ICCJ. Decizia nr. 6006/2010. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6006/2010
Dosar nr. 6001/62/2008
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2010
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 15/2009, Tribunalul Braşov a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea R.B., în contradictoriu cu intimata SC R. SRL; a anulat Decizia nr. 674 din 4 august 2008 emisă de intimată; a obligat pe intimată să emită în favoarea contestatoarei o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a cotei de 1/4 din partea neînstrăinată din imobilele situate Braşov, înscris în C.F. 381 Braşov, nr. top 5436/11, str. E. nr. 12, înscris în C.F. 381 Braşov, nr. top 5738/1, 5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 şi str. E. nr. 14, înscris în C.F. 381 Braşov nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3, iar pentru cota de 1/4 din partea legal înstrăinată din respectivele imobile, să propună masuri reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale de reparaţie; a respins restul pretenţiilor contestatoarei şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul D.T. în interesul intimatei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 926 din 13 noiembrie 2001, expediată prin executor judecătoresc, remisă spre competentă soluţionare intimatei SC R. SRL, contestatoarea R.B. a solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilele preluate în mod abuziv de Statul Roman, înscrise în C.F. 381 Braşov nr. top 5436/11 - situat în Braşov, str. R. nr. 18, C.F. 381 Braşov nr. top 5738/1,5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 - situat în Braşov, str. E. nr. 12 şi C.F. 381 Braşov nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3 - situat în Braşov, str. E. nr. 14.
Prin Decizia nr. 674 din 4 august 2008 emisă de intimata SC R. SRL, notificarea contestatoarei a fost respinsă pe motiv ca aceasta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) si art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa a apreciat ca această decizie este nelegală, deoarece, după cum rezultă din evidenţele de carte funciară, imobilele în litigiu au fost deţinute în proprietate de către P.F., P.R., P.H. şi N.M., născută P., în cote egale, cu titlu de drept dobândit prin cumpărare, fiind ulterior preluate de Stat în baza Decretului nr. 92/1950, poziţia nr. 855 din anexa la decret.
După cum rezultă din certificatul de moştenire eliberat la data de 4 iunie 1968, proprietarul cotei de 1/4 din imobilele în litigiu, P.F. sau K.F.P. a fost moştenit de soţia sa, M.P. şi de copiii săi, E.G., născută P. şi B.R., născută P.
De asemenea, potrivit certificatului de moştenire eliberat la data de 10 mai 1977, defuncta P.M. a fost moştenită în cote egale de copiii săi, E.G., născută P. şi B.R., născută P.
Conform declaraţiei de notorietate depuse la dosar, contestatoarea R.B., născută P., este una şi aceeaşi cu persoana trecută în certificatul de naştere ca fiind A.B.G.P. şi cu cea menţionată în certificatul de moştenire eliberat la data de 4 iunie 1968 şi 10 mai 1977 ca fiind B.R.
Aşadar, contestatoarea a făcut dovada calităţii de moştenitor, în calitate de fiică, a fostului proprietar tabular al cotei de 1/4 din imobilele în litigiu.
Instanţa nu a reţinut susţinerile contestatoarei în sensul că aceasta are calitate de persoană îndreptăţită cu privire la imobilele în litigiu în întregul lor, întrucât nu s-a făcut dovada că are calitate de moştenitor al foştilor proprietari ai cotei de 3/4 din imobilele în litigiu, P.R., P.H. şi N.M., născută P.
Este inaplicabil alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 10/2001, care prevede că de cotele moştenitorilor care nu au urmat procedura prevăzută de prezenta lege profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cerere de restituire, întrucât contestatoarea nu a făcut dovada că ar avea calitatea de moştenitor a foştilor proprietari ai cotei de 3/4 din imobilele în litigiu pentru a putea beneficia, în cazul existenţei şi a altor moştenitori, de faptul că aceştia nu au formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001.
Întrucât parte din imobilele în litigiu a fost înstrăinată cu respectarea dispoziţiilor legale, potrivit prevederilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent.
Instanţa a constatat că, prin cererea formulată, contestatoarea a făcut referire şi la imobilul situat în Braşov, str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381 Braşov nr. top 5436/1, însă a respins pretenţiile legate de acest imobil formulate în cadrul contestaţiei, întrucât, după cum rezultă din conţinutul notificării nr. 926 din 13 noiembrie 2001, acest imobil nu a făcut obiectul notificării, iar, pe de altă parte, intimata nu are calitatea de unitate deţinătoare cu privire la acesta.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termenul legal, contestatoarea R.B.
