ICCJ. Decizia nr. 5642/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5642/2010
Dosar nr. 18147/3/2008
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 15 mai 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, contestatorii N.M. şi L.P. au chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 10037 din 28 martie 2008 emisă de pârât şi restituirea în natură a suprafeţei de 97,12 mp teren din suprafaţa de 250 mp teren expropriat împreună cu construcţia în prezent demolată, situate în Bucureşti, sector 5.
Prin sentinţa civilă nr. 728 din 20 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, din certificatul de calitate succesorală nr. 52 din 17 noiembrie 2004 rezultă calitatea contestatorilor de succesori ai defunctei C.L., de la care a fost expropriată cota de 7/8 din imobilul situat în Bucureşti, sector 5, compus din construcţie şi cota de 7/8 din suprafaţa totală de 250 mp teren.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 24 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a dispus restituirea în natură a unei suprafeţe de 120 mp teren către autoarea contestatorilor, C.L. şi numita A.D., această suprafaţă făcând parte din suprafaţa totală de 250 mp situată în sector 5.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert ing. B.M., s-a stabilit că suprafaţa de teren de 97,12 mp ce face obiectul prezentei cauze este afectată de utilităţi, respectiv 52 mp este amenajat ca loc de parcare, iar 59 mp constituie alee de acces la locurile de parcare şi trotuar pietonal aferent.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acesta au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
In speţă, din materialul probator existent la dosar, rezultă că suprafaţa de teren solicitată de către contestatori - 97,12 mp ce a aparţinut în proprietate autoarei acestora, este afectată de elemente de sistematizare, respectiv parcări şi trotuar pietonal aferent, situaţie în care tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă.
Împotriva sentinţei au declarat apel contestatorii, iar prin Decizia civilă nr. 52A din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a admis în parte contestaţia, a anulat în parte dispoziţia nr. 10037 din 28 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a obligat intimatul să restituie în natură contestatorilor suprafaţa de 52 mp de teren, identificată între punctele 1, 1/1, 2, 2/1, în anexa la raportul de expertiză întocmit de expertul M.B.M., menţinând restul dispoziţiei contestate.
Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente:
In speţă, îşi au aplicare prevederile art. 11 alin. (3) din lege, întrucât, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul B.M., din suprafaţa de 231 mp teren situat în sector 5 Bucureşti, expropriată de la autoarea contestatorilor, acestora li s-a restituit în natură suprafaţa de 120 mp teren prin sentinţa civilă nr. 137 din 24 februarie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă, într-un proces de revendicare.
In continuarea acestei suprafeţe de teren se află un loc de parcare în suprafaţă de 52 mp teren, identificat în dreptunghiul 1,1/1,2,2/1 şi o aleea de acces la parcare în suprafaţă de 59 mp teren, identificată prin dreptunghiul 1/1, 2/1, 3 şi 4. Terenul nu este afectat de construcţii de suprafaţă.
Din raportul de expertiză extrajudiciară şi schiţele anexe întocmite de expert B.G., rezultă că pe suprafaţa mai mare de teren ce a făcut obiectul exproprierii, s-au edificat blocuri de locuinţe, însă terenul pretins de către contestatori este parte acoperit de vegetaţie, iar parte ocupat de baterie de garaje (construcţii provizorii).
Or, în fraza a doua a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se face trimitere la dispoziţiile art. 10 alin. (3), (4), (5) şi (6) din aceeaşi lege, despre care se spune că se vor aplica în mod corespunzător.
Prin prevederile art. 10 alin. (3) din lege se stipulează că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile.
Este evident că, chiar dacă în prezent pe suprafaţa de 52 mp teren identificată ca fiind loc de parcare, în dreptunghiul 1,1/1,2, 2/1, nu mai există acel garaj demontabil, terenul a avut această destinaţie şi este folosit în prezent în acelaşi scop, de parcare a autoturismelor.
