ICCJ. Decizia nr. 5762/2010. Civil
| Comentarii |
|
1. Acțiunea
Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrată la 18 iunie 2004 acțiunea formulată de reclamantul D.V. care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local Techirghiol și Orașul Techirghiol prin primar în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, anularea dispoziției din 26 mai 2004 și restituirea în natură a terenului de 901,15 m2 loc de casă sau acordarea în compensație a suprafeței de teren revendicate, în altă zonă disponibilă.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 1600 din 2 octombrie 2007 a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 417/2004 de respingere a notificării din 4 iunie 2001 și a obligat pe pârâți să acorde reclamantului în compensare un alt teren, corespunzător valorii de piață a terenului în suprafață de 901,15 m2 situat în orașul Techirghiol; a fost respinsă cererea de obligare la cheltuieli de judecată.
Tribunalul, printr-o încheiere interlocutorie din 18 septembrie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local considerându-se, potrivit art. 66 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, că primarul este șeful administrației publice locale și în temeiul art. 67 el reprezintă doar comuna sau orașul în relațiile cu terții.
Ca urmare, din perspectiva Legii nr. 10/2001, s-a apreciat că atribuțiile conferite primatului prin acest act normativ sunt derivate din calitatea sa de reprezentant legal al entității cu personalitate juridică, actele primarului fiind acte ale orașului pe care acesta îl reprezintă.
S-a mai avut în vedere faptul că potrivit art. 38 din Legea nr. 10/2001 Consiliului local îi revin atribuții de avizare a eventualelor propuneri vizând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Pe fondul cauzei s-a constatat că prin notificarea din 4 iunie 2001 D.V. și D.C.G.I. au solicitat restituirea în natură a terenului de 901,15 m2 dobândit prin act de vânzare-cumpărare de C.D. în 1939 de la E.A. (vânzător).
D.V. este moștenitorul fostului proprietar C.D., potrivit certificatului de moștenitor nr. XX/1994 și, respectiv, nr. YY/1998. C.D., fostul proprietar, a avut ca succesor pe D.V. (la moștenirea sa renunțând soția supraviețuitoare D.E. și fiul D.C.G.I.). D.E., decedată la 24 noiembrie 1996, a avut ca moștenitori pe fiii săi, D.V. și, respectiv, D.C.G.I.
Prin contractul de concesiune din 8 iunie 2004 D.V. a cumpărat de la fratele său D.C.G.I. drepturile litigioase ale acestuia.
S-a reținut că autoritățile locale au purtat o corespondență cu petenții, prin care au recunoscut calitatea acestora de persoane îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii și au invitat pe petenți să aleagă între propunerile făcute acestora, plata de despăgubiri sau o suprafață de teren dată în compensare într-o altă zonă disponibilă a Consiliului local Techirghiol, persoanele care au notificat optând pentru această din urmă ofertă.
Ca urmare, susținerile menționate în decizia nr. 417/2004 referitoare la lipsa probei privind proprietatea și folosirea imobilului ulterior anului 1939 au fost apreciate ca neîntemeiate. S-a reținut că însăși Primăria a confirmat corespondența între terenul solicitat prin notificare și terenul aflat în posesia actualilor deținători.
Față de constatarea că pe teren în prezent sunt construcții edificate legal ce aparțin altor persoane s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.
Cererea de cheltuieli de judecată a reclamantului a fost respinsă față de constatarea că în cauză nu a fost efectuată expertiza dispusă și nici nu a fost dovedită plata unui onorariu pentru efectuarea expertizei.
3. Instanța de apel
Curtea de Apel Constanța prin decizia civilă nr. 37/c din 22 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Orașul Techirghiol prin Primar și Consiliul local Techirghiol.
în motivarea deciziei s-a reținut în esență că potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 unitatea deținătoare, unitatea administrativ, teritorială, în speță Orașul Techirghiol (ca titular al patrimoniului unității administrativ, teritoriale), are calitate procesuală pasivă în acest proces întemeiat pe Legea nr. 10/2001 care, în exercitarea drepturilor la restituirea imobilelor preluate abuziv, a instituit o procedură specială, în două etape necontencioasă, administrativă și respectiv, contencioasă, judiciară.
S-a reținut pe fondul cauzei că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la reparație în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, care a existat în patrimoniul autorului său.
Prin expertiza efectuată s-a identificat imobilul la adresa indicată de reclamant și s-a constatat că acesta nu este liber, petentul urmând să fie despăgubit prin acordarea de teren în compensare.
S-a mai reținut din înscrisul prezentat de Primăria orașului Techirghiol (raportul de evaluare pentru terenurile ce urmează a fi date în compensare conform Legii nr. 10/2001, într-o lotizare actualizată) că pentru reclamant există posibilitatea unei asemenea măsuri, existând un rest de teren liber în parcela P din planul de situație.
