ICCJ. Decizia nr. 5823/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5823/2010
Dosar nr. 10111/63/2007
Şedinţa din 3 noiembrie 2010
Prin Sentinţa nr. 106 din 20 martie 2009 Tribunalul Dolj, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.A. în contradictoriu cu pârâţii S.C. R. S.A Craiova şi S.C PUG S.A Craiova.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul are calitate procesuală activă iar pârâţii au calitate procesuală pasivă, deoarece dreptul subiectiv afirmat de reclamant poate constitui obiectul analizei instanţei şi există identitate între persoana pârâţilor şi cel ce se pretinde că ar fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
Tribunalul a mai constatat că, potrivit titlurilor de proprietate ale autorului reclamantului, imobilele solicitate erau terenuri arabile, care au făcut obiectul Decretului regal de expropriere nr. 1650 din 28 mai 1945 şi se aflau în extravilanul comunei Cârcea, judeţul Dolj.
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acţiunea este neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 262 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Instanţa de apel a reţinut că terenul a cărui restituire o solicită reclamantul nu formează obiectul Legii nr. 10/2001, deoarece a fost expropriat prin Decretul regal nr. 1650 din 28 mai 1945, fiind teren agricol, situat în extravilanul oraşului Craiova.
Nu există nici un act din care să rezulte că proprietarii expropriaţi ar fi atacat actul regal sau că ar fi contestat despăgubirea primită.
A mai reţinut instanţa de apel, că actul regal de expropriere cu plata de despăgubiri nu figurează ca act de preluare abuzivă conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul nu s-a prezentat în instanţă pentru a da lămuriri cu privire la eventualitatea obţinerii unor măsuri reparatorii conform Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală.
Astfel, a susţinut recurentul, chiar dacă în actul de expropriere s-a menţionat propunerea de despăgubiri a mamei sale, acestea nu au fost încasate, iar la dosar se află înscrisuri din care rezultă că mama sa a refuzat încasarea despăgubirilor, pe care le-a considerat prea mici faţă de valoarea terenului preluat.
În mod greşit instanţele au reţinut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, deoarece imobilul era solicitat la limita dintre intravilan şi extravilan şi nu s-a făcut dovada că ar fi fost situat în extravilan.
Dovada că terenul era situat în intravilan este faptul că după preluare, pe acest teren s-au construit U.E. Craiova.
Recurentul a mai arătat că instanţele au constatat în mod greşit că imobilele preluate prin decret regal nu intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, deoarece sub incidenţa Legii nr. 10/2001 intră toate imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Mai susţine recurentul că terenul nu poate face obiectul legilor fondului funciar, deoarece nu se află în posesia Statului Român şi nu poate fi restituit prin ordin al prefectului., iar pârâţii deţinători ai terenului nu justifică un titlu legal de proprietate.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin cererea completatoare, formulată în Dosarul nr. 4916/215/2006 al Tribunalului Dolj, reclamantul R.A. a chemat în judecată S.C. E. Craiova, S.C R. S.A. Craiova şi S.C. PUG S.A. Craiova solicitând restituirea în natură, în baza Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafaţă de 30.543,96 m.p., ce a aparţinut autoarei sale, A.C.R., teren preluat prin decret regal de expropriere.
La termenul din 17 octombrie 2008, reclamantul a precizat că nu înţelege să se mai judece cu pârâta S.C. E.S.A. Craiova, deoarece aceasta a emis Decizia nr. 7307 din 21 august 2008, care a fost atacată separat în instanţă.
În cadrul procedurii de judecată a recursului, reclamantul a depus copia Deciziei nr. 2097 din 25 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul declarat de R.A. împotriva Deciziei nr. 201 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Decizia menţionată a fost pronunţată în contestaţia pe care reclamantul a formulat-o împotriva Dispoziţiei nr. 7303 din 21 august 2008, emisă de E. Craiova, iar instanţa supremă a constatat că terenul solicitat în acea cauză face parte dintr-un lot mai mare de teren, de 50 ha, care a aparţinut autorilor săi.
Totodată, instanţa supremă a constatat că terenul în litigiu s-a aflat în intravilanul localităţii atât la data preluării cât şi la data exproprierii, astfel încât s-a reţinut în mod greşit că nu cade sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
În cauză, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel a constatat că terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Această constatare a avut loc în condiţiile în care circumstanţele cauzei nu au fost pe deplin lămurite.
