ICCJ. Decizia nr. 5663/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5663/2010
Dosar nr. 4030/103/2007
Şedinţa publică din 29 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 619/C din 06 iulie 2009, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatoarea M.E. împotriva dispoziţiei din 2007 emisă de Primarul municipiului Piatra Neamţ, pe care a anulat-o şi, în consecinţă:
A admis, în parte, notificarea din 13 noiembrie 2001 şi a constatat că notificatoarea M.E., în calitate de moştenitoare a defunctului C.G., este îndreptăţită a beneficia, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, de măsuri reparatorii în echivalent pentru o suprafaţă de 300 m.p. teren situată în Piatra Neamţ, str. U., expropriată prin Decretul nr. 31/1983 şi care nu poate fi restituită în natură, pentru care, la data exproprierii, s-au încasat despăgubiri în cuantum de 675 ROL.
S-a constatat că notificatoarea M.E., în calitate de moştenitoare a defunctei bunici, C.A.E., este îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent, conform dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi pentru cota de 1/2 dintr-un imobil situat în Piatra Neamţ, str. B., compus din suprafaţa de 282 m.p. teren; o construcţie cu destinaţie de locuinţă (construită din paiantă, fundaţie din piatră, acoperită cu tablă) în suprafaţă construită de 121,75 m.p.; o anexă în suprafaţă construită de 70,50 m.p. şi 33 m.l. împrejmuiri (gard), expropriate prin Decretul nr. 31/1983, care nu mai pot fi restituite în natură şi pentru care s-au încasat despăgubiri în cuantum total de 31.973 ROL (634 ROL pentru teren şi 31.339 ROL pentru construcţii).
A fost obligat pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamţ să emită o nouă dispoziţie dată în soluţionarea notificării din 13 noiembrie 2001, de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele sus-menţionate.
S-a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea Primarului municipiului Piatra Neamţ la plata cheltuielilor de judecată către contestatoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin notificarea din 2001, contestatoarea M.E. (născută C.) a solicitat restituirea, în natură, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, a unei suprafeţe de 1.000 m.p. teren şi a construcţiilor situate pe acesta, compuse dintr-o casă din cărămidă, acoperită cu tablă şi 2 magazii anexe, imobile fostă proprietate a tatălui său, C.G., şi a bunicii, C.A.E., expropriate de către stat.
Prin dispoziţia din 2007, Primarul municipiului Piatra Neamţ a respins notificarea cu motivarea că petenta M.E. face dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive pentru suprafaţa de 300 m.p. teren situat în Piatra Neamţ, str. U., expropriată prin Decretul nr. 31/1983, însă notificarea priveşte un imobil din str. B. şi nu s-a făcut dovada identităţii între cele două imobile.
Din probele administrate în cauză a reieşit că imobilul situat în Piatra Neamţ, str. U., şi cel din str. B. erau învecinate şi au aparţinut familiei contestatoarei (acte de vânzare-cumpărare, schiţe de plan, extrase de rol fiscal şi expertiza topografică efectuată).
Or, toate cele de mai sus demonstrează că atât tatăl contestatoarei, cât şi bunica acesteia au deţinut, în proprietate, imobile situate în str. U. şi str. B., astfel că specificarea de către contestatoare în cuprinsul notificării, a locului de amplasare a celor două imobile ca fiind pe str. B. se datorează faptului că, în timp, atât denumirea străzilor, cât şi renumerotarea imobilelor au suferit modificări, iar ca urmare a faptului că imobilele erau învecinate, contestatoarea a omis sa mai precizeze şi denumirea străzii pe care se afla situat imobilul tatălui său (respectiv str. U.).
În ceea ce priveşte dovada calităţii contestatoarei de persoană îndreptăţită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificarea este întemeiată, doar, în parte.
Astfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, autorul contestatoarei, C.G., a fost expropriat, prin Decretul nr. 31/1983, cu suprafaţa de 300 m.p. teren situat în str. U., pentru care, la data exproprierii, potrivit adresei din 17 ianuarie 2002 emisă de SC A.C. SA Piatra Neamţ, a încasat despăgubiri in valoare de 675 ROL.