Prin Decizia civilă nr. 123 din 28. octombrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pe intimata SC R. SRL Braşov să emită în favoarea contestatoarei, în calitate de moştenitoare a foştilor proprietari tabulari - fraţii P. şi sora acestora, N.M., născută P., şi cu respectarea contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 1811 din 22 iunie 2009, o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a părţii neînstrăinate din imobilele situate în Braşov: str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381 Braşov nr. top 5436/11; str. E. nr. 12, înscris în C.F. 381 Braşov nr. top 5738/1, 5738/2, 5738/3, 5738/4, 5738/5, 5738/6, 5738/7, 5738/8, 5738/9, 5738/10 şi str. E. nr. 14, înscris în C.F. 381 Braşov, nr. top 5737/1, 5737/2, 5737/3b iar pentru partea legal înstrăinată din respectivele imobile, să propună măsuri reparatorii în echivalent conform prevederilor legii speciale de reparaţie; a respins restul pretenţiilor contestatoarei din apel şi a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei; a înlăturat dispoziţia din sentinţă prin care se recunoştea dreptul contestatoarei doar pentru cota indiviză de ¼ părţi din imobile şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa constată că, în apel, apelanta, prin mandatarul C.O. care prin contractul de cesiune de drepturi litigioase (autentificat sub nr. 1811 din 22 iunie 2009), se substituie în drepturile contestatoarei, inclusiv în dreptul de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul prezentei contestaţii, face dovada cu acte de stare civilă că este moştenitoarea legală a celorlalţi coproprietari, fraţii şi sora tatălui său, deci face dovada calităţii de persoană îndreptăţită la beneficiile Legea nr. 10/2001, în sensul art. 4 din lege.
Apărarea intimaţilor conform căreia această dovadă se poate face doar cu certificat de moştenitor nu poate fi primită, deoarece, chiar legiuitorul prin art. 4.2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 lămureşte norma referitoare la accesul moştenitorilor persoanei îndreptăţite la beneficiul legii, în sensul că enumeră, printre actele doveditoare pentru stabilirea calităţii de moştenitor legal, şi actele de stare civilă.
Apelanta a făcut dovada că este singurul moştenitor al coproprietarilor imobilelor în cauză - înscrise în C.F. 381 Braşov, conform menţiunilor de sub B 4,5,6,7 - care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilele în cauză, sora acesteia, G.E. fiind decedată, aspect învederat de înşişi intimaţii în cauză prin concluziile orale puse asupra apelului.
Intimaţii nu au contestat calitatea de moştenitor legal a contestatoarei de pe urma fraţilor şi surorii tatălui acesteia, ci forţa probantă a înscrisurilor administrate în scopul dovedirii acesteia, or, înscrisurile administrate în cauză îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. I Legea nr. 119/1996 şi reprezintă acte doveditoare în sensul Legii nr. 10/2001.
Dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile în speţă, recunoscând efectul dreptului de acrescământ în favoarea contestatoarei, pentru imobilele în întregul lor, astfel cum s-a solicitat prin notificare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea beneficiilor Legii nr. 10/2001 şi pentru imobilul cuprins în C.F. 381 top 5436/1, instanţa a constatat că este neîntemeiată, deoarece imobilul a fost pentru prima dată solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, prin completarea la notificarea iniţială, înregistrată sub nr. 8409 din 3 aprilie 2008, deci peste termenul prevăzut de art. 26 Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei mai sus menţionate au declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.OG şi pârâta SC R. SRL
1. Prin motivele de recurs, reclamantul, în calitate de cesionar al drepturilor litigioase cu privire la imobilele notificate în baza Legii nr. 10/2001, a formulat critici exclusiv cu privire la imobilul din Braşov str. R. nr. 18, înscris în C.F. 381, nr. top 5436/1, arătând că a fost solicitat prin notificare, iar completarea la notificare la care se referă instanţa de apel reprezintă o precizare cu privire la conţinutul notificării, solicitată de către intimată prin adresa nr. 1235/8409.
