ICCJ. Decizia nr. 5849/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5849/2010
Dosar nr. 5065/121/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Prin cererea înregistrată la nr. 5065/121/2009 pe rolul Tribunalului Galaţi reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumei de 336.640 RON, reprezentând reactualizarea sumei de 292.730, despăgubire la care a fost obligat irevocabil pârâtul prin Decizia civilă nr. 666 din 7 decembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi şi la plata sumei de 25.000 Iei, reprezentând cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în perioada 2000 - 2007 cu soluţionarea Dosarului nr. 770/C/2002 în toate fazele procesuale.
În motivarea în fapt a acţiunii reclamanta a arătat că evaluarea pagubelor pentru care au fost acordate despăgubirile prin Decizia civilă nr. 666/2007 a fost efectuată de experţi în anul 2000, în Dosarul nr. 2461 /C/2000, însă datorită faptului că soluţionarea acelei cauze a durat 7 ani, despăgubirea acordată, deşi în anul 2000 reprezenta valoarea reală a pagubelor suferite, în anul 2007, ca urmare a inflaţiei monedei naţionale, suma de 292.730 RON nu mai reprezintă valoarea exactă a pagubelor şi despăgubirilor suferite şi solicitate în instanţă.
Reclamanta a mai arătat că instanţa de recurs, deşi s-a solicitat, a omis a se pronunţa asupra obligării Statului Român la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii experţi, onorariu avocat şi cheltuieli de transport.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 C. civ., raportat la art. 3712 alin. (3) C. proc. civ., art. 480 - 483 şi art. 998 C. civ. şi art. 274 C. pro. civ.
În urma analizării probelor administrate, prin Sentinţa civilă nr. 855 din 27 mai 2009, Tribunalul Galaţi a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat Statul Român să plătească acesteia suma de 9.628,63 RON reprezentând diferenţa rezultată din actualizarea creanţei în sumă de 292.730 RON pe perioada 8 decembrie 2007 - 30 aprilie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut în esenţă faptul că actualizarea datoriei poate fi făcută şi după achitarea acesteia, invocându-se dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de ambele părţi, prin Decizia nr. 25A din 26 ianuarie 2010, a respins căile de atac ca nefondate pentru motivele ce urmează.
Referitor la apelul reclamantei, Curtea a constatat că debitul a fost stabilit prin Decizia civilă nr. 666/2007 la suma de 292.730 RON iar actualizarea acesteia trebuie să cuprindă perioada dintre data pronunţării deciziei şi data plăţii respectiv 30 aprilie 2008 întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
La pronunţarea Deciziei nr. 666/2007 instanţa a avut în vedere faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pe baza evaluărilor făcute de experţi, fără a solicita şi o actualizare la zi a acesteia, astfel că o cerere separată în acest sens nu mai poate fi făcută, avându-se în vedere tot dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.
Se consideră că şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod legal, avându-se în vedere dovezile făcute în acest sens.
Apelul pârâtului nu este întemeiat întrucât potrivi dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. acţiunea reclamantului este admisibilă, actualizarea fiind admisibilă pentru perioada până la data efectuării plăţi datoriei.
În sprijinul susţinerilor s-a invocat şi Hotărârea din data de 1 iulie 2008 pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat posibilitatea reactualizării creanţei creditorului invocându-se dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta M.G. şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Reclamanta, prin motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă interpretarea greşită a temeiurilor de fapt şi de drept deoarece obiectul acţiunii îl constituie reactualizarea în raport de rata inflaţiei a sumelor stabilite în anul 2000, datorită duratei excesiv de mare a procedurii judiciare, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1.
Se arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 1073 C. civ. potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei. Prevederile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. se referă la actualizarea creanţei cuprinsă în titlul executoriu şi nu la actualizarea sumei ca urmare a procedurii judiciare.
Nu poate fi primit argumentul instanţei în sensul că nu a solicitat reactualizarea creanţei pentru că în recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză contabilă pentru actualizarea despăgubirilor stabilite în 2000.
Faptul că acţiunea a fost admisă după 7 ani nu este imputabil reclamantei, aşa încât suma la care a fost obligat Statul român în 2007 şi plătită în 2008 şi stabilită în 2000 nu reprezintă valoarea reală a daunelor cauzate ca urmare a confiscării ilegale a averii.
În susţinerea recursului se invocă cea mai mare parte a doctrinei şi practicii judiciare interne precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: Tăşchină împotriva României, Virgil Ionescu împotriva României şi Cristian Ionescu împotriva României.
Statul român, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia întrucât instanţa de apel a omis faptul că obligaţia stabilită prin Decizia civilă nr. 666/2007 a fost stinsă prin plată, urmare a cererii de executare formulate de reclamantă la 18 februarie 2008, completată la 21 martie 2008.
Suma de 292.730 RON, fiind executată, nu mai putea fi susceptibilă de actualizare deoarece reclamanta nu mai avea calitatea de creditor, iar recurentul nu mai era debitorul acesteia.
Se apreciază că suma de 1050 RON, cheltuieli de judecată, nu mai putea fi solicitată pe cale separată deoarece Curtea de Apel Galaţi nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată solicitate, iar reclamanta avea posibilitatea formulării în termenul de recurs a unei cereri de completare dispozitivului.
Deşi legal citaţi, niciunul dintre recurenţi nu au formulat întâmpinare la recursul potrivnic în condiţiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrat şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză reţine cele ce urmează.
Urmare a pronunţării Deciziei nr. 666/R din 7 decembrie 2007 de către Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, reclamanta a devenit titulara unui drept de creanţă în contra Statului român în cuantum de 292.730 RON.