Cum notificatoarea este fiica fostului proprietar C.G. (decedat la 22 martie 1991) şi, potrivit testamentului autentificat în 07 august 1987 de Notarialul de Stat Judeţean Bacău şi deciziei civile nr. 474 din 20 aprilie 1993 a Tribunalului Bacău, aceasta are calitatea de moştenitoare legală şi testamentară a autorului său, rezultă că este îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat.
Cum s-a dovedit că terenul nu poate fi restituit în natură întrucât, aşa cum a evidenţiat expertul desemnat în cauză, este ocupat de lucrări de utilitate publică, respectiv: blocuri de locuinţe (X şi Y), străzi (str. P.), spaţiu verde aferent blocului de locuit (X), contestatoarea urmează a beneficia de măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, din care urmează a se deduce contravaloarea despăgubirilor încasate anterior.
Cu privire la imobilul ce a aparţinut bunicii contestatoarei, C.A.E., aceasta a avut în proprietate o casa de locuit compusă din patru camere şi anexe, situate pe str. H.P. (devenită str. B.) şi un teren aferent, în suprafaţa de aproximativ 300 m.p. (aspect ce rezultă din extrasele de rol fiscal, întrucât în contractul de vânzare-cumpărare din 1936 nu este prevăzută întinderea terenului, ci doar elemente de identificare a acestuia), din care, în anul 1958, i-a vândut fiicei sale, C.E., o cotă indiviză de 1/2, împrejurare ce rezultă atât din schiţa anexă la contractul de vânzare-cumpărare din 1958, cât şi din fişa întocmită în anul 1983, cu ocazia exproprierii imobilului (prin decretul nr. 31/1983) şi din extrasele de rol fiscal.
Având în vedere că imobilul expropriat era deţinut în coproprietate (în cote de câte 1/2) atât de bunica contestatoarei, C.A.E., cât şi de C.E., iar, după decesul lui C.A.E., vocaţie succesorală aveau (pentru cota de 1/2 din imobil) copiii acesteia, respectiv C.G. (tatăl contestatoarei), C.(N.)E. şi C.V., cum C.G. era decedat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar celelalte două fiice, care erau în viaţă nu au formulat notificare rezultă că notificatoarea M.E. culege întreaga cotă de 1/2 ce a aparţinut defunctei C.A.E., aşa cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte restul cotei de 1/2 din imobilul situat în str. B., întrucât aceasta era, la data exproprierii, proprietatea numitei C.E., la data apariţiei Legii nr. 10/2001, aceasta fiind în viaţă, decedând, ulterior, la 12 decembrie 2007, era singura îndreptăţită a solicita restituirea, neavând nicio relevanţă faptul că numele său nu figura în decretul de expropriere, deşi era coproprietară, în raport de faptul că exproprierea opera „in rem” şi nu „in personae”.
În aceste condiţii, având în vedere că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, în cazul imobilelor deţinute în coproprietate, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte pe cote părţi ideale, cum C.E. nu a uzat de dreptul său, în conformitate cu prevederile legii speciale, cota de 1/2 coproprietatea sa nu poate fi culeasă de contestatoare, chiar dacă, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor din 2008, aceasta a devenit şi moştenitoarea defunctei C.(N.)E., deoarece nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are.
Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de contestatoare, sunt aplicabile doar în situaţia indiviziunii şi nu a coproprietăţii.
De altfel, notificarea contestatoarei vizează doar bunurile fostă proprietate a lui C.A.E. şi nici nu putea viza bunurile ce au aparţinut lui C.E., cât timp aceasta, până în anul 2007, a fost în viaţă.
În consecinţă, Tribunalul a constatat că notificarea din 2001 este întemeiată pentru cota de 1/2 din imobilul situat în str. B. nr. 96, compus din 282 mp teren şi construcţiile amplasate pe acesta (şi descrise în fişa imobilului întocmit în anul 1983), fostă proprietate a defunctei C.A.E. şi expropriate prin Decretul nr. 31/1983 de la C.V.
