ICCJ. Decizia nr. 5987/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5987/2010
Dosar nr. 1875/33/2009
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 351 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 4614/117/2005, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul T.V. (decedat în timpul procesului, succesor legal fiind T.A.), în contradictoriu cu Primarul municipiului Cluj-Napoca.
S-a stabilit dreptul reclamantului T.A. la măsuri reparatorii, sub forma acordării de bunuri în compensare şi prin echivalent, în ceea ce priveşte imobilul teren situat, din punct de vedere administrativ, în municipiul Cluj-Napoca în suprafaţă totală de 1860 mp, înscris în C.F. nr. 14540, nr. top 12845/1/3, C.F. nr. 14541, nr. top 12845/1/4, C.F. nr. 14543, nr. top 12845/1/5, după cum urmează:
S-a acordat în compensare reclamantului imobilul teren în suprafaţă de 700 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 14677 Cluj, nr. top 21081/6/32.
S-a stabilit în favoarea aceluiaşi reclamant dreptul la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri în sumă de 1.224.500 Euro, achitate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobilul mai sus identificat, pentru care nu poate fi acordată măsura compensării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Prin Decizia civilă nr. 272/A din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis apelul, s-a schimbat în parte sentinţa, în sensul că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent aferente întregii suprafeţe de 1860 mp teren preluat abuziv, despăgubirile urmând a fi acordate în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul T.A. şi pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, ambele recursuri fiind admise prin Decizia nr. 6696 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunându-se casarea deciziei date în apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
În rejudecarea apelului declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, prin Decizia civilă nr. 15/A din 22 ianuarie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 351 din 26 iunie 2008 a Tribunalului Cluj.
A obligat pe apelant la plata sumei de 15000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantul-intimat.
La pronunţarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în recurs, împrejurarea potrivit căreia Primarul municipiului Cluj-Napoca nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, neîntocmind tabelul care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, ceea ce nu ar putea conduce la concluzia că terenul în suprafaţă de 700 mp, situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 14677 Cluj nr. top 21081/6/32 nu este susceptibil de acordare către reclamant, cu titlu de compensare parţială.
Această statuare a instanţei de recurs este obligatorie pentru judecătorii apelului, fiind aplicabile prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, statuările instanţelor de recurs asupra problemelor de drept dezlegate şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Or, judecata în apel poartă asupra fondului cauzei, ceea ce atrage obligativitatea dezlegărilor făcute, aşa cum s-a arătat, prin Decizia nr. 6696 din 17 iunie 2009 a instanţei supreme.
Motivul de apel conform căruia, imobilul teren în suprafaţă de 700 mp, nu ar putea fi atribuit reclamantului în compensare nu poate fi primit, aceasta şi în condiţiile în care, urmând dezlegările instanţei de casare, verificările efectuate de prezenta instanţă la Primăria municipiului Cluj-Napoca au evidenţiat că acest teren nu a fost revendicat de alte persoane în temeiul Legii nr. 10/2001 sau a OUG nr. 94/2000, el fiind cuprins în lista de inventar a Primăriei municipiului Cluj-Napoca sub titlul „Terenuri, concesiuni, grădini, domeniu privat" la poziţia nr. 734 (f. 13-17).
Printr-o altă adresă (f. 19), Primăria municipiului Cluj-Napoca a mai precizat că, privitor la terenul solicitat în compensare nu există nici cereri în revendicare depuse în baza legilor fondului funciar, cu excepţia unei cereri întemeiate pe prevederile Legii nr. 169/1997, care a fost formulată de chiar reclamantul (decedat) T.V., cerere care nu este încă soluţionată.
Astfel fiind, rezultă că nu există impedimente legale la atribuirea în compensare a terenului solicitat către reclamantul T.A..
Neîntemeiat este şi motivul de apel potrivit căruia reclamantului nu i se cuveneau măsuri reparatorii aferente suprafeţei de 1860 mp teren, ci doar corespunzător suprafeţei de 1710 mp evidenţiată în cartea funciară (f. 6-8 dosar nr. 3834/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca), căci din examinarea listei anexă la Decretul de expropriere nr. 168 din 27 iunie 1983 rezultă (f. 23 dosar nr. 4703/2005 al Tribunalului Cluj), că suprafaţa efectiv expropriată de la reclamantul T.V. a fost de 1860 mp
Or, aşa cum instanţa de apel a statuat şi în primul ciclu procesual, câtă vreme principiul care fundamentează Legea nr. 10/2001 şi configurează în mod decisiv vocaţia ei reparatorie este acela al realizării unei reparaţii integrale, concluzia de tras nu poate fi decât aceea că trebuie avută în vedere întreaga suprafaţă preluată în mod abuziv, chiar dacă, în fapt, aceasta este mai întinsă decât cea menţionată în foaia de avere a cărţii funciare.
Neconcordanţa dintre înscrierile din cartea funciară şi întinderea reală a terenului nu trebuie să impieteze asupra dreptului la reparaţie al persoanei îndreptăţite, câtă vreme, pe de o parte, este cert că s-a preluat în mod efectiv de la T.V. o suprafaţă de 1870 mp teren, iar pe de altă parte, este de principiu că menţiunile tabulare garantează existenţa dreptului real înscris, iar nu şi exactitatea întinderii fizice a suprafeţelor de teren intabulate.