De asemenea, instanţa, respingând pretenţiile cu privire la acest imobil, nu a avut în vedere situaţia imobilului astfel cum rezultă din înscrisurile la dosar, respectiv cartea funciară, care atestă că toate imobilele pentru care s-a solicitat restituirea în natură au reprezentat un singur imobil având ca proprietari pe antecesorii contestatoarei (foaia de proprietate poziţia 4, 5, 6, 7), configuraţie în care imobilul a fost preluat de către Statul Roman la data de 26 aprilie 1958 în baza Decretului 92/1950; abia în anul 1967 imobilul s-a dezmembrat pe numere topografice diferite.
2. Prin motivele de recurs, SC R. SRL a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a), art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001 cu privire la calitatea contestatoarei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Astfel, prima instanţă, în mod corect şi legal, a statuat că dreptul notificatoarei R.B. se limitează numai la cota de proprietate de 1/4 din imobilele preluate în mod abuziv de către Statul Român, în perioada de referinţă a Legii nr. 10/2001, cotă ce a aparţinut numitului P.F. (identic cu P.K.F.) şi că nu poate beneficia decât de cota celeilalte moştenitoare a tatălui său, sora sa, E.G. (născută P.), care nu a formulat notificare în termenul legal stabilit de lege, nu şi de cotele celorlalţi coproprietari, în raport de care nu şi-a dovedit calitatea de moştenitor.
Prin dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată, care sunt în deplină concordanţă cu legislaţia civilă în materie succesorală, nu se aduce atingere cotelor coproprietarilor, astfel că moştenitorii unui coproprietar nu pot beneficia de cotele altui coproprietar sau a moştenitorilor acestuia.
Potrivit Legii nr. 10/2001 şi pct. 23.1 lit. b) din Normele Metodologice de aplicare a legii, dovada calităţii de moştenitor se face cu certificatul de moştenitor sau cu certificatul de calitate de moştenitor, înscrisuri care atestă vocaţia utilă şi concretă la moştenire.
Actele de stare civilă nu sunt probe care să ateste vocaţia utilă, concretă a unei persoane la moştenirea defunctului, ci doar dovezi ale unei vocaţii succesorale generale, potenţiale la moştenirea defunctului, ele fac dovada filiaţiei şi nu a vocaţiei.
Pentru redobândirea dreptului de proprietate, se impunea formularea unei cereri de retrocedare în termenul şi potrivit procedurii reglementate de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de către persoanele îndreptăţite la restituire, respectiv proprietarii imobilelor la data preluării în mod abuziv sau moştenitorii acestora. Astfel, pentru cota de 3/4 care a aparţinut foştilor proprietari tabulari, P.R., P.H. şi N.M. (născută P.), se impunea să formuleze notificare înăuntrul termenului stabilit de legea specială, aceştia sau moştenitorii acestora, ceea ce însă nu s-a întâmplat, astfel încât, conform legii, când cererea de restituire a fost formulată numai de o parte din foştii proprietari ai bunului preluat abuziv, Decizia/dispoziţia de restituire se va limita numai la cotele ideale cuvenite acestora.
Or, dispunându-se restituirea bunului în întregul său, deşi numai moştenitoarea unuia dintre coproprietari a depus notificarea, se recunoaşte implicit şi dreptul de proprietate al coproprietarilor sau al moştenitorilor coproprietarilor care nu au urmat procedura prealabilă obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată.
Atribuirea de reparaţii în beneficiul solicitantei şi pentru cota celorlalţi coindivizari ar contraveni regulilor coproprietăţii, ceea ce nu este posibil de acceptat.
Dreptul de acrescământ funcţionează numai cu referire la moştenirea legală sau testamentară, or între R.B. şi coindivizarii înscrişi în cartea funciară nu există vreun raport care izvorăşte din succesiunea legală sau dintr-un act de ultimă voinţă al acestora din urmă (în eventualitatea că aceştia au decedat). Acest fapt nu a fost susţinut până la acest moment cu acte doveditoare.