Cum, expertiza a concluzionat că imobilele construcţii au fost demolate, iar terenul este ocupat de lucrări de utilitate publică (blocul Z), contestatoarea urmează a beneficia tot de măsuri reparatorii în echivalent, din care se va deduce contravaloarea despăgubirilor încasate la data exproprierii.
Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent pot consta atât în compensarea cu alte bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor, niciuna dintre acestea nefiind posibil a fi stabilite de instanţă, Tribunalul a obligat Primarul municipiului Piatra Neamţ să emită o nouă dispoziţie şi să procedeze, în conformitate cu dispoziţiile legale, în funcţie de natura măsurilor acordate sau propuse.
Cererea contestatoarei de a obligare a Primarului municipiului Piatra Neamţ la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, deoarece acesta nu este în culpă procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., pentru respingerea notificării, cât timp aceasta era lacunară şi nu cuprindea denumirile străzilor pe care se aflau imobilele la datele exproprierii, iar actele depuse, în dovedire, se refereau la alte imobile decât cele cerute, iar până la emiterea dispoziţiei nu a făcut dovezi care să clarifice aceste aspecte, acestea fiind făcute abia în instanţă.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 143 din 09 decembrie 2009, a admis apelul contestatoarei M.E. împotriva sentinţei civile sus-menţionate şi a schimbat, în parte, sentinţa, cu privire la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligat pârâtul să plătească contestatoarei suma de 1.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a înlăturat din sentinţa apelată menţiunea contrară şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţe. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea a constatat că prima instanţă a făcut o corectă interpretare şi aplicare a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că motivul de apel invocat de reclamantă care face referire la modul de soluţionare a cauzei pe fond este nefondat.
Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevede două condiţii cumulative pentru restituirea în natură a terenurilor pe care s-au aflat construcţiile preluate în mod abuziv, şi anume: ca terenul să fi fost, la momentul apariţiei legii, liber şi să nu fie afectat servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale. Aceasta înseamnă că existenţa doar a uneia dintre aceste condiţii face să nu existe, pentru foştii proprietari ai imobilelor, dreptul la restituirea în natură.
Sintagma „amenajări de utilitate publică” este definită de pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 şi de pct. 10.1 din H.G. nr. 498/2003. Ea cuprinde şi amenajările de spaţii verzi, inclusiv cele din jurul blocurilor de locuit. în acest sens sunt şi prevederile art. 34 din H.G. nr. 525/1996.
Prin urmare, cele 2 suprafeţe de teren la care face referire apelanta nu puteau fi restituite în natură, fiind, potrivit legii, doar aparent libere [a se vedea în acest sens şi art. 57 alin. (2) lit. c) din ordinul nr. 1430/2005].
Mai mult decât atât, din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că, prin restituirea celor două suprafeţe de teren, s-ar îngrădi funcţiunea blocurilor X şi Z.
Este adevărat că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede şi posibilitatea restituirii în natură prin compensare cu bunuri de aceeaşi natură şi valoare, însă probatoriul administrat în cauză nu confirmă existenţa, în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, a unor terenuri disponibile care ar fi putut fi acordate reclamantei în compensare.
Locurile de parcare din jurul blocurilor nu constituie terenuri disponibile deoarece şi ele fac parte din noţiunea de amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane sau rurale.
Hotărârea primei instanţe este nelegală în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere accesoriu, cu privire la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă din faptul că, pe de o parte, identificarea corectă a terenurilor solicitate de către reclamantă se putea face chiar din faza administrativă cu minimă diligentă din partea pârâtului, iar, pe de altă parte, pe tot parcursul judecării cauzei acesta a solicitat respingerea în tot a acţiunii.