Având în vedere destinaţia acestei suprafeţe de teren, cât şi faptul că se află în continuarea suprafeţei de 120 mp teren, obţinută în cadrul acţiunii în revendicare, instanţa de apel a apreciat că această suprafaţă de teren, în suprafaţă de 52 mp teren, identificată în dreptunghiul 1, 1/1, 2, 2/1, poate fi restituită în natură fostului proprietar, acordând astfel eficienţă primordialităţii acoperirii prejudiciilor cauzate de stat, prin restituirea în natură, astfel cum se stipulează prin art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.
In schimb, din analiza comparativă a celor două planuri de situaţie ataşate fiecărui raport de expertiză, s-a constatat că parcela identificată în dreptunghiul 1/1, 2/1, 3 şi 4 nu este utilizată numai ca alee de acces la parcare, ci şi ca alee între blocuri, situaţie în care instanţa a constatat că există o servitute legală pentru construcţiile noi autorizate, operand una din excepţiile de la principiul restituiri în natură, concretizată în prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Au fost păstrate celelalte menţiuni ale dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul terenului nerestituit şi construcţia demolată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat şi motivat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acesta au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile râmase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Suprafaţa solicitată de către contestatori este afectată de elemente de sistematizare, respectiv parcări şi trotuar pietonal aferent, astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.
Aşadar, dispoziţia contestată este legală întrucât prin aceasta s-au stabilit masuri reparatorii prin echivalent, reţinându-se că terenul pentru care se solicită restituirea în natură este afectat de elemente de sistematizare, respectiv parcare, alee, trotuar pietonal şi spaţiu verde aferent blocului.
Se arată totodată că, pentru imobilul expropriat, contestatoarea a primit despăgubiri.
Analizând Decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Legea 10/2001 consacră, prin art. 7, prioritatea restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv şi stipulează că numai dacă restituirea în natură nu este posibilă, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana îndreptăţită poate opta pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Particularizând aplicarea acestui principiu în cazul construcţiilor expropriate şi demolate integral şi al terenurilor ocupate parţial de lucrările pentru care s-a dispus demolarea, Legea prevede că persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent [art. 11 alin. (3)].
Situaţia de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce ţin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.. care permiteau instanţei de recurs să cenzureze modul în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din OUG 138/2000.
Prin urmare, Înalta Curte poate verifica numai modul în care, la situaţia de fapt stabilită, instanţa de apel a aplicat şi interpretat dispoziţiile legale incidente.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, atâta timp cât, prin interpretarea materialului probator administrat, instanţa de apel a concluzionat că suprafaţa de teren restituită în natură reclamanţilor nu este afectată de construcţii de suprafaţă sau de servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică, aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001, a fost corect realizată de Curtea de Apel, motivele de recurs formulate sub acest aspect fiind nefondate.
Se susţine prin motivele de recurs că suprafaţa de teren restituită este afectată de elemente de sistematizare, respectiv parcări şi trotuar pietonal aferent. Prin interpretarea dovezilor administrate, şi care nu poate fi cenzurată în această fază procesuală, instanţa de apel a concluzionat că pe această suprafaţă s-au aflat garaje, care în prezent au fost ridicate, terenul fiind folosit în prezent ca parcare.
Utilizarea prezentă a terenului nu poate fi considerată însă o amenajare de utilitate publică, câtă vreme în cauză nu s-a probat că suprafeţei de teren în litigiu i s-a atribuit o astfel de amenajare, ci numai că, temporar, în folosul locatarilor blocurilor vecine, ea este folosită cu destinaţia de parcare.
Nici argumentul invocat prin motivele de recurs vizând încasarea de despăgubiri în urma exproprierii de către autoarea reclamanţilor, nu poate fi reţinut, deoarece o astfel de împrejurare nu poate constitui un impediment pentru restituirea în natură a terenului, faţă de prevederile art. 11 alin. (1) din Lege.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca fiind legală Decizia instanţei de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva deciziei nr. 52 A din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5647/2010. Civil. Perimare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5644/2010. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
