ICCJ. Decizia nr. 5606/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5606/2010
Dosar nr. 3994/121/2007
Şedinţa publică din 28 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 548 din 30 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul P.G. împotriva dispoziţiei nr. 3255/SR din 18 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Galaţi, ca fiind tardiv formulată, iar contestaţiile formulate împotriva dispoziţiilor nr. 3248/SR din 12 ianuarie 2007, şi nr. 3332/SR din 5 aprilie 2007 ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, a reţinut în esenţă următoarele:
La data de 07 septembrie 2001 P.E.Z.A. a notificat Primăria municipiului Galaţi solicitând măsuri reparatorii pentru imobilele situate în Galaţi.
Prin notificările înregistrate sub nr. 324, nr. 325 şi nr. 326 din 17 septembrie 2001, emise de Primarul municipiului Galaţi şi respectiv notificarea nr. 3255/SR din 18 ianuarie 2007, cererile de restituire a imobilelor au fost respinse cu motivarea că notificatoarea nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor.
A mai reţinut prima instanţă că la data de 29 martie 2003 P.E.Z. a decedat, iar de pe urma acesteia a rămas ca unic moştenitor acceptant, reclamantul P.G., în calitate de soţ.
Referitor la notificarea înregistrată la nr. 3255/SR/2007, prima instanţă a reţinut că a fost comunicată reclamantului la data de 5 februarie 2007, fapt confirmat şi prin memoriul înregistrat sub nr. 8635 din 22 februarie 2007 (f. 189 dosar fond), iar contestaţia a fost formulată la 25 aprilie 2007, astfel încât s-a apreciat că a fost tardiv formulată în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.
Cu privire la restituirea imobilelor ce au format obiectul notificărilor înregistrate sub nr. 324, nr. 325 şi nr. 326 din 17 septembrie 2001, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor din litigiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul P.G., criticând-o pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie.
In esenţă, a susţinut, că nu deţine alte acte care să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilelor revendicate şi de preluare abuzivă a acestora de către stat şi că, oricum, împrejurarea că imobilele se regăseşte în patrimoniul statului după data invocată ca fiind data preluării, constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă, a acestora.
Prin Decizia nr. 281/A din 13 octombrie 2009 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul P.G.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reţinut că apelantul nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că imobilele în litigiu ar fi fost preluat abuziv după data de 6 martie 1945.
Cu privire la imobilul situat în Galaţi, s-a făcute dovada, cu copia actului de vânzare-cumpărare nr. 995/1913, că A.V., mama soţiei reclamantului P.Z.A., a cumpărat imobilul dar nu a fost depusă nicio dovadă că acesta ar fi fost preluat de Statul Român după 6 martie 1945.
În ceea ce priveşte imobilul situat în Galaţi, a fost depusă copia actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2856 din 13 august 1927 (f. 76 - vol. II dosar) sub nr. 631 din 21 februarie 1931 (f.146-147 dosar fond), din care rezultă că A.A. şi G.A. au dobândit în proprietate imobilul pentru care s-a făcut dovada plăţii impozitului până în anul 1936.
Ulterior acestui moment, nu a fost depus nici un alt act care să ateste faptul că imobilul s-a aflat în continuare în proprietatea cumpărătorilor.
Din copia cărţii imobilului aflat în str. Sf. nr. 1, ce poartă data de 7 decembrie 1945 rezultă doar că un singur apartament din acest imobil (era deţinut de G.P.A., în calitate de proprietar, însă la rubrica „observaţii" se menţionează că acesta este decedat, fapt confirmat de actul de notorietate autentificat sub nr. 394 din 27 martie 1944.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul P.G. a declarat recurs fără a arăta şi motivele pe care îşi întemeiază criticile susţinând însă că operaţiunile de preluare a celor trei imobile de demolare cât şi de edificare de noi clădiri au trecut prin evidenţa contabilă a primăriei.
A mai arătat recurentul-reclamant că, nu au fost respectate reglementările referitoare la dreptul de proprietate stipulate în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie ratificată.
Că, respingerea celor trei notificări vizează dreptul de proprietate, drept ce nu a fost respectate iar Primăria municipiului Galaţi avea obligaţia de a contribui la rezolvarea acestei probleme întrucât dispune de personal specializat.
Faţă de cele expuse, reclamantul a solicitat admiterea recursului şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
Analizând recursul în raport de criticile formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi arătate în continuare.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar potrivit art. 4 din aceeaşi lege, de prevederile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
In consecinţă, solicitantul trebuie să facă dovada că el era titularul dreptului de proprietate la data preluării abuzive.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexă la notificare.
Dreptul de proprietate, şi calitatea de moştenitor a persoanelor îndreptăţite se dovedesc cu înscrisuri, adică orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate.
Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, recurentul nu a făcut dovada faptului că imobilele în litigiu se aflau în proprietatea antecesorilor soţiei acestuia în data de 6 martie 1945 şi nici că acestea ar fi fost preluate abuziv de Statul Român, după această dată.
Este adevărat că în absenţa unor acte doveditoare ale dreptului de proprietate, întinderea dreptului se prezumă a fi cea recunoscută în actele în care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat, însă recurentul-reclamant nu a făcut nicio dovadă în acest sens.
Nefondată este şi critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate drept ocrotit şi prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a Libertăţilor Fundamentale şi a protocoalelor adiţionale, recurentul-reclamant având posibilitatea de a-şi susţine şi a dovedi dreptul de proprietate prin probe certe.
Or, în cauză, aşa cum s-a arătat, acest drept nu a fost încălcat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.G. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 13 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5608/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5578/2010. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