Nici la dosarul administrativ al notificării, nici cu ocazia judecării prezentei contestaţii, nu s-au depus certificate de moştenitor sau certificate de calitate de moştenitor de pe urma lui P.R., P.H. şi N.M. (născută P.) (pentru situaţia în care aceştia sunt decedaţi), foştii proprietari tabulari, de la care Statul Român a preluat cota de 3/4 din imobilele notificate (cota de ¼ de la fiecare), în perioada de referinţă a legii speciale de reparaţie, înscrisuri din care să rezulte calitatea sa de persoană îndreptăţită la restituirea cotei de 3/4 din imobilele notificate.
În cursul soluţionării recursurilor, la termenul din 29. octombrie 2010, recurentul-reclamant C.OG, prin avocat, a învederat că îşi retrage recursul formulat în prezenta cauză, depunând, în acest sens, declaraţia autentificată sub nr. 408 din 27 octombrie 2010 a Biroului Notarilor Publici Asociaţi P.A.I. şi K.A.N.
1. În ceea ce priveşte recursul reclamantului, faţă de manifestarea de voinţă a părţii, explicit exprimată prin actul încheiat în formă autentică, depus la dosar, Înalta Curte urmează a da curs actului procesual de dispoziţie, în considerarea principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, inclusiv în privinţa judecării căilor de atac declanşate.
În consecinţă, va lua act de renunţarea reclamantului – cesionar al drepturilor litigioase la judecarea recursului, în temeiul art. 316 şi art. 267 cu referire la art. 246 C. proc. civ.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către pârâta SC R. SRL, Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a recunoscut calitatea numitei R.B., autoarea reclamantului C.OG, de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, pentru imobilele ce formează obiectul notificării (din Braşov, str. R. nr. 18 – nr. top 5436/II, str. E. nr. 12 şi 14), în întregul lor, şi nu doar pentru cota de ¼ ce aparţinea, la data preluării imobilelor de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, lui P.F. (sau K.F.P.).
Această constatare s-a întemeiat pe calitatea autoarei reclamantului de moştenitor al tuturor coproprietarilor imobilelor, atât al tatălui său, P.F., cât şi al fraţilor acestuia, P.R.I.G., P.H.I.(H.) şi N.M.I., născută P., ce figurează ca atare în evidenţele de carte funciară de la momentul preluării abuzive, începând cu anul 1926.
Obiectul învestirii acestei instanţe de control judiciar îl reprezintă aprecierea instanţei de apel exclusiv cu privire la cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra imobilelor, ce a aparţinut fraţilor tatălui, nu şi cu referire la cota de ¼ a tatălui, pentru care s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii chiar de către prima instanţă, a cărei dispoziţie pe acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, în absenţa declarării apelului de către pârâta SC R. SRL.
Este de precizat, în prealabil cercetării motivelor de recurs, că instanţa de apel a reţinut că obiectul notificării formulate de către numita R.B. îl reprezintă imobilele în întregul lor, inclusiv dreptul de proprietate al celorlalţi coproprietari (fraţii şi sora tatălui contestatoarei), aspect confirmat şi de completarea la notificarea iniţială, înregistrată sub nr. 8409 din 3 aprilie 2008 la SC R. SRL (fila 101 dosar fond).
Prin motivele de recurs, nu s-au formulat critici cu privire la întinderea pretenţiilor autoarei reclamantului, rezultate din notificarea adresată unităţii deţinătoare, ca atare, considerentele din prezenta decizie au drept premisă împrejurarea că cererea de restituire în natură a vizat dreptul de proprietate asupra imobilelor, în integralitatea sa.
Instanţa de apel a apreciat întrunită calitatea de moştenitor în persoana notificatoarei R.B. de pe urma celor trei coproprietari, pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar, conchizând în sensul că sunt incidente prevederile art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Această apreciere este greşită, în primul rând pentru că nu este întrunită condiţia - premisă de aplicare a oricăreia dintre ipotezele prevăzute de alin. (2) sau alin. (4) al art. 4, anume aceea ca titularul dreptului de proprietate de la momentul preluării abuzive a imobilului în litigiu să nu fie în viaţă la data formulării notificării, din moment ce, în aceste cazuri, dreptul la măsuri reparatorii este invocat, de către persoana care a formulat notificarea, în calitate de succesor al fostului proprietar.
Astfel, în cauză nu s-a probat că cei trei fraţi: P.R.I.G., P.H.I.(H.) şi N.M.I., născută P. - erau decedaţi la momentul 13 noiembrie 2001, în absenţa depunerii la dosar a certificatului de deces sau a unui extras din registrul de stare civilă, conform art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată.