4. Recursul
împotriva deciziei Curții de Apel Constanța au declarat recurs pârâții Consiliul local Techirghiol și Orașul Techirghiol prin primar.
Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.
în susținerea acestui motiv de recurs recurenții au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocându-se dispozițiile art. 20 și 25 din Legea nr. 10/2001, care prevăd procedura specială instituită de lege cu atribuții pentru primar.
Cât privește fondul cauzei s-a susținut că s-a propus reclamantului acordarea în compensare a unui teren în zona N.S. din orașul Techirghiol zona de compensări pateu P din planul de situație prezentat instanței.
Recurenții au arătat că pentru acordarea terenului în compensare este necesară evaluarea amplasamentului inițial al terenului și a terenului care urmează a fi acordat în compensare, de către un expert agreat de autoritatea locală, pe cheltuiala reclamantului.
Recurenții au mai arătat că au fost de bună credință întrucât au făcut propuneri de acordare a terenului în compensare, reclamantul refuzând sistematic să achite cheltuielile de evaluare.
S-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul reclamant a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 306 alin. (2) din C. civ. atât pentru soluția pronunțată pe excepție cât și pentru soluția pronunțată pe fondul cauzei.
în subsidiar a cerut respingerea recursului ca nefondat, soluția fiind legală și temeinică.
5. Analiza instanței de recurs
Potrivit art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. (temeiul de drept invocat în susținerea recursului), o hotărâre poate fi modificată când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
într-adevăr în cauză recurentul nu a identificat actul dedus judecății interpretat greșit de instanță.
Criticile formulate în susținerea acestui motiv de recurs se pot însă încadra în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. pentru că în esență recurenții se referă la greșita aplicare a despăgubirii legale prin aplicarea dispozițiilor art. 20 și art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 306 alin. (3) din C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Ca urmare, în raport de cele mai sus semnalate, se va respinge ca neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de intimatul reclamant.
Analizând decizia atacată prin prisma modalității în care instanțele au aplicat legea incidență la raportul juridic dedus judecății, potrivit datelor de fapt ale cauzei, se constată că aceasta este legală și temeinică.
Contestația împotriva deciziei nr. 417/2004 prin care s-a respins notificarea reclamantului pentru un teren de 901,15 m2 a fost corect admisă și obligați pârâții Consiliul local și orașul Techirghiol prin primar să ofere reclamantului în compensare un teren echivalent terenului revendicat, într-o altă zonă a orașului, în raport de împrejurarea că terenul revendicat nu este liber și deci nu poate fi restituit în natură.
Deși motivul respingerii notificării a fost lipsa dovezilor calității de proprietar al autorului petentului și, respectiv, a calității de persoană îndreptățită în înțelesul Legii nr. 10/2001 a acestuia din urmă, s-a constatat că în realitate autoritatea administrativă a recunoscut calitatea petentului și pretențiile acestuia și l-a invitat să opteze pentru varianta de despăgubire propuse și de unitatea deținătoare, potrivit soluțiilor prevăzute de această lege specială.
De altfel se constată că pe parcursul derulării procesului oferirea unui teren în compensare nu a mai reprezentat o problemă controversată, chiar recurenții prin recursul declarat invocând buna lor credință în rezolvarea notificării prin oferirea în compensare a unui teren.
împrejurarea, invocată în recurs, a necooperării reclamantului la efectuarea unei expertize de evaluare nu ține de modul de soluționare a notificării, materializat prin decizia nr. 417/2004 atacată și care a constituit obiectul procesului.
Ca urmare, comentariile făcute sub acest aspect de recurenți nu se constituie în critici propriu-zise la soluția anulării deciziei atacate ci se referă la o etapă ulterioară și anume executarea acesteia, ceea ce depășește obiectul cauzei deduse judecății.
Nici criticile referitoare la pretinsa greșită soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților nu se pot primi.
S-a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 potrivit obligațiilor stabilite în sarcina entității deținătoare, în situația când aceasta este o unitate administrativ, teritorială cum este cazul în speță, potrivit normelor de reprezentare și atribuțiunilor date primăriei, primarului, consiliului local și președintelui consiliului local atât de legea specială mai sus citată cât și de legea generală, a administrației publice locale Legea nr. 215/2001.
Dispozițiile legale invocate în recurs (art. 20 și, respectiv, art. 25 din Legea nr. 10/2001) enunță reguli care nu au fost încălcate de instanțe în soluțiile pronunțate în cauză.
Pe cale de consecință nefiind constatate motive care să impună modificarea deciziei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5764/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5761/2010. Civil → |
|---|
