ICCJ. Decizia nr. 5614/2010. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5614/2010
Dosar nr. 6406/1/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civila nr. 534 din 1 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 4306/2003 a fost respinsa ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorii J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M., B.G., L.C.M.M. în contradictoriu cu pârâtul S.R.I.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut ca prin Decizia nr. 30 din 30 octombrie 2003 pârâtul S.R.I. a respins notificarea nr. 1874 din 25 aprilie 2001 înregistrată sub nr.526702/31 mai 2001 la sediul pârâtului, prin care reclamanţii au solicitat restituirea în natură a imobilului (teren şi construcţie) situat în comuna Tismana, judeţ Gorj.
Motivele pentru care pârâtul S.R.I. a luat o astfel de soluţie au vizat împrejurarea că petenţii nu şi-au dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat , nu au făcut dovada calităţii de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii sau dovada calităţii de moştenitor în conformitate cu art. 4 , art. 22 din Legea nr. 10/2001, precum faptul că petenţii nu au depus până la data de 15 august 2003 actele solicitate, conform art. 23.3 din HG nr. 498/2003.
Tribunalul a apreciat că Decizia emisă la 13 octombrie 2003 prin care S.R.I. a soluţionat notificarea formulată de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001 este legală şi temeinică. Deşi reclamanţii afirmă că imobilul a cărui restituire o solicită s-a aflat în proprietatea autorului acestora, D.L., preot militar, nu fac dovada modului în care acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului şi construcţiei.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu poate constitui o dovadă a dreptului de proprietate, aşa cum susţin reclamanţii, anexa Decretului nr. 92/1950 din cuprinsul căreia, la poziţia nr. 32 la capitolul „Vilele din Judeţul Gorj există menţiunea „moştenitor P.L.T., imobil complet" în condiţiile în care este cunoscut faptul că în frecvente rânduri, naţionalizarea s-a făcut de la o altă persoană decât adevăratul proprietar. Totodată, este evident că nici celelalte înscrisuri la care se face referire nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului reclamanţilor asupra imobilului, neputând fi încadrate, astfel cum susţin reclamanţii în noţiunea de acte doveditoare menţionată de art. 22.1 din HG nr. 498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia civila nr. 283/A din 6 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, apelul declarat de reclamanţi a fost respins ca nefondat.
Prin Decizia civilă nr. 555 din 19 ianuarie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de C.M.M., J.S.C., S.D.S., D.M.L., P.D.I., R.A.M., M.R.D., L.E., B.D.M. şi B.G. împotriva deciziei civile nr. 283/A din 6 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
A casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Decizia civilă nr. 210/A din data de 07 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 27023/1/2005, în fond după casare, au fost admise apelurile declarate de apelanţii D.M.L., C.M.M., J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M. şi B.G., împotriva sentinţei civile nr. 534 din 1 iunie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. 4306/2003, în contradictoriu cu intimatul-pârât S.R.I., a fost schimbată, în tot sentinţa, în sensul că, a fost admisă contestaţia formulată de contestatorii J.S.C., M.R.A., S.D.S., P.D.I., R.A.M., L.E., B.D.M., B.G., L.C.M.M., în contradictoriu cu pârâtul S.R.I. şi s-a anulat Decizia nr. 301 din 13 octombrie 2003, emisă de intimata S.R.I.
Prin aceeaşi decizie a fost obligată Intimata să emită dispoziţie şi să restituie apelanţilor imobilul teren+construcţie, situat în Comuna Tismana, judeţul Gorj.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul intimat S.R.I., soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civila nr. 8384 din 12 decembrie 2007, cauza fiind trimisa spre rejudecare apelului in vederea dispunerii unei expertize topografice.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18 martie 2008 sub nr. 1571/112007.
A fost efectuata expertiza contabila, raportul aflându-se la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate, în raport de criticile formulate, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Apelanţii-reclamanţi au calitatea de moştenitori al defunctului D.L., calitate dovedita cu înscrisurile de stare civilă, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, împrejurare necontestată de intimatul pârât.
În speţă, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi de drept, în raport de probele administrate.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a rezultat că dreptul de proprietate asupra imobilului compus din teren şi construcţie, situat în comuna Tismana judeţul Gorj, a aparţinut autorului apelanţilor reclamanţi, preotul D.L. Menţiuni cum sunt cele din anexa Decretului nr. 92/1950 din cuprinsul căreia, la poziţia nr. 32 la capitolul „Vilele din Judeţul Gorj, şi anume "imobil complet", nu dovedesc dreptul de proprietate, imobilul nefiind în niciun fel individualizat şi, mai mult, luarea unei anumite masuri in legătura cu acesta nu a prezumat existenta unui drept. Testamentul invocat de apelanţi nu a făcut dovada dreptului de proprietate, ci numai a calităţii de moştenitor. Totodată, prima instanţa a apreciat în mod corect ca înscrisul de la filele 124-125, referitor la situaţia clădirilor proprietate de stat, administrate de Consiliul Popular, aflate pe teritoriul comunei Tismana, în care se menţionează la punctul 9 o clădire din cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu parter şi etaj, cu fundaţia din paiantă şi cu 8 camere, construită în anul 1942, fostul proprietar L.D., nu se înscrie în categoria actelor ce ar putea face dovada dobândirii dreptului de proprietate de către autorul reclamanţilor.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 11 din 25 mai 2009.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., D.M.L. şi B.G. care au susţinut următoarele critici:
Se consideră, în primul rând, că imobilul cu destinaţie de locuinţă şi terenul aferent în suprafaţă de 8400 mp, ce a aparţinut bunicului reclamanţilor au fost trecute fără titlu în proprietatea statului, că autorul lor nu făcea parte din categoriile de proprietari prevăzute la art. 1 pct. 1.5 din Decretul nr. 92/1950.
Se invocă ulterior un set de înscrisuri în care apar consemnări cu privire la suprafaţa de teren de 7800 mp şi anume: adeverinţa nr. 1824/2009 eliberată de Primăria Timişoara, referat al Primăriei Timişoara, testament olograf din 31 mai 1942, adeverinţa nr. 7672 din 14 august 2008.
Recurentele mai susţin că au calitatea de moştenitori ai autorului lor, că suprafaţa reală a terenului este de 8400 mp (consemnată în testamentul olograf), că cererea de intervenţie formulată în cauză are vicii de fond, afirmaţiile S.R.I. nefiind sprijinite de probe, iar imobilul în cauză a fost folosit pentru recreerea familiilor cadrelor Ministerului de Interne, nu pentru desfăşurarea activităţilor specifice S.R.I.
Se conchide de către recurente că se impune casarea deciziei nr. 11A din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi restituirea imobilului în litigiu şi a terenului aferent.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nul pentru considerentele ce succed:
Dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursurilor.
În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul dar nu a formulat nici critici, care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluţia pronunţată, în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurente constă practic în redarea istoricului cauzei, prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată şi a demersurilor prealabile întreprinse de reclamanţi în baza Legii nr. 10/2001, a apărărilor formulate de pârât prin interzicerea, fără însă a se arăta în concret în ce constă greşeala instanţei de apel.
Succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurenţi nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata nulitatea recursului, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanţii J.S.C., M.R.D., S.D.S., P.D.I., R.A.M., D.M.L. şi B.G. împotriva deciziei civile nr. 11/A din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5639/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5608/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