Este adevărat că notificarea este lacunară, însă nu se poate reţine că ar fi fost imposibilă identificarea terenurilor, în condiţiile în care ea cuprinde menţiunea că „terenurile formau un singur trup”, iar din contractul de vânzare-cumpărare din 04 iunie 1942, anexat la aceasta, rezultă că unul dintre vecinii imobilului cumpărat era C.A.E.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea M.E., arătând următoarele:
Suprafaţa de 156 m.p. este spaţiu verde, conform deciziei Curţii de Apel Bacău, ceea ce înseamnă ca această suprafaţă ar putea fî considerată „amenajare de utilitate publică”. Reclamanta a acceptat, însă, teren la schimb de aceeaşi calitate tocmai pentru a nu îngrădi funcţionarea blocurilor Y şi Z.
Primăria Neamţ a transformat spatiile verzi in parcări asfaltate şi le-a concesionat la diferite firme (de exemplu, spaţiul verde din faţa blocului din str. D., conform foto existentă la dosar). Este vorba despre dorinţa Primarului din Piatra Neamţ de a avea la dispoziţie cât mai mult teren luat abuziv de la cetăţeni, teren pe care să-l valorifice către clientela acestuia.
Nu rezultă de ce statul trebuie sa plătească şi pentru terenurile libere. De altfel, principiul ce guvernează Legea nr. 10/2001 şi Normele metodologice este cel al restituirii în natură a imobilelor, chiar şi atunci când terenurile sunt afectate de investiţii de interes public şi construcţia acestora nu a început (art. 6 din Legea nr. 10/2001).
Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi obligarea pârâtului să restituie în natură suprafaţa de 156 m.p. teren neocupat de construcţii sau să acorde în compensare teren de aceeaşi calitate.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare în dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Faţă de criticile formulate, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului, pe care o consideră fondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Reclamanta nu a încadrat susţinerile formulate în vreunul dintre motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi dezvoltarea lor nu face posibilă o asemenea încadrare, în condiţiile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod.
Astfel, pe de o parte, reclamanta solicită restituirea în natură a suprafeţei de teren de 156 m.p., ocupată de spaţiu verde, fără să combată, pentru motive de nelegalitate, decizia recurată, prin care s-a considerat că acest teren reprezintă „o amenajare de utilitate publică”.
De asemenea, a arătat că este de acord cu acordarea de teren în compensare pentru această suprafaţă, fără sa menţioneze, însă, argumentele pentru care aceeaşi decizie, prin care s-a stabilit că nu există terenuri disponibile în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, este nelegală, recurenta neindicând măcar un singur asemenea bun, ce ar putea comporta o astfel de măsură reparatorie.
Transformarea unor spaţii verzi în locuri de parcare, de către Primarul municipiului Piatra Neamţ, sunt simple afirmaţii şi nu pot constitui motive de nelegalitate a deciziei atacate, iar invocarea art. 6 din Legea nr. 10/2001, pe lângă faptul că nu are conţinutul redat de recurentă, nu are legătură cu cauza, în sensul că nu explică pentru ce argumente hotărârea Curţii de apel ar fi greşită, textul de lege menţionând, într-o formă generică, conţinutul noţiunii de „imobile”, potrivit acestei legi, precum şi condiţiile şi formele de reparaţie pentru bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în construcţii (utilaje, instalaţii). Or dispoziţia legală nu este aplicabilă în speţă deoarece reclamanta nu a solicitat, prin notificare, asemenea bunuri.
De asemenea, nici critica referitoare la restituirea în natură a terenurilor afectate de investiţii de utilitate publică, dar a căror construcţie nu a început [art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, iar nu art. 6] nu este relevantă deoarece nu s-a reţinut o asemenea situaţie de fapt în speţă, Curtea motivând că întregul teren este afectat de „amenajări de utilitate publică”, deja executate, sens în care nu poate fi restituit în natură.
Având în vedere aceste considerente, cum susţinerile recurentei nu se pot încadra în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de contestatoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de contestatoarea M.E. împotriva deciziei civile nr. 143 din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă, minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5667/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5660/2010. Civil. Strămutare. Contestaţie... → |
|---|
