă în raport cu durata măsurii preventive, condiţiile de detenţie, faptul că tatăl său a decedat în timp ce se afla în detenţie, neputând fi prezent la înmormântare, relaţiile de familie au fost grav afectate, actualmente aflându-se în procedura divorţului.
Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a criticat decizia ca nelegală întrucât au fost nesocotite dispoziţiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., reclamantul neputându-se prevala de acest text, întrucât a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., şi nu în temeiul art. 10 alin. (1) lit. j) din acelaşi Cod.
Pe de altă parte nu se justifică nici cuantumul daunelor materiale şi morale acordate de Curte în lipsa unor probe certe şi a unor criterii de evaluare a daunelor morale.
Examinând recursurile în limita motivelor invocate, Înalta Curte constată că aceste sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Criticile formulate de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, potrivit cărora reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 504 C. proc. pen., întrucât nu a fost achitat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., sunt nefondate.
Răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare este reglementată prin dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., care prevăd printre altele şi situaţia în care privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal a fost stabilită prin hotărâre definitivă de achitare.
În speţă, reclamantul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. c) C. proc. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., adică fapta nu a fost săvârşită de inculpat.
Prin urmare, textul de lege nu se referă doar la situaţia prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, aşa cum susţine recurentul Statul Român, ci la toate ipotezele în care a avut loc privarea sau restrângerea ilegală de libertate.
În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la cuantumul daunelor morale se apreciază că este nefondată, dat fiind că instanţa de apel a avut în vedere consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, apreciind cuantumul acestora la 40.000 RON, ceea ce constituie o satisfacţie suficientă şi echitabilă pentru lipsirea de libertate şi leziunile traumatice suferite, astfel încât nu se impune o nouă reapreciere a acestora.
Este nefondată şi critica privind cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului, întrucât probele administrate în fond şi în apel au dovedit că prin arestarea reclamantului, soţia acestuia a fost nevoită să înstrăineze imobilul casă de locuit şi terenul aferent pentru a face faţă nevoilor familiei sale.
În consecinţă, ambele recursuri declarate în cauză, vor fi respinse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul L.G. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Bihor, împotriva deciziei civile nr. 9A pronunţată la data de 04 februarie 2010 de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5640/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5624/2010. Civil. Pretenţii. Contestaţie în... → |
---|