Reclamanta a solicitat pârâtului îndeplinirea strictă a obligaţiei stabilită prin titlul executoriu, reprezentat de hotărârea judecătorească la 18 februarie 2008 şi la 21 martie 2008 când a indicat contul unde urmau să-i fie viraţi banii, executarea efectuându-se la 25 aprilie 2008.
Drept urmare, la data formulării cererii de chemare în judecată, 17 iulie 2008, reclamanta nu mai avea un bun ori speranţa legitimă de a avea un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât obligaţia fusese stinsă prin plată conform art. 1091 C. civ.
Anterior stingerii obligaţiei, reclamanta avea la îndemână dispoziţiile art. 3712 C. proc. civ., indicate de altfel şi de reclamantă în cererea introductivă de instanţă ca temei de drept aplicabil cauzei, conform cărora valoarea obligaţiei stabilită în bani poate fi actualizată, prevederi legale la care aceasta nu a apelat, câtă vreme a solicitat doar executarea sumei înscrisă în titlul executoriu.
Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 204/2005, în temeiul principiului constituţional al accesului liber la justiţie, creditorul putea formula şi o acţiune de drept comun pentru actualizarea obligaţiei stabilită în bani prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, chiar dacă există şi posibilitatea reactualizării, reglementată prin art. 3712 C. proc. civ., prin executorul judecătoresc, procedură la care a apelat şi reclamanta. Numai că, acţiunea trebuia formulată anterior stingerii raporturilor juridice dintre părţi, respectiv în perioada în care acestea aveau calitatea de creditor şi, respectiv, debitor.
Cu alte cuvinte, după stingerea raporturilor juridice dintre părţi prin plată, creanţa nu mai poate fi reactualizată.
Deosebit de aceasta, pe parcursul procesului finalizat prin emiterea titlului executoriu, reclamanta putea uza în etapa procesuală a apelului de mijloacele înscrise în art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile şi în recurs conform art. 316 C. proc. civ., reglementări ce permiteau paralizarea inflaţiei, prin solicitarea de a se acorda „dobânzi, rate, venituri ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe".
Referitor la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de recurentă ca relevantă, Înalta Curte reţine că cele statuate prin deciziile menţionate nu au incidenţă în cauză pentru argumentele ce succed.
Prin Hotărârea din 28 iunie 2005 în cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 306/2006, Curtea a amintit că executarea unei sentinţe sau hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces", în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenţie şi că dreptul la instanţă ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi.
Cauza Tăşchină împotriva României, soluţionată prin Hotărârea de la 1 iulie 2008, nepublicată în M. Of. al României, repune în discuţie durata excesivă a procedurii încălcarea art. 6 din Convenţie sub acest aspect obligă statul la 6000 Euro pentru prejudiciul moral suferit.
Totodată, a hotărât că nu se va pronunţa cu privire la temeinicia capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 întrucât nu poate face speculaţii cu privire la valoarea reală a creanţei reclamantului dacă durata procedurii ar fi fost rezonabilă, avându-se în vedere şi că perioada care trebuie luată în considerare a debutat abia la 20 iunie 1994, odată cu ratificarea Convenţiei de către România.
Din cele expuse rezultă obligarea Statului la plata unor daune morale pentru durata excesivă a procedurii şi nu a nereactualizării creanţei.
În cauza Dan Cristian Ionescu contra României soluţionat prin Hotărârea din 14 aprilie 2009, nepublicată în M. Of. al României s-a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) al Convenţiei pentru durata excesivă a procedurii, cât şi a art. 1 din Protocolul nr. 1, urmare a executării unei creanţe stabilite de instanţă la 23 decembrie 1997, definitivă şi executorie la 10 aprilie 1998, abia în 24 noiembrie 2002.
Reclamanta nu a învestit instanţa cu analiza duratei procedurii, prin raportare la complexitatea cauzei, a comportamentului reclamantului şi cel al autorităţii competente, şi a obiectului litigiului pentru persoanele în cauză, pentru a se stabili caracterul excesiv al procedurii ce ar determina acordarea de daune morale.
Hotărârea judecătorească din prezenta cauză a fost executată într-o perioadă de timp rezonabilă de la data pronunţării ce a coincis cu stabilirea prejudiciului, 4 luni, aşa încât accesul la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie a fost respectat.
Cu referire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procesul anterior, instanţa reţine cele ce urmează.
În cazul în. care instanţa omite să se pronunţe asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, partea le poate cere pe calea unei acţiuni separate, în termen de 3 ani de la rămânerea definitivă/irevocabilă în cauză, prin care i s-a acordat câştig de cauză, în temeiul art. 998-999 C. civ.
Aşadar, demersul judiciar al reclamantei din prezenta cauză cu referire la recuperarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1050 RON efectuate de autorul reclamantei M.C. în Dosarul nr. 2461/C/2000 al Tribunalului Galaţi a fost corect soluţionat de ambele instanţe de fond.
Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul pârâtului, va modifica în parte decizia în sensul că va admite apelul pârâtului împotriva sentinţei, pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge capătul de cerere privind actualizarea creanţei de 292.730 RON. Celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei vor fi menţinute.
Pentru aceleaşi considerente, recursul reclamantei va fi respins în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi împotriva Deciziei civile nr. 25/A/26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Modifică decizia în parte, în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinţei civile nr. 855 din 27 mai 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că respinge capătul de cerere privind actualizarea creanţei de 292.730 RON.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi ale sentinţei.
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5837/2010. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 3337/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