În lipsa unei asemenea dovezi, nu se poate stabili nici dacă P.F., tatăl notificatoarei, era sau nu decedat la data eventualului deces al celor trei fraţi ai acestuia, pentru a se determina dacă notificatoarea a venit la moştenirea acestora din urmă (pornindu-se de la premisa că s-a probat vocaţia succesorală) prin reprezentare, ce presupunea că tatăl său era predecedat, sau prin retransmitere, însemnând că P.F. era în viaţă la data decesului fiecăruia dintre fraţii săi.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar ignora insuficienţa probelor administrate şi s-ar prezuma că cei trei coproprietari erau decedaţi la data de 13 noiembrie 2001 (născuţi fiind între 1893 şi 1901), se constată, în raport de motivele de recurs, că niciuna dintre ipotezele legale nu este întrunită în ceea ce priveşte cota de ¾ din dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a contestat însăşi calitatea de moştenitor a numitei R.B. de pe urma celor trei fraţi P., ci doar forţa probantă a înscrisurilor depuse la dosar în dovedirea acesteia.
Acest enunţ este contradictoriu prin el însuşi, deoarece contestarea puterii doveditoare a unui înscris implică infirmarea situaţiei juridice rezultate din acel înscris, însemnând, în speţă, că înlăturarea actelor de stare civilă de natura celor din categoria actelor doveditoare ale calităţii de moştenitor echivalează cu nedovedirea a înseşi acestei calităţi.
Chiar acceptând, după cum s-a arătat, că s-ar fi dovedit decesul celor trei coproprietari ale căror cote-părţi din drept interesează analiza de faţă, se reţine că, la dosar, s-au depus exclusiv actele de naştere ale acestora, pe baza cărora instanţa de apel a conchis în sensul dovedirii calităţii de moştenitor a notificatoarei.
Or, contrar aprecierii instanţei de apel, aceste înscrisuri nu sunt susceptibile, prin ele însele, a face o asemenea dovadă.
Conform art. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în categoria „actelor doveditoare" intră şi înscrisuri precum „certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiaţia cu titularul iniţial al dreptului de proprietate, testament însoţit de certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor".
Forţa probantă a înscrisurilor enumerate depinde de obiectul probaţiunii, reţinându-se că, în principiu, dovada statutului de succesor se realizează, întocmai ca în dreptul comun, prin certificatul de moştenitor sau de calitate de moştenitor, în condiţiile în care art. 88 din Legea notarilor publici nr. 36/1995 prevede că „Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte"; această normă coincide cu art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 40/1953.
Aşadar, deşi au forţă probantă în privinţa calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, actele de stare civilă reprezintă doar dovada rudeniei sau filiaţiei cu proprietarul, pe baza lor putându-se prezuma existenţa unei vocaţii generale la moştenire.
Ceea ce interesează, însă, în cauză, este vocaţia concretă, efectivă la succesiune, potrivit dreptului comun, de la care legea specială cu caracter reparator, Legea nr. 10/2001, nu derogă sub acest aspect.
Conform art. 651 C. civ., „succesiunile se deschid prin moarte", ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea succesorală se realizează potrivit legii de la momentul decesului lui de cujus, în privinţa regulilor aplicabile calităţii şi cotelor succesorale.
Principala derogare conţinută de Legea nr. 10/2001 vizează pe succesibilii neacceptanţi în termenul de opţiune succesorală, care beneficiază şi ei de dreptul la măsuri reparatorii, prin repunerea în termenul de opţiune succesorală, pentru bunurile din sfera Legii nr. 10/2001, prin formularea notificării (în timp ce succesorul acceptant la data deschiderii moştenirii beneficiază de dreptul la măsuri reparatorii cu privire la bunurile ce intră în domeniul de reglementare a Legii nr. 10/2001, însă sub condiţia formulării notificării; succesibilul renunţător nu beneficiază de atare repunere în termen).