Astfel, la dosar se află mai multe înscrisuri, din care rezultă că autorii reclamantului, A.C.R. şi R.M., au dobândit (prin act dotal, în anul 1922), un corp de pământ şi loc de casă în suprafaţă de 8 ha, cu toate construcţiile, pe teritoriul comunei Cârcea, 2,50 ha teren arabil în hotarul comunei Cârcea (act de vânzare - cumpărare înregistrat la 30 septembrie 1942), 11560 m.p. teren arabil pe teritoriul comunei Cârcea, la punctul „Gropile cu nisip” (act de vânzare - cumpărare înregistrat la 11 iulie 1936 şi 5 pogoane teren arabil pe teritoriul comunei Cârcea la punctul „Gropile cu nisip" (act de vânzare - cumpărare înregistrat la 9 iunie 1942).
Prin Decretul regal nr. 1650 din 28 mai 1945 s-au autorizat Căile Ferate Române să procedeze la exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi a loturilor nr. 109, în suprafaţă de 6.545,17 m.p. teren arabil şi nr. 110, în suprafaţă de 23.998,79 m.p. teren arabil, proprietatea lui A.C.R.
Atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au reţinut că imobilele ce au făcut obiectul decretului de expropriere sunt cele menţionate în actele de proprietate ale autorilor reclamantului, dar acest lucru nu se susţine prin probele administrate în cauză, deoarece, aşa cum lesne se poate constata, suprafaţa expropriată este mai mică decât cea pe care autorii reclamantului au avut-o în proprietate.
Prima instanţă şi instanţa de apel au mai reţinut că terenul expropriat este teren arabil, situat în extravilan, dar nici această constatare nu are suport în probele administrate în cauză.
Astfel, menţiunile din actele de proprietate în sensul că mare parte din terenuri erau terenuri arabile nu semnifică faptul că terenurile erau situate în extravilan.
De aceea, instanţele ar fi trebuit să administreze probe suplimentare, prin care să stabilească regimul juridic al terenului expropriat ca fiind teren intravilan sau extravilan. Acest lucru se impunea cu atât mai mult, cu cât, conform menţiunilor din actele originare de proprietate, printre suprafeţele de teren aflate în proprietatea familiei R. se aflau şi terenuri ocupate de construcţii sau terenuri cu destinaţia de teren construibil.
Apoi, în cauză instanţele nu au fost preocupate să stabilească care au fost coordonatele terenului expropriat din suprafaţa totală deţinută de autorii reclamantului, deşi atât actele de proprietate cât şi actul de expropriere indică cu rigurozitate vecinătăţile terenurilor în discuţie.
Pentru aceasta, ar fi fost necesar să se efectueze o expertiză tehnică de specialitate, prin care să se delimiteze suprafaţa de teren deţinută în proprietate de autorii reclamantului şi suprafeţele de teren ce au făcut obiectul exproprierii.
Numai după această delimitare s-ar fi putut constata dacă suprafeţele de teren ce au făcut obiectul exproprierii erau sau nu arabile, dacă erau situate în extravilan sau în intravilan şi, pe cale de consecinţă dacă este aplicabil ori nu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, sunt greşite susţinerile instanţei de apel că preluarea nu a fost abuzivă, deoarece decretele regale de expropriere nu sunt vizate de dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 10/2001, iar exproprierea a avut loc cu plata de despăgubiri.
Legea nr. 10/2001 reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar art. 2 alin. (1) lit. g) din lege defineşte ca fiind imobile preluate abuziv orice imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Nici faptul că exproprierea s-ar fi realizat prin plata unor despăgubiri nu este un argument în sprijinul ideii că preluarea nu a fost abuzivă, în înţelesul legii speciale de reparaţie.
Reclamantul a contestat în mod constant că plata despăgubirilor ar fi avut loc şi, în lipsa unor probe contrare, era sarcina pârâţilor să dovedească că plata cu un astfel de titlu ar fi avut loc.
Chiar dacă s-ar fi demonstrat că despăgubirile au fost încasate, deveneau aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (7) sau art. 12 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilesc prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite, iar restituirea în natură este condiţionată de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirilor primite, actualizate cu coeficientul de actualizare stabilit.
Pentru toate cele arătate, recursul declarat de reclamant va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
La rejudecare se vor respecta îndrumările date prin prezenta decizie, administrându-se probele arătate şi orice altă probă necesară stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi a regimului juridic al terenului în litigiu.
De asemenea, se va avea în vedere şi Decizia nr. 2097 din 25 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că se va analiza dacă terenul deţinut de pârâtele din prezenta cauză face parte din acelaşi trunchi de teren cu cel deţinut de U.E. Craiova, dacă urmează acelaşi regim juridic cu acesta şi dacă circumstanţele prezentei cauze sunt similare cu cele din cauza în care instanţa supremă a dezlegat deja problema regimului juridic al terenului preluat şi pentru care se cuvin măsuri reparatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva Deciziei nr. 262 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5822/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5826/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