Este de văzut, totodată, şi faptul că expertiza topografică efectuată în cauză (f. 94 dosar tribunal), face vorbire despre preluarea unei suprafeţe de 1860 mp, iar nu de 1710 mp, astfel încât, în raport cu cele ce preced, apelul se va respinge ca nefondat, conform art. 297 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la a-i plăti reclamantului suma de 15.000 lei cheltuieli de judecată, în apel, reprezentând onorariu avocaţial (f. 22 dosar apel rejudecare, f. 11 dosar apel - prim ciclu procesual).
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat şi motivat recurs, în termen legal, Primarul municipiului Cluj-Napoca.
Criticile formulate prin motivele de recurs pot fi structurate, în esenţă, astfel:
- Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 10/2001, în raport de faptul că la nivelul municipiului Cluj-Napoca nu au fost identificate bunuri sau servicii care să poată fi oferite în compensare, conform legii speciale.
- Instanţa nu poate cenzura susţinerile unităţii deţinătoare, care arată că nu deţine terenuri pentru a fi acordate în compensare reclamanţilor.
- Legea nr. 10/2001 nu impune obligativitatea acordării celor îndreptăţiţi, în compensare, a altor bunuri, când nu există bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, singura măsură reparatorie posibilă şi legală fiind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri în condiţiile legii speciale.
- Se mai critică faptul că prin notificare, cât şi prin precizarea de acţiune înregistrată la data de 9 august 2005, reclamantul a solicitat restituirea suprafeţei de 1700 mp, teren expropriat, ci nu de 1860 mp, aşa cum a acordat instanţa de apel.
- O ultimă critică vizează greşita stabilire a cheltuielilor de judecată în cuantum de 15000 lei, în sarcina Primarului municipiului Cluj-Napoca, în condiţiile în care, această parte nu este în culpă procesuală.
În recurs, intimatul-reclamant T.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele pe larg expuse în conţinutul acestei cereri, care se constituie ca apărări de fond la motivele de recurs.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:
Prin Decizia de casare nr. 6696 din 17 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-au soluţionat unele din problemele de drept puse în discuţie prin recursul de faţă, cum ar fi întinderea dreptului la reparaţiune al persoanei îndreptăţite în condiţiile Legii nr. 10/2001, aspect asupra căruia s-a statuat în mod obligatoriu pentru instanţa de trimitere, dreptul reclamantului în cauză de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparaţie, pentru întreaga suprafaţă expropriată de 1860 mp teren situat în municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj.
Prin urmare instanţa de trimitere nu era îndreptăţită să modifice această concluzie a instanţei de recurs, care se impune cu putere de lucru judecat, neconformarea atrăgând casarea hotărârii pronunţate pentru nelegalitate.
De asemenea, în determinarea categoriei măsurilor reparatorii acordate reclamantului, instanţa de control judiciar a stabilit că textul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 1 alin. (2) şi (5) din aceeaşi lege, consacră o ordine de prioritate în stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent, care trebuie acordate atunci când restituirea în natură nu este posibilă, prevăzând prevalenţa măsurii compensării cu alte bunuri sau servicii, celei de acordare de titluri de despăgubire.
Cum prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a rezolvat problema referitoare la măsura reparatorie aplicabilă, instanţa de trimitere avea obligaţia să stabilească numai situaţia juridică actuală a terenului solicitat de reclamant cu titlu de compensare parţială, respectiv, dacă acesta figurează în domeniul privat al localităţii şi împrejurarea dacă acesta face obiectul unei alte notificări sau cereri de restituire.
Prin urmare, criticile recurentului pârât referitoare la incidenţa măsurii de reparaţie privind acordarea în compensare, celor îndreptăţiţi, a altor bunuri, faţă de obligativitatea deciziei de casare, rămân fără relevanţă.
Referitor la situaţia juridică a terenului situat în str. U. nr. 97, atribuit cu titlu de compensare parţială, Înalta Curte va înlătura critica conform căreia acest teren nu ar putea fi atribuit reclamantului pentru că se află în proprietatea privată a Statului român, reţinând că, în mod corect instanţa de apel, administrând probe în acest sens, a stabilit că nu există impedimente legale la atribuirea în compensare a terenului către intimatul-reclamant.
Aceasta, având în vedere şi dezlegările instanţei de casare, potrivit cu care, împrejurarea că Primarul municipiului Cluj-Napoca nu s-a confruntat obligaţiei prevăzute de art. 1 alin. (5) din lege, nu are şi nu poate avea semnificaţia pretinsă de pârât, atât timp cât, rezultă că terenul în discuţie deţinut cu titlu de închiriere de reclamant din anul 1983, este liber şi figurează înscris în evidenţele de publicitate imobiliară în proprietatea statului.
Susţinerea recurentului-pârât în sensul că, instanţa de judecată a acordat despăgubiri reclamantului, fără să condiţioneze restituirea despăgubirilor primite la expropriere, actualizate cu rata inflaţiei, nu poate fi primită, în contextul în care, recurentul pârât nu a făcut dovada că asemenea despăgubiri ar fi fost efectiv plătite reclamantului la data exproprierii.
Referitor la obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat.
Astfel, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., faţă de apelantul-pârât Primarul Municipiului Cluj-Napoca, acesta formulând apel care s-a dovedit a fi nefondat, atât în primul ciclu procesual, cât şi în rejudecare, după casare, astfel încât, cheltuielile ocazionate de această judecată în apel, reprezentând onorariu avocaţial, trebuie suportate, exclusiv, de apelant ca parte căzută în pretenţii.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 15 A din 22 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5988/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5969/2010. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