Fie că s-a acceptat succesiunea în termenul de opţiune succesorală - direct de către notificatoare, în cazul în care a operat reprezentarea succesorală, sau de către tatăl acesteia, dacă era în viaţă la data deceselor fraţilor săi, fie că notificatoarea este moştenitor neacceptant, din materialul probator administrat trebuia să rezulte că notificatoarea nu a fost exclusă de la moştenire potrivit ordinii chemării concrete la succesiune a rudelor defunctului sau prin voinţa acestuia (prin exheredare) şi că a depins doar de voinţa sa concretizarea sau nu a vocaţiei generale, prin acceptarea ori neacceptarea succesiunii.
Actele de stare civilă atestând rudenia cu titularul dreptului de proprietate nu sunt suficiente în acest sens, din moment ce indică doar vocaţia generală la succesiune, fiind necesară depunerea certificatului de moştenitor sau de calitate de moştenitor, din care să rezulte fie că R.B. - ori tatăl acesteia – a acceptat succesiunea, fie că, deşi aceasta nu şi-a valorificat vocaţia la moştenire, existau şi alţi moştenitori (care nu au formulat, însă, notificare în baza Legii nr. 10/2001).
Era posibilă, de asemenea, depunerea unor acte de stare civilă privind pe alţi succesibili care fie sunt înlăturaţi de R.B. potrivit ordinii de chemare la succesiune a moştenitorilor, fie, deşi aveau vocaţie la repunerea în termenul de opţiune succesorală pentru imobilele care formează obiectul Legii nr. 10/2001, nu au formulat notificare.
În aceste condiţii, în mod greşit, instanţa de apel a determinat calitatea de moştenitor a notificatoarei de pe urma fraţilor tatălui său exclusiv pe baza actelor de naştere ale acestora din urmă (coroborate cu dovada calităţii sale de moştenitor de pe urma tatălui său, P.F.), atât timp cât acestea au valoare probatorie numai în ceea ce priveşte încadrarea în vreuna dintre clasele I – IV de moştenitori, nu şi pentru determinarea vocaţiei concrete, potrivit regulilor devoluţiunii legale sau ale succesiunii testamentare.
În absenţa unor probatorii relevante pe acest aspect, notificatoarea este terţ faţă de moştenirea unchilor săi (cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, nu a făcut nici măcar dovada decesului acestora), motiv pentru care nu-i sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi nici nu beneficiază de neformularea notificării de către eventualii moştenitori legali sau testamentari ai acestor rude, în condiţiile art. 4 alin. (4), la care s-a făcut, de asemenea, referire în considerentele deciziei de apel.
Cerinţele de aplicare a acestei norme presupuneau ca R.B. să fi fost moştenitor al fiecăruia dintre fraţii şi sora tatălui său, în acelaşi timp, să se fi dovedit existenţa altor moştenitori, ale căror cote – părţi din dreptul de proprietate, în absenţa formulării notificării, să fie preluate de către R.B., titulara notificării soluţionate prin dispoziţia administrativă contestată în cauză.
În atare situaţie, consecinţa este aceea preconizată prin art. 4.1 teza a II-a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, respectiv recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii doar pentru cota-parte ce a aparţinut proprietarului de pe urma căruia s-a dovedit calitatea de moştenitor, în speţă, cota de ¼ din dreptul de proprietate asupra imobilelor, astfel cum, în mod corect, a procedat prima instanţă, a cărei hotărâre a fost nelegal modificată în apel.
Este, astfel, întrunit cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001, precum şi ale art. 23.1 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, în privinţa forţei probante a actelor de stare civilă.
În consecinţă, în aplicarea art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei SC R. SRL, va modifica în tot Decizia atacată, dispunând respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanta R.B. - continuat de cesionarul C.OG - împotriva sentinţei civile nr. 15/S din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Braşov, fiind incidente prevederile art. 296 C. proc. civ.
Totodată, Înalta Curte va admite şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Z.A., în baza art. 49 alin. (3) şi art. 55 C. proc. civ., pentru considerente similare celor expuse cu ocazia analizării recursului pârâtei, a cărei poziţie procesuală intervenienta a înţeles să o sprijine, prin cererea care tinde la admiterea recursului pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea reclamantului C.OG la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 123/Ap din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Admite recursul declarat de pârâta SC R. SRL împotriva aceleiaşi decizii şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Z.A.
Modifică în tot Decizia atacată, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta R.B. şi continuat de cesionarul C.OG împotriva sentinţei civile nr. 15/S din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 noiembrie 20 octombri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5999/2010. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5993/2010. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
