ICCJ. Decizia nr. 5667/2010. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5667/2010
Dosar nr. 4162/1/2009
Şedinţa publică din 29 octombrie 2010
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
La data de 04 mai 2007 s-a înregistrat contestaţia formulată de B.V., B.G.S. şi M.M. împotriva dispoziţiei nr. 1362/2007 a Primarului oraşului Băile Olăneşti, solicitându-se anularea acesteia şi obligarea Oraşului Băile Olăneşti, prin Primar, să le restituie în natură un teren în suprafaţă de 450 m.p. situat în Băile Olăneşti, jud. Vâlcea.
Prin sentinţa nr. 838 din 05 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a respins contestaţia formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia din 2007 a Primarului Oraşului Băile Olăneşti a fost admisă notificarea din 2001, înregistrată la Primăria oraşului Băile Olăneşti, formulată de B.S. (decedat la 13 ianuarie 2007), pentru moştenitorii B.V., B.G.S. şi M.M., privind imobilul teren în suprafaţă de 450 m.p., aceştia având calitatea de persoane îndreptăţite, potrivit actelor de stare civilă anexate la dosar.
S-a propus acordarea de despăgubiri potrivit legii pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură întrucât este afectat de amenajare de utilitate publică, respectiv este ocupat de parc public şi face parte din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, atestat prin H.G. nr. 1362/2001.
Reclamanţii contestă dispoziţia cu privire la măsura propusă de acordare despăgubiri în condiţiile legii, fiind nemulţumiţi de faptul că acest bun nu s-a restituit în natură şi susţinând că, în mod eronat, s-a stipulat în actul adrninistrativ că acest teren face parte din domeniul public.
Din concluziile raportului de expertiză efectuat de expert tehnic S.G., reiese că terenul în discuţie face parte din parcul P., constituind domeniu public al Oraşului Băile Olăneşti.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din actele aflate la dosar reiese că terenul solicitat de contestatori face parte din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, parc public, fiind amenajare de utilitate publică, astfel că nu poate fi restituit în natură.
Mai mult, terenul a cărui restituire se solicită a fost inventariat în patrimoniul public al Oraşului Băile Olăneşti potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorii B.V., M.M. şi B.G.S., care, prin decizia civilă nr. 71A din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis, a fost schimbată sentinţa şi, pe fond, s-a admis contestaţia, în sensul că s-a desfiinţat dispoziţia Primarului Oraşului Băile Olăneşti şi s-a dispus restituirea în natură, contestatorilor, a suprafeţei de 450 m.p., situată pe raza acestei localităţi, aşa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică.
A fost obligat intimatul să plătească suma de 800 RON cheltuieli de judecată contestatorilor.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia emisă de Primarul Oraşului Băile Olăneşti a fost respinsă notificarea contestatorilor prin care au solicitat să li se restituie în natură o suprafaţă de 450 m.p. teren pentru motivul că imobilul face parte din domeniul public şi este afectat de o amenajare de interes public, fiind, astfel, exceptat de la regula restituirii în natură.
Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificată suprafaţa de teren de 450 m.p. ce a aparţinut autorului contestatorilor, B.S.
La cercetarea efectuata la faţa locului s-a constatat că pe această suprafaţă de teren se află vegetaţie, intimatul apărându-se în sensul că aceasta ar constitui un parc în interiorul comunităţii.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie foştilor proprietari în natură, măsura acordării de despăgubiri fiind reglementată în mod excepţional pentru acele ipoteze în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
Una dintre situaţiile în care nu se aplică regula restituirii în natură este aceea a destinaţiei imobilului, de interes public, în sensul că este afectat de o amenajare în folosul comunităţii, făcând parte, datorită utilităţii, din domeniul public.
Într-o asemenea ipoteză, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este obligată să identifice imobilul, dar şi destinaţia acestuia, destinaţie care să nu se încadreze în sintagma de „amenajare de utilitate publică”, folosită de legiuitor, în dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Înscrierea suprafeţei de 450 m.p. în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti nu este suficientă fără dovedirea amenajării de utilitate publică ce afectează imobilul.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, cuprinse în H.G. nr. 250/2007, sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale” se referă la acele utilităţi publice, respectiv la suprafeţele de teren supuse unor amenajări ce deservesc interesul comunităţii, precum căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, parcuri şi grădini publice, precum şi altele asemănătoare acestora.
