ICCJ. Decizia nr. 5761/2010. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 168/D din 13 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-au respins excepțiile privind necompetența materială a tribunalului pentru pct. 2 și 3 din acțiune, cât și lipsa de interes a pârâtei-reclamante din acțiunea reconvențională.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta-reclamantă C.R.S. privind capătul de cerere pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare.
S-a respins acțiunea principală formulată de reclamanții K.C. și K.I. în contradictoriu cu pârâții: Primarul Municipiului Satu Mare, C.R.S. și F.C., având ca obiect modificarea în parte a dispoziției primarului emisă din 10 septembrie 2007, anularea actului de preluare și a contractului de vânzare-cumpărare.
S-a admis în parte acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C.R.S. în contradictoriu cu reclamanții-pârâți K.C. și K.I. și Primarul Municipiului Satu Mare.
S-a anulat în parte dispoziția din 10 septembrie 2007 privind restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 208/296 m.p., teren situat în Satu Mare, înscris în C.F. Satu Mare, nr. top XX și YY.
Primarul Municipiului Satu Mare a fost obligat să reia procedura administrativă pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent și pentru teren.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate din acțiunea reconvențională și cererea de conexare la prezenta cauză a Dosarului Judecătoriei Satu Mare și restul excepțiilor. Prin dispoziția din 10 septembrie 2007 emisă de Primarul Municipiului Satu Mare s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a cotei de 208/296 m.p., teren, diferența de 88 m.p., fiind atribuită pârâților în baza Legii nr. 18/1991, prin ordinul prefectului nr. 91/1999.
Pentru imobilul-casă și cota de 88/296 m.p., pentru care nu este posibilă restituirea în natură, urmează a fi stabilite măsuri reparatorii prin echivalent, fiind astfel păstrat dreptul de proprietate dobândit de pârâții asupra imobilului construcție în baza Legii nr. 112/1995, ce a constituit termenul încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 1997.
A mai reținut tribunalul că prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul a înțeles, pe de o parte, să abroge dispozițiile art. 2 alin. (2) și să atribuie valoare de act autentic și titlu de proprietate contractelor de vânzare-cumpărare încheiate conform Legii nr. 112/1995 în temeiul art. 45 alin. (21) din Legea nr. 10/2001.
în aceste noi circumstanțe s-a apreciat că nu se mai impune constatarea nulității actelor de preluare, care prezintă interes în cazul restituirii în natură a bunului nu și în situația stabilirii de măsuri reparatorii în echivalent, iar contractul de vânzare-cumpărare fiind valabil, constituie titlu de proprietate.
Pe de altă parte, prima instanță, a mai reținut, că indiferent de cauza de nulitate și prin derogare de la dreptul comun, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii, în condițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, termen ce a fost depășit și justifică reținerea excepției prescripției dreptului la acțiune.
întrucât pârâții justifică deținerea imobilului construcției, terenul, aferent casei de locuit nu poate fi considerat liber de construcții și sa permită restituirea în natură pentru suprafața ce excede, deoarece o astfel de modalitate ar împiedica utilizarea normală a imobilului construcție.
Sub acest aspect, prima instanță a apreciat ca întemeiată acțiunea reconvențională și ca nefondată acțiunea principală.
Pentru ca reclamanții să obțină finalizarea procedurii administrative s-a apreciat că pentru suprafața de 296 m.p., se impune reluarea procedurii în vederea obținerii de măsuri reparatorii în echivalent, în caz contrar va putea fi autorizată răspunderea statului.
împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii principale în întregime și a respingerii cererii reconvenționale.
La termenul din 21 octombrie 2009 instanța de apel, din oficiu, a invocat competența materială a tribunalului de a soluționa în primă instanță cererile privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC C SA Satu Mare cu pârâții F.C. și C.R.S. privind imobilul în litigiu și a ordinului prefectului nr. 91/1991 emis în temeiul Legii nr. 18/1991.
A mai reținut curtea de apel, că în sensul celor mai sus menționate este și practica înaltei Curți de Casație și Justiție.
în consecință, a trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Satu Mare capătul de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 30 ianuarie 1997 și cerea reconvențiorială formulată de C.R.S.
împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta C.R.S. criticând-o ca nelegală întrucât "instanța de apel judecând apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 168/D din 13 februarie 2009 a Tribunalului Satu Mare, admite ca fondat apelul, desființează parțial sentința, dar păstrează spre soluționare în apel capătul de cerere principal" astfel încât exista o antepronunțarer a instanței.
A mai arătat recurenta, că în mod greșit, instanța de apel, fără a motiva în drept, doar cu referire la practica, constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit că tribunalele nu sunt competente să soluționeze o astfel de cerere.
Recurenta a mai susținut, că cererea reconvențională are caracter incident și se judecă de instanța sesizată cu cererea principală conform art. 17 și art. 120 alin. (1) din C. proc. civ.
Modalitatea de soluționare a cererii ce formează obiectul Dosarului este reținută ca fiind o condiție pentru continuarea judecății apelului, cu toate că nu s-a cerut suspendarea apelului, instanța încălcând astfel dispozițiile, art. 129 alin. ultim din C. proc. civ.
Față de cele menționate mai sus recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Analizând recursul în raport de criticile formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., se constată că este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
în speță, acțiunea dedusă judecății este o contestație împotriva deciziei nr. 9659 din 10 septembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Satu Mare, având mai multe capete de cerere printre care și cel privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 2007 încheiat între SC C. SA Satu Mare și pârâtei F.C. și C.R.S., încheiat în baza Legii nr. 112/1995.
Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, cererea vizând anularea dispoziției administrative și restituirea în natură a imobilului, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, constituie capătul principal al acțiunii și este de competența în primă instanță a secției civile a tribunalului.
Plenitudinea de jurisdicție a instanței învestite conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 semnifică, deci, competența acestei instanțe de a hotărî inclusiv în privința nulității actelor de înstrăinare a imobilului notificat, iar nu de a trimite cauza judecătoriei.
Alta ar fi putut fi concluzia în cazul când chestiunea nulității contractului de vânzare-cumpărare ar fi constituit obiect de judecată, exclusiv și separat de procedura reglementată de Legea nr. 10/2001.
Față de considerentele prezentate, recursul declarat urmează a fi admis cu consecința casării în parte a deciziei civile nr. 236 A din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță.
în rejudecare curtea de apel, s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 2007 încheiat între SC C. SA Satu Mare și pârâții F.C. și C.R.S., încheiat în baza Legii nr. 112/1995 și a cererii neconvenționale formulată de C.R.S.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5762/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5757/2010. Civil → |
|---|
