ICCJ. Decizia nr. 5826/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5826/2010
Dosar nr. 26436/3/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie 2008 pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a Civilă, reclamanţii R.S. şi R.R. au chemat în judecată pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general, solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, str. V. nr. 2-A, sector 2, în suprafaţă totală de 179 m.p., compus din construcţie şi teren, cu excepţia apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995. Reclamanţii au arătat că imobilul în litigiu a aparţinut autorului lor, R.H., cunoscut şi sub numele de R.He. sau R.Ha., fiind dobândit de acesta de la E.D.A., prin actul de vânzare-cumpărare autentific sub nr. 24864 din 24 iulie 1936. Dreptul de proprietate asupra imobilului a fost înscris în cartea funciară provizorie a comunei Bucureşti, astfel cum rezultă din procesul-verbal încheiat în data de 18 ianuarie 1941 de Comisia pentru Înfiinţarea Cărţilor Funciare. La data de 10 ianuarie 1967 a decedat autorul reclamanţilor, R.H., acesta fiind moştenit de reclamanţi, astfel cum rezultă din ordinul de moştenire emis în data de 13 martie 1967 de Tribunalul Regional Tel-Aviv, Yafo.
Imediat după apariţia Legii nr. 10/2001, reclamanţii au formulat notificare, înregistrată sub nr. 543 din 19 iulie 2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Prin Sentinţa civilă nr. 735 din 27 mai 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea reclamanţilor, a obligat pârâtul să emită dispoziţie prin care să restituie în natură, reclamanţilor, imobilul în litigiu, cu excepţia apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, a obligat pârâtul să emită dispoziţie prin care să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru apartamentele înstrăinate şi pentru terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 179 m.p.
Prin Decizia civilă nr. 90 A/8 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
S-a apreciat în expunerea de motive a hotărârii că tribunalul a prezentat în mod judicios argumentele în baza cărora a concluzionat că R.H. este una şi aceiaşi persoană cu R.Ha., în sprijinul acestei idei fiind şi declaraţia de notorietate dată de numitul S.A., cetăţean israelian, certificatul de călătorie eliberat de Republica Populară România - Ministerul Afacerilor Interne, din care rezultă ultimul domiciliu şi împrejurarea că autorul, împreună cu cei doi copii, reclamanţii, au emigrat în statul Israel, certificatul de naştere şi de deces pentru autor, toate aceste înscrisuri purtând apostila conform Convenţiei de la Haga.
De asemenea, s-a apreciat că tribunalul a reţinut corect incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în ceea ce priveşte imobilul ce a aparţinut autorului reclamanţilor, conform actului de vânzare-cumpărare nr. 24864 din 24 iulie 1936, autentificat de Tribunalul Ilfov, imobil trecut în mod abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950.
Faptul că în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare, adresa imobilului apare ca fiind în str. Vi. nr. 2, în timp ce în actul de preluare, precum şi în prezent denumirea străzii este str. V., constituie o simplă diferenţă de ortografiere, dat fiind intervalul de timp în care s-au derulat evenimentele - anii 1936-1950 - acest aspect fiind confirmat şi prin înscrisurile aflate la filele 24-28, respectiv procesul-verbal nr. 19075/1940 (în care apare acelaşi imobil, însă adresa lui este în str. V. nr. 2 bis), precum şi extrasele de carte funciară în care se menţionează acelaşi imobil, proprietar şi adresă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat cerere de recurs la data de 22 martie 2010, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:
Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptăţită la restituire trebuie însoţită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi în cazul moştenitorilor foştilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moştenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse şi ulterior, în condiţiile legii.
S-a susţinut astfel că, nu s-a făcut dovada că R.H. este una şi aceeaşi persoană cu R.Ha., declaraţia de notorietate dată de numitul S.A. nefiind de natură să complinească aceste lipsuri, respectiv că, în actul de vânzare- cumpărare adresa imobilului apare în str. V. nr. 2, iar în actul de preluare, precum şi în prezent, denumirea străzii este str. V.
Recurentul-pârât consideră că dovedirea dreptului de proprietate, atât sub aspectul calităţii, cât şi a întinderii dreptului de proprietate presupune administrarea de dovezi clare, indubitabile, fără putinţă de tăgadă.
Referitor la excepţia nulităţii recursului, aceasta este nefondată, întrucât din expunerea de motive a cererii a rezultat că, alături de considerentele de netemeinicie - aprecierea eronată a probelor administrate în cauză - recurentul-pârât a făcut trimitere şi la unele considerente de pretinsă nelegalitate, în ceea ce priveşte aplicarea şi interpretarea în cauză a dispoziţiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001.