Intimatul nu a făcut dovada că suprafaţa de teren este afectată de un parc în înţelesul de „amenajare de interes public”, inventarierea terenului cu această destinaţie nefiind suficientă, motiv pentru care restituirea imobilului se poate face numai în natură, potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Oraşul Băile Olăneşti, prin Primar, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
În mod greşit, instanţa de apel, chiar şi după cercetarea efectuată la faţa locului, a reţinut că pe terenul solicitat se află vegetaţie. Şi din fotografiile anexate, rezultă că acesta este „parc” şi este amenajare de utilitate publică.
Sintagma „amenajări de utilitate publică”, regăsită în cuprinsul prevederilor legale, are în vedere acele suprafeţe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, printre care şi parcuri şi grădini publice. Prin urmare, ipoteza terenurilor evidenţiate în domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale - categoria parcuri şi grădini publice se regăseşte printre ipotezele avute în vedere de legiuitor, de natură a atrage măsura imposibilităţii restituirii în natură, cu consecinţa acordării măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
De asemenea, în susţinerea celor de mai sus, sunt de menţionat şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 137/1995, modificată prin O.G. nr. 5 91/2002 şi Legea nr. 294/2003 privind protecţia mediului, din care rezultă că terenurile care, în prezent, constituie suprafeţe verzi, parcuri, grădini publice beneficiază de o protecţie sporită, fiind considerate necesare asigurării unei calităţi ambientale şi de mediu.
Mai mult decât atât, dispoziţiile Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 dispun că: „Terenurile pe care sunt amplasate reţele stradale şi parcuri publice, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii nu pot fi dezafectate din domeniul public decât în cazuri de excepţie pentru lucrări de interes naţional”.
Din elementele de identificare pe care contesta torul le-a arătat în notificare, s-a stabilit că terenul solicitat face parte din domeniul public al Oraşului Băile Olăneşti, parc public, fiind amenajare de utilitate publică, exceptat de la restituire. Terenul solicitat, de 500 m.p., face parte din proprietatea publică a localităţii, atestată prin H.G. nr. 1362/2001, un teren mai mare de 4.800 m.p., având un regim special şi aparţine, potrivit prevederilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, domeniul public al oraşului.
În consecinţă, în cazul afectării imobilelor terenuri, solicitate a fi restituite, de grădini şi parcuri publice, Legea nr. 10/2001, republicată, nu a prevăzut altă modalitate de restituire decât cea în echivalent.
Modalitatea restituirii în echivalent este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificării, legiuitorul neimpunând imperativ soluţia măsurii reparatorii, mai ales că autorul reclamanţilor a solicitat despăgubiri pentru acest teren, făcând notificarea, în temeiul art. 36 din Legea nr. 10/2001 nemodificată, către Prefectură.
În expertiza întocmită de expert tehnic S.G., amplasamentul are următoarele vecinătăţi: la N - râul Olăneşti, S - Restaurantul C., E - S.M., V - Aleea C., iar în urma măsurătorilor suprafaţa rezultată din schiţă are următoarele vecinătăţi: la N- pârâul Olăneşti, S - alee de acces spre Poştă, E - Poştă, V - Aleea C.
Aşa cum rezultă din Tabelul cu locuitorii revizuiţi şi rămaşi definitiv, cu loturi de casă din comuna Băile Olăneşti, din terenul expropriat de Societatea Băile Olăneşti, lotul nr. x este în vecinătatea lotului nr. y, cu proprietar I.M.C., lotul z aparţinându-i lui S.M. (pentru care nu există plan parcelar sau un plan de amplasament al terenurilor).
În consecinţă, la emiterea dispoziţiei motivate cu propunerea de acordare despăgubiri s-au respectat prevederile art. 1 alin. (2) şi urm., art. 10, art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Recurentul a solicitat modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 71/A din 17 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi menţinerea sentinţei civile nr. 838 din 05 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
Prin decizia civilă nr. 4949 din 28 aprilie 2009, prezenta instanţă a respins recursul formulat de pârâtul Oraşul Băile Olăneşti, ca tardiv, hotărâre anulată prin decizia nr. 139 din 15 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în urma admiterii contestaţiei în anulare declarate de pârât.
În rejudecarea recursului, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
În esenţă, recurentul a arătat că, în mod greşit, Curtea de apel a reţinut că terenul poate fi restituit în natură deoarece nu este afectat de amenajări de utilitate publică, deşi acesta este ocupat de un parc, care, în accepţiunea legiuitorului, reprezintă o asemenea amenajare.
În consecinţă, bunul ar fi exclus de la o asemenea formă de reparaţie, faţă de dispoziţiile legale enunţate în cererea de recurs.
Pentru a verifica, însă, în ce măsură Curtea a aplicat sau nu, în mod corect, dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, în fundamentarea soluţiei pronunţate, ar fi trebuit ca instanţa să procedeze la o completă stabilire a situaţiei de fapt în legătură cu amenajările existente pe teren şi natura lor, sens în care nu s-a procedat.
Astfel, Curtea menţionează în considerentele deciziei că, în urma cercetării de la faţa locului, s-a constatat că pe suprafaţa de teren în discuţie se află vegetaţie, dar nu a arătat de ce aceasta nu reprezintă „un parc” şi, în consecinţă, „o amenajare de utilitate publică”, în sensul art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, aşa cum a susţinut intimatul.
Instanţa s-a rezumat doar să arate că pârâtul nu a dovedit că terenul este afectat de parc, fără să prezinte argumentele pentru care apărările pârâtului în acest sens sunt nefondate, prin raportare la probele existente.
Deşi s-a referit la raportul de expertiză întocmit în dosarul instanţei de fond, Curtea nu a ţinut seama că, în cuprinsul lucrării, se menţionează că terenul în litigiu face parte din „parcul P.”.
De asemenea, în însuşi procesul-verbal întocmit la data de 06 februarie 2008, ca urmare a cercetării la faţa locului efectuată în apel, se arată că „terenul aparţinând numitului S. şi cel al contestatorilor formează un corp comun şi este acoperit cu vegetaţie specifică amenajărilor de parc, cu alei, având o vechime de 15-20 de ani”.
În plus, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că terenul face parte din domeniul public, fiind afectat de parc. În mod clar, nu este suficientă evidenţierea bunului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, ca acesta să fie exclus de la restituirea în natură către persoana îndreptăţită, această formă de reparaţie fiind prioritară reparaţiei în echivalent. Ceea ce prezintă relevanţă vizează motivul pentru care terenul este evidenţiat în domeniul public, şi anume acela că ar constitui „un parc”, iar nu înscrierea formală cu acest titlu în documentele arătate, precum şi coroborarea acestui aspect cu celelalte mijloace de probă.
Cum instanţa de apel nu a făcut referire la aceste probe, menţionând sumar că terenul este ocupat de vegetaţie, dar fără să prezinte argumentele pentru care această vegetaţie nu ar constitui „un parc”, în consecinţă, „o amenajare de utilitate publică”, în realitate nu a stabilit situaţia de fapt şi nici nu a procedat, astfel, la o reală verificare a fondului cauzei.
Ca atare, în absenţa unei complete stabiliri a situaţiei de fapt, în cauză, instanţa de control judiciar nu poate verifica aplicarea dispoziţiilor legale în materie şi forma de reparaţie la care sunt îndreptăţiţi contestatorii.
În concluzie, în baza art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru o completă stabilire a situaţiei de fapt în legătură cu afectaţiunea imobilului, prin raportare la probele administrate, inclusiv, dacă este cazul, prin suplimentarea probatoriului în legătură cu natura vegetaţiei care se află pe teren, dacă aceasta constituie sau nu „un parc” sau are caracter spontan, neputând fi considerată ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Oraşul Băile Olăneşti, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 71/A din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5689/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5663/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