Analizând cererea de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Cu prioritate, faţă de conţinutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de consideraţii preliminare privind cauza recursului, dată fiind şi excepţia de nulitate invocată în apărare, după cum urmează:
În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).
Scopul acestei căi de atac este, esenţialmente, de control al legalităţii hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susţinere care relevă pretinse erori ale instanţei de apel în aprecierea probelor administrate în cauză - sub toate aspectele susţinute cu privire la valorizarea în probaţiune a înscrisurilor administrate de părţi, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la datele de identificare ale imobilului în litigiu, la identitatea de nume în privinţa autorului reclamanţilor - evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, toate cu consecinţe directe în planul configurării/reconfigurării situaţiei de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanţei de recurs.
Instanţele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situaţie de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret şi considerentele legale pentru care au ajuns la soluţia pronunţată în primă instanţă, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios.
Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părţile au beneficiat de o judecată în primă instanţă şi una în apel (ambele judecăţi de fond), finalizată prin configurarea situaţiei de fapt a dosarului pendinte şi cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părţile cu interese contrare.
O situaţie de nelegalitate, în esenţă, pentru a fi analizată în recurs trebuie susţinută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greşit la situaţia de fapt pe deplin stabilită în faţa instanţelor anterioare.
Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea şi aplicarea la speţă a dispoziţiilor art. 21-23 din Legea nr. 10/2001.
Dacă sub aspectul dispoziţiilor art. 21 şi 22 din Legea nr. 10/2001, în expunerea de motive a recursului nu pot fi regăsite critici concrete de nelegalitate, în privinţa dispoziţiilor art. 23, se impun a fi făcute următoarele consideraţii:
Conţinutul normativ al textului art. 23 din lege - care vizează proba dreptului de proprietate, contestată din perspectiva legalităţii - a fost foarte clar explicitat de prevederile H.G nr. 250 din 7 martie 2007 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, după cum urmează: „prin acte doveditoare se înţelege: a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deţinerea proprietăţii de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, etc...; c) orice acte juridice sau susţineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă...; d) orice acte juridice care atestă deţinerea proprietăţii de către persoana îndreptăţită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective; pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol); f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptăţită înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; g) orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptăţită înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale”.
Respectând întocmai aceste dispoziţii legale, instanţele anterioare au identificat imobilul în litigiu luând în considerare toate dovezile relevante aduse de reclamanţi în susţinerea pretenţiei deduse judecăţii - actul de vânzare-cumpărare al antecesorului, înscrisurile eliberate de instituţiile statului cu atribuţii în operaţiunea de clarificare a situaţiei de fapt şi de drept a imobilelor, inclusiv a celor preluate în mod abuziv de stat - îndeplinindu-şi astfel întocmai obligaţia procedurala de a stabili pe deplin situaţia de fapt a cauzei pendinte, în raport de care s-a configurat în finalul cercetării judecătoreşti, soluţia de drept propusă în dispozitiv.
Rezultă cu evidenţă că aprecierea probatoriului s-a realizat în condiţii de strictă legalitate - contextul legii speciale conferind persoanelor îndreptăţite beneficii (în special, prezumţia de proprietate instituită de dispoziţiile art. 24 din lege) sub aspectul modalităţilor concrete de probaţiune - sub toate aspectele reclamate, atât în privinţa elementelor de identificare a imobilului, cât şi în privinţa identităţii autorului reclamanţilor, scopul declarat al legii fiind reparaţiunea civilă pentru toate situaţiile de preluare abuzivă a imobilelor de către statul comunist, într-un termen rezonabil.
Nu poate fi reţinută susţinerea conform căreia dovedirea dreptului de proprietate, atât sub aspectul calităţii, cât şi a întinderii dreptului de proprietate, nu s-ar fi realizat prin administrarea unor dovezi clare, indubitabile, fără putinţă de tăgadă, întrucât în operaţiunea de apreciere a probelor, instanţele fondului au procedat la coroborarea informaţiilor procurate din surse diferite, concluzia finală a acestora fiind aceeaşi, anume identitatea dintre imobilul preluat în stăpânirea statului şi cel ce a constituit obiectul notificării, respectiv identitatea de nume în privinţa autorului reclamanţilor.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar general, împotriva Deciziei nr. 90A din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar general împotriva Deciziei nr. 90A din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5823/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5836/2010. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
